Publicat de: elenushu | 24/05/2019

Rezervatia de bujori de la Comana

Duminica am fost la Comana. Profitand de vremea insorita ne-am propus sa mergem sa vedem bujorii din rezervatie. Ne-a ajutat Dumnezeu si i-am gasit.

Prima oprire a fost la Manastirea Comana. A doua oprire in Parcul de Aventura Comana unde am vazut niste bujori parfumati de o frumusete rara. Erau roz si grena. Vazandu-i am fost motivati sa mergem in Parcul Natural de la Comana sa ii cautam in rezervatie.

Am orbacait un pic prin satul Vlad Tepes intreband localnicii unde e rezervatia de bujori. E ca si cum cauti acul in carul cu fan fara indicatoare precise.

Atunci cand am gasit ceea ce parea a fi intrarea in Parcul Natural Comana doi turisti care cautau tot bujori ne-au zis ca ei stiu ca traseul e de 8 km pana ii gasesti. Ne-au indus in eroare grava.

Dupa ce am mai cautat 5 minute intrarea in Parcul Natural Comana am deliberat ca aici trebuie sa fie ce cautam. Am coborat din masina cu voinicie si nerabdare.

E adevarat ca exista la fata locului un indicator de lemn care anunta ca aici este „Parcul Natural Comana”insa e un pic mai la „umbra”si poti sa nu il zaresti din prima asa cum ni s-a intamplat noua.

Ne-am indesat sepcile pe cap si am pornit-o pe taramul minunat al padurii. „Doamne ajuta sa ii gasim si sa fie totul bine!”– mi-am zis in gand.

In linistea placuta a padurii se auzeau pasarelele ciripind ascunse prin pomi. Soarele ne mangaia cu razele lui pline de caldura. Ma uimea linistea care domnea in padure. „Doamne, ce liniste eeee!”

Mergeam inconjurati de verde crud avand cerul albastru stralucitor deasupra noastra. Coamele pomilor faurisera un tunel verde vegetal intrerupt din loc in loc.

Pe langa acesti stimuli exceptionali mai erau si salcamii infloriti care ne imbatau cu mirosul perfect. Cate lucruri minunate a facut Dumnezeu ca omul sa se bucure! Oare suntem constienti mereu?

Din cauza ca plouase mult saptamanile trecute pe drumul forestier erau si balti destul de mari pline cu apa si gazulite care ne bazaiau in continuu.

Noi am mers pe traseul pe care ni l-a spus padurarul urmand sfaturile transmise telefonic. Adevarul e ca in padure poti sa te ratacesti usor ca tot copacii seamana intre ei si potecile la fel. 😀

Dupa ce am ajuns in zona unde trebuia sa gasim bujorii am inceput sa ii cautam prin luminisuri. Padurarul ne-a destainuit ca ei nu cresc la umbra copacilor, ci unde este soare. Zis si facut.

Uitandu-ma si in stanga si in dreapta in cele din urma Sfantul Mina (care te ajuta sa gasesti ce cauti) a facut minunea. Am zarit doi bujori.

O foarte mare bucurie m-a cuprins ca i-am gasit chiar daca erau doar doi. Pana la urma obiectivul era sa gasim „cativa bujori” in rezervatie, nu sa ii gasim pe toti.

Bujorul din stanga era un pic trecut semn ca vremea lor de inflorire se cam scursese. Era data de 19 mai cand ne prezentasem in rezervatie.

Bujorul din dreapta era in plina floare. Avea niste stamine galbene si el o culoare grena stralucitoare. Statea pe frunzulite parca dormita cu capsorul pe pernita vegetala. 🙂

Bucurosi de „descoperire” am desfacut trepiedul sa ne fotografiem cu „noii nostrii prieteni” de culoare grena. Fata de bujorul de gradina care este mai parfumat si mai bogat in petale ca un curcan infoiat, bujorul de padure e mai firav.

Ne-am fi aventurat mai in adancul rezervatiei de bujori, dar pentru o prima iesire de acest gen am zis sa ne limitam la atat… surpriza a fost ca a gasit si Catalin un bujor aproape de poteca. Iuhuuuuuuu!!!

Bujorul al treilea avea petalele deschise larg spre soare. Parca semana cu o lalea care se inchina la razele solare.

Dintre toti bujorii gasiti mie mi-a placut „adormitul”. De fapt, il putem boteza Bujorul- adormit- din- padurea- fermecata.

Am revenit la drumul forestier principal cu ajutorul unor semne din bete. Dupa cum va spuneam in padure toti copacii sunt la fel si cele 4 directii cam identice. Daca nu iti lasi urme te trezesti ca te-ai ratacit. Parerea mea….

La intoarcere am fotografiat floricelele pe care le vazusem pe langa marginea drumului. Din loc in loc am zarit unele albastrui, delicate ca cele din imagine.

Si tufele de maces erau pline de flori rozulii deschise larg catre soare. Mmmmm …..ce bun e ceaiul acrisor de macese iarna!

Am mai trecut pe langa aceste tufe cu flori in manunchi, niste flori albe pufoase. Nu stiu cum se numesc, dar sunt dragute!

Pufoseniile acestea albe se gaseau pe langa drum destul de des. Ne-am continuat drumul spre iesirea din Parcul Natural Comana in acelasi miros imbatator de salcami.

Ne declaram multumiti de plimbarea prin padure si ii multumim lui Dumnezeu ca ne-a pazit. Sincera sa fiu de la distanta am zarit un animal pe drum care semana cu o pisica mai mare. Acum habar nu am ce o fi fost. Padurarul ne-a spus ca sunt sacali in padure ,insa am crezut ca face glume seci. Cand am cautat pe internet daca exista sacali in padurile giurgiuvene am aflat ca exista, dar nu stiu daca informatia e reala sau nu.

Si-am incalecat pe-o sa/ Si-am plecat de la Comana! 🙂 Ne-a dat Dumnezeu o Romanie pitoreasca. 100 de ani sa ai tot nu reusesti sa ii descoperi toate „comorile” care merita vazute macar o data in viata.

Reclame

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: