Poiana narciselor din Dumbrava Vadului, judetul Brasov este o rezervatie naturala si e cea mai mare din Europa. Milioane de narcise infloresc anual in acest loc. Saptamana trecuta ne-a ajutat Dumnezeu sa ajungem si noi acolo.
Aveam de ales sa ne inscriem in excursie pe 11 mai sau 18 mai. Am ales 18 mai.
De obicei Festivalul narciselor de la Vad se tine in preajma sarbatorii Sfintilor Imparati Constantin si Elena. Cu doua saptamani inainte am tot observat pe net in ce stadiu sunt narcisele. A fost si o vreme foarte ploioasa. Organizatorii festivalului au mutat data pe 12 mai si se pare ca narcisele erau mai mult imbobocite decaT inflorite.

Am plecat la 6:30 de la Bucuresti si se pregatea o ploaie. Pe Valea Prahovei a plouat tot drumul. Dupa ce am trecut de Sercaia s-a inseninat Slava lui Dumnezeu.

Privelisti verzi si vesele topaiau prin fata ochilor nostrii. Oare cat de minunata e poiana narciselor? Intrebarea era in gandul meu care nu le vazusem niciodata „in direct”. Una e sa vezi narcisele la televizor sau pe net si alta e sa te bucuri de ele in realitate.

Cum a oprit autocarul am coborat pregatiti cu aparat foro, cu trepied, cu multa voie buna… si fara ochelari de soare. Nu speram eu la asa vreme frumoasa cu soare dupa ce toata saptamana a plouat zilnic… Mare e Dumnezeu! Ne-a dat o vreme frumoasa cu cer senin cand ne-am dus sa vedem Poiana Narciselor.

Traseul e relativ simplu de la parcare pana la Rezervatia Naturala de Narcise. Am ajuns in 20-25 de minute de mers pe jos.

Daca ai masina cu garda sus poti sa te aventurezi sa mergi mai aproape de rezervatie insa noi am mers pe jos ca sa putem admira peisajul.

Asta e iarba verde de acasa. Padurile verzi se balaceau in razele aurii ale soarelui. Era ora trecute de 11 si mergeam, si mergeam. E adevarat ca pana seara m-am ales cu febra musculara la picioare.

Cat vezi cu ochii sunt portiuni de verdeata. Doi pomi singuratici aflati la oaresce distanta iti atrag atentia pentru ca „tulbura”un pic linia verde a orizontului cu coamele lor.

Nu puteam sa ma imbrac pentru aceasta zi speciala de petrecut in natura altfel. Verde. Deghizare perfecta, identificare cu natura!

Iarba se „impletea” cu diverse floricele de camp care mai de care mai frumoase. Trebuie doar sa ai rabdare si curiozitate sa le descoperi. Un caltunas salbatic mic si galbior ca un pui raspandea in jurul lui veselie.

Mergeam intins pe sosea acompaniati de buna voie. Prima data cand mergi intr-un loc necunoscut are un farmec aparte. Acum ca era vorba si de o rezervatie naturala cu atat mai mult.

Dintr-un santulet-canal plin de apa se auzeau oracaieli de broscute care se intreceau in a face galagie.

Mai departe un ciobanas pastea oile alene. Pentru el timpul se scurge altfel pe camp. Poate ca e mai sanatos si mai linistit stand atatea ore in natura. Zic.

Pajistea prezenta din loc in loc cate un arbore micut cu tulpina alba care ne aminteste de poezia lui Eminescu: „De treci codri de arama, de departe vezi albind
S-auzi mandra glasuire a padurii de argint.
Acolo, langa izvoara, iarba pare de omat…. ”

Cateva floricele albastre-movulii se iteau prin iarba curioase ca niste pisici.

Toata pajistea e plina de viata. La doi pasi mai in colo am gasit floricele galbene si o floare cocheta movulie jumatate inflorita- jumatate adormita.

Exista si ciuperci, dar habar nu am daca sunt comestibile. Regula pe care o respect e ca le vad, le admir, le fotografiez si plec mai departe. E total gresit sa te apuci sa rupi flori mai ales in rezervatie. Oricum o data rupte in 2-3 ore se vestejesc si mor de tot.

Poate daca lasam florile neatinse in natura se bucura si alti oameni sa le vada „vii” si sigur in tulpina lor adancita in pammant ele traiesc mai mult decat intr-o glastra.

Cand ne-am pregatit sa viram la stanga surpriza a fost ca… au inceput Muntii Fagaras sa se vada destul de bine dupa padure. Cu omat pe umeri, muntii nostrii sunt adorabili. Nu iti mai vine sa pleci din asa loc frumos.

Deci drumul spre Rezervatia Naturala de Narcise se bifurca. Stanga sau dreapta? Asta e intrebarea ca indicatorul lipseste din zona.

In apropierea rezervatiei arborii sunt mai ciufuliti. Noi ne-am tinut dupa grup si am asteptat sa vedem unde ajungem.

Drumul nu mai este asa de primitor de aceea majoritatea turistilor au lasat autoturismele in a doua parcare. Aceasta balta seamana cu o inima. „Love is in the air!!!”.

Ne-am felicitat ca am ascultat de sfaturile ghidului si am avut ghete in picioare. La plecare am luat ceva noroi pe talpi, nu gluma.

Poienita in care am ajuns banuiesc ca e locul unde se tine „Festivalul Narciselor” ca vazusem scena pe care au dansat si cantat artistii cu o saptamana in urma.

La intrare in Rezervatia Naturala de Narcise de la Vadul exista o plancarda cu „instructaj”la fata locului sa nu zica nimeni ca nu a stiut sau nu a putut afla. E interzis sa rupi florile sau mai rau sa scoata bulbii!!! Sa speram ca toata lumea citeste si respecta regulile!!!

Ca sa nu ii vina cuiva ideea sa circule cu masina prin rezervatie bariera era pusa. 😀 Se vede treaba ca a plouat foarte mult in ultima saptamana pe aici.

Ne-am „catarat” pe firicele de iarba ocolind pe unde am putut ca sa nu luam apa la „sosoni”.

De la departare poiana cu narcise semana cu mici punctulete „aruncate” in iarba…ca o matreata adusa de vant. Ne-am apropiat mai mult…si mai mult…

Deja am putut zari primele floricele de narcise pe pajiste. O bucurie mare m-a cuprins si un zambet imens mi-a rasarit pe fata. Ce poiana minunata!!!

Pareau niste stelute albe aruncate prin iarba. Cum de nu am stiut atatia ani de existenta acestei Poieni cu narcise?

Poiana era asa mare incat fiecare s-a putut desfasura sa admire privelistea pe unde a dorit.

Am gasit o familie de narcise. Cei doi adulti trecuti deja prin razele soarelui privesc la plapandul puiut care da semne ca vrea sa explodeze din boboc si sa se faca „mare”.

Narcisele sunt rasfirate peste tot. Nu au florile indreptate spre un sens anume. Slava Domnului ca le putem vedea in toata splendoarea lor!

Denumirea de narciselor vine de la Narcis -un tanar indragostit de propriul lui chip.

Habar nu am cat am stat in Poiana Narciselor. Tot ce stiu e ca minunatele flori te vrajesc cu frumusetea lor. Ne-am propus sa ajungem si anul urmator aici sa le vedem.

Evident ca aici e un loc deosebit creat de Dumnezeu cu un sol special care face ca in fiecare an sa rasara iar si iar narcise frumoase.

E interesant cum asa o floare micuta poate sa adune atatea zambete pe chipurile oamenilor. Slava lui Dumnezeu pentru toate!

M-am intrecut pe mine insami in a face fotografii care mai de care mai frumoase. Am avut si trepiedul la noi.

Cand ziceam ca le-am vazut pe toate am observat ca in partea dreapta oamenii se indreptau spre ceva care parea o poiana de narcise si mai mare si mai deasa. Am pornit-o intr-acolo.

Am uitat sa precizez ca am vazut o soparla la baza unui pom. Datorita culorii ei nu as fi zarit-o daca nu se misca prin iarba.

Pe drumul spre a doua poienita cu narcise am vazut o soparla mai mare. Avea o coada lunga. Prima data am zis ca e sarpe.

Surpriza a fost sa constat ca a doua poienita avea mai multe narcise si mai dese. Era un Rai al narciselor inflorite.

M-am bucurat pe deplin de aceasta excursie (cadou) mai ales ca sunt nascuta in luna mai- luna lui Florar.

Pe o portiune mica am vazut si stanjenei albastrii intre narcise. Romania e o tara absolut fascinanta!

Ne-am dezlipit cu greu de poienile narciselor cu speranta ca vom reveni anul viitor. La intoarcere un vanticel ne-a acompaniat tot drumul batandu-ne din fata. Se parea ca „miroase” a furtuna. De-abia cand am ajuns pe Valea Prahovei a inceput o ploaie torentiala si apoi a aparut un curcubeu minunat pe cer.

Reclame

Sfincsii astia cunt ciudati. Cu cat sunt mai ciudati si mai vestiti cu atat atrag mai mult atentia turistilor. Pana acum am vazut cativa in Romania si unul in Egipt. Daca ar fi sa fac o comparatie intre cei doi Sfincsi nici nu stiu care imi place mai mult. Sfinxul din Bucegi e interesant.

Ultima oara l-am vazut pe Sfinxul nostru romanesc in 2009. E mai necioplit sau mai bine spus pieptanat si raspieptanat de vanturile din Carpati. Se identifica, de fapt cu poporul roman. Sta in bataia vanturilor si rezista..rezista…se inversuneaza sa reziste si sa faca fata vremurilor….

Sfinxul din Giza e mai cizelat, mai rafinat, dar tot are fata de maimuta. Unde mai pui ca ii lipseste si nasul.

Sfinxul din Bucegi masoara 8 metri in inaltime si 12 metri in latime.
Sfinxul egiptean are capul de 6 metri inaltime si 4 metri latime, iar numai ochii au 2 metri inaltime. Corpul are o lungime de 72.55 metri.
Comparandu-i iti dai seama ca sunt rase diferite. Votez cu Sfinxul din Bucegi. Bun, rau, frumos, urat e al nostru si ne mandrim cu el. Am zis. 🙂

Localitatea Zeitoun din Egipt este deosebita datorita faptului ca aici a aparut de mai multe ori Preasfinta Fecioara Maria in 1968.

Frumoasa Biserica pe cupola careia Maica Domnului s-a aratat vreo 2-3 ani de zile are o culoare alba parca seamana cu o perla valoroasa ce straluceste in soare.

Mi-am cumparat de la Zeitoun o carte in care sunt povestite mai pe larg aparitiile Maicii Domnului. Am si cateva vederi de acolo cu aparitiile. La inceput aproape nu mi-a venit sa cred ca a fost ceva real.

Am aflat ca autoritatile au facut tot felul de studii sa vada ce sunt cu acele aparitii. Chiar au oprit curentul pe o raza de cativa kilometri crezand ca aparitia e de fapt un efect creat de o tehnologie. Maica Domnului a continuat sa apara aici si sa savarseasca multe minuni.

Pentru ca era luna ianuarie egiptenii inca mai pastrau de anul trecut bannerul care aminteste ca in 2018 s-au implinit 50 de ani de cand Maica Domnului s-a arata acolo la Zeitoun.

Oriunde ai fii in imprejurime zaresti turnurile imense ale Bisericii pe care apare imaginea printata a Maicii Domnului in amintirea aparitiilor ei.

In fotografie imaginea Maicii Domnului apare intr-o atitudine protectoare si smerita privind de pe cupola la locul respectiv.

Am coborat cu voiosie din autocar cu gandul sa explorez Biserica si sa ma conving daca era adevarat sau nu ceea ce aflasem.

Biserica din Zeitoun e de dimensiuni destul de mari. Bineinteles ca aici totul „vorbeste” despre aparitiile minunate.

La intrare langa locul unde se aprind lumanarile imaginea Maicii Domnului te intampina in aceeasi ipostaza smerita si gingasa. E ca o adiere de vant.

Biserica copta din Zeitoun avea icoane foarte frumoase cu Mantuitorul si Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu. De asemenea dvera de la Altar din catifea prezenta cusuta pe ea imaginea Maicii Domnului cu Pruncul in brate.

Icoanele copte sunt foarte frumos colorate, vii, vesele. Ti-e mai mare dragul sa le privesti. Restul Bisericii este foarte simplu amenajat.

Din cupola Maica Domnuluii priveste toti oamenii prezenti in Biserica intr-o atitudine protectoare, un fel de varianta a icoanei Acoperamantului Maicii Domnului.

La altar in ambele icoane mari Hristos si Maica Domnului sunt pictati stand pe nori punctand ca ar trebui sa ne duca cu gandul la Imparatia Lui Dumnezeu din Ceruri, care nu este din lumea aceasta, ci din lumea vesnica.

Hristos Dreptul Judecator tine in maini globul pamantesc si binecuvanteaza multimea. Predomina culoarea aurie in icoana semn al stralucirii dumnezeiesti.

Langa stalpii de la intrare sunt prezentate vizual aparitiile Maicii Domnului la Zeitoun in diferite situatii. O masa mare de oameni privesc la aparitia alba de pe cupola Bisericii. Conturul alb al trupului Maicii Domnului este insotit de niste cruciulite albe (ingeri??).

Cealalta imagine o arata pe Maica Domnului stand pe cupola Bisericii din Zeitoun. Din corpul ei pornesc conic raze de lumina indreptate spre poporul care o priveste.

La iesirea din Biserica exista un mic magazin cu obiecte religioase si de cult. Pe perete exista si un monitor pe care ruleaza un film in care sunt prezentate aparitiile Maicii Domnului aici si diferite imagini surprinse de fotografii profesionisti in acele momente.

Din cat m-am documentat aparitiile de la Zeitoun au avut ca rezultat foarte multe minuni sau vindecari miraculoase.

Extrem de multi oameni s-au strans aici sa vada aparitia Maicii Domnului. Presedintele Egiptului a venit si el personal aici. Aparitiile au fost mediatizate in toate coluturile lumii.

La magazinul Bisericii pe langa multele suveniruri religioase era si icoana Maicii Domnului. Aveau la vanzare multe perne si covorase cu icoane.

Am plecat de la Zeitoun un pic nedumerita…

Autocarul si-a facut loc pe strazile Zeitounului lasand in urma dilema mea. Cand m-am uitat pe geam am observat o macelarie egipteana cu carne gata de vanzare direct din strada.

Pentru cei mai putin infometati existau tarabutele ambulante cu painici/lipii sau fructe direct din camioneta servite. Asta e Egiptul!

Localitatea Samanud se afla in Delta Nilului. Sfanta familie a locuit aici 17 zile. Oamenii de aici ca in majoritatea Egiptului traiesc simplu petrecandu-si timpul mai mult in natura. Pe parcursul drumului am luat contact cu lumea egipteana de la tara.

Asa cum spuneam si in alta insemnare magarusul este de baza la tractiune. Cara oameni si marfuri numai el stie cum. Caruta e de fapt o scandura cu doua roti.

De data asta am surprins un egiptean care mergea calare pe magarus si vorbea la mobil. Mi-a venit sa zambesc. Chiar daca au o viata foarte simpla locuitorii au mobile si antene parabolice, deci au acces la tehnologie. Internetul este foarte scump in Egipt pentru noi europenii.

Am ajuns la Samanud dupa asfintitul soarelui. Am fost escortati pe strada de politie cu masina, girofar, zgomot si tot tacamul. 4-5 Soldatii cu mitraliere ne-au escortat de la autocar la Biserica si inapoi. A trebuit sa trecem printr-un targ aglomerat la ora aceea asa ca Politia Turistica a decis sa ne insoteasca.

Pe tarabute puteai gasi fructe, haine, marfuri, painici, pesti etc. Adevarul e ca nu m-am simtit prea in siguranta in lumea aceea musulmana.

Am vazut la vanzare ardei iuti, vinete, rosii etc.

Pestii nu au parte de o depozitare speciala. Am vazut si in alte zone chiar si in amiaza mare ca erau tinuti in plin soare si praf (langa sosea).

Painicile de mai multe feluri stau direct pe stativele cu care au fost carate. Am vazut pe drum femei care coceau langa sosea paine langa foc dis- de- dimineata.

In targ gasesti fructe de toate felurile: portocale, mere, pere, kiwi etc.

Din fericire in cateva minute am traversat targul si am ajuns la Biserica din Samanud. Dupa ce am intrat in curtea Bisericii ne-am mai linistit. Parea ca suntem in siguranta. Una e sa ii vezi pe egipteni de la fereastra autocarului si alta e sa dai nas in nas pe terenul lor…

Deasupra usii un vitraliu deosebit infatisa fuga Sfintei Familii pe Nil in feluca.

Aici la Samanud se pastreaza Moastele Sfantului copil martir Abanoub. Nu am stiut de existenta lui pana nu am ajuns aici.

Am lasat vizita la pangar pentru mai tarziu si ne-am dus in Biserica. Se pare ca in acea seara Sfantul Abanoub a savarsit o minune cu o doamna din grupul nostru vindecand-o de boala la picioare de care suferea. Asta am aflat-o a doua zi in autocar.

„Sfantul copil Abanoub s-a nascut in satul Nehesa din Egipt, ca singurul copil al parintilor sai. A inceput sa mearga la biserica la varsta de 12 ani. Acolo l-a auzit pe preot propavaduind credinta crestina, incurajandu-i pe oameni in fata persecutiei pe care imparatul roman Decledianos a inceput-o in intreg imperiul sau contra crestinilor (283). Dupa Impartasanie, a parasit biserica si si-a impartit averea saracilor. S-a rugat Domnului sa-l ghideze ori incotro ar putea sa-si dea viata ca sacrificiu in numele Domnului. Apoi a plecat la Samanud, loc in care Arhanghelul Mihail i-a aparut in timpul rugaciunii, inconjurat de lumina sfanta. Baiatului i s-a facut frica, dar Sfantul Arhanghel l-a incurajat si i-a spus ca va fi torturat la Samanud pentru trei zile, dar ca ingerul – Sfantul Arhanghel – va fi impreuna cu el.” Sursa:https://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul-mucenic-abanoub-sfantul-copil-samanud-91095.html

Aici la Samanud exista vasul in care Maica Domnului a framantat aluat. Locul reprezinta unul din punctele esentiale prin care Sfanta Familie a poposit.

Pe zid este redata Maica Domnului framantand aluatul. Este minunat ca de atatia ani vasul s-a pastrat aici ca o dovada de netagaduit. Slava lui Dumnezeu!

Tot in curtea Bisericii se gaseste un izvor cu apa vindecatoare din care ne-am aprovizionat si noi.

Oboseala zilei si a lungului drum se resimtea pe chipurile noastre, insa sufletele erau multumite si fericite.

Biserica copta de la Samanud este invesmantata simplu. Usile Altarului au motive sculptate cu cruci de diferite forme si dimensiuni.

Desasupra Altarului se gaseste Sfanta Cruce a lui Iisus pandita la baza de balaurii din adancuri (semnificand demonii iadului celui cumplit).

Ca in majoritatea Bisericilor copte am vazut si aici icoana Maicii Domnului Imparateasa cu pruncul Iisus in brate.

Sfantul Abanoub are un baldachin al lui in care sunt asezate Sfintele Moastele. La varsta de 12 ani l-a marturisit pe Hristos in stapanului cetatii si a fost martirizat.

Tot la 12 ani Sfanta Mucenita Filofteia de la Curtea de Arges a suferit moarte martirica fiind ucisa de tatal ei.

Baldachinul era impodobit cu aceleasi motive in forma de cruci ca si Catapeteasma Altarului. Faptul ca la aceea ora din seara eram doar noi in Biserica a fost un avantaj pentru ca am putut explora in liniste totul.

De exemplu la ferestre erau pastrate in Biserica diferite obiecte lasate de bolnavii vindecati de Sfantul Abanoub: scaune cu rotile, carje, bastoane.

In partea dreapta langa Baldachinul cu Moastele Sfantului Abanoub se gaseau alte Moaste, dar numele Sfintilor nu le cunosc.

Mi-a placut foarte mult aceasta icoana a Mantuitorului Hristos prezenta aici in Biserica Copta din Samanud. Blandul Pastor ingrijeste de oita ratacita, o cauta si o aduce la Turma Lui.

De la pangar am luat doar iconite cu Sfantul Abanoub care pentru noi era pana atunci necunoscut, dar care ne-a impresionat cu viata lui scurta si jertfelnica de mucenic.

Sakha este localitatea din Egipt unde se afla o Biserica ce pastreaza piatra pe care Iisus si-a lasat imprimata urma piciorusului Lui de copil. E o minune faptul ca aceasta bucata de piatra se pastreaza pana in zilele noastre.

Mergeam cu autocarul prin tinutul palmierilor care rad in soare. Ce tara binecuvantata de Dumnezeu ai putea exclama!

Unele cladiri aveau aspect de bloc retusat cu un pic de arhitectura aparte! Culoarea roscovana inveselea blocul folosit pentru locuit. Seara egiptenii stau in fata locuintelor. Daca e mai frig fac si foc langa locuinta…adica un foc din lemne….

Am zarit pe o strada prafuita un fel de masia Lada verde. Sa stiti ca egiptenii isi cumpara de la romani Duster sau Sandero. Am vazut cateva exemplare cat am stat in Egipt. Au cumparat si tractoare de la Brasov…pana s-a inchis fabrica.

Unele femei egiptence se imbraca in negru din cap pana in picioare. Au fata acoperita complet cu valul negru. Eram curioasa cum se descurca atunci cand mananca. Ei, da, se descurca fara sa murdareasca valul. 🙂 Le-am vazut in restaurant.

Pe strazi poti vedea femei carand pe cap cosuri mari. Ulterior am aflat ca egiptencele pot sa fie pedepsite de sot daca ies pe strada fara val pe fata. De asemenea sotul poate divorta de ea din aceasta cauza.

In drum spre Sakha am vazut un cal alb si cateva pasari albe langa apa, palmieri si vegetatie saracacioasa specific Egiptului.

Din loc in loc vedeam aceste constructii cu gaurele si nu imi dadeam seama oare ce reprezinta. Ghida ne-a spus ca sunt porumbare pentru puii de porumbei. Tare, nu? Eu nu as fi ghicit…

Mare mi-a fost mirarea sa vad pe malul apei zeci de egrete albe. S-ar zice ca se simteau in largul lor in asa pustietate unde nimeni nu le deranja vreodata… poate doar masinile de pe drum.

Dupa ce am mai fotografiat cateva egrete am ajuns la destinatie. Am trecut pe niste stradute foarte inguste cu locuinte ingesuite si oameni saraci. La poarta bisericii copte aceeasi scanare si supraveghere cu militari. In fine am patruns in curtea bisericii unde era liniste.

Biserica din Sakha nu avea o arhitectura bine definita cu un stil anume. Mie chiar mi s-a parut ca e o combinatie catolico-copta. La aceea ora eram singurii pelerini de aici. Ghidul egiptean a spus ca romanii nu prea vin aici in pelerinaj.

De remarcat ce pe zidul portii erau pictati doi pesti. Se stie ca pestele este simbolul Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

Pe fateta bisericii erau un frumos mozaic ce ii reprezenta pe Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Iisus prunc si Dreptul Iosif calatorind pe o feluca pe Nil in timpul fugii in Egipt.

Urmatorul mozaic de dimensiuni mai mari arata tot Fuga in Egipt de data asta Preasfanta Fecioara calatorind cu pruncul Hristos in brate pe magarus.

Bineinteles ca eram nerabdatoare sa intram in biserica si sa vedem odorul ei cel mai de pret pastrat de atata vreme de egipteni.

Ghidul ne-a invitat sa stam pe bancute pentru a ne prezenta un pic arhitectura si pictura bisericii copte.

Pana s-a strans tot grupul am dat un tur prin biserica in incercarea de a gasi „comoara”. Unde puteau sa o tina? Am descoperit-o asezata intr-o camera pe latura de vest protejata de o vitrina. Iupiiiii!!!

Daca nu ma insel aici existau si Moastele Sfantului Mucenic Gheorghe a carui icoana aparea cusuta pe vesmintele de catifea ce protejau Moastele.

In imediata apropiere se gaseau alte Sfinte Moaste dar de data aceasta nu am mai putut sa realizez ale cui erau.

Altarul era de sus pana jos „brodat” in lemn cu cruci mici sau mari intr-o aliniere geometrica perfecta.

Barbatii din grupul nostru au avut voie sa intre in Altar asa ca m-am putut bucura de pozele facute de Catalin inauntru. A fotografiat pictura de pe perete al lui Hristos inviat.

Aici la Sakha am gasit cea mai clara harta reprezentand „Fuga in Egipt”. Ghida ne-a atras atentia ca punctele popasurilor Sfintei Familii trasate pe harta formeaza o mare cruce.

Dupa diversele explicatii si prezentari ale bisericii a venit momentul cel MARE. Ne-am incolonat in fata usii prin care urma sa trecem pentru a atinge piatra ce pastreaza urma piciorusului lui Hristos.

„Usa s-a deschis” si am intrat… de vreo 3 ori am intrat sa privesc piatra, sa o ating, sa ma rog in apropierea ei, sa o fotografiez. Ce agitatie interioara, ce emotie, ce zbucium uman!

Uitati dovada , adica o dovada palpabila. Aici in Egipt ne-a lasat Hristos ca marturie urma pasului lui micut de copilas (2-3ani) .La Ierusalim pe Drumul Crucii (Via Dolorosa) ne-a lasat pe zid urma palmei Lui cand a stat sa se sprijine sub greutatea crucii pe care o ducea in spate.

Putem spune ca piatra asta „ne vorbeste” prin forma ca o scrisoare lasata peste vremuri de Hristos pentru omenire.

„Iata Domnul vine pe nor usor si ajunge in Egipt. Idolii Egiptului tremura inaintea fetei Lui si inima Egiptenilor se topeste in ei.”

In incaperea in care se pastreaza la loc de cinste piatra am observat o icoana veche de dimensiuni mari in care apareau secvente din viata Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si diferiti Sfinti.

Pe holul care duce la camera pietrei era amenajat un mic muzeu cu icoane, carti si obiecte liturgice. Mi-a atras atentia aceasta icoana cu Maica Domnului tinand in brate pruncul. E pictata in stilul icoanelor noastre din nordul tarii.

Cupola bisericii era impodobita geometric cu cruci si romburi care dadeau senzatia ca se invart. Nu stiu ce tehnica de constructie au folosit, dar e ingenioasa.

Pe peretii bisericii din Sakha am putut sa ii recunosc pictati pe Sf Paisie cel Mare cand ii spala picioarele Mantuitorului, pe Sf Macarie cel Mare, pe Sf Pavel Tebeul cu mainile ridicate spre cer in rugaciune.

Hristos era pictat atat de simplu si expresiv cu putine culori, binecuvantand cu mana dreapta si tinand Cartea Vietii in stanga.

Pe cealalta latura a bisericii erau alti Sfinti pictati, dar l-am putut identifica doar pe Sf Mina alaturi de cele doua camile.

Toti Sfintii apareau pictati pe nori pufosi pentru a sublinia apartenenta la lumea cereasca si ingerii sunt reprezentati punandu-le cununi pe cap pentru viata jertfelnica si bineplacuta lui Dumnezeu.

Am parasit Sakha intr-o stare de incantare. Mi-a placut ca am atins piatra ce pastreaza urma pasului lui Hristos. Mi-a placut acest loc frumos si linistit. Localitatea pare una pasnica.

Fiindca in acea zi era zi nationala pentru Egipt o parte din garduri erau pictate cu semnele tricolorului.

Steagul egiptean flutura pe diverse cladiri. Ghidul egiptean ne-a spus semnificatia culorilor:
-rosu inseamna sangele eroilor egipteni
-alb inseamna pace
-negru inseamna pamantul pe care il ara si care da roade.

Acest palmier nu e real. M-a uimit prin inaltime si faptul ca se gasea intr-un parc plin de vegetatie reala.

La intoarcere am admirat din nou egretele albe si peisajul linistitor care ne amintea de Delta Dunarii.

La Matariyyah se afla copacul Fecioarei Maria. Asa am auzit-o pe ghida noastra spunand in timp ce ne indreptam spre locul respectiv.

Am coborat din autocar in mijlocul unui cartier egiptean care zumzaia de miscare. Oamenii circulau de colo colo pe stradutele murdare.

Poarta respectiva prin care am intrat in curte are o arcada care da un aer de loc ingradit si deosebit. Pe zid era o reprezentare a Fugii in Egipt facuta din sarma.

Imediat dupa poarta se trece pe sub icoana Fugii in Egipt frumos pictata care parca te imbie sa gusti din frumusetile locului si sa iei aminte ca aici se afla un loc sfintit de Hristos cand era prunc.

Curtea era impodobita cu vegetatie din Egipt si nelipsitii palmieri frumosi care isi indreapta ramurile spre soare in fiecare zi. Regnul vegetal il slaveste pe Dumnezeu insa noi oamenii suntem indaratnici.

Mi-a placut fantana din curte construita langa un povarnis ca parea ca ar imita muntii desertul, cu bucati mari de piatra galbena.

Din departare „piesa cea mai valoroasa” a locului pare o sculptura indrazneata insa cand te apropii de ea descoperi adevarul.

Acesta este copacul care a adapostit Sfanta Familie cand era urmarita de soldatii romani ce cautau sa il omoare pe Iisus. Copacul si-a deschis trunchiul si Preasfanta Fecioara Maria cu pruncul Hristos si Dreptul Iosif au putut sa se ascunda inauntru.

Pare o minune greu de crezut poate de unii oameni, dar la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta. Dumnezeu toate le face dupa cum le vrea.

Micul muzeu de prezentare de la Matariyyah are un exponat interesant- o iesle gasita langa copacul Fecioarei Maria. Ieslea se paostreaza pana in zilele noastre si poate fi vazuta/atinsa aici la Matariyyah in curte.

De asemenea este de aplaudat faptul ca egiptenii aveau in toate aceste locuri legate de Fuga in Egipt cate o harta cu punctele de interes bine semnalizate. In acest fel pelerinul poate sa isi imagineze pe unde este situat la momentul respectiv si care a fost itinerarul.

Am atins copacul Fecioarei si m-am bucurat ca Dumnezeu ne-a ingaduit sa ajungem aici la vreo 1600 km distanta de Bucuresti.

In curte aici la Matariyyah am fotografiat niste cactusi uriasi mai inalti decat mine. :)) Multumim lui Dumnezeu ca am avut prilejul sa ne bucuram de priveliste si mai ales de caldura mai ales ca in ianuarie in Romania era iarna cu inghet si polei.

„Bucura-te, pomul cel cu luminoasa roada, din care se hranesc credinciosii;
Bucura-te, copacul cel infrunzit cu buna umbra, sub care multi se adumbresc;
Bucura-te, ceea ce ai purtat in pantece pe Povatuitorul celor rataciţi;
Bucura-te, ceea ce ai nascut pe Izbavitorul celor robiti;
Bucura-te, imblanzirea Judecătorului celui drept;
Bucura-te, iertarea multor gresiti;
Bucura-te, haina celor goi de indrazneala;
Bucura-te, dragostea care biruieste toata dorirea;
Bucura-te, Mireasa nenuntita!”

„Bucura-te, copacul cel infrunzit cu buna umbrs, sub care multi se adumbresc”. Chiar daca acest copac acum nu mai este infrunzit important e ca s-a pastrat ca dovada a trecerii lui Iisus Hristos prin acest loc.

Cat am asteptat sa apara autocarul am putut privi in jur saracia egiptenilor. Blocuri noi construite se infratesc cu cele vechi si darapanate. Un aspect care te face sa zambesti e ca fiecare bloc e impanzit cu antene parabolice.

Fiecare incearca sa se descurce cum poate muncind sau odihnindu-se la umbra in acesteptarea clientilor. Am vazut un fel de carut plin de oale si ulcele din lut.

Micile camionete pot cara orce de la oameni, la cofrage de oua, fructe etc.

Pentru a conduce tuk-tukul nu este nevoie de permis. Majoritatea masinilor sunt busite si zgariate. Proprietarii nu le repara din lipsa de bani sau pur si simplu pentru ca stiu ca se vor tampona din nou in scurt timp.

Exista cersatori si in Egipt. Am vazut cativa care ne-au abordat individual sau cu copiii de mana/in brate.

Biserica dedicata Fecioarei Maria, cunoscuta sub numele de Adaweya (Biserica Fecioarei de la bac) in Maadi a fost construita pe locul de unde Sfanta Familie s-a imbarcat pentru calatoria pe Nil spre sudul Egiptului.

Am ajuns la Biserica din Maadi pe la ora pranzului. Deasupra intrarii banuiesc ca era scrisa denumirea Bisericii in limba araba. O sfanta cruce cu bratele egale era de altfel prezenta la intrare.

Limba araba este un mare mister pentru noi europenii cu atat mai mult cu cat se scrie de la dreapta la stanga. L-am rugat pe ghidul Saladin sa ne scrie numele noastre in araba. Eram curioasa cum arata. Da, arata ciudat…. 🙂

Fiind o zi de week-end zona era foarte aglomerata. Erau multi crestini copti aici la Maadi. Am descoperit observandu-i ca ei nu se inchina precum noi ortodocsii rasariteni.

Am intrat in Biserica observand deasupra frumoasa icoana cu Maica Domnului tinand-ul in brate pe Hristos. Era mare inghesuiala in Biserica asa ca am avut rabdare sa putem inainta.

Mi-a placut foarte mult icoana aceasta cu „Fuga in Egipt”. Am reusit sa cumpar si eu un papirus cu aceasta secventa. Este atat de gingas reprezentata Sfanta Familie inconjurata de zeci de ingerasi.

In toata acea inghesuiala in camera aceea cu dimensiuni reduse am reusit sa fotografiez o alta icoana absolut minunata a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu cu Pruncul Iisus.

O carte mare care parea veche cu filele ingalbenite de timp statea prezentata in vitrina. Nu am aflat ce reprezenta, dar banuiesc ca avea o semnificati eimportanta pentru Biserica Copta.

Din cate am putut intelege dupa icoana cusuta aici erau Moastele Sfantului Mare Mucenic Gheorghe. In urmatoarele lacasuri incastrate se gaseau alte Sfinte Moaste.

In Biserica ne-am inchinat la icoana Maicii Domnului si a Mantuitorului. Ca si la crestinii ortodocsi rasariteni si coptii au aceeasi ordine de asezare. In partea dreapta a Altarului icoana Mantuitorului Iisus Hristos isi in stanga icoana Maicii Domnului cu Pruncul.

Logica este ca femeile stau la slujba pe partea stanga avand in fata lor pe Maica Domnului si barbatii seprata pe partea dreapta ca sa il vada pe Hristos. De fapt ne aminteste ca Sfanta Familie a trecut pe aici probabil Hristos avea atunci varsta de
–
Altarul avea modele geometrice sub forma de cruci si in loc de Portile Imparatesti o simpla dvera rosiatica cu icoana Maicii Domnului Cu Pruncul in brate. De fapt ne aminteste ca Hristos a trecut prin aceste locuri sfintind cu prezenta lui zona. Maica Domnului il ducea in brate ca in aceasta reprezentare.

Biserica se sprijinea pe niste coloane patratoase uriase pe care erau atarnate steaguri care mie imi aduce aminte de Cavaleri si de Razboaiele Cavalerilor din vechime. E adevarat ca si crestinii au un razboi de purtat in aceasta viata pamanteasca pentru a castiga Mantuirea sufletului.

Am parasit Biserica din Maadi multumiti ca am vazut locul din care Sfanta Familie a plecat cu feluca pe Nil. Este un punct important pe harta care urmeaza parcursul Fugii in Egipt.

Biserica Adaweya ramane ca un martor peste vremuri al prezentei lui Hristos aici in Egipt si in acest loc. Slava Tie, Dumnezeul Nostru, Slava Tie!

Vecin cu Biserica, Nilul isi spune mereu povestea care nu este o simpla legenda, cu adevarul. Iisus Hristos a fost aici candva in copilaria Lui, in primii ani de viata.

Plimbarea pe Nil e de neratat daca ajungi in Egipt. Pe noi ne-a costat 5 $ de persoana. M-am bucurat ca ne-am putut plimba ziua ca sa admiram cladirile de pe maluri si celelalte ambarcatiuni.

Fluviul Nil are lungimea de 6.853 km. E de-a dreptul imens. L-am vazut de pe pod din autocar de mai multe ori, dar nu se compara cu unduirea propriu zisa intr-o ambarcatiune.

Am ajuns pe la ora pranzului la ponton. Mai multe barcute asteptau „somnoroase” turistii pe care sa ii plimbe pe minunatia de Nil.

Ghidul ne-a spus sa ne luam si ceva mai gros pe noi tinand cont de curentii care se formeaza. A fost un sfat util.

Nu as putea sa va spun cum se numea barcuta, dar puteti vedea pe plancarda ei. :)) Mai toate barcutele aveau decoratiuni luminoase care probabil noaptea stateau aprinse. Tocmai fusese sarbatorit Craciunul pe stil vechi.

Nu am stat prea mult la taclale si ne-am suit in barcuta cu totii. Cred ca fiecare era in sinea lui nerabdator de plimbare. Stiam ca nu o sa vedem crocodili pe Nil pentru ca egiptenii au construit nu stiu ce baraj si crocodilii sunt de partea cealalta a barajului.

Barcuta era incapatoare. Avea pernute moi care asigurau tot confortul plimbarii. Pentru ca eram in preajma Zilei Nationale a Egiptului barcuta era discret decorata cu steaguri.

De asemenea barcuta avea in dotare niste boxe galagioase. Dupa ce am plecat ne-a pus barcagiul niste muzica latino data la maxim sa ne crape timpanele si mai multe nu…

Pe timpul plimbarii am putut observa cum se imbina modernul cu clasicur, maretia cu smerenia, natura cu civilizatia zgomotoasa si poluanta.

Pe mal palmierii care mie imi plac teribil erau o prezenta exotica si nelipsita, dar mai ales multdorita de turistii straini. Unde mai vedem noi palmieri? La Gradina Botanica poate.

Am avut timp pe parcursul a 45 de minute sa facem poze si sa admiram peisajul. Cladirile inalte de pe mal aduceau a capitala moderna. Cairo e un oras colorat ticsit cu de toate, pestrit as putea spune.

Nilul nu are o culoare speciala. E albastru-verzuliu si atat. In zona unde ne-a dus barcagiul nu erau gunoaie/peturi aruncate in apa.

Mai la distanta am vazut o rata negricioasa care se balacea in Nil. Ai fi putut zice ca e un sarpe cum statea cu gatul incordat. :))

Am trecut pe langa Nile City un vapor-restaurant in fata caruia am vazut o ambarcatiune mai ciudata decorata cu niste goarne imense in fata si in spate.

Ce bine de egipteni ca au clima asa de calda si pamant asa de roditor. Inainte sa se faca barajul Nilul se revarsa anual si inunda Delta. Tot ce aveau de facut egiptenii era sa arunce seminte de plante pentru ca acestea sa rodeasca. Pot spune ca Egiptul este o tara binecuvantata de Dumnezeu.

Din cate am observat pe harta Egiptului Nilul imparte tara in doua. In zona prin care ne-am plimbat noi cu barcuta Nilul era traversat de multe poduri. Infrastructuta orasului Cairo e mai mult decat perfecta.

Revenind la Nil la acea ora ne plimbam pe un fluviu linistit. Alte persoane foloseau vaslele si mainile din dotare sa inainteze ca acest caz.

Din loc in loc zaream alte cladiri sau elemente care meritau fotografiate pentru atunci cand voi uita de ele si voi dori sa le ravad.

Pe maluri exista multe restaurante semete si luxoase judecand dupa cum aratau. In ianuarie nu cred ca e sezon asa ca turistii erau mai putini.

Privit de pe mijloc Nilul pare ca strabate un oras modern plin cu zgarie-nori. Probabil ca exista si zone mai pitoresti si salbatice care pot fi vazute pe Nil.

Din cand in cand ne intalneam cu cate o barcuta care avea turisti la bord. Nu am vazut sa fie vreuna plina ochi de oameni. Totusi turistii erau entuziasmati de plimbare.

In aceasta ipostaza Nilul avea o culoare inchisa ca cerneala. Pentru moment m-am gandit la Marea Neagra si la tara noastra draga Romania. 🙂

Aici Nilul are o culoare care bate spre verde si are o stralucire aparte. De observat cerul senin de un albastru care iti umple sufletul de pace.

Palmieri si ambarcatiuni asteptau in linistea zilei. Singurii care isi miscau pozitia erau barcuta noastra si soarele stralucitor de pe cer.

Ambarcatiunea aceasta semana cu un rechin urias si fioros din cale afara. 🙂

Am recunoscut blocul inalt pe care il vazusem din autocar si pe langa care trecusem. Mi-a sarit in ochi faptul ca era plin ciucure cu antene tv sub forma de ligheane. Chiar daca pare locuit de oameni mai saraci tehnologia e pe pozitii ce sa zic?

La finalul calatoriei pe Nil am avut placerea sa constat ca in razele stralucitoare are soarelui aparatul foto a captat o imagine splendida a fluviului. Pare ca ar fi cu totul de argint. Fotografia este cea de mai jos:

Cand am plecat de la Manastirea Sfantului Mina stiam doar ca peste putin timp vom ajunge in Orasul de Marmura. De-abia cand am ajuns acolo mi-am dat seama ca noi mergeam chiar prin locul in care Sfantul Mare Mucenic Mina facea minuni cu bolnavii.

Seara urma sa cuprinda in curand tinutul egiptean asa ca o data ajunsi am zbughit-o din autocar direct spre sitului arheologic.

La mijlocul sec al VII-lea Orasul de Marmura al Sfantului Mina a fost distrus de catre musulmani. Noi urma sa vedem ruinele pastrate din acele vremuri pana in zilele noastre. Suntem bucurosi ca s-au pastrat si acestea.

Prima reactia la vederea sitului arheologic a fost ca parca seamana cu Sarmisegetuza noastra. Si aici ca si acolo zidurile, coloanele, elementele de arhitectura fusesera facute una cu pamantul. Ce ramasese in urma era o umbra a unui loc infloritor.

Pe vremea cand incepusem sa citesc Acatistul Sfantului Mina nici prin gand nu imi trecea ca vreodata Dumnezeu ma va duce sa vad si sa calc pamanturile unde Sfantul a facut atatea minuni. Intai de toate in Acatist mi-a atras atentia versul :„Bucura-te, povatuitor osardnic al celor ce merg la Mormantul Mantuitorului.” Cand a fost vremea sa ne pregatim de pelerinajul in Israel in 2014 pe Sfantul Mina l-am rugat sa ne ajute citindu-i Acatistul.

In Orasul de Marmura al Sfantului Mina singura constructie mai noua este o micuta Bisericuta care gazduieste si Moastele Sfantului.

Ne-am descaltat si am intrat in Bisericuta. In afara de grupul nostru nu mai era nimeni in acea pustietate. Cred ca Orasul de Marmura al Sfantului Mina se afla la 1 kilometru distanta de Manastirea Sfantului.

In toate Bisericile Copte am observat ca Usile Imparatesti se acopera cu o perdea numita dvera confectionata din catifea rosie pe care apare imaginea Maicii Domnului sau a Mantuitorului Hristos sau un/o Sfant/Sfanta. Nu stiu daca din motive de curatenie sau alte motive dvera de catifea era acoperita de un plastic rigid transparent.

Ne-am bucurat ca am mai putut sa ne inchinam inca o data la Sfintele Moaste ale Sfantului Mina. Am vazut ca aici in Egipt crestinii copti tin Moastele in niste saculeti cilindrici de catifea care au aplicata imaginea Sfantului/Sfintei.

In mijlocul Bisericutei se gaseau doua bucati de marmura care banuiesc ca semnalizau unde era intrarea in vechiul asezamant.

In mai multe Biserici copte am vazut oul de strut prezent. El semnifica urmatorul lucru: asa cum puiul trebuie sa sparga coaja ca sa iasa din ou asa si noi trebuie sa murim mortii ca sa avem viata vesnica.

Catapetesmele Bisericilor ortodocse copte sunt simple. Deasupra Altarului am vazut ca exista o singura icoana- aceea a Cinei celei de Taina. In schimb catapeteasma e plina de simboluri sculptate in lemn de obicei cruci de diferite forme si marimi etc.

Au coptii niste icoane frumoase, luminoase, pictate cu culorii vii. Cand am intalnit prima data intr-o Biserica o icoana a lui Hristos iasa de frumoasa si clara aproape ca aveam simtamantul ca ma aflu in fata Mantuitorlui, ca El este prezent acolo.

O icoana realizata frumos te ajuta sa te concentrezi pe rugaciune, dar iti da si o bucurie in suflet. Este bucuria de a privi un obiect sfant care o reprezinta pe Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu pictata frumos. Sunt sigura ca in timpul vietii pamantesti Maica Domnului a fost o faptura frumoasa, pura, minunata. Ce bucurie sa fi fost pentru pamantenii care au avut ocazia sa o vada in carne si oase!!!

In toate Bisericile copte unde am avut o persoana care sa ne arate locul am observat ca prezentarea Sfantului Altar era unul din punctele cheie. Ne dadeau la o parte dvera ca sa putem observa ce se ascunde in spatele ei.

Nu intram in Altar doar priveam din afara. Aici exista o pictura minunata a Mantuitorului Hristos in postura de Imparat binecuvantand.

Am iesit din micuta Bisericuta cu un sentiment de voiosie. Urma sa vedem pe indelete situl arheologic si apoi sa ne intoarcem in Alexandria.

Ici si colo zidurile ciopartite gem a pace. Parca situl arheologic este scena ramasa dupa un film turnat. Nimanui nu ii mai pasa de recuzita uitata in urma.

Iar am senzatia ca daca pietrele ar putea vorbi nu s-ar opri din povestit zile intregi. Oare in acest tinut ce viata duceau oamenii pe timpul Sfantului Mucenic Mina?

Dar ce avem aici? Mi-a parut rau ca nu exista o harta explicita a sitului arheologic. Ulterior am descoperit ca pliantul pe care ni-l dadusera de la Manastirea Sfantului Mina continea si harta. 🙂

O coloana veche, dar totusi pastrata intreaga sta asezata ca un bustean trantit pe niste stative. In splendoarea ei s-ar fi inaltat pana la cer ca o fata morgana mladioasa.

Pentru o clipa am constientizat ca ne aflam chiar in locul unde Sfantul Mina vindeca bolnavii. Oare unde se afla Biserica despre care se face referire in Acatistul Sfantului?

Soarele isi facea iesirea din scena luandu-si la revedere de la noi. O zi minunata urma sa se termine. Astazi a fost ziua mult dorita in care am fost la Sfantul Mina acasa si pe urma pasilor sai in Orasul de Marmura.

Cateva schele de lemne si fiare ingradeau un loc, poate o parte a fostei Biserici acum inundata de apa.

Baptisterul se pastreaza in forma originala putin “ciobit” de timp. Aici erau botezati cei care imbratisau credinta crestina. Ce paradox? In zilele noastre in Egipt legea interzice trecerea de la religia musulmana la cea crestina. Pentru a deveni crestini oamenii merg in alte tari sa se crestineze.

Baptisterul la momentul de fata e plin cu apa si ceva gunoaie. Se poate observa ca scarile inca se pastreaza in forma lor.

Este pacat ca egiptenii nu au bani sa aloce fonduri pentru a face din acest sit arheologic o minunatie de muzeu in aer liber care iti da posibilitatea sa pasesti prin trecut, sa te bucuri de vremurile stramosilor lor.

Acest sit a fost excavat din anul 1905 pana in 1907. Asa a fost descoperita o Catedrala mare ale carei ziduri se mai pot vedea si astazi in picioare.

O parte din zid se vede ca se darama. L-a napadit si vegetatia, dar totusi se incapataneaza sa stea in picioare asa „cioplit” de timpul viteg cum este.

Ne bucuram ca am putut vedea si atat cat s-a putut. Prima oara cand am auzit de Orasul de Marmura chiar am crezut ca este un oras in adevaratul sens al cuvantului 🙂 .

Am avut timp berechet sa facem poze si sa observam situl arheologic. La fel ca si la Sarmisegetuza mi-a placut sa fac fotografii cu zidurile, pietrele, cuburile dislocate. Ele sunt marturii ale trecutului pastrate pentru prezent.

Poate ca multi ar spune ca sunt doar niste pietre… dar valoarea lor consta in faptul ca pe langa aceste pietre a trecut soldatul Mina devenit Sfantul Mare Mucenic Mina pentru ca si-a marturisit credinta. Pe bolnavii pe care i-a vindecat atunci cand a trait Sfantul Mina nu ii mai putem vedea. Pe Sfantul Mina il putem vedea in icoane si ii putem simti ajutorul in rugaciuni caci negresit va mijloci la Dumnezeu pentru cei care ii cer ajutorul.

Acest cub de piatra din situl arheologic cred ca reprezinta un cerc cu o cruce in interior. Era asezat la vedere si banuiesc ca reprezinta ceva. Am incercat sa il maresc si sa il observ mai bine.

Cercul inseamna fara inceput si fara sfarsit. „Eu sunt Alfa si Omega, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era si Cel ce vine, Atottiitorul.- Apocalipsa 1:8”

Din explicatiile calugarilor copti Sfanta Cruce reprezinta si cele 4 puncte cardinale inspre care Apostolii au mers sa propovaduiasca Evanghelia lui Hristos.

Orasul acesta de Marmura era o imensa bolnita. Eu asa l-am perceput. Iar mi-au venit in minte schiopul si muta despre care pomeneste Acatistul Sfantului Mina. „Schiopul si o femeie muta, care de mult timp stateau langa biserica ta cu alti bolnavi , asteptand vindecarea, te-au vazut la miezul noptii, zicand: Schiopule, scoala pe femeia aceea si mergi de aici; la care cuvinte, mahnindu-se schiopul, pentru ca s-a crezut departat de la tine, nu facea nici o miscare; tu insa repetand porunca, el a trebuit sa asculte si indata s-au vazut amandoi vindecati.”

Ma intreb de ce Acatistul Sfantului face referire la un schiop si o muta. De ce nu a ales alte suferinte umane? Suntem schiopi sufleteste cand nu mergem pe Calea Lui Dumnezeu, cand nu urmam/nu tinem calea cea dreapta si mergem pe poteci gresite. Suntem muti sufleteste cand nu vorbim despre Hristos, cand nu ne exprimam recunostinta si multumirea pentru binefacerile primite de la Dumnezeu.

Langa cateva ziduri care staruiau sa stea in picioare desi au o vechime considerabila se zarea o baza de coloana alba ceea ce ma duce cu gandul ca apartin unor momente diferite de istorie.

Daca va intrebati ce se ascunde in aceasta deschizatura raspunsul este ca nu stiu. Nu am avut acces sa intram probabil datorita pericolului de prabusire. Datorita agriculturii excesive panza freatica s-a inaltat mult iar o parte din apa balteste pe sub ruinele Orasului de Marmura.

Nu am vazut nici o vietate/animal intre aceste ziduri. Chiar m-am intrebat daca or fi pe aici serpi, sobolani, arici sau alte lighioane. Poate noaptea misuna pe aici ma gandesc.(atunci cand oamenii nu le mai invadeaza teritoriul).

Ne-am luat la rederere de la zidurile galbui care spun povesti frumoase… dar intr-o limba necunoscuta noua. Mi-am zis ca o sa caut pe internet cand ajung in Romania mai multe date despre acest loc pastrat sau mai bine zis descoperit prin excavari.

Am mers putin cu autocarul de la Orasul de Marmura al Sfantului Mina la Manastire. Desertul lasa aici un pic loc oazei de lumina in care se gaseste Manastirea. Ceea ce in trecut vedeam numai la televizor in acest pelerinaj am vazut pe viu- DESERTUL sacaitor de pustiu si galben-maroniu, dar indeajuns de liber pentru ca gandurile noastre citadine sa se decanteze.

Seara se lasa ca o pelerina instelata peste Manastirea Sfantului dand posibilitatea Sfintei Cruci de la intrare sa lumineze amintindu-ne ca prin martiriu unii oameni au dobandit Raiul. Marturisirea lui Hristos pana la moarte a fost pentru ei mai importanta decat viata lor.

Am plecat de la Manastirea Sfantului Mina cu bucuria ca un vis se implinise pentru mine. Slava lui Dumnezeu pentru toate lucrurile bune care ni se intampla!

Iata-ne in ziua cea mare in care era programat sa mergem la Manastirea Sfantului Mina. Escortati de masina politiei care ne-a condus pana la poarta Manastirii eram pregatiti sufleteste sa il intalnim pe Sfantul Mina chiar la el acasa.

Deja din autocar se zareau turlele Manastirii si bucuria noastra crestea vizibil. Multumim Sfinte Mina ca ne-ai ajutat sa ajungem aici!

Din loc in loc prn desertul chel se mai strecura cate o oaza de verdeata probabil plantatie de ceva legume. Palmierii adorabili si miscau lenesi coama in razele soarelui.

Din departare ne dadeam seama ca Manastirea de aici e una de mari dimensiuni. Pe noi ne interesa in incinta sa vedem Biserica unde se gaseau Moastele Sfantului Mina.

Din punctul meu de vedere cam toate Manastirile copte in desert aveau cam aceeasi arhitectura. Nu sunt cunoscatoare in domeniu, dar asa am observat.

La intrare am trecut prin poarta cu detectorul de metale. Am aratat ghiozdanele si aparatul foto omului de la securitate. Probabil ca dupa atentatul din ianuarie 2019 au inasprit regulile de securitate.

Am ajuns la o poarta cu aspect de intrare intr-o fortareata. Nu m-am abatut din drum. Nici nu m-a interesat sa merg la pangar. Drumul era drept catre Sfantul Mina.

Existau mai multe Biserici in incinta Manastirii. Inca de la intrare am vazut icoana Sfantului Mina alaturi de doua camile care simbolizeaza smerenia, dar aduc aminte de episodul din viata Sfantului cand au vrut sa ii duca Moastele in Alexandria si camilele au refuzat sa mai mearga.

„Bucura-te, nadejde nerusinata a crestinilor.
Bucura-te, tamaie bineprimita la cer in rugaciune.
Bucura-te, vas ales al Sfintei Treimi.”

Cand eram la cativa pasi de Biserica Sfantului Mina am zarit deasupra tufisurilor imaginea Sfantului. Chiar mi s-a parut ingenioasa ideea. Parca Sfantul Mina sta si asteapta pelerinii sa il viziteze la el acasa. 🙂

Cum am mai spus incinta Manastirii este imensa. Am mers de la poarta pana la Biserica un pic pe jos sa ne punem gandurile in ordine si sa ne pregatim pentru marea intalnire.

Sfantul Mina face parte din viata noastra si e prezent in 3 Biserici la Bucuresti:
-la noi in cartier in incinta unei Unitati Militare;
-langa serviciul meu intr-o Biserica mica si veche (o bijuterie de lacas);
-in centru in zona Unirii unde exista Moastele si Icoana Sfantului Mina;

Ne-am apropiat cu repeziciune de Biserica. Era un moment pe care il asteptasem de multa vreme. In sfarsit eram chiar acasa la Sfantul Mina!!!

Vazusem pe net in poze Biserica Sfantului, dar in realitate e imensa. Inainte sa merg in pelerinaj ma intrebam daca aceasta este chiar Biserica unde Sfantul Mina facea minuni. In Acatisul lui se face referire la minunile pe care le facea cu oamenii bolnavi:

„Schiopul si o femeie muta, care de mult timp stateau langa biserica ta cu alti bolnavi , asteptand vindecarea, te-au vazut la miezul noptii, zicand: Schiopule, scoala pe femeia aceea si mergi de aici; la care cuvinte, mahnindu-se schiopul, pentru ca s-a crezut departat de la tine, nu facea nici o miscare; tu insa repetand porunca, el a trebuit sa asculte si indata s-au vazut amandoi vindecati; pentru aceasta cantam tie:

Bucura-te, ca schiopul spaimantandu-se a fugit.
Bucura-te, ca muta, spaimantandu-se, a vorbit.
Bucura-te, ca si alti bolnavi ai tamaduit.”

Aveam sa aflu raspunsul la intrebare cateva ore mai tarziu cand am mers in Orasul de Marmura al Sfantului Mina aflat la o mica distanta de Manastire.

Am intrat in Biserica copta si ne-am dus in partea dreapta dupa intrare unde se aflau Moastele Sfantului Mina.

A fost un moment inaltator aici. Am citit toti Acatistul Sfantului Mina carticica mergand din mana in mana ca fiecare sa citeasca un icos sau un condac.

Sfantul Mina ne zambea tainic din icoana de pe perete. Ne-am simtit foarte bine aici. Eram multumiti sa ne ajutase Sfantul Mina sa ajungem la el.

Un frumos mozaic sta deasupra raclei Sfantului. Baldachinul este de marmura alba. Am observat ca veneau pelerini cu copii aici sa se roage la Sfantul Mina.

Racla mirosea a mir parfumat. Probabil ca egiptenii au ceva miruri foarte parfumate pe care nu le-am mai sesizat in alta parte/tara.

Marea noastra mirare a fost cand am aflat ca o sa mergem la trapeza sa mancam. A avut Sfantul Mina grija de noi… stia ca suntem plecati de dimineata…tot pe drumuri.

Am asteptat cumintei in sala de primire cu mobila specifica orientalilor. M-a uimit cat sunt de primitori si ospitalieri crestinii copti.

Se citea pe fata noastra bucuria, dar si oboseala. Noi la hotel aveam asigurate cina si micul dejun. Dumnezeu insa nu ne-a lasat sa murim de foame. In alta zi am mancat la Manastirea Sfanta Demiana si urmatoarea zi la Manastirea Sfantului Antonie cel Mare.

Mi-a atras atentia lustra cu model oriental. Una asemanatoare am achizitionat noi acum un an de la un magazin turcesc din Afumati. Tare, nu?!!?

Cand masa a fost aranjata pentru noi am mers pe un holisor care era plin de icoane frumoase, expresive, vii.

In randul de icoane pe hol era prezent si Sfantul Mina imbracat in haine ostasesti cu mainile ridicate spre cer la rugaciune.

Ne-am asezat la masa. Parintele din grupul nostru a binecuvantat masa si apoi ne-am ospatat. Toate felurile de mancare erau de post, fiind miercuri ziua in care am ajuns la Sfantul Mina.

Fiecare avea in farfurie orez cu alune linte ceapa prajita deasupra si un soi de paste foarte subtiri.

Acest sos iute se punea deasupra orezului adica se mancau impreuna. Initial am crezut ca in castron este ciorba de rosii. 🙂

Mie mi-au placut foarte mult cartofii si muraturile. Cartofii erau absolut deliciosi. Dupa ce ne-am ospatat am fost indrumati sa mergem cu autocarul la orasul de marmura al Sfantului Mina- ruinele orasului de fapt.

Cand am plecat de la Manastirea Sfantului Mina inserarea ne dadea tarcoale.

Era un soi de liniste discreta in acest loc. De data asta nu mi-am propus sa mai revin in acest loc pentru ca Sfantul Mina este prezent si la Bucuresti in Bisericile noastre. Mi-a fost de ajuns sa am posibilitatea de a veni o data in viata aici. Multumim, Sfinte Mina!

Incet-incet ne departam cu autocarul de Manastire. Urma sa vedem ruinele orasului care a ramas parasit probabil din cauza unei molime.

Pustietatea cu ierburile ei saracacioase care se luptau sa supravietuiasca in solul arid era stapana pe zona. Cum sa supravietuiesti in asa loc? Noi in Romania avem Raiul zic facand comparatia….

Pamantul rosiatic ciufulit din loc in loc de o tufa pribeaga semana cu un balaur care inghite tot in jurul lui.

La intoarcere in zona aceasta am vazut un pastor cu fiul lui calare pe un magarus manand o turma de mioare. Cat de saraci si simplii sunt acesti oameni! Departe de lumea dezlantuita si de civilizatie isi traiesc viata simplu… mai aproape de Dumnezeu in aceste zone pustii.

Cu putin ajutor din partea aparatului foto am observat printe tufele pitice cateva pasari alb-cenusii cu picioroange cam lungi in comparatie cu corpurile.

„Intreaga fire sopteste tainic, toata e plina de mangaiere, pasarile si dobitoacele poarta pecetea iubirii Tale. Binecuvantat este pamantul cu frumusetea cea degrab trecatoare care desteapta dorul de vesnicul locas unde intru nestricacioasa frumusete se aude cantarea: Aliluia!”

Desertul cat de gol pare el are totusi viata!