Publicat de: elenushu | 25/06/2017

Salina Slanic Prahova – informatii utile si impresii

Dragii mei, a dat Dumnezeu si am fost la Salina Slanic in Prahova sa fac o cura de aerosoli. Daca mi-a reusit sau nu se va vedea peste o perioada. Doamne ajuta sa nu mai racesc. Salina era plina de oameni si adulti si copii.

Programul Salinei Slanic incepe la ora 9:00. Biletul costa 20 de lei. Coada care se formeaza este mare ca sunt multi doritori asa ca noi am plecat dis de dimineata de acasa sa ajungem la timp. Datorita faptului ca liftul cu care se cobora in Salina s-a stricat, acum ajungi cu microbuzul acolo. Dupa ce iti cumperi biletul te urci in microbuz. Dureaza 15 minute traseul pana se ajunge in Salina. Microbuzul parcurge vreo 3 km prin galeriile de sare care arata ca tunelul de la metrou 😀
Microbuzele au tabla ruginita in pic de la umezeala din galerii. Primul microbuz care pleaca ia in jur de 6-7 angajati care ocupa locurile din fata… E normal sa care angajatii pentru ca altfel cine deschide Salina?!!!?

Microbuzele sunt dese. Duc si aduc turistii foarte repede. Microbuzele merg chiar prin zona de exploatare a minei de sare Unirea. Singurul lucru care nu mi-a placut e poluarea lor in galerii. Cand iesi sa urci in microbuz ca sa ajungi la suprafata te loveste un miros de gaze de esapament care iti muta nasul.

Salina este imensa si are multe variante de recreere: cart, biliard, mese de ping-pong, teren de fotbal, spatiu amenajaut cu paturi pentru odihna, spatiu de joaca pentru pici, magazine etc..

Pe unul din pereti se scurgeau turturii de sare. Din cand in cand angajatii verfica starea Salinei. Am vazut ca zonele care prezinta riscuri sunt ingradite pentru a nu pune in pericol vietile turistilor.

Mai sunt si sculpturile in sare cu Debebal, Traian, Eminescu etc sau cele de lemn cu stindardele dacilor.

Acesta era liftul care cobora in 90 de secunde, dar care s-a defectat. Nu incapeau prea multi oameni in el. Era chiar palpitant sa cobori cu liftul la 200m adancime in conditiile in care liftul se zgaltaia din toate incheieturile… Bine ca nu se mai foloseste! Am inteles ca liftul era vechi de 70 de ani.

Aceste acvarii cum ar parea la prima vedere contin bucati de sare si o scurta prezentare. Interesant, nu?

La final testul adevarului… 😀 INTR-ADEVAR E SARE SI E SARAT PERETELE ASTA DIN SALINA. Ha, ha, ha!
Am omis sa va spun ca sunt 12 grade in Salina asa ca sa va imbracati adecvat! Puteti sa va aduceti cu voi de mancare pentru ca gasiti banci si mese acolo unde sa serviti merindele de acasa sau sa va cumparati ceva de-ale gurii din magazin.

Publicat de: elenushu | 23/06/2017

Braul Maicii Domnului si Parintele ISAIA

Duminica 18 iunie 2017 a fost o vreme ploioasa, dar luni a fost extrem de mult soare. Asa ne-a ajutat Maica Domnului sa ajungem sa ne inchinam la Racla cu Braul Ei. Stiam doar ca se afla in sectorul 4 la Biserica Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan (care este in constructie si se afla pe strada Emil Racovita nr.2). Am pornit-o cu inima buna la drum.

Cum am ajuns acolo am dat de o coada mare de oameni care asteptau linistiti si plini de nadejde ca Preacurata Maica a lui Dumnezeu le va asculta ruga.

Dupa vreo ora am ajuns la scarile din fata frumoasei Biserici in pridvorul careia se gasea comoara sau mai exact comorile duhovnicesti pe care aveam sa le descopar.

Am observat ca veneau multi copilasi cu parinti sau bunici sa se inchine la Racla cu Braul Maicii Domnului. Credinta poporului roman a dainuit din mosi stramosi peste veacuri si asta este foarte bine. Cand ne-a venit randul am avut parte de o frumoasa surpriza. L-am zarit in zona Raclei pe Parintele Isaia pe care nu il mai vazusem de 5 ani de cand ne sfatuise intr-o problema importanta.

Parintele Isaia avea acelasi chip bland, rod al rugaciunilor. M-a recunoscut si ne-a intrebat :-„Ce faceti, mai?”

Dupa ce am mers sa ne inchinam la Racla cu Barul Maicii Domnului m-am intors sa vorbesc cu Parintele Isaia. Maica Domnului imi facuse un dar nepretuit intalnirea dubla. Habar nu aveam ca o sa il intalnim pe parinte aici. Imi amintesc ce mult mi-a placut cand l-am vazut la Schitul Horia si ne-a povestit cum a fost in Muntele Athos si a vazut-o pe Maica Domnului. Convorbirea scurta cu parintele mi-a dat un nou avant duhovnicsc si am plecat de acolo fericita. Cand se salastuieste in sufletul nostru Duhul Sfant toate sunt bune si usor de suportat.

„Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu miluieste-ne pe noi!” 🙂

*mentiune- sursa foto Facebook*

Publicat de: elenushu | 14/06/2017

Despre Meteora Greciei sau cum e sus in ceruri

Se implineste fix un an de cand am vizitat Grecia cu ajutorul lui Dumnezeu. Partea cea mai frumoasa si iesita din comun a pelerinajului a fost cand am mers la Meteora. Conform Wikipedia „Ca fenomen fizic este unic in toata lumea. Aceasta formatiune de stanci a luat nastere datorita unui con in forma de delta, constituit din pietre de rau si namol, care se varsau in vechiul lac tessalic. Dupa separatia geologica a masivilor muntosi ai Olimpului si ai Ossei, apele lacului au gasit iesire la Marea Egee prin valea Tembi. Atunci, acest masiv in forma de delta s-a scindat in pietre si stânci uriase compacte cu inaltimi de pana la 400 metri.”

Inca de cand a aparut in zare pe geamul autocarului ardeam de nerabdare sa vad Meteorele. Urma sa ne cazam chiar la poalele Meteorelor ceea ce dadea si mai mult farmec situatiei in sine.

A doua zi dis de dimineata i-am dat trezirea receptionerului sa imi deschida usa care ducea pe acoperisul hotelului pentru ca aveam programata o sedinta foto cu fermecatoarele Meteore.

Semanau cu niste fete Morgane trezite brusc din somn sau cu niste sirene esuate departe de mare. Priveam cu mirare drumul serpuit care urma sa ne duca si pe noi sus in ceruri…

Formele ciudate ale stancilor semanau cand cu niste colti imensi cand cu o centrala de dimensiuni uriase.

Doar acoperisurile cladirilor vecine ma trezeau la realitate din starea de euforie. Ce creatie cudata si Meteorele acestea! Senzatia e si mai intensa cand te plimbi prin Kalambaka si uitandu-te spre cer ai impresia ca stancile stau sa se prabuseasca peste localitate…

Iata-ne in autocar pregatindu-ne urcusul duhovnicesc. Sa fim mai aproape de Dumnezeu sus pe varfurile Meteorelor este ceea ce ne dorim. Acesta este drumul serpuit pe care il vedeam de pe acoperisul hotelului unde fuseseram cazati.

Imaginatia fiecaruia se impleteste cu realitatea care se deruleaza uimitor de frumos prin fata ochilor. Aici pare a fi un perete plin de gauri ca niste ferestre de hotel. Poate ca sihastrii greci s-au nevoit in aceste locuri. Vantul sau apele care s-au scurs par a fi sapat in stanca niste forme ca de perdea unduita de o adiere de vant.

Aici Meteorele sau adunat ca niste uriasi la sfat, ingramadite una in alta pun la cale un taifas sau o razmelita?

Turnul stancos mandru si fioros in acelasi timp…are o muchie slefuita ca o partie de ski. Interesant, nu?

Cand o vezi de la departare parca te uiti in gura uriasului din poveste si ii examinezi maselele tocite, retezate.

Aici stancile duc cu gandul la templele stravechilor incasi. Vegetatia bogata din imprejurimi te zgaltaie putin vizual. Esti totusi pe sosea!!!

Cand crezi ca ai vazut totul atunci esti uimit mai tare de imaginea Manastirilor agatate pe varfurile stancilor Meteore.

Inghesuite ca satucele noatre romanesti de la munte, Manastirile de la Meteore ti se dezvalui privirii parca sfidand legea gravitatiei.

La Meteore există 24 de Manastiri. Nu toate se pot vizita. Noi am reusit sa vedem intr-o zi trei din ele cu ajutorul Bunului Dumnezeu.

Manastirile: Sfantul Duh, Sfantul Dimitrie, Sfantul Nicolae Padova sunt in ruina.
Manastirile: Marele Meteor, Varlaam, Sfanta Treime, Sfantul Stefan, Rusanou, Sfantul Nicolae sunt functionale.

Acum ne aflam la teatru de stanci. Cortina formata din vegetatie este inlaturata si apar personajele mutante cu forme si aspect suspect.

Se leagana prin fata ochilor mirati ai turistilor apoi lasa in urma lor alte stanci cu varfuri un pic indoite ca niste inglite. 😀

Acum se prefac in degetele unei maini uriase care tinde sa apuce tot cerul si sa il sugrume.

Imaginea se schimba cu alte stanci- ciuperci care poarta pe palarie Manastiri construite de oameni.

Cand chiar crezi ca le-ai vazut pe toate ramai mut vazand pe geamul autocarului gardul de stanci. Meteorele si-au dat mana ca niste jandarmi strajnici si au format un gard fortareata.

Urmatorii pasi te arunca in tinutul stancilor. Aici e o poveste a tinuturilor reci unde vantul e singurul stapan care roade timpul.

Dupa atata hoinareala ajungem la Manastirea Marele Meteor care se zareste ascunsa printre stanci. Este cea mai renumita dintre Manastiri si are hramul Schimbarii la Fata.

De jur imprejur troneaza imparatia stancilor. Pe aceasta din imagine as numi-o „stanca cu breton”.

Privita de sus Manastirea are miros de divin, de liniste dumnezeiasca. Oare oamenii acestia se trezesc dimineata chiar in palmele lui Dumnezeu? Judecand dupa inaltime ai zice ca da…

Curand descoperim ca e nevoie sa coboram si sa urcam multe scari pentru a ajunge la intrarea in Marele Meteor. Hmmm…. e destul de cald si nu e nici ora 9…

Ne adunam toate fortele si incepem sa numaram scarile cate ne vor conduce printr-un tunel ingust sapat in stanca.

Il urmam pe parinte prin tunel si avem senzatia ca trecem prin tunelul vietii… ca ne nastem intr-o lume vie si minunata….

Aici la intrare am asteptat in liniste sa vina omul care vinde biletele. Racoarea zidurilor si linistea locului te infioara. Eram nerebdatoare sa vad continuarea.

Asa cum am spus Manastirea Marele Meteor are hramul „Schimbarea la Fata”. Ce alt hram mai nimerit putea avea acest loc sfant care iti imprima in suflet pace?

Aici am putut face poze in interiorul Manastirii, dar la altele nu ni s-a dat voi. Chiar atrageau atentia intr-un mod brutal sa nu se fotografieze.

Manastirea Marele Meteor adaposteste Icoana Maicii Domnului -Floare nevestejita in care Hristos apare pictat nu ca un copil, ci ca un imparat. Slava Tie Doamne, slava Tie!

Dupa ce am iesit din Biserica m-am dus sa admir privelistea. Stancile rasarite din pamant ca o padurice incanta privirea.

Multumesc Bunului Dumnezeu ca mi-a dat prilejul sa vad acest loc minunat si unic in lume de altfel. Sfinxul nostru din Bucegi e doar un demo fata de filmul care se joaca aici. 😀

Cu putina rabdare ajungi sa intelegi si secretele locului mai ales daca iti pui intrebarea cum sunt transportate alimentele si bagajele pana sus….

Privind de sus soseaua si locul parcarii mi-am dat seama ca in telul lui de a domina tinutul omul a uratit natura pentru a face posibila urcarea si accesul propriu zis. Fiecare actiune are avantajele si dezavantajele ei.

Am coborat scarile si ne-am indreptat agale catre autocar. Eram de-a dreptul multumita ca am patruns locul tainic in care Dumnezeu e mai aproape de oameni- Marele Meteor. Cam atat am avut de scris despre acest subiect momentan. Voi reveni cu o alta insemnare despre celelalte doua Manastiri vizitate.

De curand am imprumutat cartea „Ghidul pelerinilor in Tara Sfanta, Peninsula Sinai si Iordania” scrisa de parintele Andrei Zaiet cu care am avut deosebita onoare sa mergem in pelerinaj si in Grecia si in Israel. Ce pot sa spun despre carte? E cuprinzatoare, este scrisa organizat. Puncteaza toate informatiile esentiale necesare pelerinului pentru a aprofunda pelerinajul. Dupa cum am observat si in pelerinaj parintele poate sa vorbeasca liber ore in sir despre Locurile Sfinte. Ma bucur nespus ca a reusit sa scrie acest ghid. Acum, dupa 3 ani de la vizitarea Israelului, citind aceasta carte am retrait foarte viu totul ca si cand eram acolo. Este o carte care te poarta ca o pasare maiastra pe aripile filelor ei peste mari si tari cu puterea gandului. Deosebit de frumoasa si interesanta! 🙂

Cartea aceasta ar trebui citita de toti oamenii care nu stiu incotro sa isi indrepte sufletul, in ce sa creada. In tinerete autorul il cunoaste pe parintele Paisie in Muntele Athos si asa ia la cunostinta despre puterea lui Dumnezeu. Totusi intalnirea cu parintele nu ii e de ajuns tanarului si ca sa poata face comparatie intre yoga si ortodoxie pleaca in India sa ii cunoasca pe yoghini. Asa are parte de o experienta cutremuratoare. Chiar autorul spune in paginile cartii scrise de el ca numai ajutorul si rugaciunile parintelui Paisie l-au ferit de vatamarea sufleteasca si de nebunie.
Curiozitatea l-a impins sa ia legatura cu yoghini pentru a descoperi intr-un final ce are de facut. Mi-a atras atentia ideea subliniata de el in carte. Parintele Paisie ii cerea intotdeauna acordul tanarului ca sa il ajute, sa ii tamaduiasca sufletul, sa il ridice din mocirla sufleteasca in care cadea de fiecare data. Initiatii yoga intrau in subconstientul lui fara sa se sinchiseasca sa ii ceara acordul. De asemenea e demn de amintit cand autorul se afla in ashram si a inceput sa se roage Maicii Domnului ce agitatie a creeat printre yoghini. Este impresionant cum autorului ii vin in minte cuvintele poruncii „Eu sunt Domnul Dumnezeul tau sa nu ai alti dumnezei afara de mine”– in momentul in care incepe sa intre in legatura cu initiatii yoga si ce rezultat are inchinarea la idoli. Lui Dumnezeu trebuie sa ne inchinam in duh si in adevar.
Va invit sa cititi cartea si sa luati aminte. Doamne ajuta!

Publicat de: elenushu | 07/06/2017

Parcul Comana -impresii de la fata locului

Astazi o sa va dezvalui cateva din minunatiile parcului Comana, Judetul Girugiu. Aici puteti petrece ore intregi de relaxare. Noi am fost intr-o duminica si era foarte multa lume acolo. Cum plecasem „”caine sur la vanatoare” fara aparatul foto, doresc sa subliniez ca fotografiile din aceasta insemnare au fost luate de pe net sau de pe pagina de FB a locatiei.

Daca ajungi in parcul Comana la pranzul mare nu gasesti loc de parcare. Fiecare se descurca asa cum poate. Cum am intrat in parc am ramas socata ce de oameni si mai ales copii erau aici.

Zeci de copiii stateau la rand sa urce in copaci si sa se dea pe tiroliana. Asta da curaj, zic! Langa noi o bunica se plangea ca nu mai sunt cabluri pentru copiii mici sa se dea cu tiroliana. Nepotul ei avea 3 ani cu indulgenta…

Aventura cea mare este ca poti trece lacul intr-o clipita tot cu tiroliana. I-am observat pe adulti cum tipau cand treceau deasupra lacului de frrrrica. Pustii erau in delir, nici unul din ei nu tipa. Asta da aventura, adrenalina, ne-bu-ni-e!

Sincera sa fiu eu pusesem ochii pe o barca cu vasle care sa ne ajute sa exploram lacul. Pana am ajuns la debarcader o familie ne-a luat-o inainte si a inchiriat singura barca ramasa la mal. Am asteptat un pic, dar nici unul din plimbareti nu dadea semne ca ar vrea sa revina la mal.

Adevarul este ca lacul arata superb. Delta Neajlovului aveam sa o descoperim dupa ce am asteptat peste o jumatate de ora la debarcader sa apara vaporasul.

Daca ai gasit pasarela dorintelor esti pe drumul cel bun. Langa ea e debarcaderul. Plimbarea cu vaporasul este 20 de lei. Exista un singur vaporas care are 18 locuri. Asta inseamna ca trebuie sa ai rabdare si sa stai acolo sa iti tii rand.

Rabdarea iti este rasplatita imediat ce urci pe vaporas. E mai facil sa iei vaporasul decat sa dai la vasle la barca. Marinarul ne-a plimbat pe niste canale pline de stufaris si vegetatie.

Delta Neajlovului e a doua ca marime dupa Delta Dunarii si are o fauna impresionanta. La fiecare pas zaream pasari ascunse prin stufaris. Unele din ele isi luau zborul la auzul motorului.Minunat! Unde mai pui ca pe vaporas exista o inregistrare care prezinta locurile pe care le explorezi prezentate intr-o maniera turistica.

Trenuletul Orient express e o alta atractie a parcului de aventura Comana. Costa 10 lei biletul. Te plimba prin tot parcul, apoi iese prin Comana ajunge la Manastire si se intoarce pe langa Gara Comana inapoi in parc.

In trenulet nimerim langa o bunicuta cu 4 nepotei. Cand ajungem in dreptul Manastirii Comana le spune ea nepotilor:
„-Uite, mamaie, aici Manole a zidit-o pe Ana ca sa nu se mai darame zidul Manastirii!”
La care nepotul cel mare ii raspunde:
„-Da, mamaie, ca Vlad Tepes cand castiga o batalie construia o Biserica!”
Nu stiam daca sa ma tavalesc pe jos de ras sau sa le dau branci din trenulet ca habar nu aveau de istorie! In fine, iata-ne din nou in parculet. Ni s-a facut foame asa ca am dat navala la „Taverna marelui Paharnic”.

Aici toate mesele erau pline ochi. Se merge pe rezervare. Altfel nu ai nici o sansa. Mi-a placut ca era construita in stil grecesc, aveau mancaruri cu specific grecesc. Dupa o vreme au aparut si trei cantarete. Melodii grecesti ca „Elefteria”,”Perasmena Xehasmena” etc. au umplut de veselie tot parcul si au strans in local si mai multi vizitatori.

Preturile de aici sunt piperate, adica sar calul de-a binelea, dar si ieftin si bun nu se prea poate. Apropo de cai, am vazut aici cai. Era un vizitiu care statea la dispozitia doritorilor sa ii plimbe cu trasura.

Publicat de: elenushu | 02/06/2017

Amuzante de la job

1. Intr-o zi ne suna o clienta cu glas mieros sa o ajutam cu o factura pe care nu o mai are. Ne roga sa ii trimitem pe mail factura pentru ca printr-un nefericit eveniment i-a rupt-o cainele 😀 Curierul care i-a adus coletul cu marfa avea o pisica. Cum aratarea se gudurase pe langa colete probabil ca isi lasase mirosul pisicesc pe ele. Clienta avea un caine fioros si nervos care cum a mirosit coletul nu a mai stat pe ganduri si a rupt ambalajul. Factura era in colet…deci a ajuns ferfelita. 😀 Nu stiu marfa cum o fi scapat :))

2.Un client deranjat de vorbaria secretarei lui imi povestea la telefon ca nu o mai suporta. Secretara vorbea atat de mult incat il capiase. I-am recomandat calduros sa ii ofere o cutie de bomboane pentru a se bucura de cateva momente fericite. Ha ha ha!

3.Dialog cu un client:
-Vreau sa cumpar niste autocolant negru!
-Doriti sa il aplicati la interior sau la exterior?
-Vreau cel mai ieftin!
-Am inteles! Avem negru lucios sau negru mat! De care vreti sa cumparati?
-2 metri de lucios si 2 metri de mat!
Eu gandind „- dar ce faceti cu atata negru? vreti sa va colantati un dric? Ha ha ha”
Eu cu voce tare abia abtinandu-ma sa nu rad – Am notat comanda. Va vom trimite marfa azi!

Publicat de: elenushu | 02/06/2017

Cuibul din padure

In padurea cu alune aveau casa… cateva vietati mici. 😀 Povestea sau mai bine zis descoperirea s-a petrecut in paduricea de langa Casa cu Tei in Sarata-Monteoru.

Ne plimbam agale prin padure admirand florile albe din padure. Eram fascinati de liniste si de cantecul pasarelelor de prin copaci.

Din loc in loc intalneam aceste flori albe frumoase asemanatoare cu cele de tei ca aspect.

Padurea era asa de frumoasa incat ma opream la tot pasul sa mai fac o fotografie.

Mergeam pe langa un santulet sapat de apele care se scurgeau mai de sus topaind ca un iepure cand pe un mal cand pe altul unde mi se parea ca e zona mai interesanta.

Imi atrage atentia acest copac cu doua cracane. Initial m-am gandit ca as putea sa il folosesc ca stativ pentru aparatul foto ca sa imi fac o poza cu Catalin.

S-a dovedit ca nu aveam loc sa pun aparatul foto in despartitura, dar am vazut acolo o bucata roz de carne care era de fapt un pui de mierla cred.

Saracutul cazuse din copac si era in primejdie sa fie mancat de furnicile care misunau pe scoarta copacului. Hmmmm… ce e de facut? I l-am aratat si lui Catalin si el a fost de parere sa il punem in cuib. Eu credeam ca sus de tot exista cuibul din care cazuse puiul si ca nu prea aveam sansa sa il asezam in cuib.

Surpriza a fost sa constat cand mi-am indreptat privirea inspre coama copacului ca era un cuib un pic mai sus de capul meu intr-o scorbura.

Cand m-am inaltat pe varfuri sa ma uit in scorbura am descoperit cuibul construit ca la carte cu paie, frunze etc de pasarea mama. Puiul mai avea si doi frati care inca nu iesisera din oua.

A doua zi cand ne-am intors sa vedem situatia cuibului am constatat ca toti puii erau asezati in cerc cu capetele spre interior si se odihneau in voie. Iesisera din oua si cei doi mai mititei si aveau un pic de puf pe spate. Erau dragalasi foc! 🙂 Natura si in special padurea are multe secrete interesante de descoperit doar ca noi suntem prea grabiti si preocupati de nimicuri si nu mai avem timp si rabdare sa le vedem si sa ne minunam de ele.

Publicat de: elenushu | 31/05/2017

Impresii despre Domeniul Stirbey Buftea

In luna mai 2017, am avut privilegiul de a ne afla la Buftea la Palat… vorbesc de Domeniul Stirbey care este proprietate privata. Asa cum ii e si numele pe care il poarta, locatia aminteste de marele vornic Barbu Stirbey despre care stim ca era proprietarul satului Buftea de Jos, in anul 1831. Uauuuu sa ai un sat intreg numai al tau? Interesanta viata aveau boierii pe vremuri! Sa patrundem deci pe mosia lui Stirbey:

Ziua se anunta una capricioasa presarata cu nori si soare. Inca de la intrare ne-au intampinat paznicii atenti ca niste soldati discreti care parca aveau de pazit o unitate militara.

Teritoriul de la Buftea-Flamanzeni a inceput sa apartina familiei Stirbei in anul 1845 cand se pare ca ar fi avut loc un schimb de mosii intre Manastirea Radu-Voda si marele vornic Barbu Constantin Stirbei.

Domnitorul Barbu Dimitrie Stirbei a inceput in anul 1850 sa construiasca Palatului de la Buftea. La inceput constructia era ca o cula (adica locuinta boiereasca care servea ca loc de aparare cu etaje specifica Olteniei secolul al XVIII-lea). Se pare ca edificiul avea si doua tuneluri secrete pentru ca boierii sa scape usor in caz de primejdie.

Palatul Stirbey a fost terminat in anul 1863 de catre fiul Domnitorul Barbu Dimitrie Stirbei. Printul Alexandru Barbu Stirbei s-a nascut chiar aici in 1872.

Parcul care inconjoara Palatul Stirbey a fost amenajat in anul 1864 in stil romantic si are un lac artificial (cu o suprafata de 14.000 mp). Periodic lacul este re-populat cu pesti. Plimbandu-te pe aici poti admira arborii vechi de 400 de ani.

Palatul Stirbey poarta amprenta stilului Tudor. Este o constructie eleganta si sobra care iti da posibilitatea sa te intorci in timp si sa patrunzi in intimitatea familiilor boieresti de alta data.

La parter, de o parte si de alta a unui vestibul legat de scara principala din lemn, erau dispuse salile de receptie, sufrageria, salonul mare, biblioteca, salonul de muzica.

Scarile interioare din lemn de stejar si decoratiuni din lemn de trandafir fac legatura dintre parter si etaj.

La primul etaj erau camerele stapanilor, iar la etajul al doilea, camerele invitatilor si ale personalului superior. Bucataria era la demisol.

Familia princiara Stirbey apare prima oara in documentele din secolul al XV-lea, de origine din Valahia. Domnitorul Barbu Stirbey(1799-1869) a preluat domnia in Tara Romaneasca dupa revolutia din 1848. In aceasta poza banuiesc ca apar Printul Barbu Stirbey cu sotia Nadejda si cele patru fice: Maria, Nadejda, Eliza si Ecaterina. (sursa Wikipedia)

Printul Barbu Alexandru Stirbey (1872– 1946) a fost nepotul domnitorului, consilierul principal al regilor Carol I si Ferdinand, administrator al Domeniilor Coroanei si presedinte al mai multor intreprinderi industriale si bancare.

In timpul Primului Razboi Mondial Palatul Stirbey a fost loc de refugiu pentru Regina Maria impreuna cu cei cinci copiii ai sai.

Se spune ca Barbu Alexandru Stirbey avea o relatie amoroasa cu Regina Maria. Regina a reusit sa evite scandalurile pe tema acestei relatii pana in 1927 cand ea a insistat sa fie numit Stirbey ca Prim-ministru. 😀

Cel mai mult mi-a placut un coltisor retras al Palatului unde am facut cateva fotografii „ca boierii”. Stilul, eleganta mobilei si aerul distins al incaperilor te face sa te simti fericit ca ai patruns misterele vietii de alta data.

Prin aceasta fereastra privind afara am avut un flash. Seamana izbitor cu Castelul Peles. Particica aceea cu masuta si scaune plus draperiile grele avea un aer regal.

Ne-am bucurat sa admiram tablourile agatate pe pereti, sa gustam bucate alese aici. Palatul Stirbey este foarte bine intretinut si merita vazut.

Nu numai interiorul are ceva frumos de dezvaluit. Domeniul intins plin de verdeata, lacul cu podul lui romantic si ratele inotand lenese, toate acestea te fac sa te miri ce loc frumos se afla la 20 km de Bucuresti. Cum de nu l-am descoperit mai devreme?

Langa Palat gasesti fantana arteziana cu doi amorezati care stau sub o umbrela. Picaturile de apa simuleaza o ploicica. Interesant, nu? Aici a amenajata o terasa care banuiesc ca e plina ochi pe timpul verii.

In mare cam asa a decurs vizita la palat 😉 Ne-am propus sa revenim aici si eu sa reusesc sa citesc mai mult despre Regina Maria si Printul Alb cum era denumit Stirbey.

Am aruncat o ultima privire tabloului agatat pe hol, care evidentiaza frumusetea Palatului apoi am mai vazut o data cladirea eleganta si tacuta si am plecat.

Publicat de: elenushu | 20/05/2017

Povestea bluzei verzi sau „vine ANAF-UL”

Cum hoinaream eu prin SIR la Lujerului prin magazine, pe la ora 11, mi se pune pata sa imi cumpar o bluza verde. Cum am ochit-o expusa am zis sa o probez. Toate bune si frumoase. Intru in cabina de proba ma dezbrac „ardeleneste” (ce atata graba?!??) si cand pun bluza pe mine nu apuc sa ma uit in oglinda bine ca o aud pe vanzatoare strigand speriata la mine: „Trebuie sa iiiinchid! Imbracati-vaaaa repedeeee! Trebuie sa inchiiid!” Eu am crezut in prima faza ca e o gluma. Ma uit dupa perdea la ea si se face intuneric. Stinsese lumina si striga agitata rau sa ma imbrac repede sa ies. Ptiu! Belea! E cutremur sau incendiu gandesc eu. Ma grabesc sa ma imbrac si ies in goana din cabina. Vanzatoarea trasese si usa de metal, era gata sa puna lacatul. Belea mare!!! Mai dar ce sa fie? Vanzatoarea isi cere scuze si dispare intr-o clipa. Ceilalti vecini ai ei la fel inchideau in goana magazinele parca venea sfarsitul lumii. O iau agale spre iesire si intreb intr-o doara o vanzatoare mai batrana care nu parea sa se grabeasca sa ichida. Ce se intampla? VINE ANAF-ul!!! Acum am inteles goana nebuna in care agitatia era maxima printre comercianti. Dupa cateva momente observ ca mi-am luat tricoul cu fata in spate si umblam tantosa prin SIR. Ha ha ha!! Asta da gluma buna! Imi parea rau de bluza ca venea ca turnata pe mine si nu putusem sa o cumpar. Am revenit dupa ora 17 (ca doar ANAF-ul nu lucreaza vineri asa mult) si am cumparat-o. Se intampla in Romania ce sa zic? De data asta erau in magazin si vanzatoarea si patroana la panda sa dea ochii cu „inamicul”. 😀 Sa isi apere afacerea…

Older Posts »

Categorii