Definitie DEX: FAMÍLIE, familii, s. f. 1. Forma sociala de baza, intemeiata prin casatorie, si care consta din sot, sotie si din descendentii acestora Carevasazica toti suntem aici in lumea asta datorita unui barbat si a unei femei. Si Dumnezeu tot asa a gandit cand a creeat un Adam si o Eva, NU DOI ADAMI, NU DOUA EVE…

In Evanghelia după Marcu CAPITOLUL 10 chiar este precizat foarte clar acest aspect:

6. Dar de la inceputul fapturii, barbat si femeie i-a facut Dumnezeu.
7. De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de femeia sa .
8. Si vor fi amandoi un trup; asa ca nu mai sunt doi, ci un trup.
9. Deci ceea ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu mai desparta.
Aici putem observa chiar la dublu specificata ideea de familie. Omul se va unu cu femeia sa. Omul va lasa pe tatal si pe mama sa adica doua elemente de genuri diferite (mama-femeie si tata- barbat).

Restul e o concluzie simpla. Fie ca se va tine pe 7 octombrie sau pe 8 octombrie referendumul este despre Adam si Eva sau manualul nescris de intemeiere a familiei.

Reclame

Cand eram mica o admiram pe invatatoarea mea atunci cand organiza serbarile copiilor. Cum statea dupa cortina si monitoriza intreaga desfasurare a serbarii soptind celor mai „uituci” dintre noi sau semnalizand celor care trebuiau sa intre in scena si uitasera dupa cine le era randul sa spuna poezia. 🙂 Erau emotii mari sa reciti in fata unei sali imense (la caminul cultural), dar era si frumos. Acum cand privesc la draperia din dormitor ma gandesc la serbare. Acasa in copilarie eu o imitam pe invatatoare si tineam o serbare cu papusile din dotare. Fiecare „spunea o poezie” ca la serbare. Era un teatru manageriat de Elenushu. Glasurile papusilor apartineau tot lui Elenushu. 🙂 Ce vremuri frumoase! Copilaria cea minunata a trecut si acum „recitam” in campul muncii strofele

Cetatea Costesti nu era pe lista de obiective. Auzisem de ea ca ar fi interesanta si daca tot ne ramasese o jumatate de zi libera dupa vizitarea Sarmisegetuzei am zis sa mergem si acolo. La etapa de studiere a traseului am intrat pe net si imi formasem o parere care s-a dovedit adevarata cum ca la Costesti e cam pustietate.

Din raspantie de la Infopoint Costesti e destul de usor sa te orientezi daca te interesezi de traseu. Eu am primit pliante si harta locului plus informatii despre traseu.

Dupa ce am trecut podul ne-am luat dupa indicator. Adevarul e ca pe tot traseul nu ne-am intalnit cu nimeni. O liniste suspecta pentru un orasean ne torpila. Cum poate sa existe asa liniste aici ne intrebam mirati?

Drumul este unul de tara si poate fi parcurs sau chiar e recomandat sa fie parcurs cu piciorul. Daca vreti sa va forati masina…. e alegerea fiecaruia. Pietricelele de pe drum sunt dusmanoase cu dedesubtul masinii.

Pe langa liniste am intalnit si admirat verdeata naturii in anotimpul renasterii- primavara. Colinele garbovite de timp inca zambesc din negura istoriei si sunt prezente inca aici si acum. Cate razboaie sangeroase or fi vazut intre stramosii daci si romani numai ele stiu.

Cineva si-a facut un mic conac in pustietatea locului. Privit de departe parca e rupt din cartea de poveste. Foarte buna idee!

Pe langa marginea drumului ferigile ciufulite de un verde plapand formeaza un fel de covoras verde. Sunt in crestere.

Daca tot vorbim de flora sa amintim si de fragutele pe care le-am vazut si pe langa drum si chiar intre zidurile Cetatii Costesti.

De cand nu mai vazusem o gargarita simpatica? Statea pe un piedestal cu care se asorta in totalitate. 🙂

Am mers pe jos cativa kilometri buni. Din loc in loc ca o recompensa a rabdarii aparea indicatorul care ne reamintea ca suntem pe drumul cel bun- drumul asta duce la Cetatea Costesti.

Cam tot traseul arata ca in poza de mai sus cu verde picurat din copaci, ferigi, plante. Ploaia ne-a dat si ea tarcoale stropindu-ne buclucas, dar nu asa de rau… incat sa ne suparam.

Dupa ceva vreme am ajuns la o troita de lemn. Langa ea era un indicator mai vechi si ruginit (pus probabil de pe vremea cand era bunica fata). Drumul se ingusteaza brusc.

O pasune frumoasa impodobita cu pomi fructiferi ne-a incantat privirea. Cinste gospodarului ei care o ingrijeste!

Indicatorul arata 200m asa ca tinundu-ma urat de uluci cu o privire intrebatoare (unde e cetatea aia?) am inceput sa urc anevoios.

Peisajele din imprejurime te odihnesc sufleteste. Chiar daca trupul e ostenit de drum, zambetul e prezent sa descatuseze greutatea traseului sau mai bine zis lungimea lui.

Stramosii daci erau fericiti. Stand in asa loc frumos, pitoresc nu ai cum sa nu fii fericit ca existi.

Ai senzatia ca ai ajuns pentru ca drumul e barat. 4 stalpisori te impiedica sa te aventurezi cu masina mai incolo. Urci pieptis panta si teoretic crezi ca ai gasit Cetatea Costesti.

Practic am gasit intai pe jos un gandacel ciudatel cum nu am mai vazut. Avea niste antene mari zici ca era teleizvor ambulant si patru pete negre pe „cocoasa” care iti dadeau impresia ca daca ii pui o scobitoare pe pata ii va sta ca un suport de creioane.

Lasand gluma la o parte mai sus chiar am gasit plancarda care ne confirma ca aici este Cetatea Dacica Costesti. Slava Domnului ca am ajuns!

Cetatea Costesti este mai micuta decat Sarmisegetuza. Nu atrage asa de multi turisti pentru ca nu e promovata temeinic.

Un val de pamant te obliga sa urci. Iarba acopera ca o paturica vesela filele istoriei. Cate batalii crancene or fi fost pe aici? Desi stramosii nostri erau curajosi cetatea a fost devastata in anii razboaielor de cucerire a Daciei de catre romani (101 – 106).

Cetatea Costesti a fost ridicata in vremea regelui Burebista si a servit ca fort militar si resedinta pentru capeteniile dacice. Zidurile ramase sunt cea mai buna dovada a trainiciei Cetatii.

La primva vedere pare ca Cetatea Costesti nu are prea multe de oferit privitorului avid dupa trecutul istoric. Trebuie sa fii atent la linistea tainica. Locul e o nestemata nevalorificata.

Nu exista casa de bilete. Nu exista audioghid. Daca ai trecut in prealabil pe la Infopoint poate ca ai harta locului altfel nimeni nu o sa iti explice nimic aici.

Cand crezi ca totul aici e verdeata si atat dai cu ochii de „un acoperis” un pic mai sus. Amplasat strategic turnul locuinta asteapta sa il explorezi.

Scarile acestea mustesc de istorie. Urci pe ele zambind si bucurandu-te ca au rezistat atatia ani ca sa te primeasca si pe tine turistule, calator prin lume.

E adevarat ca acoperisul e un pic ruginit, dar inca mai e capabil sa protejeze bucatile de zid. Intr-un coltisor am dat peste o fraguta. Se hraneste din pamanturile noastre dacice.

Aici la Costesti am facut primul filmulet „istoric” cu aparatul de fotografiat cel nou.

Mai sus de turnul locuinta se afla inca una identica. Are un acoperis asemanator. Zidul pare copiat dupa primul. Totul tras la indigo?

Cativa stropi razleti de ploaie ne-au facut sa ramanem sub acoperis mai mult. Am mancat un sandvis gustos si ne-am continuat explorarea.

Am lasat in urma prima locuinta dacica si ne-am aventurat spre o pajiste frumoasa verde-verde plina de flori galbene de camp.

Nu m-am putut abtine sa nu ma tavalesc pe iarba matasoasa. Oricat de frumoasa ar fi lumea cu lucrurile ai ademenitoare, Romania e cea mai frumoasa pentru ca aici e acasa si u se compara cu nici un loc de pe glob.

La mijlocul campiei cu flori observi un acoperis. E al doilea turn locuinta pe care ca sa il vezi esti obliat sa cobori. Am bagat de seama ca cele doua locuinte erau asezate simetric.

Am omis sa spun ca in linistea aceea tulburatoare a Cetatii se auzeau milioane de greieri cantand. Muzica lor inaltatoare ne-a uns sufletele cu bucurie.

In a doua locuinta dacica am stat cel mai mult si ne-am odihnit. Eu am meditat la soarta rau incercata a poporului roman. Desi au incercat unii sa ne stearga din istorie Bunul Dumnezeu nu i-a lasat sa isi duca planul la indeplinire. Suntem tot aici in Romania inca.

Cred ca aceasta cetate dacica seamana cu poporul roman. E daramat, dar exista. Unele bucati de pietre par aranjate aleator de o mana neindemanatica de parca era in criza de timp cand le-a pus una peste alta.

Adevarul este ca venind aici ma gandeam ca o sa gasesc o cetate sau macar o ruina. S-au pastrat foarte putine elemente din batrana Cetate Costesti. Ne multumim cu putin. Asta e istoria. Neinduratoare cateodata…

Blocuri, verdeata, greieri, istorie si pace- cam aceste elemente definesc Costestiul.

M-am bucurat tare mult ca am reusit sa vad doua dintre cetatile dacice dupa o asteptare de 38 de ani. Mai bine mai tarziu decat niciodata.

Multumesc lui Dumnezeu care ne-a vegheat pasii pe tot parcursul calatoriei noastre! Multumesc lui Catalin care a facut posibila aceasta plimbare!

Tin sa precizez ca dupa ce ca cetatea a fost vitregita de vreme, acum mai are si niste scrijelituri urate de la niste oameni de nimic care mazgalesc blocurile de piatra. E frumos asa? 😦

Pentru ca si urmasii nostri sa aiba posibilitatea de a vedea urmele cetatilor dacice ar trebui ca fiecare vizitator sa fie constient de valoarea locului si ATENT sa nu strice absolut nimic sau sa stirbeasca din frumusetea cetatii.

Mai sus de a doua locuinta dacica nu am urcat pentru ca nu mai era nimic de vazut. Ne-am intors in parcarea din centrul satului Costesti cam osteniti de drum.

Cateva pietre razlete mi-au retinut atentia. Sa zicem ca aceasta ar fi fost candva parte din zidul cetatii, dar cea de mai jos?

…ce sa caute o piatra cu gaura in pustietatea Cetatii Costesti? Ce o fi fost la originea ei?

Campia cu flori va ramane in inima mea ca asociata cu Costestiul. Florile galbene impanzite cu greieri cantareti cresc din paginile istoriei dacilor si romanilor.

In mare cam aceasta a fost povestirea despre Cetatea Costesti. Daca mai ajungem in zona vom merge si la Blidarul… candva…Zona este absolut superba si merita vizitata la pas.

Nu la fel de spectaculoasa ca Sarmisegetuza Regia, Sarmisegetuza Ulpia Traiana este totusi un obiectiv important care merita vizitat macar o data in viata. Curiozitatea, dar si nevoia de a vedea locuri care au fost locuite de romani ne-au impins intr-o frumoasa dimineata de primavara pe …drumurile patriei intr-o calatorie interesanta.

Drumul pana la Sarmisegetuza Ulpia Traiana este foarte bun si ne bucuram pentru asta. Localitatea setata pe GPS era chiar „Sarmisegetuza”. In apropierea Hategului am gasit localitatea care isi pastreaza de 2000 de ani acelasi nume.

Stiam ca situl arheologic este vizavi de
Muzeul de Arheologie Sarmizegetusa. Localitatea este micuta si posibilitati de cazare sunt reduse. Chiar langa situl arheologic este un loc pentru servit masa, dar preturile sunt marisoare.

Situl arheologic de la Sarmisegetuza Ulpia Traiana este imens. Sunt case care au in gradina ruine romane. Daca te cazezi aici e ca si cum ai dormi langa ruinele vestitei Sarmisegetuze. Privind printre sipcile gardului te cuprinde o nerabdare teribila sa ajungi sa iti cumperi mai repede biletul si sa incepi vizitarea.

Ne-a luat cam o ora jumatate vizitarea Sarmisegetuzei Ulpia Traiana si undeva la treizeci de minute vizitarea Muzeul de Arheologie Sarmizegetusa de peste drum.

Dupa ce intri realizezi ca situl arheologic e imens si trebuie sa gasesti cu ajutorul hartii un traseu organizat ca sa vezi tot. Noua ne-au fost de ajutor pliantele cumparate o data cu biletele de la chiscul de la intrare. Cantitatea de informatie e uriasa. Existe plancarde langa fiecare ruina care descriu si te informeaza asupra datelor. Iti trebuie rabdare…

Templul zeitei Nemesis nu este asa de interesant ca ceea ce se afla in vecinatatea lui- AMFITEATRUL. Placuta informativa face referire la faptul ca Zeita Nemesis era protectoarea norocului. Nemesis, fiica lui Nyx (Noaptea), era, in mitologia greaca, una dintre divinitatile infernale. Slujitoare a echilibrului și a ordinii din univers, ea cîntărea fericirea și nenorocirile oamenilor, faptele lor bune si faradelegile savarsite si abatea asupra lor pedeapsa cuvenita, calauzindu-le soarta. Mai tarziu, datorita acestui atribut, Nemesis devine personificarea razbunării divine. Ea îi urmareste si-i pedepseste pe muritori pentru crimele savarsite.

Amfiteatrul era locul in care se purtau luptele intre gladiatori. Acestia aveau nevoie de „noroc” de aceea se rugau inainte de intrarea in lupta in Templul lui Nemesis de langa Amfiteatru.

Amfiteatru avea 5000-6000 de locuri care erau ocupate in functie de rangul social. A fost construit intai din lemn si ulterior din piatra.

Aici ne aflam chiar in mijlocul Amfiteatrului care este imens. Conform informatiilor de pe placuta aflam ca aici aveau loc spectacole de mima, lupte intre gladiatori, diferite competitii sportive etc.

E ingenioasa ideea acestei reconstituiri pe care am vazut-o afisata langa Amfiteatru ca sa ne putem face o idee cum arata el in momentele lui de glorie.

Puteti observa si mai sus sau in aceasta poza ca pe mijlocul locului Amfiteatru avea un santulet folosit pentru cand spalau arena de sange dupa lupte. E adevarat ca romanii aveau o cruzime ciudata si o placere sadica sa priveasca la luptele gladiatorilor.

Pare un moment ciudat sa privesti aceste locuri care acum se mandresc doar cu ruine impadurite cu iarba verde. A avut si momentele ei de glorie Sarmisegetuza Ulpia Traiana.

Aceasta zona indepartata de Bucuresti acum aproape 2000 de ani a avut stralucirea unui oras roman, a fost locuita de romani si si-a continuat pana azi viata tragandu-si seva din acei ani ai inceputurilor.

Dezlipindu-ne de Amfiteatru mergem pe langa un indicator care ne arata ca in 300 de metri vom vedea Forul Roman. E adevarat ca intrand pe un drumeag ingust care ocoleste gradina unui gospodar ajungi la Forul Roman.

Intrarea in For se facea printr-o poarta impunatoare. Astazi au ramas doar doua bucati de coloane rupte ca o amintire innourata a acelor vremuri stralucitoare.

Si de data asta mi-a parut bine ca arheologii ne-au facut cadou o mica reconstituire ca sa vedem cum arata locul in trecut.

Este adevarat ca romanii construiau dupa acelasi proiect orasele in zonele pe care le cucereau. Astazi arheologilor le este mai usor sa descopere „urmele”.

In curtea Forului Roman m-am simtit ca intr-o gradinita de copilasi unde toate „jucariile” erau asezate sau mai bine zis aruncate haotic.

De departe zaresti aceasta piesa din piatra sculptata cu alura de carte. Nu este carte. Cel mai probabil este o piatra tombala sau o bucata din cladire/zid care informa asupra locului.

Mai departe am zarit o urma de coloana patratoasa ca o talpa de papuc aruncata de apa istoriei dupa inundatia anilor.

Aici alta „carticica” sau mai bine zis un colt de foaie de istorie rupta din manual. Scrie in latina. E magulitor.

Se mai pastreaza parti ale Forului in care remarcam o arcada si fragmente de coloane. Cele doua imagini de sus si de jos par asemanantoare pentru ca exista o simetrie perfecta.

Daca nu reusesti cu ochii mintii sa iti imaginezi cum arata locul in vechime esti ajutat de placuta informativa care dezleaga misterul. Mai jos apare reconstituirea.

Adevarul e ca aici pe vremuri chiar era un loc stralucitor, somptuos. Pacat ca nu sunt bani pentru investit in arheologie. Probabil ca s-ar fi descoperit multe lucruri interesante.

In unele zone curtea forului arata ca niste gramezi de domino cazute. Unele cuburi de piatra sunt suprapuse fara vreo logica. Poate ca se mai poate lucra la aspectul estetic al sitului.

Vizitand Sarmisegetuza Ulpia Traiana mi-a revenit in minte un vechi vis- acela de a merge si la Histria sa vedem candva situl arheologic de acolo. Oare seamana cu acesta?

In centrul curtii Forului si pe margini tronau bazele ce sustineau statui de bronz aurit. sau marmura ale imparatilor care au avut un rol important in viata orasului. La Muzeul de Arheologie Sarmizegetusa se pastreaza bucati din statui de aici din situl arehologic.

Am fost si eu o statuie vivanta pentru cateva momente. Ha, ha, ha! Numai soclul e de mine!

Lasand gluma la o parte aici chiar am alura de procurator roman. Ave, Cezar! :))

Daca incerci sa iti rotesti privirea prin toata curtea forului roman observi ca in centru este un maldar de pietre cu o gropicica in fata si te intrebi oare ce vrea sa insemne. Nu mi-am dat seama nici eu chiar si dupa ce m-am dat mai aproape.

Ma gandesc ca poate este o parte de zid sapat ca sa fie dezvelit si lasat ca „mostra” pentru vizitatori sa realizeze ca ceea ce vad nu e decat varful aisbergului. Trebuie sapat de jur imprejur pentru a descoperi comoara arheologica ascunsa la Sarmisegetuza Ulpia Traiana.

Pe langa zidurile care s-au pastrat in unele parti chiar foarte bine gasim rabdarea si timpul necesar pentru a descoperi Sarmisegetuza Ulpia Traiana. Aici un audioghid ar fi fost perfect.

Intr-un colt al Forului roman probabil unde a fost Basilica se afla o groaza de bucati de coloane asezate „ordonat” inntr-o incercare de reconstituire cam stangace.

Aici istoria a scris direct pe pietre, pe ziduri, pe coloane si cuburi. Privite de aproape pietrele par niste schelete de mamuti ascunse intr-un muzeu.

Cred ca cea mai mare parte a timpului am petrecut-o in Forul roman si in Amfiteatru. Sunt foarte multe lucruri de vazut aici si la un moment dat iti trebuie o pauza de concentrare.

Langa coltul cu coloanele fragmentate am vazut o bucata de exponat sculptat in piatra cu ceva ce parea un leu sau un animal de prada. Oare mi s-a parut mie?

Am parasit Forul Roman sa ne intoarcem la Palatul procuratorului financiar care era una din cladirile importante ale orasului. Avea si bai-terme si temple-altare.

Ruinele Palatului procuratorului financiar asa cum se prezinta ele azi par a fi niste creneluri de turn prin care istoria ne face cu mana in semn de salut.

Se vede treaba ca aici arheologii au lucrat cel mai mult sapand dupa „urmele istoriei”.

Pe la ora pranzului ne-am hotarat sa exploram si zona de langa Palatul Procuratorului. Acest loc pare o parcela de gradina sau un loc de pajiste inconjurat de nuci.

Aici erau atelierele de sticlariei. Conform placutei informative se spune ca au fost descoperite cinci cuptoare de prelucrare a sticlei.

Cel mai mult mi-a placut aceasta coloana, de fapt singura pe care am vazut-o stand in picioare la locul ei pe locul unde a fost Tempulu lui Silvanus care era zeul padurilor si al campurilor, protectorul culturilor de orice fel.

Ma declar foarte multumita de vizitarea sitului arheologic Sarmisegetuza Ulpia Traiana. Slava Domnului ca l-am vizita intr-o zi insorita. Zona nu a fost atat de aglomerata.

Langa Amfiteatru era o locuinta din care s-a pastrat acel sistem ingenios al romanilor -hipocaust adica incalzire prin pardoseala.

Ne-am despartit de Sarmisegetuza Ulpia Traiana cu greu, dar orice inceput are un sfarsit si orice curiozitate satisfacuta isi pierde din suspans.

In pretul biletului de intrare a fost cuprinsa si vizitarea Muzeului de Arheologie Sarmizegetusa de peste drum care are cateva exponate interesante ce merita vazute.

Am uitat sa scriu ca se pot cumpara magneti, pliante, carti informative de la casuta de bilete sau de la o taraba aflata in parcarea din fata. Am gasit aici un magnet cu steagul dacic- capul de lup cu corp de sarpe.

Joi pe 21 iunie m-a intrebat colega mea cum de nu sunt la curent cu stirile ca au adus Braul Maicii Domnului la Biserica de pe strada ei. M-am bucurat sa aud asa veste buna, dar aveam incarcat tare programul. In fiecare seara eram prinsa cu cate ceva. M-a luminat Dumnezeu si am decis sa merg vineri dimineata la Biserica Aparatorii Patriei I sa ma inchin la Racla cu Cinstitul Brau al Maicii Domnului.
Dis de dimineata am plecat de acasa. M-am rugat ca Maica Domnului sa ma ajute sa ajung la Biserica, dar la ora 9 fix sa ajung si la serviciu. Pe la ora 7:40 am ajuns acolo. Era deja o coada formata in fata Bisericii de pe strada Panselelor. Mi-am zis ca sigur ma va ajuta Maica Domnului si de data asta. La rand se vorbea ca la ora 8 sau la 9 vor aduce Racla cu Cinstitul Brau al Maicii Domnului care e tinut intr-un loc sigur pe perioada cat sta in Romania. Am omis sa spun ca Racla cu Cinstitul Brau al Maicii Domnului a fost adusa din Grecia de la Manastirea Kato Xenia. De fiecare data Braul e adus de doua maicute si un parinte grec.
Pe la 7:55 o masina a oprit in fata Biserii Aparatorii Patriei I si din ea au coborat maicutele cu Racla cu Cinstitul Brau al Maicii Domnului. Mare bucurie pe noi. Oamenii de la rand zumzaiau bucurosi ca asteptarea lor nu fusese in zadar. La ora 8 fix s-a dat drumul la Racla si au inceput credincosii sa inainteze. Cu ajutorul lui Dumnezeu in jumatate de ora am ajuns si eu pacatoasa sa ma inchin la Cinstitul Brau al Maicii Domnului. A fost foarte mare bucuria sufleteasca si starea foarte buna in care ma aflam cand am plecat de la Biserica.” Umple, Preacurata, de veselie viata mea, daruindu-mi bucuria ta cea nestricata, ceea ce ai nascut pricina veseliei.”

E o onoare pe mine sa scriu despre Biserica Densus din Hunedoara la care am ajuns cu ajutorul lui Dumnezeu in luna mai. Ce stiam despre Biserica Densus inainte sa ajung acolo? Ca e cea mai veche Biserica din tara construita din bucati de piatra aduse de la Sarmisegetuza Ulpia Traiana.

Acum vreo 10 ani ma gaseam prin Tara Hategului intr-un pelerinaj. Am vazut atunci indicatorul spre Densus, dar Biserica nu era in lista de obiective asa ca atunci nu am reusit sa o vad. Mi-am propus atunci sa o vad candva pentru ca merita.

Soseaua era lina si vremea insorita. GPS-ul ne-a dus fara piedici in localitatea Densus unde se afla si Biserica Sfantul Nicolae.

Am urmat indicatorul. Am verificat daca drumul urmat era cel bun intreband si un localnic si iata-ne ajunsi aproape de Bisericuta.

De departe se vedea silueta cernita a Bisericutei. Ii spun asa cu diminutiv pentru ca e extrem de micuta judecand dupa spatiul efectiv din interiorul locasului.

In fata Bisericii Densus ne-au intampinat doi baietandrii si un indicator. Gardul ornamentat cu piatra asezata intr-o ordine desavarsita parea incremenit in timp.

Chiar si poarta de lemn parea sa creeze o atmosfera de lume veche. Te asteptai din moment in moment sa apara vreo persoana imbracata in costum popular de undeva.

Biserica a fost cladita in secolul al III-lea asa cum anunta si panoul info. Am gasit putine date despre Biserica Densus pe la info point-urile din zona judetului Hunedoara. E clar ca zona nu este mediatizata mai deloc.

Am observat ca langa gard dar si in toata curtea Bisericii erau asezate bucati de pietre tombale si tot felul de urme arheologice ale existentei romane pe aceste meleaguri.

Prima impresie cand ajungi langBiserica Densus e ca te afli langa un mare lego sau puzzle facut din mai multe jocuri- o combinatie bizara care pe de-a-ntregul arata bine, maret.

Totusi cineva s-a ocupat sa faca din atatea blocuri de piatra un intrand slefuit de timp care sa reziste si sa inglobeze ideea de vechime. Gardul de piatra de pe latura de sud pare a imita pana la un anumit punct zidul dacic cand se continua brusc cu o jumatate de coloana.

Icoana cu hramul aflata deasupra portii e stearsa de atata vreme. Cred ca nimeni nu indrazneste sa deranjeze vesnicia, sa o improspateze cu vopsea recenta.

In Biserica la Sfanta Liturghie erau vreo 10-15 credinciosi batrani. In afara de cei doi copii pe care i-am vazut la poarta alti tineri nu am vazut in aceasta localitate.

Revenind la arhitectura Bisericii Densus observ un fel de zid ca o poarta care are un spatiu dreptunghiular de trecere.

Spatiul gol dreptunghiular iti permite sa treci din curte in spatiul delimitat ca un fel de pridvor in aer liber al Bisericii.

Pe partea nordica raman uimita sa constat ca imi apar in fata ochilor 3-4 coloane intregi inglobate in arhitectura Bisericii. Ce viziune stranie a avut constructorul!!

In partea sudica zidul se termina brusc parca muscat de timp. O piatra funerara avand o floare sculptata parca e un scut pus sa pazeasca locasul de intemperii, de oameni, de uitare.

La cativa metri de Biserica am vazut un alt crampei din trecut pastrat cu sfintenie aici. Toata zona pare a fi un maldar de bucati de puzzle ratacite peste tot si imposibil de asamblat.

Mai sus pe acoperisul Bisericii stau doua statui cu lei – ce s-a mai pastrat din ei. Ma fac sa zambesc leii. Ce pisici domestice par acum a fi incremenite in timp pentru vesnicie aici.

Turla mai ca seamana cu o cusma. Are cateva broderii ca niste dinti de fierastrau si ferestre sub forma de gaura de broasca de usa.

Mai jos se continua cu acelasi model in zig-zag facut cred din caramizi mestesugit aseazate.

O parte din coloanele de la Sarmisegetuza au fost alipite aici de zidul Bisericii intr-o modalitate mai necizelata. Multumita acestei decizii poate ca au reusit sa supravietuiasca pana in zilele noastre saracele coloane.

Privite de departe cuburile incrustate in zid par niste piese de domino folosite de un mester novice.

Sa zicem ca aceasta fereastra are forma de picatura alungita. In Bisericuta lumina patrunde mai mult pe usa deschisa decat prin ferestrele de la inaltime.

Din unghiul acesta pare ca ar fi vrut sa iasa doua porti din adunatura de bucati de piatra. La fel se observa o lipsa de rafinament in pozitionarea lor greoaie.

Important este ca aici au supravietuit particele din situl arheologic Sarmisegetuza Ulpia Traiana. Altfel poate ca s-ar fi pierdut sfaramate de timp si de nepasarea umana.

Acest coltisor din Biserica pare o bucatica de cetate straveche. Leu tocit de vreme de deasupra sta de veche ca intr-un film alb-negru. Aici istoria e pe taramul ei.Oriunde te uiti iti aminteste de trecutul poporului nostru roman.

Daca traiam in vremea razboaielor daco-romane in ce tabara mi-ar fi placut sa fiu? O femeie daca as fi vrut sa fiu. Dacii erau mai viteji decat romanii.

La plecare am avut timp sa mai admiram bucatile de coloane asezate prin curtea Bisericii Densus. Unele avea niste dantelarii asa de interesante incat mi-era ciuda ca nu le pot vedea intregi asa cum au fost in toata splendoarea lor.

Priviti ce floricica frumoasa sculptata cu dibacie in piatra! Asa amintiri minunate au considerat stramosii sa ne lase ca o adiere de vant venita din trecut. Am plecat cu un zambet larg de la Biserica Densus. Mi-a placut, ce sa zic. Ne-am indreptat cu pasi repezi sau mai bine zis cu roti rapide spre Sarmisegetuza Ulpia Traiana.

Pe drum am vazut niste dealuri stancoase cu o compozitie parca din roca vulcanica. O sa studiez mai bine pe net ce era cu acea zona ciudata. La fata locului nu am avut de unde lua informatii.

Si anul acesta Barul Maicii Domnului a fost adus la Voluntari, dar nu a venit singur. Moastele Sfabntului Spiridon si Icoana Maicii Domnului Prodomita au fost aduse si puse spre inchinare pentru cateva zile. Am aflat „intamplator” despre acest lucru chiar in prima zi cand au fost aduse.
La Catedrala Voluntari mai fuseseram asa ca GPS-ul a gasit-o mai usor de data asta. 😀 Biserica cea mare inca este in lucru. Doamne ajuta sa fie duse l abun sfarsit lucrarile la ea!

Pe la ora 9 am ajuns si noi. Toate stradutele din jur erau pline de masini parcate. Inca de departe mareata Catedrala cu Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva se zareste. Locul era amenajat pentru a primi atatea mii de pelerini care vor trece pe aici.

Ne-am asezat la rand rabdatori. Peste vreo jumatate de ora ne-a ajutat Dumnezeu si am inaintat plasandu-ne chiar sub corturile albe care ofereau umbra bineprimita pe asa arsita.

Dupa terminarea Sfintei Liturghii am inceput sa inaintam pentru ca s-a dat drumul la inchinare. Pentru cateva minute am putut zari icoana Maicii Domnului Prodomita pe care au coborat-o pe scari. Cat e de minunata aceasta icoana care s-a pictat singura, adica nu e facuta de mana omeneasca!

Cu cat inaintam cu atat crestea nerabdarea si bucuria de a ne inchina la Racla cu Cinstitul Brau al Maicii Domnului. Am stat la rand cam o ora jumatate.

Corturile albe s-au dovedit foarte folositoare pentru pelerini. Faptul de a fi prezenti acolo a fost foarte folositor pentru sufletele noastre. Rezultatul s-a vazut zilele urmatoaree cand ne-am simtit foarte bine, linistiti si plini de viata.

Cand ne-am apropiat de zona finala de asteptat, langa scari am putut admira decoratiunile din flori absolut superbe sub forma de cruce.

Sursa foto FACEBOOK; La capatul scarilor ne astepta o particica de rai. Intr-un decor de poveste straluceau icoanele Maicii Domnului, Sfantului Spiridon, Moastele Sfantului si Braul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu.

Cele mai emotionante momente au fost pentru mine in timpul slujbei cand sutele de oameni stransi acolo in fata Catedralei au rostit impreuna Crezul si mai apoi Tatal Nostru.

Sursa foto FACEBOOK; Regret ca am stat doar cateva secunde in fata Icoanei Prodromita fortata de imprejurari. Probabil ca fiecare ar fi vrut sa stea mai mult, dar nu se putea la ce coada mare era acolo. Partea buna e ca am o copie a ei acasa si pot oricand sa ma rog. 🙂

Sursa foto FACEBOOK; Particica din Moastele Sfantului Spirdon erau din mana dreapta a lui, acea mana cu care a aratat semnificatia Sfintei Treimi. A strans in mana caramida si din ea s-a inaltat foc, a curs apa si i-a ramas in palma pamant.

A fost prima oara cand am vizitat Castelul Huniazilor si am ramas placut impresionata de felul in care arata. Este foarte bine conservat. Dupa parerea mea Castelul Huniazilor este cel mai interesant si frumos castel din Romania. Cred ca depaseste pe Castelul Bran in eleganta si trainicie.Castelul Huniazilor sau Corvinilor se deschide spre vizitare la ora 12:00. Biletul costa 30 de lei, iar taxa de fotografiere este 5 lei. Are multe incaperi asa ca pentru vizitare e nevoie sa va rezervati timp cat mai mult.

Intr-una din camere am vazut o frumoasa macheta a castelului car emi-a placut nespus. E foarte bine ca s-a mentinut asa de bine si Castelul in sine si ca nu suntem nevoiti sa il vedem doar sub forma de macheta. Castelul Huniazilor nu e o ruina. A supravietuit atator sute de ani si e inca in picioare.

Mi-a placut Sala domnitelor unde se gasea un baldachin somptuos impodobit cu catifea rosie cum le sta bine regilor.

Tot aici erau expuse doua rochite de epoca ce isi asteptau domnitele sa apara. Langa ele un artist canta o melodie cu iz medieval. Interesanta combinatie!

De asemenea Sala dietei este impunatoare, spatioasa si interesanta. Acest coltisor atragator mi-a atras atentia prin simplitate. M-a dus cu gandul in vechime la domnitele inchise in turnul de fildes.

Si viata noastra e un turn de fildes in care incercam sa ne regasim si sa ne cunoastem, sa crosetam vise impreuna etc.

Sala dietei are aspect gotic. Coloanele semete sunt impodobite cu stegulete colorate. Parca te astepti sa apara vreo trompeta care anunta venirea oaspetilor.

E foarte interesant si frumos aici. Pacat ca mobilier nu prea exista. Fata de Castelul Bran insa aici mi-a placut mai mult chiar si asa cu mai putine piese de mobilier.

Draperia in stil „cavaleresc medieval” ne-a facut sa mergem cu gandul in vechime. Poate atunci oamenii traiau mai simplu si era mai bine asa.

Prin curtea Castelului turistii se foiau de colo colo dornici sa descopere fiecare ungher. Si noi am facut foarte multe poze. Daca privesti de jur imprejur parca nu iti vine sa crezi ca esti in Romania 2018.

Zidurile vechi reprezinta o scena perfecta pentru ca fiecare vizitator sa faca o incursiune in trecut, sa ia contact cu ce a fost odinioara aici. Existau si audioghiduri, dar nu am apelat la ele. Am preferat sa cumpar cateva brosuri cu date despre Castelul Corvinilor.

Mai mi-a placut ca existau la parter multe incaperi. Ieseai pe o usa, intrai pe alta. Exporarea continua si la etaj unde e si mai si. O scara ingusta te duce in camera unui calugar care a trait aici. Se mai pastreaza semineul. Camera e foarte micuta, numai buna pentru izolare si rugaciune.

Am coborat si in pivnita. Am vazut chiar si bucataria Castelului. Aveau o masa mare cu jilturi demne de asa oamnei importanti care au avut in posesie Castelul.

Tot in curte in spatele arcade se afla o fantana. Legenda spune ca a fost sapata de niste turci carora li s-a promis eliberarea dupa ce termina fantana. Promisiunea s-a dovedit una mincinoasa…

Intr-una din salile de la etaj mi-a atras atentia aceasta masuta eleganta asezata pe un covor care infatiseaza Castelul Huniazilor. In partea din stanga se afla emblema cu corbul negru tinand in cioc un inel.

In spatele masutei pe perete se afla acest tablou cu intoarcerea de la vanatoare. O copie in format A4 am primit de la Centru de informare turistica. Interesant, nu?

Partea cea mai atractiva a Castelului Corvinilor a fost aceasta: dupa ce treci un pod de lemn ajungi pe un culoar ingust probabil folosit de soldatii care ocheau inamicii.

Culoarul este impodobit din loc in loc cu casete luminoase care prezinta imaginile Castelului in diferitele lui perioade de glorie.

Poti de aici sa zaresti batranele ziduri ale Castelului care se incapataneaza sa stea in picioare si bine fac. Asa avem parte si noi de o portie de istorie.

Printr-una din gurile de tragere se pot vedea turnuletele semete pe care le-am fotografiat in toata splendoarea inainte de a intra in Castel.

Turnul acesta patratos are un acoperis ciudatel si multe guri de tragere. Castelul avea si rol de aparare in cazurile care o impuneau.

Turnul rotund este mai romantic. Mie mi-a placut mai mult. E tare sic. Aminteste de locuintele dacilor.

Pentru curajosi exista varianta de a privi imprejurimile de la balconul turnului rotund. O priveliste „industriala” alaturi de cea a orasului te mira si incanta in acelasi timp.

Tot de aici se poate admira podul de lemn pe care intra toti vizitatorii. Alta cale de acces nu cred sa mai fie. Ce picioare zdravene are podul!!!

Revenind la povestire pot sa spun ca recomand cu caldura vizitarea Castelului Huniazilor. Merita alocat timp si bani (desi e la distanta maricica fata de Bucuresti).

Dragilor, am placerea sa va prezint suvenirurile primite de noi din Egipt. Unele din ele sunt chiar interesante. Nu pot sa fac un top pentru ca toate mi-au placut foarte mult. Intr-o zi imi doresc sa merg si eu in Egipt si sa vad cu ochii mei piramidele. Pana una alta sa va povestesc despre suveniruri.

In plasa cu „pietre” se ascundeau pentru noi cateva piramide, sfincsi si o pisica. Au ceva greutate la activ. M-am mirat ca s-au pastrat asa de bine in bagaje, tinand cont cat de sutuite sunt trolerele in avioane.

Piramida aceasta transparenta ascunde trei faraoni in interior. Ideea de realizare e interesanta pentru ca faraonii si piramidele sunt doua elemente simbolice ale Egiptului.

Piramidele din piatra de marimi diferite cum probabil arata in realitate m-au dat gata. Sunt asa de frumoase!

O camila aurie, micuta, cat sa o poti ascunde in palma, sta acum pe noptiera si ne vegheaza noaptea cum sforaim.

Am mai primit un pachet de carti de joc cu imagini din Egipt simboluri, piramide, faraoni, zei etc numai bune de jucat „popa prostu'”.

Papirusul cu legile lui Moise e de-a dreptul enigmatic. Nu pot sa confirm sau sa infirm ca aici apar scrise cele 10 porunci pentru ca habar nu am cum se traduc aceste „hieroglife”. 🙂

Am mai primit un papirus cu un faraon sau zeu egiptean pe care l-am pus la pastrare. Nu au lipsit din lista magnetii de frigider care mi-au placut in mod deosebit.

Imi amintesc de cartea de istorie din clasa a V-a. Nu stiu de unde imi facuse maman rost de ea. Avea pe coperta doua zeitati egiptene si hieroglife care ma fascinau. Asa de mult mi-a placut sa citesc despre Egiptul antic incat a ramas un vis pe lista de obiective turistice vizitarea acestei tari absolut incredibile. Acum ceva timp mi-am mai cumparat o carte cu Egiptul antic insa una e sa citesti si alta sa bati cu piciorul o tara, sa o descoperi cu toate frumusetile ei. Sa nu uitam ca in Egipt se afla Manastirea Sfantului Mina care adaposteste chiar moastele lui. In primul rand cred ca as vizita vestitele si misterioasele piramide daca as avea posibilitatea. Poate ca intr-o zi voi ajunge la ele. Numai Dumnezeu stie cand va ingadui sa se intample asta.