Cum hoinaream eu prin SIR la Lujerului prin magazine, pe la ora 11, mi se pune pata sa imi cumpar o bluza verde. Cum am ochit-o expusa am zis sa o probez. Toate bune si frumoase. Intru in cabina de proba ma dezbrac „ardeleneste” (ce atata graba?!??) si cand pun bluza pe mine nu apuc sa ma uit in oglinda bine ca o aud pe vanzatoare strigand speriata la mine: „Trebuie sa iiiinchid! Imbracati-vaaaa repedeeee! Trebuie sa inchiiid!” Eu am crezut in prima faza ca e o gluma. Ma uit dupa perdea la ea si se face intuneric. Stinsese lumina si striga agitata rau sa ma imbrac repede sa ies. Ptiu! Belea! E cutremur sau incendiu gandesc eu. Ma grabesc sa ma imbrac si ies in goana din cabina. Vanzatoarea trasese si usa de metal, era gata sa puna lacatul. Belea mare!!! Mai dar ce sa fie? Vanzatoarea isi cere scuze si dispare intr-o clipa. Ceilalti vecini ai ei la fel inchideau in goana magazinele parca venea sfarsitul lumii. O iau agale spre iesire si intreb intr-o doara o vanzatoare mai batrana care nu parea sa se grabeasca sa ichida. Ce se intampla? VINE ANAF-ul!!! Acum am inteles goana nebuna in care agitatia era maxima printre comercianti. Dupa cateva momente observ ca mi-am luat tricoul cu fata in spate si umblam tantosa prin SIR. Ha ha ha!! Asta da gluma buna! Imi parea rau de bluza ca venea ca turnata pe mine si nu putusem sa o cumpar. Am revenit dupa ora 17 (ca doar ANAF-ul nu lucreaza vineri asa mult) si am cumparat-o. Se intampla in Romania ce sa zic? De data asta erau in magazin si vanzatoarea si patroana la panda sa dea ochii cu „inamicul”. 😀 Sa isi apere afacerea…

Gandurile mele stol de pescarusi
S-au oprit in zarea argintie
Peste care a curs mirere de iubire
Intr-o joi seara in fratele tale.

Inima mi-a inflorit de indata
Ca un zarzar de primavara
Peste cerul din privirea ta
Intr-o joi seara in imbratisarea ta.

M-au umplut de fericire pura
Cu sarutarea si apropierea ta
In joia in care ingerii veseli
S-au coborat in viata noastra.

E nunta in suflet,
Sclipire-n privire,
E ziua de foc
Si flori peste tot.
Tu rasari in mine
Eu cobor spre tine
Cu clipe senine
Ne-mbie fiori de iubire
E nunta in suflet
Traire de aur.

Poate ca e bine sa ascult de sfatul unui om care spunea sa nu ne cautam parintii printre morminte, ci sa privim spre cer. De fiecare data ne intoarcem ca faptasul la locul infractiunii in cimitir. Aici la mormant a fost ultimul loc in care am avut posibilitatea sa ii vedem pe cei dragi ai nostri trecuti la Domnul. Ultima intalnire in care i-am vazut sub chipul de om in carne si oase chiar daca fara suflare. Totusi i-am vazut… Acum peste an si ani trebuie sa apelam la cutiuta de amintiri pentru a-i putea intalni in sufletele noastre. Odihneste-te in pace, tata, acolo in ceruri! Acum nu ne mai putem vedea cu ochii trupesti, ci doar cu ochii sufletesti pe aripi de rugaciune.

Am trecut din intamplare pe langa Cismigiu sambata si am zarit casutele de lemn plasate langa intrare. Am crezut ca este vreun targ organizat, dar steguletele tarilor membre ale Uniunii Europene mi-au atras atentia ca e alt eveniment organizat acolo. Am cautat informatia si am gasit ca este „Piata Statelor Membre ale UE”.

Eu m-am interesat cand vor dansa grecii. Vroiam sa vad un dans grecesc interpretat perfect si de asta as fi avut parte daca nu venea o ploaie torentiala.

La ora 16:00 iata-ne prezenti langa scena din Cismigiu la evenimentul „Piata Statelor Membre ale UE” 2017. Pe scena au aparut dansatorii si pe ecranul din spate incepusera sa se deruleze imagini de la editiile trecute.

Au participat reprezentanti ai ansamblului de dansuri KYMATA apartinand Comunitatii Elene Prahova si ansamblului de dansuri ASTERIA apartinand Comunitatii Elene din Bucuresti.

Ma asteptam ca dansatorii greci sa aiba costume in culorile alb si albastru, dar si costumele acestea ale fetelor au fost frumoase.

Dansatorii nu au avut pantofi cu ciucuri cum ma asteptam eu. Dansurile au fost exceptionale. Intai au dansat baietii apoi fetele. Aici am observat influenta turceasca pentru ca la alte spectacole i-am vazut si pe turci dansand separat pe sexe.

Fetele purtau costume populare grecesti in care predominau culorile alb, rosu si verde. Purtau pe cap bijuterii ca niste banuti de aur.

Cu multa gratie si talent fetele au dansat perfect. Singura mare grija o constituia venirea ploii. Norii amenintatori se strangeau pe cer. 😦

Baietii au executat un dans grecesc foarte greu cu miscari dinamice. Greutatea consta in faptul ca sareau in picioare, executau niste miscari laterale, apoi cadeau in genunchi brusc pe scena. Cam periculoasa caderea in genunchi, dar asa era dansul!!

Noi din public asteptam din moment in moment sa se auda in difuzoare Zorba Grecu …..care se lasa asteptat….

Baietii au lasat loc pe scena fetelor. In dansul lor am observat un gest pe care eu l-am legat de Ortodoxie si credinta in Dumnezeu. Priviti mai jos:

Dansatoarele tin degetele in pozitia ca si cum ar vrea sa pocneasca din ele, dar le tin nemiscate si de fapt degetele erau tinute ca atunci cand ne pregatim sa ne inchinam.

In acest dans baietii stau pe vine sustinandu-se unul pe altul si urmeaza la fel o scena interesanta.

Toti se apleaca intr-o parte si isi ridica privirea spre cer. Raman uniti. Parerea mea este ca dansul sugereaza unitatea si credinta lor in Cel de Sus care mereu ii vegheaza si ii ajuta. Sa nu uitam ca grecii au fost sub stapanirea turcilor multi ani.

Banuiesc ca pentru greci fiecare dans are o semnificatie. Baietii au avut urmatoarea interpretare la fel de sugestiva. De la stanga la dreapta cum erau asezati pe scena fiecare individual facea cateva miscari apoi se aseza in genunchi dand celui din stanga lui „stafeta”.

Cand ultimul dansator a incheiat interpretarea pe scena au ramas toti baietii in genunchi ca la rugaciune ca intr-un sir indian. Oare „stafeta” reprezenta transmiterea din generatie in generatie a traditiilor si valorilor grecesti neuitand sa se uite spre Cer, nelunadu-si privirea de la Dumnezeu?

Comparand dansurile grecesti cu cele turcesti tin sa subliniez ca grecii au un dans vesel, cu zambetul pe buze, optimist, lipsit de agresivitate, neamenintator. E o placere sa ii vezi dansand.

Cand au aparut pe scena cantaretii greci s-a pornit ploaia asa de rau incat au trebuit sa intrerupa curentul, sa coboare acoperitoarea scenei si aici s-a terminat spectacolul.

E de aplaudat ca desi ploua torential dansatorii nu au renuntat si au inceput sa cante cu vocile lor cristaline si sa danseze in continuare pe scena. 🙂 Frumos spectacol! Ma bucur ca am avut posibilitatea sa ii vad! 🙂

Inainte sa ajung la Sarata Monteoru in judetul Buzau stiam doar de clima blanda de aici benefica relaxarii. Cum minivacanta de 1 Mai se apropia cu pasi repezi am hotarat sa mergem la Sarata-Monteoru.

Denumirea localitatii Sarata-Monteoru vine de la izvoarele cu apa sarata si de la Grigore Monteoru- grecul care a cumparat terenul si a finantat statiunea.

Pana sa ajungem la destinatie am trecut printr-o frumoasa zona plina de verdeata. Pomii isi dadeau binete unindu-si pe deasupra soselei coamele stufoase si proaspete.

Cum am intrat in Sarata-Monteoru pe partea dreapta am vazut Biserica Adormirii Maici Domnului.

Duminica am participat aici la Sfanta Liturghie si am ramas impresionati de catapeteasma suflata cu aur, de picturile frumoase care acopereau peretii locasului.

Nefiind sezon am constatat cu mare suparare ca Info Point-ul Sarata Monteoru este inchis. Turistii pot gasi repede punctul de informare turistica pentru ca este chiar langa Biserica la intrare in localitate.

Tot pe partea dreapta langa Biserica incepe sa se zareasca Parcul Dendrologic faimos de altfel, dar la fel de inchis ca si Info point-ul. De fapt este proprietate particulara si nu se viziteaza.

De fiecare data cand am trecut pe langa Vila Monteoru doi caini negrii dadeau tarcoale gardului si latrau de mama focului semn ca isi aparau teritorilul cu stoicism.

Cu bucurie am constatat ca eram cazati chiar pe acea strada si ca pensiunea se afla un pic mai sus de Parcul Dendrologic.

Parcul arata minunat din cate am putut zari printre zabrelele gardului. Am remarcat aceasta parte foarte relaxanta pentru vedere si auz (ciripeau pasarelele prin copaci).

Din curtea pensiunii se vedea crucea alba de pe deal. A fost unul din traseele facute. Ca sa ajungem acolo am intrebat localnicii pe unde sa o luam. Exista un singur indicator in centrul localitatii care indica sa o iei la dreapta pe langa Hotel Caprice. Mai departe trebuie intrebat un localnic.

De sus am surprins o imagine panoramica a Saratei-Monteoru. E un statiune linistita unde aerul face toti banii si tot efortul depus de turisti sa ajunga aici.

Mai sus un pic drumeagul duce la crucea mare de marmura care se vede din centrul statiunii si care este un simbol al credintei ortodoxe. „Crucii Tale ne inchinam Hristoase si Sfanta Invierea Ta o laudam si o marim!”

Alte doua trasee prin Sarata Monteoru ar fi la Mina de Petrol (care e functionala si acum) si la Lacul Verde.

Unde privesti cu ochii dai de vegetatie. O stare de liniste cuprinde orice turist venit la Sarata Monteoru. Nu am vazut pe nimeni aici care sa se grabeasca pe strada sau in restaurante. Ritmul este unul domol.

Vedeta statiunii Sarata Monteorul este strandul cu apa termala sarata care este tamaduitor pentru diferite afectiuni. Fiind 30 aprilie acum incepe sa se umple bazinul cu apa izvorului. Pana la 1 iunie va fi plin ochi gata sa isi primeasca turistii dornici de balaceala si nu numai.

Cel mai mult m-a mirat ca nu am prea avut de unde sa cumpar suveniruri. In afara de magneti si aceasta carticica-istoric tot cu magnet altceva nu am gasit.

Din loc in loc am observat podete care treceau peste rau. Sigura zona un pic uratica era ambia raului pe care escavatoarele o scormoneau probabil pentru diguire.

Parcul Monteoru este unul interesant, foarte curat si dichisit chiar daca e micut. Langa am gasit Restaurantul Aqvarius unde am mancat in fiecare zi preparate foarte bune.

Langa Parcul Monteoru este un loc de joaca bine dotat cu balansoare, leagane, topogane pentru copilasi pana la 12 ani asa cu scrie la intrare pe plancarda. Mie mi-a atras atentia si mi-a placut iarba plina de floricele mici delicate, pomisorii infloriti si  tufisurile pline de floricele albe.

Cine a pus pietroiu’-n drum? 🙂  Vis-a-vis de izvor langa podet am descoperit un bolovan maricel. Nu stiu daca aici ii era locul sau a „rasarit” carat de cineva, dar l-am considerat destul de interesant ca sa ma pozez cu el.

In sfarsit am ajuns si la Izvorul nr. 6 din Sarata Monteoru care  din cate am citit e bun pentru bolile de stomac. Apa trebuie bauta in maxim jumatate de ora de cand a fost luata de la izvor pentru ca altfel isi pierde proprietatile.

Deasupra Izvorul nr. 6 este o plancarda care descrie exact ce boli poate sa vindece. M-am intrebat unde se gasesc celelalte 5 izvoare. Am mai gasit o informatie ca dintr-unul din izvoare e captata apa intr-o locatie unde se fac tratamente.

Dimineata incepea cu drumetia la Izvorul nr. 6. La pranz inainte de masa acelasi drum parcurs…

In scurt timp ne-am deghizat in doi turisti sositi in statiune pentru relaxare. Langa izvor am gasit melci dupa o ploicica.

Un melc cotobelc hoinarea voiniceste pe trotuarul ud cand de fapt…

…nevasta melcului il cauta prin tufisuri….ha ha ha….

Am crezut ca acest indicator ne va duce intr-un loc unde exista namol la discretie si fiecare ia cat vrea ca sa isi dea pe el. Realitatea e cu totul alta. Dupa ce trecu de Izvorul nr. 6 trebuie sa traversezi soseaua si pe partea stanga daca esti destul de vigilent iti va aparea acest indicator. E la iesirea din Sarata Monteoru.

Indicatorul arata spre padure. Mergi in directia indicata si te pierzi prin padure pentru ca de alt indicator nu ai sa ma dai. Dupa ce urci piptis printr-un fel de sant facut de apa care se scurge la vale iti apar trei poteci. Cea castigatioare este din dreapta.

„La namoluri” este un loc neamenajat. Noi am fost ghidati de proprietara pensiunii unde eram cazati care ne-a explicat prin telefon ca sa fim vigilenti sa nu ratam baltoacele. Am mai intalnit pe traseu o familie care ne-a spus sa mai urcam putin ca dam de locul cu pricina. Dupa cum se vede „La namoluri” e format din doua baltoace din care se scoate namol cu o galeata care zacea aruncata prin preajma.

Padurea de foioase mi-a placut tare mult. Daca nu ne gonea o ploaie iminenta poate stateam mai mult in acel loc.

Din loc in loc am vazut prin padure aceasta floricica alba firav,a dar frumoasa tare. Mi-am amintit de un alt loc frumos din Romania unde am intalnit o padure plina de floricele albe (erau dese ca un covor alb, nu aveai loc unde sa calci de ele).

In penultima zi de sedere la Sarata Monteoru ne-am propus sa urmam semnul cu cerculetul ca sa ajungem la Mina de Petrol. Din cate am inteles este functionala si se extrag parca 5 tone de titei zilnic de aici.

Am urcat ce am urcat pe sosea ca intr-o drumetie de munte. Nu ne-am intalnit cu nimeni, la oameni ma refer. Cativa caini ne-au bagat in seama si o vaca zurlie, dar cu coarne amenintatoare.

La un moment dat am dat de o zona care parea a fi mina de petrol cu  tot felul de rezervoare unde mirosea si a titei asa ca am renuntat si ne-am intors pe acelasi drum pe care venisem.

 

La popas am luat-o spre dreapta inspre Casa cu Tei. Drumul este o improvizatie care poate sa produca stricaciuni masinilor. Sunt niste traverse de beton puse vertical si e si panta. Pe jos merita sa urci, altfel nu m-as incumeta mai ales ca nu au loc doua masini sa treaca una pe langa alta.

Doua sau chiar trei caprite ne-au privit uimite cand am trecut pe langa ele inspre Casa cu Tei. Se vede treaba ca verdeata e delicioasa daca nici nu ne-au bagat in seama capritele…

Casa cu Tei e construita chiar langa padure. Am gasit aici multe familii cu copii mici care se cazasera in acest loc.

Cum noi urcaseram ca sa vedem daca ne putem gasi un loc in care sa admiram padurea am scos scaunele pliante si am poposit. O racoare placuta amestecata cu miros de lemn ud ne gadila nasul. Prin copaci pasarelele ciripeau vesele. Acest zgomot al naturii a avut un efect linistitor asupra noastra.

Surpriza pe care aveam sa o aflu era in acest stejar, dar despre asta o sa scriu in alta insemnare. 😀 -VA URMA-

In martie ne-a ajutat Dumnezeu sa mergem la Busteni. Dupa ce am mers la Manastirea Caraiman am vrut sa mai colindam prin oras bucurandu-ne de soarele primavaratec.

De la Manastirea Caraiman am mers pe bulevardul principal si ne-am oprit in parculetul de langa Primaria Busteni.

Cand m-am uitat pe versantul opus muntelui ochii mi-au cazut pe o cladire mai rasarita care parea a fi un obiectiv important. Privirea nu m-a inselat. Era chiar Castelul Cantacuzino.

A fost destul de usor sa descoperim drumul care duce la Castel. Nu am mers foarte mult pe jos. Eram curioasa ce fel de castel se ascundea in Busteni pe care sa nu-l fi vizitat eu niciodata.

Castelul fost construit in anul 1911 la cererea lui Gheorghe Grigore Cantacuzino (Nababul).

Interesanta perdea de pomisori dezvaluie Castelul Cantacuzino ca o vedeta pe scena. Ne-am indreptat spre intrare si am observat ca nu eram singurii vizitatori.

Poarta de la intrare este demna de un castel. Si cutia de scrisori e una impunatoare si te duce cu gandul la printii si printesele din vechime.

Biletul de intrare pentru vizitarea gradinii este 7 lei. Pentru castel e 20 de lei si se intra la o anumita ora cu ghid. Zidurile groase ca de cetate inconjoara castelul ca un sal protector.

Urcand scarile descoperi un inger de marmura alba care strajuieste tacut si un pic stingher zona.

Castelul a fost realizat din piatra si caramidă după planurile arhitectului Grigore Cerchez. Ss întinde pe o suprafata de 3148 mp.

Prima data cand am zarit fugitiv aceasta scara cu vaze-urne am crezut ca duce inspre cimitir. Poate datorita culorii gri…

Daca vrei sa admiri peisajul montan poti lenevi pe terasa la o cafea. La ceasul acela al dupa-amiezii tarzii soarele inunda terasa cu razele lui stirbe. Daca nu ar fi fost caldura solara probabil ca temperatura resimtita era mult mai joasa. Vantul ne musca din cand in cand de obraji.

Iata-ne si pe pajistea din fata Castelului. Cat vezi cu ochii iarba si senzatia de libertate dublata de aerul rece si proaspat de munte. Mmmm… o nebunie…

Banuiesc ca aceasta ar fi trebuit sa fie o fantana arteziana. Hmmmm…sau un helesteu fara pesti?

Grota m-a dat pe spate. Pajistea Castelului Cantacuzino ascunde o grota interesanta care la data la care o vizitam noi era si tapetata cu zapada. Foarte tare! Nici nu ma gandeam sa dau peste asa ceva aici.

Cum urci scarile spre castel mai de jos dai de un ou mare. Ha ha ha! Nu stiu daca e o expozitie temporara sau oul e o statuie in sine a castelului. Nici nu am avut pe cine sa intreb.

Putin mai lateral alte doua oua te uimesc pentru ca stau langa o ciudatenie de tabla care arata a omleta-ceas sau ceas care se scurge ca o omleta. Cine stie ce a gandit artistul?

Soarele incepuse sa se ascunda dupa coama muntelui semn ca ziua calatoriei noastre avea sa isi gaseasca sfarsitul. Ne-am luat rucsacul in spate si am pornit spre Bucuresti.

Dragi prieteni si cititori, simt nevoia sa va destainui minunea intamplata marti. Aveam concediu si ziua se anunta una plina de agitatie si drumuri pentru chestiuni de rezolvat. Inainte sa ma urc in mijlocul de transport in comun am intrat la Biserica Sfantul Nicolae din cartier. Dupa ce m-am inchinat la iesire vad langa usa o masa cu cateva icoane unele mai mari, altele mici, unele mai vechi altele mai noi. Acolo le lasa oamenii care au mai multe icoane in casa sau care vor sa le daruiasca altcuiva sau poate au mai multe icoane cu acelasi sfant etc. M-am uitat fugitiv peste ele si imi pica ochii pe o iconita mica. Era cat palma si il infatisa pe Sfantului Gherasim de la Iordan. Dumnezeu ne-a ajutat si am mers acum 3 ani in pelerinaj chiar la Manastirea Sfantului in Israel. Eu chiar imi doream de ceva vreme sa cumpar o icoana cu Sfantul Gherasim de la Iordan cu leul langa el si una cu Sfantul Serafim de Sarov cu ursul langa el. M-au impresionat cum sfintii acestia doi imblanzeau animalele instant prin puterea lui Dumnezeu si sfintenia lor. Jivinele nu le faceau nici un rau, ba chiar ascultau de ei.

Am intrebat-o pe doamna de la pangar daca pot sa pastrez eu iconita Sfantului Gherasim de la Iordan. Ma simteam atat de bucuroasa ca Sfantul venise singur la mine stiind ca eu imi doresc icoana lui. E o icoana rara care nu se gaseste prin pangare la Biserici. Am cautat sa o comand pe net, dar la vremea respectiva nu am gasit-o. Slava lui Dumnezeu pentru toate minunile frumoase pe care ni le face!

Imi aduc aminte o intamplare extrem de amuzanta. Cand eram studenta si matusa ma gazduia, in fiecare dimineata sau in fiecare zi aproape aveam acelasi dialog mustrator. Eu nu udam florile si ea ma invita politicos sa le mai ud si eu ca s-a uscat pamantul din ghiveci. Eu uitam si urmatoarea data asa ca aveam parte de o noua indrumare plictisitoare. „-Uda-leeee!!!” Intr-o dimineata m-am gandit sa fac o fapta buna si o bucurie matusii asa ca am pornit-o spre geam sa ud florile. Am luat o sticla de 5 litri in care credeam ca tine apa decantata special pentru florile din ghivece. Am inceput voiniceste sa ud toate florile cate putin la fiecare ghiveci. Cand am terminat constat ca miroase ingrozitor de tare in toata camera a… tuica. Ha, ha, ha! Udasem cu tuica florile matusii! M-am dus la baie si am luat apa de la robinet si le-am mai stropit o data cu gandul ca poate anuleaza efectul alcoolului. Ma gandeam sa le observ atenta cateva zile sa vad daca se ofilesc sau nu.

Partea proasta a fost ca nu am putut ascunde mirosul. Cand a aparut matusa in camera si-a dat seama de la o posta ca mirosea a tuica asa ca i-am marturisit adevarul ca am incurcat sticlele. Acea sticla era cu tuica pregatita pentru pomana unchiului meu. Ha, ha, ha!!

Intr-o duminica, mare mi-a fost bucuria cand am primit prin posta un plic de la Parintele Vlad Pimen de la Schitul Lacu din Muntele Athos. Am deschis tinandu-mi rasuflarea plicul. Era o carticica in plic. Uauuu! Asta da surpriza. Langa carticica „Povestiri duhovnicesti” am gasit un bilet scris de parinte ca raspuns la scrisoarea trimis de mine cu ceva timp in urma. M-am bucurat ca un copil. M-a emotionat profund faptul ca parintele si-a facut timp pentru mine pacatoasa sa imi scrie un raspuns. Deschizand carticica am observat ca parintele Pimen imi pusese 4 semne de carte. Erau patru iconite frumoase (Icoana Invierii, Icoana Maicii Domnului Ocrotitoarea Athosului, Icoana Sfinei Ecaterina si Icoana Sfantului Nectarie) folosite cu talc ca semne de carte. Am citit unde pusese semnul pentru ca nu era intamplator ca alesese sa le  puna tocmai acolo. Carticica „Povestiri duhovnicesti” contine mici povestioare relatate de oameni cu care Dumnezeu a facut minuni prin sfintii Lui.

Una din iconite era pusa la povestirea cescutei de ceai pe care o copiez mai jos:

„O familie a plecat intr-o excursie in Anglia pentru a cumpara ceva dintr-un frumos magazin de antichitati, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversari de la casatorie. Amandurura le placeau antichitatile si produsele din argila, ceramice, in special cestile de ceai. Au observat o ceasca exceptionala si au intrebat: „Putem sa vedem cescuta aceea? Nu am vazut niciodata ceva atat de frumos.” In timp ce doamna le oferea ceea ce cerusera, cescuta de ceai a inceput sa vorbeasca:

„Voi nu puteti sa intelegeti. Nu am fost de la inceput o cescuta de ceai. Candva am fost doar un bulgare de argila rosie. Stapanul m-a luat si m-a rulat, m-a batut tare, m-a framantat in repetate randuri, iar eu am strigat: „Nu face asta!”,”Nu-mi place!” „Lasa-ma in pace,” dar EL a zambit doar si a spus cu blandete: „Inca nu!”
Apoi, ah! Am fost asezata pe o roata si am fost invartita, invartita, invartita. „Opreste!” Ametesc! O sa-mi fie rau!” am strigat. Dar stapanul doar a dat din cap si a spus, linistit: „Inca nu.” M-a invartit, m-a framantat si m-a lovit si m-a modelat pana a obtinut forma care i-a convenit si apoi m-a bagat in cuptor. Niciodata nu am simtit atata caldura. Am strigat, am batut si am izbit usa … „Ajutor! Scoate-ma de aici!”

Puteam sa-l vad printr-o deschizatura si puteam citi pe buzele sale in timp ce clatina din cap dintr-o parte in alta: „Inca nu.” Cand ma gandeam ca nu voi mai rezista inca un minut, usa s-a deschis. Cu atentie, m-a scos afara si m-a pus pe raft… am inceput sa ma racoresc. O, ma simteam atat de bine! „Ei, asa este mult mai bine” m-am gandit. Dar dupa ce m-am racorit, m-a luat, m-a periat si m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut ca ma sufoc. „O, te rog, inceteaza, inceteaza, am strigat!” EL doar a dat din cap si a spus: „Inca nu!”
Apoi, deodata m-a pus din nou in cuptor. Numai ca acum nu a mai fost ca prima data. Era de doua ori mai fierbinte si simteam ca ma voi sufoca. L-am rugat. Am insistat. Am strigat. am plans, eram convinsa ca nu voi scapa. Eram gata sa renunt. Chiar atunci usa s-a deschis si EL m-a scos afara si, din nou, m-a asezat pe raft, unde m-am racorit si am asteptat si am asteptat intrebandu-ma: „Oare ce are de gand sa-mi mai faca?”

O ora mai tarziu mi-a dat o oglinda si a spus: „Uita-te la tine.” Si m-am uitat. „Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu. Este frumoasa. Sunt frumoasa!!!”
EL a vorbit bland: „Vreau sa tii minte: stiu ca a durut cand ai fost rulata, framantata, lovita, invartita, dar daca te-as fi lasat singura, te-ai fi uscat. Stiu ca ai ametit cand te-am invartit pe roata, dar daca m-as fi oprit, te-ai fi desfacut bucatele, te-ai fi faramitat. Stiu ca a durut si ca a fost foarte cald in cuptor si neplacut, dar a trebuit sa te pun acolo, altfel te-ai fi crapat. Stiu ca mirosurile nu ti-au facut bine cand te-am periat si te-am colorat peste tot, dar daca nu as fi facut asta, niciodata nu te-ai fi calit cu adevarat. Nu ai fi avut stralucire in viata. Daca nu te-as fi bagat pentru a doua oara in cuptor, nu ai fi supravietuit prea mult fiindca acea intarire nu ar fi tinut. Acum esti un produs finit. Acum esti ceea ce am avut in minte prima data cand am inceput sa lucrez cu tine.„

Morala este aceasta:
Dumnezeu stie ce face cu fiecare dintre noi. EL este OLARUL, iar noi suntem argila Lui. EL ne va modela, ne va face si ne va expune la presiunile necesare pentru a fi lucrari perfecte care sa implineasca buna, placuta sfanta Sa Voie.
Daca viata pare grea si esti lovit, batut si impins aproape fara mila; cand lumea ti pare ca se invarteste necontrolat; cand simti ca esti intr-o suferinta ingrozitoare, cand viata pare cumplita, fa-ti un ceai si bea-l din cea mai draguta ceasca, aseaza-te si gandeste-te la cele citite aici si apoi discuta putin cu OLARUL.”