Publicat de: elenushu | 09/08/2020

Stana Stefanu

dav

Stana Stefanu e obiectivul numarul unu daca te gasesti pe Transalpina si doresti sa vezi ceva veritabil romanesc si pastoresc. Auzisem de Stana Stefanu si am avut prilejul sa ajungem si noi acolo.

Putem spune ca e pozitionata pe un picior de plai, pe o gura de rai, exact ca in balada, intr-un cadru de o frumusete rapitoare.

Deasupra stanei flutura mandru steagul romanesc semn ca ciobanul sef este patriot pana in maduva oaselor.

Dupa ce am coborat din microbuz nu stiam ce parte sa admir mai repede. Imaginea crestelor inverzite de munti e foarte frumoasa.

Era destul de aglomerata Transalpina, dar asta nu ne-a impiedicat sa sorbim dintr-o privire toata panorama montana.

Cei mai curajosi si inovativi au venit pe Transalpina cu rulota si au campat unde le-a dorit inima ca sa se relaxeze.

„-Caldura mare, aglomeratie si mai mare!”….mi-am zis incercand sa imi fac loc de o poza pe langa indicator intr-un sant. 😀

E adevarat ca la stana sentimentul de libertate iti inunda toate cotloanele sufletului. Privesti spre cerul nemarginit sau spre crestele inverzite ale muntilor cu o bucurie imensa. Asta e Romania pitoreasca!

Daca te uiti repede in dex o sa gasesti „tocan sn vz tocana”. In cateva cuvinte s-ar traduce ca aici e de mancare. Din cauza molimei nu am gustat nici unul din preparatele culinare ale Bacitei Marioara.

Inca de la intrare te intampina tarabuta cu produse delicioase dulci foarte apreciate de turistii amatori de produse bio.

A sosit monetul amuzant al zilei. Erau mai multe mitoase expuse si contra unei sume modice pe care fiecare de bunavoie o punea in tuciul-pusculita se putea fotografia in straie de baci.

„-No, amu, dragii mei, eu mor de cald asa ca dau jos mitoasa pana nu ma sufoc de tot!” :)))))))))))))))

Intr-una din casute este organizat un fel de muzeu cu tot felul de straie si obiecte specifice vietii de pastor. Nu am ratat ocazia sa aruncam un ochi inauntru.

Am uitat sa amintesc de paznicul flocos al stanei care la ora amiezii parea cam somnoros si plictisit.

Adevarul e ca pare mic atunci cand sta cu botul pe labe, dar cand se ridica pe picioare nu mai este asa de micut.

Ce frumoasa sigla are Stana Stefanu cu adevarat patriotica. Din cauza ca turistii veneau in numar din ce in ce mai mare aici la stana toata lumea era in priza la bucatarie cu pregatirile.

Versurile acestea simple sunt pline de intelepciunea omului care traieste in natura de o viata si care se pregateste pentru vesnicie.

M-am bucurat sa gasesc aici stergar cusut manual asemanator cu cele vazute la Muzeul Satului Traditional Pescaresc din Tulcea. Porumbeii sunt simbolul pacii, iar trandafirul al dragostei. Este o simbolistica interesanta si subtila pe stergar.

Ce straie frumoase sunt stranse la minimuzeul Stanii Stefanu! Ce ii deosebite! Pare a fi un cufar cu amintiri ale poporului roman, un cufar uitat pe care generatiile actuale nu prea il cauta/inteleg/doresc sa il vada. Trist!

In centrul camerei apare un manechin imbracat in mireasa si un leganus cu un copilas infasat ducandu-ne cu gandul la cele mai importante evenimente ale familiei romanesti: nunta si botezul.

Gramada de ghemuri mi-a adus brusc aminte de iernile geroase in care mamaie ne facea sosete de lana. Ce calduroase erau!

Leaganul pare o covata din lemn agatata cu un fir trainic in tavan. Cat de simplu si util!

Un cantar uitat de vreme, cu urmele timpului care a trecut peste el sta stingher in odaie. Odinioara a fost de mare folos la masurat baciului.

O balanta cu aceeasi utilitate am vazut expusa la intrare langa casuta de lemn.

Dupa o vreme cainele stanii s-a trezit sa se mute mai la umbra si banuiesc intr-un loc mai linistit. Cred ca oamenii il streseaza cu zgomotul.

Ni s-a parut interesanta incursiunea la stana si mai ales posibilitatea de a lua contact cu viata de aici asa cum s-a pastrat.

O parte din grupul nostru au luat cu asalt bucataria sa serveasca mancare traditionala. La autocar am vazut o doamna care isi cumparase niste bucati de branza de aici.

Cum spuneam la bucatarie era agitatie maxima pentru ca mancarea se prepara cu migala si atentie. Tuciurile cu mamaliguta si mancare erau deja lansate la foc.

Una din casute adapostea minimuzeul si cealalta era un restaurant traditional ornat cu stergare pe pereti si tot tacamul.

Imi imaginez ce zapada si vijelie este iarna aici. Viata de pastor este foarte grea. Numai cineva antrenat si cu vointa de fier reuseste sa traiasca in asa conditii. Ce vedem noi vara aici ni se pare apa de ploaie. Gandind mai in amanunt, nu e asa usor.

In spatele stanii pe pasune bradutii pareau o ceata verde adunata la taifas. Ce verde crud are iarba aici!

La vedere in cerdac erau expuse trei clopuri si o opincuta.

Cand te gandesti ca oamenii se incaltau cu opincile astea devii rapid bucuros ca in zilele noastre ai posibilitatea sa iti cumperi incaltaminte trainica si comoda.

Pe langa colectia de ceramica si stergare am vazut si coarnele de capre/berbeci pe o latura a casutei de lemn. Mie mi se pare cam barbar gestul de a pastra coarnele animalului, dar probabil ca si la vanatorii cred ca e un hobby.

Ne-am pus intrebarea unde sunt oile de la stana la momentul vizitarii. Banuiesc ca erau la plimbare pe pasune sa se infrupte din iarba grasa si frumoasa.

Stana Stefanu se gaseste la 18 km de Ranca si la 10 km de Obarsia Lotrului. Apartine familiei Barbu. Cat am stat acolo am vazut-o pe Bacita Marioara.

Mi-a placut ca toata stana este decorata cu gust si pastreaza un aer de vechi si totusi autentic. E ca o intoarcere in timp pe vremea buncilor.

Felicitari acestor oameni minunati care au avut ideea de a face dintr-o stana un popas minunat unde te simti foarte bine!

Acesta este al doilea pazitor al stanei, mai mare decat primul pe care l-am vazut. Nici nu vreau sa imi inchipui ce fioros e cand latra!

Am facut o ultima poza la Stana Stefanu. Timpul se scursese si trebuia sa ne continuam traseul pe Transalpina.

Intr-un asa loc nu poti decat sa te bucuri si sa traiesti clipele la intensitate maxima in natura. Acum imi dau seama ca mi-a placut totul aici. Nu am nimic de comentat in sensul negativ.

Slava lui Dumnezeu pentru asa tara frumoasa, munti pitoresti, locuri perfecte si oameni extraordinari! Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea cu stana!

Publicat de: elenushu | 01/08/2020

Pasul Urdele – Transalpina

Pe Transalpina esti mai aproape de cer, de Dumnezeu. Nu vazusem niciodata Transalpina asa ca ne-am inscris intr-o excursie care viza ambele drumuri minunate ale Romaniei: Transalpina si Transfagarasan.

Peisajele de vis ne purtau intr-o lume a splendorii. Cat vezi cu ochii crestele muntilor se intrec sa strapunga cerul parca strigandu-si dreptul de a se mandri cu frumusetea lor.

Cat vezi cu ochii pasunile cu iarba grasa si frumoasa te imbie sa te opresti din zbuciumul lumesc si sa le admiri daca nu ai posibilitatea sa le „strivesti cu talpa”plimbandu-te agale prin acele locuri.

Aici e Romania mea si a stramosilor mei daci! Tot clipind des si minunandu-ne la fereastra am ajuns la Pasul Urdele.

Deci aceste imagini de exceptie sunt din Muntii Parang, in Carpatii Meridionali. Transalpina e soseaua cea mai inalta din tara si are punctul cel mai inalt in Pasul Urdele la 2145 metri.

La Pasul Urdele nu putea fi decat o aglomeratie de masini si turisti sau motoare si motociclisti dornici sa se relaxeze.

E adevarat ca unii exagereaza mergend cu masina pana in inima muntelui, dar poate ca nu toti sunt teribilisti sau lenesi. Sa presupunem ca sunt si oameni mai putin tinerei sau cu probleme locomotorii care au si ei dreptul sa vada locurile pitoresti din Romania mai de aproape.

Cine e infometat poate sa serveasca la Pasul Urdele cateva din bucatele traditionale si nu numai, dar va lasa ceva „cascaval” aici. Trei sticulte minusucule de apa plata si suc ne-au costat 21 de lei. Vorba cantecului „e vara afara, e soare afara” si te deshidratezi degraba.

Cum iesi din parcare si traversezi soseaua, ca la romani, poti sa te bucuri de cea mai frumoasa panorama a Transalpinei.

Taramul de vis montan te farmeca mai ceva ca o sirena in apa. Respiri aer curat. Creierul tau iti face cadou o relaxare pe masura oxigenului cu care il primenesti de zor in acel loc.

Comitetul de primire e format din buchete de flori galbene pe care noi le numim „ochiul broastei” si care aici rasar si cresc din belsug spre bucuria trecatorilor.

Privind mai jos am descoperit o pata de zapada, desi suntem in luna iulie si un mic ochi de apa care vrea sa oglindeasca tot cerul , dar e prea mic.

Imaginea nu ar fi fost completa daca nu aparea o turma de mioare in zare.

Cate un norisor prietenos se perinda pe cerul albastru facandu-te sa crezi ca „fumeaza”muntele in taina.

Apropo de fumat, am vazut aici la Pasul Urdele un anunt informativ foarte sugestiv:„Muntele nu e scrumiera!!!”

Dragii mei, in varf de munte se vede altfel viata. Vanticelul ne mai racorea. Soarele ne prajea (am observat seara stratul de bronz in formare).

Ne-am gasit un loc pe pajiste si am stat sa meditam la frumusetile naturii. M-am relaxat asa de tare ca am pierdut metanierul de la mana si asta nici macar nu stiu unde si cand. 😀

Calatorului ii sta bine cu drumul, dar ii mai sta bine si sa se odihneasca la soare.

Pajistea era plina de floricele colorate. Cum nu aveam asa multa activitate m-am decis sa le fotografiez pe toate. In foto doua floricele iubarete care stau petala in petala.

Nici nu era greu de ghicit ca fiind vremea lor de inflorire, pe pajiste florile de cimbrisor aruncau parfum imbatator. Doreste cineva un ceai de cimbrisor?

O gargarita buchisea de zor la o floricica. Pana sa o pozez in mai multe cadre ea deja se ascunsese pe partea cealalata a florii. Vitezomana gargarita asta!

Revenim la floarea „ochiul broastei” varianta tinerica si imbobocita.

Langa ea mai la vale floarea deschisa larg spre soare parca vrea sa inghita toata lumina solara de pe pajiste.

Habar nu am cum se numeste floarea rozulie din imagine, dar mi-a placut ca atragea ca un magnet gargaritele simpatice.

Am avut timp berechet sa vizualizam „la pas” Pasul Urdele. Dupa un timp ne-am incumetat sa vedem si oferta de la tarabute cu suveniruri si alte bagatele.

Vedeta de sezon si extrasezon este palincuta la sticla sau sticulta,cu jnur sau fara. Daca nu ma insel era insotita de verisoara ei visinata.

Erau asa de multi magneti pe postament incat cu greu am gasit unul care sa imi placa si sa nu arata prea kitschios.

Aprecize produsele naturale sau bio facuta cu migala si pe care oamenii nu prea le cumpara din ignoranta sau datorita pretului mai ridicat. Santatea e foarte importanta!

Ce mi s-a parut in neregula aici a fost ca obiectele pareau puse haotic, fara o logica de parca vanzatorul se grabise sa le arunce la vedere fara sa isi bata capul cu ele prea mult.

Canile acestea chiar sunt vedete. Pana acum nu am mai vazut varianta asta. Nota 10 pentru idee chiar daca e ceausista!

Nostalgicii sunt poftiti sa cumpere asta daca pensia minuscula nu ii impiedica sa o faca!

Colectia de colectie: ibrice, pomisori decorativi, mojare etc. Prea bun, prea ca la tara! -vorba reclamei.

Terasa era amenajata fain cu stergare si strachiute traditionale romanesti. „-Tu esti renu’?!??”

Intrebarea este daca stie cineva ce animal zace facut afis pe perete? A mai ramas doar blana de el.

Tacerea imbinata cu bucuria sunt cele mai bune insotitoare in aceasta zona magnifica. Sa dea Dumnezeu sa mai putem reveni pe aceste meleaguri!

Incetisor ne-am imbarcat dornici sa vedem si alte locuri pe care Transalpina le ascunde ca intr-un sipet. Comorile Romaniei sunt aruncate peste tot pe harta. Trebuie sa ai bani, timp si bunavointa sa le descoperi.

Slava lui Dumnezeu pentru tarisoara noastra frumoasa!

Publicat de: elenushu | 26/07/2020

Trovantii de la Costesti Valcea

Rezervatia Naturala Muzeul Trovantilor din Costesti judetul Valcea pare un loc rupt de pe alta planeta. L-am vazut in treacat prima data din autocar. Era o piatra razleata „crescuta” langa sosea pe care am observat-o in viteza masinii. Ulterior m-am informat pe internet despre trovanti si am ajuns sa ii vedem in 2019 si in 2020.

Valcea este o zona aparte a tarii cu peisaje rapitor de frumoase. Se poate mandri acest judet cu foarte multe Sfinte Manastiri si cu locuri aparte cum ar fi aceasta rezervatie naturala.

Daca mergi in viteza pe langa el poti rata usor Rezervatia Naturala Muzeul Trovantilor. Anul trecut avea pe poarta o tentativa de afis pe care in 2020 nu l-am mai vazut.

Pentru ca are intrarea chiar in curba, daca mergi la Rezervatia Naturala Muzeul Trovantilor cu masina personala trebuie sa parchezi vizavi.

Afisul era unul indestulator de nesemnificativ ca sa nu informeze sau sa promoveze ceva. E pacat de aceasta zona superba despre care putini romani stiu.

Rezervatia Naturala Muzeul Trovantilor a fost infiintata printr-o Hotarare de Guvern in 2005. Panoul informativ contine o gramada de date insa nu cred ca le poate retine cineva pentru ca nu sunt pe intelesul publicului larg, ci in limbajul expertilor din domeniul geologiei.

Dupa ce intri pe teritoriul trovantilor prima tentatie e sa mergi agale pe poteca pana la Muntele de nisip. „Munte” este impropriu spus ca e o cariera interesanta.

Arata intr-un fel deosebit acest relief. Am crezut ca sunt la Petra in Iordania. Vantul si ploaia sunt mesterii faurari ai zonei. Te astepti ca la comanda „Sesam” sa se deschida o poarta secreta.

Cu greu am fixat aparatul pe o piatra si poza a iesit cam „batuta de vant”. Nu am mai carat și trepiedul printre trovanti.

Cred ca peretele acesta care se prelinge in vegetatie, cu fiecare ploaie, ar fi dat foarte bine intr-un film cu haiduci.

Cand ma uit mai bine era acolo un trovant mare sub forma de craniu sau un ou imens. M-am intors sa il studiez mai bine. Ce forma interesanta!

Pana la urma am conchis ca este un cap de martian. Priviti ce mic parea de la departare si ce mare e de aproape!

Poza asta e facuta în 2019. Cand am revenit in 2020 uriasul rotunjor era tot asa dolofan. Se spune ca trovantii isi maresc volumul o data cu trecerea timpului.

Cu adevarat alaturi de peisajul selenar de la Paclele Mici, Buzau aceasta zona a Costestiului de Valcea este incredibil de interesanta si atrage multi turisti curiosi.

Tot uitandu-ma la muntele de nisip am zis ca pare un tablou mesterit de un sculptor, cu un vas plin de comori din care se revarsa cateva margele.

Inaintand am dat de alt trovant cu o forma nedefinita un fel de claie de trovanti ravasiti de cineva sau un pic ciobiti si bubosi.

Am ras cand am vazut nasul asta urias pe care și l-a pierdut careva in iarba. Ha, ha, ha!

Termenul TROVÁNT inseamna portiune elipsoidala din cuprinsul unui strat de nisip sau al unei gresii friabile, cimentata de apele calcaroase. (provine din italienescu trovante).In zona aceasta e o aglomeratie de trovanti de diferite forme care iti pun imaginatia la treaba.

Trovantii sunt peste tot si asteapta sa fie descoperiti de turisti. Studiindu-i zaresti o gramada de forme hilare sau stranii.

De exemplu trovantul asta seamana cu o ciuperca, iar cel de langa el cu un picior de ciuperca taiata.

In fata ciupercii sau a mesei se gaseste un trovant asemnanator unui deget care s-a ivit din pamant pe nepusa masa sau poate fi un cadran solar simplu.

Aici un trovant cu forme triunghiulare se opune unei gramezi de trovanti „asezati” foarte dezordonat claie peste gramada.

Tot invartindu-ma in cautarea formelor am gasit si un fel de lacusta care se plimba in voie pe suprafata trovantului.

Chiar daca suprafata pe care apar trovantii nu este extrem de mare esti nevoit sa zburzi de colo- colo cu ochii mari in cautarea ineditului. Am observat ca trovantii fotografiati din unghiuri diferite arata diferit si ascund alte forme.

De la departare cand mergi pe poteca batatorita cei doi trovanti par a fi doua bile inghesuite.

Cand esti aproape descoperi ca unul din trovanti seamana cu o gura larg deschisa care rade cu pofta.

Putin mai la vale e un trovant bubos cu o suprafata plina de „urticarie” .

M-a bufnit rasul cand am vazut acest trovant care are forma de supozitor. Ha, ha, ha!

Nu puteam sa ratez ocazia de a ma fotografia cu „supozitorul”.

A plouat cu oua sau bile pe pajiște aici. Unii trovanti au forma perfect sferica.

Cred ca acestia mi-au placut cel mai mult. De fapt toti trovantii sunt interesanti.

Impresia e ca rasar din pamant de aceea trovantii mai sunt numiți „pietre vii”.

Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa! Sfatul meu este ca daca ajungeti in zona sa vizitati trovantii.

E o enigma cum de au ajuns acesti trovanti sa fie o gramada. Posibil ca cinceva i-a asezat in acest mod. Nu cred ca au crescut asa ingramaditi de la sine putere.

Pe acest trovant l-am botezat balena esuata.

Ne intoarcem la ciupercuta sub a carei palarie poti sa te ascunzi la umbra de soarele puternic.

Chiar daca trovantii au rasarit haotic ma gandesc ca au o logica a lor. Aici par o padure care ne inconjoara cu forme diverse.

In stanga va prezint trovantul arici mirat si in dreapta soneria de la receptia hotelului ca are un mutugui in varf.

Daca te concentrezi bine poti depista in mijlocul imaginii un trovant sub forma de foca. Ce sa caute o foca pe o pajiste in Valcea? :-))))

Pe un mic delusor aruncati ca doua zaruri trovantii acestia mari par pusi in antiteza ca si cum sunt gata sa se ia la harta.

Dupa o jumatate de ora de studiat ne-am luat la revedere de la troventi. Cam atat iti ia sa ii vezi pe indelete, de preferat in timpul saptamanii ca zona sa nu fie prea populata de turisti.

Sa speram ca Rezervatia Naturala Muzeul Trovantilor din Costesti va ramanae intr-o stare buna, nevandalizata sau mazgalita de cineva. Este o placere sa te plimbi printre trovanti si sa ii admiri de aproape mirandu-te de cum arata.

Romania e plina de trovanti. Exista si in alte zone ale tarii, dar nu sunt cunoscute pentru ca nu ii promoveaza nimeni. Romanii prefera sa se zgaiasca la „tembelizor”in timpul liber in loc sa misune prin tara si sa o cunoasca la pas. Haideti sa exploram Romania! Este de-a dreptul minunata! Slava Tie Doamne, Slava Tie!

Publicat de: elenushu | 23/07/2020

La restaurantul pescaresc Zagan Tulcea

Imi amintesc cu mare placere de ospatul de la Restaurantul pescaresc Zagan din Tulcea (se afla chiar langa Muzeul Satul traditional pescaresc).

Dupa vizitarea muzeului in aer liber ce-i drept ne era o foame de lup asa ca ne-am asezat la masa usurel, dornici sa gustam din preparatele pescaresti.

Restaurantul arata foarte bine. E vopsit in culoarea aceea albastra si linistitoare care pe mine ma duce cu gandul la Delta, dar si la tavernele grecesti.

In linistea locului parea ca suntem desprinsi de lume si de timp aici intr-un loc relativ pustiu unde turistii ajung doar daca se informeaza clar.

Iata-ne bucurosi ca lansasem comenzile si urma ospatul.

Dupa cum spuneam zona are un farmec aparte din cauza pozitiei si a faptului ca nu este tranzitata de milioane de turisti aflandu-se intr-o zona limitrofa a orasului Tulcea.

Cat vezi cu ochii vegetatia te imbie la visare. Esti bucuros ca ai libertate de miscare si ca Dumnezeu a ingaduit sa ajungi in asa loc minunat.

Borsul pescaresc a fost exceptional si indestulator. M-am simtit foarte bine infulecandu-l si mi-a tinut de foame pana la Bucuresti.

Pestisorii de mai multe specii au mers foarte bine cu usturoiul preparat ca la carte si cu cartofi. Expresia „te lingi pe degete” se potriveste de minune acestei mese.

Mi-au placut mini-farfuriutele pentru usturoi si plaoul sub forma de peste pe care ne-a adus chelnerul bucatile de carne.

Desi eram satui nu am ratat desertul compus din placinta cu branza dobrogeana cum altfel?!? Nota 10+ acestor oameni priceputi care au avut ideea de a face un restaurant cu mancare delicioasa si care au si bucatari desavarsiti.

Am uitat sa mentionez de retetele afisate pe pereti pentru curiosi sau gospodinele interesate de modul de preparare. Multumim pentru servire!

Publicat de: elenushu | 23/07/2020

Satul pescaresc traditional din Tulcea

La initiativa cumnatei mele Oana cand am fost la Tulcea ne-am dus si la un muzeu aparte in aer liber denumit „Satul pescaresc traditional„. Ii multumesc pentru idee. S-a dovedit a fi una foarte interesanta.

Satul pescaresc traditional se afla la marginea orasului Tulcea. Cand mergi spre el ai senzatia ca o sa ajungi in curand la capatul lumii.

Exact cand zici ca nu mai ajungi pe coama unui mic delusor incepi sa zaresti casutele pescarilor rasfirate parca de o mana dibace care a stiut sa le aseze intr-un fel pitoresc, ordonat si practic.

Muzeul satului pescaresc a fost creat in 2015 cu fonduri europene. Din cate am inteles aici are loc si un festival „Flori dobrogene”. Important este ca romanii fac eforturi sa tina vie traditia.

Fiind ora pranzului ne-am bucurat nespus ca exista o cherhana si un restaurant cu retete pescaresti aici. Asa am putut sa vizitam locul si sa ne ospatam cu bucate foarte bine preparate.

Muzeul in aer liber este gandit cu dichis. Are 3 alei cu denumirea Bartul Sulina, Bartul Chilia, Bartul Sfantul Gheorghe pe care te poti plimba in voie admirand 10 gospodarii botezate dupa localitati din Delta Dunarii.

Dupa ce am platit biletele ne-am inceput explorarea. Soarele musca nemilos din carne ceea ce ne-a motivat sa stam mai mult in interiorul casutelor unde era racoare.

Aproape de intrare se inalta spre soare ca o statuie de mare valoare o barcuta de lemn care mi-a atras atentia. Era asezata ca un simbol bine plasat.

Satul pescaresc are de toate. Lucrurile stranse cu truda de la localnici m-au impresionat pentru ca au avut puterea de a ne arunca in trecut. Sunt lucruri pe care in copilarie le intalneam prin casele bunicilor nostri.

Prima casa vizitata a fost din Jurilovca. E o casa tipic pescareasca cu stuf pe acoperis. Are trei odaite ca mai toate casutele.

Nu am ajuns niciodata la Jurilovca, insa dupa episodul vizitei am trecut-o pe lista de locuri care merita vizitata. Casutele din satul pescaresc au rolul de a promova turistic locurile din Delta Dunarii pe care le reprezinta.

Am apreciat icoana aflata in casele pescaresti. E un model pe care l-am vazut doar in aceasta zona a tarii. Banuiesc ca are influente rusesti sau lipovenesti.

Pe peretele casei din Jurilovca am admirat stergarele cusute manual care mi-au amintit de mamaie Stela pentru ca si ea avea asa ceva in casa. Stergarul ei era cu mesajul foarte intelept si adanc „Nimanui sa nu-i faci rau/ ca te vede Dumnezeu”.

Cat de simplu si frumos au putut realiza aceste stergare!

Aproape fiecare casuta pescareasca avea mobila asezata cam la fel. Aici se poate vedea o masa de lemn cu scaune si un bufet simplu care totusi are ceva inedit.

Pe vremuri oamenii infrumusetau cu ce puteau obiectele. De exemplu rafturile bufetului aveau hartie colorata care se schimba din cand in cand. Pe etajere apar obiecte necesare intr-o bucatarie sau de decor (cate o fotografie in rama, cate un bibelou etc.).

Mi-a placut teribil bufetul verde cu mileuri sub forma de garofite lucrate cu multa migala de maini pricepute. Mileurile sunt traditionale romanesti putem spune.

Strabunii nostri indiferent ca erau pescari sau nu aveau credinta in suflete. M-am bucurat sa descopar intr-un colt de casa acest tablou cu ingerul pazitor care ocroteste doi copii.

Spre marea mea bucurie am intalnit si radioul celebru pe vremea noastra , nelipsit in casele romanilor in perioada ceausista. Tataie avea unul identic in odaita lui.

Asta e cel mai calduros pat din lume. Daca alimentezi sobita cu lemne poti dormi linistit toata noaptea si multumit daca afara bate vreun Crivat si tu stai la caldura ca boierul.

Am recunoscut inedita masina de calcat cu carbuni pe care o avea si bunica mea. Ma intreb cata forta iti trebuia sa tot calci cu asa masina care are o greutate considerabila goala…

Trusa de prim ajutor in caz de raceala e prezenta in casa. Aceste ventuze se foloseau frecvent pe vremuri cand romanii nu aveau atatea farmacii si clinici ca in prezent.

Pescarii nu aveau curent electric. Dovada este aceasta lampa cu gaz care atarna pe perete , astazi un obiect uitat prin magazii, atunci pe vremuri un lucru foarte necesar….

M-au uimit paturile de dimensiuni micute pe care pescarii le aveau in casele lor. Se pare ca erau oameni uscativi si foarte gospodari. La cat de mult munceau si ce viata grea aveau nu cred ca avea cineva timp sa se ingrase.

Explorand magazia am vazut obiecte de uz frecvent pe care le foloseau oamenii la pescuit, oierit, dulgherit etc.

Pe asa soare arzator doar stufarisul mai reusea sa faca un pic de umbra pe aleile muzeului.

Am ajuns la urmatoarea casa pescareasca din localitatea Murighiol. Gospodaria avea o configuratie identica exact cum vazusem si la casa din Jurilovca.

Casuta din Murighiol oferea racoarea necesara sa iti tragi sufletul intr-o zi de vara. Stufarisul statea bine pe acoperis. Sa intram si sa ne bucuram de exponate!

Trebuie sa remarcam perdelele lucrate manual si cu mult efort care infrumusetau inca de la intrare casa si ii dadeau un aer personalizat si artisitic.

Prin bucatarie nelipsitul tuci sau ceaun este vedeta numarul unu in casele pescaresti. Pe mine m-a dus repede cu gandul la un bors pescaresc delicios.

Am vazut aici un stergar lucrat mai neindemanatic, dar totusi putem sa aplaudam gestul si efortul persoanei care l-a lucrat.

Ce mesaj frumos are acest stergar :”Pace si iubire intre voi!” Porumbelul apare ca un simbol suprem al pacii.

Nu am cum sa traduc acest tablou. Cine stie ce mesaj ascunde? Poate tot un indemn la pace si iubire?

M-a amuzat acest tablou din casa de la Murighiol cu doi copii turci care pun la care pun la cale o nazbatie, asta daca nu au comis-o deja.

Inca se mai gaseste prin casele romanilor celebra lanterna care mergea parca cu baterie ELBA.

Pe un raft mai sus bufetul ascundea o sticla „cu ham” de care am avut si noi pe vremuri, dar pe care nu am folosit-o niciodata. Banuiesc ca daca mergi la tratament sa bei de la izvoare are utilitate.

Si in aceasta casa pescareasca am descoperit un pat de lemn de dimensiuni reduse. Cred ca paturile pescarilor erau mici si din cauza ca spatiul odaii era redus si nu aveau loc.

Intr-un cui zace o bundita. Parca proprietarul trebuie sa se intoarca din moment in moment sa o ia la purtat.

Aceeasi senzatie o are vizitatorul si cand da de pantofii „aruncati” in magazie. Ai impresia ca proprietarul o sa apara in clipa urmatoare „de undeva”. Exponatele insufletesc cumva gospodaria.

Cu bucurie am admirat saniuta din magazie. Iernile aprige cu ger si gheata sin Delta erau pentru copii un prilej imens de distractie la sanius sau patinaj.

De data asta am descoperit o tigaie la fel cu cea pe care o avea mamaie. Ce tocanite minunate cu ceapa calita si rosii carnoase si suculente a „mesterit” mamaie la asa tigaie numai eu stiu!

Cred ca stiti ce urmeaza sa scriu. DAAAAA, si tataie avea un butoi de tuica exact ca acesta.

Exponatul acesta m-a dus instant cu gandul la copilarie. Intr-o toamna tarzie tata a mesterit din lemn „o capra” care l-a ajutat sa taie pe ea lemne. Am fost foarte curioasa sa vad ce produs final va iesi din adunatura de lemne.

Taaaam…taaaam…. va prezint masinaria de facut porumb. Este vorba de o idee ingenioasa care te ajuta sa transformi un stulete in boabe si coceni. Boabele de porumb vor hrani animalele si cocenii vor merge la foc pentru incalzit locuinta sau facut gratar.

E interesant cum un acoperis de stuf nu permite apei de ploaie sa patrunda inauntru. Banuiesc ca e waterproof. 🙂

Am lasat gospodaria de la Murighiol in urma si ne-am continuat vizita. Mi-a placut ca era liniste si muzeul in aer liber era destul de liber.

Langa satul pescaresc amenajat se afla un lac inconjurat de stufaris. Cadrul este foarte pitoresc. Organizatorii au stiut sa aleaga un loc perfect pentru muzeul in aer liber.

Am ajuns la Sfantul Gheorghe pe aripile vantului purtati de gand.

Casa reprezentativa pentru localitatea Sfantul Gheorghe era mai spatioasa. Culoarea albastra a apei iti lua ochii imediat ce te apropiai. Prin zona aceasta predomina albul, albastru si verdele din cate am observat.

Frumoasa gospodarie de la Sfantul Gheoerghe se poate mandri si cu pridvorul de lemn infrumusetat cu navod pescaresc.

Usa dubla ne duce cu gandul ca e o casa mai aparte care beneficiaza de spatiu.

Inainte nu existau bai ca acum. Oamenii se spalau la lighean sau in copaie. Rezervorul de apa si scaunelul cu lighean pot depune marturie pentru vremurile de odinioara.

In coltul de la Rasarit icoana Maicii Domnului cu pruncul arunca raze de lumina binecuvantand gospodaria.

Vesta „uitata” pe scaun de gospodina lasa aceeasi impresie ca trebuie sa apara din moment in moment in odaie.

Pe masa un ziar ingalbenit de timp asteapta sa fie descoperit. Ma mir ca a rezistat atata vreme acest ziar!

„-Un ceai sau o tuica fiarta?” Asta e intrebarea! Depinde de anotimp si de gusturi sau de timpul avut la dispozitie.

Un alt stergar cu floricele, pasarele si copii sta marturie a dibaciei femeilor romance.

Bufetul ascunde un bibelor simpatic cu doua pasarele cu cioculete galbene care se incadreaza perfect in decor.

Cred ca geamantanul de carton a facut parte din recuzita fiecarei case mai ales daca existau calatori cu dor de duca sau feciori de trimis in armata.

Un alt tablou cusut mi-a atras atentia. Ma asteptam sa il vad la munte intr-o cabana datorita tematicii cu brazi, cerbi si caprioare.

Muzeul satului traditional pescaresc a smuls din noi sentimentele cele mai frumoase despre copilarie si trecut. NOTA 10+ pentru organizatori!

Acum mai bine de un secol Dobrogea era numita Tara morilor de vant. Erau folosite pentru macinarea cerealelor si a sarii.

Privind cele doua mori de vant de pe varful dealului inevitabil iti vine in minte imaginea legendarului Don Quijote.

Peisajul vazut de sus este unul incantator. Explorarea continua pentru ca mai avem casute pescaresti de vazut.

Mi-a parut rau ca nu am gasit intrarea sa ma catar in moara de vant. Probabil pentru preintampinarea accidentelor intrarea este blocata sau inexistenta. Mai sunt vizitatori neastamparati ca mine!

Langa morile de vant se afla si o Bisericuta punctand un aspect important din viata pescarilor si romanilor- intotdeauna credinta si traditia la sat au mers mana in mana.

Interiorul este nefinisat, dar aceasta nu ii stirgeste din frumusete. Bisericuta are forma celor grecesti.

„Doamne Dumnezeule, apara poporul nostru roman greu incercat de-a lungul istoriei. Nu ne lasa sa cadem ingenunchiati in fata dusmanilor! Ajuta-ne noua, Doamne!”

Intr-o clilipta am ajuns la Sulina coborand cativa metri mai la vale. Si casuta aceasta era vopsita tot in albastru stralucitor care simbolizeaza culoarea Deltei si cerul senin de vara.

Aveam nevoie de putina racoare si casa aceasta ne-a indeplinit dorinta. Privind pe geam puteai admira lacul cu stufaris. Era o replica perfecta a satului dobrogean.

Si aceasta casa avea o icoana frumoasa cu Maica Domnului cu pruncul asezata pe coltul dinspre Est.

De data aceasta icoana din odaie de factura lipoveneasca avea ceva influente catolice.

Stergarul cu fata si cu calutul mie mi s-ar fi parut mai nimerit sa apara in casa de la Letea. Oricum stergatul e foarte bine realizat si pastrat dupa atata vreme.

Imi plac casutele machete din lemn. Cu cata migdala sunt confecționate!

Chiar nu ma asteptam sa gasesc o masina de scris veche aici. Interesanta, nu?

Intr-un final am ajuns si la Casa Letea care era vopsita in albastru si verde asa cum imi place mie. Asa de mult as vrea sa ajung pe aceste meleaguri unde caii salbatici alearga liberi.

Cateva din obiectele exponate difereau fata de alte casute, in rest acelasi aranjament cu bucatarie, camera de zi si camara/magazie.

Asa pofta mi-a facut aceasta farfurie inedita cu forma de peste. O ideea interesanta. Sigur ca daca s-ar gasi in comert in zilele noastre as achzitiona si eu vreo 2 farfurii.

De fiecare data cand le treci pragul casutele te uimesc cu simplitatea lor si linistea pe care o tin inmagazinata intre pereti.

Faimoasa sticla de lapte pe care orice roman o cunoaste si o asociaza cu epoca ceausista era prezentata intr-un cos in bucatarie. Ce vremuri!

Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu ne privea in ipostaza de Imparateasa cu Pruncul in brate pe peretele de la Rasarit. Maica Domnului ajuta-ne!

In cealalta camera langa bufetul cu vase adumbrita de un stergar simplu si curat am zarit alta icoana la fel de frumoasa.

Intr-o clipita ne-am strecurat din casa Letea in casa Chilia. In realitate ca sa ajungi dintr-o localitate in alta iti trebuie ceva timp si bani ca doar esti in tinutul apelor.

Casa reprezentativa pentru Chilia arata ca o caciula mocaneasca sau mai bine zis ca o caciula de soldat englez. Stufarisul isi face bine treaba in Delta protejand casele locuitorilor de intemperii.

Si aici am gasit binecunoscuta sticla de lapte insotita de borcanelele cu iaurt si cosuletul tipic de magazin. Ce gist grozav avea iaurtul pe vremea lui Ceausescu!!!

Acestui obiect decorativ agatat in cui pe perete nu am reusit sa ii identificutilitatea. Oare e un minicosulet sau o macheta de cuib de pasarele?

Pe vremuri bomboniera era la mare cautare, chiar daca majoritatea timpului statea goala ca nu aveai de unde sa cumperi bomboane.

Am tinut sa fotografiez toate icoanele din casa pentru ca sunt odoarele noastre romanesti. Credinta in Dumnezeu a ajutat poporul roman sa mearga mai departe oricat de vitrege erau vremurile.

Printre ultimele locuinte vizitate a fost si gospodaria din Crisan. Mi s-a parut un pic mai spatioasa fata de celelalte.

Fiind trecuta deja ora pranzului deja ne gandeam sa coboram la restaurantul pescaresc sa ne ospatam un pic. Am parcurs ultimele casute ale satului pescaresc.

In vale se puteau vedea baltile pline cu apa si stufaris, atat de frumoase pentru aceste tinuturi de vis.

In casa Crisan erau expuse doua perne cu broderie si un scrin cochet ornat cu floricele vopsite.

Slava lui Dumnezeu ca ne-a ajutat sa ajungem in asa loc frumos de unde poti observa mai indeaproape viata pescarilor! Multumim, Doamne!

In bucatarie pe plita era masina salvatoare cu care gateau nevestele de pescari si cateva craticioare expuse.

In noptile lungi si linistite imi imaginez ce minunat e sa stai la lumina lampii cu gaz si sa te bucuri de clipa. De observat si albastrul ferestrelor care se itesc din peretele alb facand sa para totul o poveste.

Asa arata o etajera pe vremuri. E foarte simplu de confectionat. Pe vremea copilariei am vazut cateva facute de tataie acasa. E adevarat ca nu era o etajera albastra ca aceasta, dar tot arata inedit. De observat mileul care o innobileaza.

Aici trecem la treburi si mai serioase. Geamantanul contine obiectele mestesugului cu care se indeletniceau femeile iarna. Faceau la razboi macaturi tesute cu truda.

Am vazut un singur tablou pictat in muzeul in aer liber din satul pescaresc. Are o alura interesanta pusa in valoare de oglinda apei si de seninul cerului.

Nu puteam sa plec din satul pescaresc fara sa ma fotografiez cu barcuta de lemn care se pare ca nu va mai vedea vreodata apa daca a ajuns exponat de muzeu.

In Casa Mila 23 am gasit cateva lucruri interesante care mi-au atras atentia.

Trecand peste faptul ca zona reprezentata de gospodarie are un farmec aparte si merita vizitata aici am vazut rogojina pusa pe jos si cutie cu bijuterii din scoici.

Frumoase mai sunt casutele din lemn- machete care inainte de Revolutie infrumusetau casele romanilor. Cred ca e o adevarata arta si un test al rabdarii sa confectionezi asa obiect, dar merita tot efortul.

Cele doua papusele in costume traditionale romanesti chiar mi-au produs o bucurie in suflet atunci cand le-am vazut. Am si eu acasa pastrate o varianta „oarecum asemanatoare” cu acestea.

Icoana Maicii Domnului era impodobita cu coltare alb-rosii. Ce bine arata agatata pe peretele alb ca laptele!

Odaia ascundea un sipet care la randul lui ascundea obiecte de podoaba. Chiar m-am intrebat daca cineva ar mai lasa vreun gablonz in cutie oare ce ar zice muzeografa de la intrare?

Casa Mila 23 adapostea o masina de cusut veche asezata pe o masa de lemn deasupra unei fete de masa cusute manual. Frumos, nu?

Astea fiind zise am plecat mai departe cu… „MAXI poseta de lemn”.

Stergarul de pe perete avea un mesaj interesant pe care parintii ar trebui sa il aiba in vedere:”Fericirea copiilor, bucuria parintilor”. Foarte bine spus!

Un leagan cam vechi si un pic tocit de timp parea sa spuna ca aceasta casa a avut urmasi. Sa ne amintim ca inainte o familie avea mai multi copii decat astazi.

De remarcat etajera alba cu dantelarie interesanta si lampa cu gaz care asteapta sa fie folosita ca alta data.

De localitatea Periprava nu am auzit niciodata pana sa ajung in satul pescaresc.

Stand un pic sa cuget am realizat ca in casele acestea se ascunde o lume care merita sa fie descoperita pana nu dispare de tot. Poate o vizita la fata locului nu ar strica! Satul pescresc e doar muzeul demo sau momeala care promoveaza Delta Dunarii.

Cat ne-am plimbat prin Delta am tot vazut navoade prin apa. De data asta l-am vazut expus cu totul.

Nu e o salba de purtat la gat, ci o sarma pe care se usuca pestisorii la soare. In unele case din Tulcea inca se mai practica.

Casa din Periprava ii avea ocrotitori pe Sfintt Arhangheli Mihail si Gavriil.

Bibeloul acesta e sugestiv pentru acest taram al apelor bogat in pesti.

Dupa ce am vizitat tot satul pescaresc ne-am indreptat spre restaurant. Ideea interesanta este ca puteam cobor prin podul acestei cladiri ca sa ajungem direct in restaurant. Foarte tare ideea constructiei!

Restaurantul pescaresc este o mana cereasca pentru turistii infometati si dornici sa guste preparate traditionale din partea locului.

Am uitat sa mentionez ca la intrare existau expuse tot felul de obiecte pescaresti pe care ti-e mai mare dragul sa le admiri mai ales daca nu esti din zona Deltei Dunarii.

Cladirea administrativa are ca exponat un fazan impaiat dolofan si tantos care priveste pe geam etern.

De asemenea acest tablou cu un peste incrustat e de mare efect. Pacat ca nu au si de vanzare. Ar fi fost un suvenir perfect.

Pestii au dinti? Daaaaaa si sunt infioratori. Rad. :))))))) Asta da idee de conservare! Vreau si eu doi pe pereti si doi gatiti, aranjati frumos in farfurie pentru degustare.

Ferea ca vine rechinul! E unul vigilent si furios! Noroc ca il tine plasa pe loc!

Surpriza zilei a fost ca eram sa calc peste un sarpe destul de baban. Chiar daca il cam bazaiau niste muste ca era mort de-a binelea tot mi-a facut figura de stil. Brrrrrrr!!!!

In aceste locuri pitoresti si scaietele arata fabulos mai ales dupa ce ai vizitat satul pescaresc traditional si esti incantat peste masura de cele vazute. Merita 100% sa fie vizitat!

Publicat de: elenushu | 11/07/2020

Delta Dunarii si minunatiile ei

Delta Dunarii este locul perfect de petrecere a timpului liber. Cum anul trecut gasisem metoda cea mai buna pentru incursiunea in tinutul apelor am zis ca o repetitie ar fi foarte potrivita si in 2020.

Iata-ne la bordul vaporasului Cristina 10 apartinand Hotelului Delta, pregatiti sa exploram frumusetile Romaniei. Aveam o mica retinere ca de data asta o sa imi placa mai putin. De fapt mi-a placut la fel de mult ca in 2019. Fiecare plimbare in Delta e speciala.

Daca data trecuta vedetele excursiei au fost lebedele cu pui pufosi pe care le-am vazut de doua ori destul de aproape, acum vedetele au fost un pelican cu prietenii lui. 🙂

In timp ce vaporul taia lin apa in cautarea relaxarii noi incepuseram ca il sarbatorim pe minunatul nostru George a carui zi de nastere era.

Ziua se anunta una fierbinte cu 29-30 de grade asa ca ne-am pus la adapost hidratandu-ne cum se cuvine. Datorita faptului ca vaporul era acoperit am putut admira in bune conditii natura si pasarile. Pandemia a facut ca numarul participantilor la excursie sa fie redus asa ca in momentul in care capitanul vaporului anunta ceva de vazut puteam sa ne miscam in stanga sau in dreapta cu multa lejeritate. „Pelicaaaan pe partea dreapta!”

Era adevarat ca pelicanul a zburat pe langa vapor si s-a asezat la o distanta considerabila in fata vasului. Am avut ocazia sa il si filmezi si pozez. Parea ca ne asteapta. Mai interesant a fost ca atunci cand capitanul a intors vaporul pelicanul iar a zburat pe langa noi si s-a dus mai in fata asteptandu-ne parca sa il mai admiram o data. Vedeta mare e pelicanul!

Cand vaporul s-a apropiat a doua oara, pelicanul si-a luat la revedere zburand grupat alaturi de alte 3 pasari negricioase mai mici. I-am privit pana s-au pierdut in zare.

Anul trecut pelicanii au stat departe de noi si i-am văzut doar pe lac unde isi traiau linistiti viata lor. Pe luciul apei se zareau cateva pete albe.

Am fost placut impresionata de nuferii galbeni din Delta. Daca stateai pe vapor in fata puteai observa nuferii cum sunt acoperiti de valurile facute de ambarcatiune ca niste actori care ies din scena acoperiți de cortina.

Vedetele galben-verzi ne-au bucurat sufletele cu spectacolul acvatic.

Am mai observat o pasare negricioasa de dimensiuni mari care starea cu aripile intinse. Parea ca se usuca la soare.

Egrete albe am vazut la tot pasul. Ele sunt balerinele cu straie albe care danseaza in Delta. Sunt pasari singuratice. Nu am vazut cate doua adunate laolalta.

Copacii cu liane impodobiti dadeau impresia ca nu sunt din lumea noastra, ci ca aparțin tinutului uriasilor infrunziti, din alta poveste.

Cormoranii sunt pasari protejate in Romania. Le place sa stea grupati pe crengile copacilor intr-o stare de incremenire. Acesti cormorani din poza isi miscau gusile intr-un mod bizar Cred ca isi faceau aer sa se racoreasca.

Prin stufaris am reusit sa fotografiez o gainusa de balta care fugea de mama focului speriata de vaporas.

Fiecare explorare a Deltei te face sa gasesti altceva nou fata de ultima data. E minunat ca nu te plictisesti niciodată aici si iti doresti sa te reintorci anul urmator. Dumnezeu ne-a binecuvantat cu cel mai frumos pamant si o tara minunata. Multumesc-ti Tie Doamne!

Publicat de: elenushu | 10/07/2020

Biserica Draganescu

La propunerea prietenei mele am mers intr-o duminica la Biserica Draganescu. Faima locului este sustinuta de faptul ca a fost pictata de Arsenie Boca. Datorita regulilor de combatere a molimei Biserica nu a fost deschisa pe timpul Sfintei Liturghii, ci dupa ce s-a terminat.

Slujba s-a tinut afara langa Biserica. Desi locul este destul de limitat totul era foarte bine organizat. Langa altarul de vara scaunele erau perfect distantate pe iarba ca fiecare sa aiba spatiu suficient.

Zona este una pitoreasca cu o frumusete sporita datorita Lacului Mihailesti de langa Biserica. Cand vantul sufla mai tare pe lac se formau valuri care inevitabil ne ducea cu gandul la Marea Neagra. O tristete imensa ne inundase sufletele nestiind cand ne vom recapata libertatea de a merge la plaja, la mare. Pandemia lovise in toate aspectele vietii si ne tinea captivi.

Ideea de a veni dis-de-dimineata a fost una foarte buna. Dupa ce numarul limitat de scaune a fost ocupat de credinciosi „usa s-a inchis”. A fost exact ca in Evanghelia cu cele 10 fecioare. Cei care au ajuns mai tarziu au stat in strada langa gard. Responsabilul de la poarta se asigura ca fiecare isi dezinfecteaza mainile cand intra in curtea Bisericii si ii inmana un „bilet”. Era un cartonas cu imaginea Bisericii Draganescu pe care fiecare participant la slujba trebuia sa il pastreze si sa il inapoieze la plecare. In acest fel se stia clar cand se epuizeaza locurile.

Dupa ce s-a terminat slujba ne-am asezat frumos la rand asteptand sa descuie cineva Biserica. Timpul limitat pe care il aveam la dispozitie sa studiem inauntru picturile realizate de Arsenie Boca ne-a facut sa ne gandim la o solutie. Ne-am reasezat la rand de.. trei ori pana cand am vazut in voie ce era de vazut. 😀 Ne dadea voie sa intram cate 2 persoane in Biserica si sa iesim repede. Pandemia bata-o vina….

Publicat de: elenushu | 09/07/2020

Manastirea Namaiesti

Imi pusesem in gand cum se relaxeaza un pic cu masurile anticovid si cu starea de urgenta sa ajungem iar la Manastirea Namaiesti. Exact in prima duminica in care oamenii au avut acces iar la slujbe am pornit-o inspre Namaiesti. Multumim Maicii Domnului ca ne-a ajutat sa ajungem unde ne propuseseram.Era o zi plina de soare ceea ce ne facea sa ne simtim si mai bine. Curtea Manastirii era goala si in parcarea care inainte gemea de masini, acum erau cateva autoturisme si un cersator.

Parintele a tinut Sfanta Liturghie intr-un cort care ii servea drept Sfant Altar. Eram atat de bucurosi ca putem participa dupa o lunga perioada in care privisem doar la tv slujba incat mi s-a parut cea mai frumoasa Liturghie.

Adevarul este ca nu se compara statul acasa in fata televizorului si participarea la Sfanta Liturghie alaturi de ceilalti credinciosi „pe viu”. E minunat sa canti alaturi de fratii si surorile ortodoxe in timpul slujbei sau sa rostesti Crezul si Tatal Nostru in comuniune cu ceilalti.

Am multumit Maicii Domnului ca a avut grija de noi si de toata Romania pe timpul pandemiei. Sunt sigura ca va pazi si de acum inainte tara noastra care este considerata Gradina Ei. Maica Domnului sa fie cu noi! Amin!

Publicat de: elenushu | 07/07/2020

Ca la 40 de ani

Din cauza pandemiei am crezut ca sarbatorirea zilei mele va fi un esec total. Restaurantele erau inchise. Nu aveam voie sa ne intalnim mai multe persoane. Eu visasem sa imi petrec ziua de nastere intr-un restaurant verde cu toata familia…adica familia mare, extinsa. Cum socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ am fost nevoiti sa recalulam totul.

Am cumparat blatul de tort la inceputul pandemiei cand parea ca marfa de pe rafturile magazinelor dispare cu viteza luminii. Cu o zi inainte de MAREA ZI am „asamblat” tortul eu insami. Pentru fiecare membru al familiei si fiecare prietena am adaugat cate o steluta pe tortul de 40 de ani. Chiar daca nu am putut sa ne strangem impreuna ulterior ne-am reunit in grupuri mai micute.

Slava lui Dumnezeu ca masurile si restrictiile mi-au permis totusi sa ma sarbatoresc cu persoanele dragi mie! Tortul a fost cu putin kiwi verde! Cadoul de la Catalin l-am primit prin curier ca magazinele erau inchise. Daca stau bine sa ma gandesc si „locatia a fost verde cum imi doream” adica bucataria. 🙂

Publicat de: elenushu | 19/04/2020

Hristos a inviat! 2020

Hristos a inviat! Sa ne bucuram in aceasta zi sfanta de liniste si pace! Sa ii multumim Domnului pentru ca tot ce a facut pentru noi, pentru ce suntem si ce avem. Sa nu uitam ca viata pamanteasca e trecatoare si ca ce urmeaza este vesnicia. Sa ne straduim zilnic sa facem ceea ce e placut in fata lui Dumnezeu. Hristos a biruit moartea si EL este INVINGATOR!

Older Posts »

Categorii