In comuna Ponoarele exista o minune a „naturii” , vorba vine, facuta chiar de Creatorul care ii poarta numele: Podul lui Dumnezeu. Colindand pe soseaua (DJ670) care serpuieste de zor ducandu-te la vale nu vei putea observa obiectivul turistic decat daca te dai jos din masina. Motivul este simplu- Podul lui Dumnezeu se suprapune cu soseaua si ai ocazia sa treci peste el fara sa realizezi ca l-ai ratat. Exista un indicator care te face atent ca ai ajuns la destinatie. De asemenea GPS-ul este un bun prieten care la drum se arata foarte folositor.
Dupa ce am gasit si parcarea minuscula ne-am dus hotarati sa studiem mai de aproape obiectivul nostru. Asa am avut placerea sa vedem pe indicatorul turistic ca exista la Ponoarele mai multe locuri de vizitat care nu sunt promovate asa cum ar trebui, dar care ar putea sa atraga turistii.
Daca ai rabdare sa cobori scarile, iti va fi oferi un peisaj minunat. Vei realiza atunci ca esti un turist castigat. Podul lui Dumnezeu se dezvaluie in toata splendoarea lui. Interesant este faptul ca satenii l-au denumit asa de frumos. Oare sa fie speranta lor de a ajunge la Dumnezeu si credinta in Cel de Sus?
La ora pranzului in zona erau vreo cinci turisti care admirau Podul lui Dumnezeu. Partea interesanta este ca imediat ce ai ajuns jos langa scari in dreapta se zareste Podul lui Dumnezeu si in stanga este Pestera Podului.
Am aflat ca locul s-a format ca urmare a surparii tavanului Pesterii existente. Practic o data coborat esti prins ca intr-o mare oala/galeata facuta din stanci. Mie una mi-a placut teribil zona si nu mi-a dat impresia ca ma striveste/stramtoreaza. Cerul luminat de soare se vedea ca un capac imens deasupra noastra.
Imediat ce am inceput sedinta foto mi-a venit in gand sa explorez si Pestera „de peste drum de pod”. Parea destul de „serioasa” si abrupta, dar cand m-am apropiat am observat ca nu era asa mare panta cum mi se paruse initial.
Aproape ca ma simteam ca un adevarat Ciresar pornit in aventura vietii lui. Pestera poate fi explorata numai cu echipament adecvat asa ca nu m-am hazardat degeaba. Cand am ajuns la intrare in Pestera am asteptat sa plece ceilalti oameni si cand linistea si-a recapatat locul de cinste am putut auzi muzica clipocinda a picurilor care cadeau ritmic.
Vazuta din afara intrarea in Pestera seamana cu un ochi imens sau mai bine zis o orbita din care lipseste ochiul.
Cand parasesti Pestera si dai de lumina ai un sentiment ca ai iesit la liman. M-am mirat ca e o liniste adanca aici si ca racoarea Pesterii te trezeste cumva dandu-ti impresia ca te-ai intors in timpurile stramosilor.
Pe dinauntru cat am putut sa vad eu Pestera nu are nimic iesit din comun vizual vorbind. Citind mai mult pe internet am inteles ca cercetatorii speologi au avut ce admira in Pestera cand au explorat-o insa mai in adancime si cu echipament adecvat.
Am profitat de ocazie ca sa fac cateva poze mai amuzante cu un zbooorrrrrrrrrrr disimulat. 🙂
Recunosc ca mi-a placut sa vizitez Podul lui Dumnezeu. Sper sa avem in viitor mai mult timp la dispozitie ca sa descoperim si alte locuri din zona la fel de frumoase. Imi face cu ochiul Festivalul liliacului care se organizeaza la Ponoarele in primavara cand padurea de liliac e inflorita si banuiesc ca parfumul te imbata si te captiveaza cu totul.
Cand am vazut prima data pe internet aceasta zona mi-am dorit sa o pot strabate si cu piciorul. Este cu adevarat fabuloasa si plina de legende pe care locuitorii le-au pastrat din generatie in generatie.
Am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea Podului asa! Slava lui Dumnezeu pentru toate locurile minunate din Romania!