Publicat de: elenushu | 18/10/2019

Plimbare cu vaporul in Delta Dunarii

Am ajuns la Tulcea aproape de miezul noptii. De la balconul hotelului portul era luminat discret cat sa se poti admira Dunarea. Zgomotul orasului era prezent, dar intr-o tonalitate mult mai redusa ca in capitala. Asteptam cu nerabdare sa aud strigatele pescarusilor plecati la plimbare prin zona. Salutul lor ma binedispune de cate ori il aud.

Am ales sa ne cazam la Tulcea la Hotel Delta pentru ca e facil sa pleci din aceasta zona si hotelul are vapoare proprii cu care plimba turistii.

Hotelul Delta asigura o cazare foarte buna. Pe site exista toate datele referitoare la excursiile in Delta organizate. Alternativa e sa te tocmesti cu micii posesori de barci din port insa una e sa vezi Delta dintr-un vapor lent si alta dintr-o barca rapida (ai bonus la intoarcere otita si conjunctivita datorita vitezei mari).

Traseul parcurs a fost unul foarte pitoresc: Tulcea- Canal 36-Canal Sireasa- Canal Sontea- Galeria Periteasca- Scaunele- Lac Nebunu.

Dimineata cand am iesit din camera am putut vedea jos in „parcarea” de vapoare si vasul cu care urma sa ne plimbam noi.

In apropierea hotelului era un panou informativ cu traseele care pot fi abordate in Delta. Avem o Romanie minunata. Imediat mi-a venit ideea sa vizitam toata Delta incetisor, in timp.

Avantajele plimbarii cu un vapor sunt:

-este mai stabil decat o barca drept pentru care nici nu e nevoie sa porti vesta de salvare;
-ai spatiu sa te plimbi in voie daca ai amortit;
-ai budaaaaa;
-poti servi masa la bord in restaurantul special amenajat;
-nu exista nesansa sa te stropeasca valurile care se fac datorita vitezei sau intalnirii cu alte vase;
-ai posibilitatea sa iti instalezi trepiedul pentru camera foto ca nu exista nesansa sa cada in apa etc

Ne-am pregatit de plecare de dimineata achitand la receptie contravaloarea excursiei aproximativ 200lei de persoana pentru 6 ore de plimbare. Eram nerabdatori sa ne intalnim cu frumusetile Deltei.

Eu care sunt fan verde am admirat o barcuta verde care astepta intrebatoare langa cele trei vapoare. Ulterior (peste doua luni) am avut prilejul sa mergem si la Braila cu barca rapida. Am simtit diferenta din plin!!!

La momentul stabilit organizatoarea a aparut cu un grup marisor de suedezi care s-a alaturat grupului de romani (sau invers ca strainii erau mai numerosi) si iata-ne pasind la bordul vaporului.

Am trecut amuzati dintr-un vapor in altul cu ajutorul unor punti pentru ca urma sa plecam cu vaporul asezat cel mai departe de ponton.

La prima si a doua vedere pot afirma ca vaporul este in regula, spatios. Capitanul este un profesionist. Toate au fost bine organizate. Ma bucur ca am gasit un organizator de excursii care trateaza cu seriozitate afacerea.

Am iesit din zona portului in liniste. Am apreciat ca pe vapor a fost liniste, nu sa racneasca vreun radiou cine stie ce manele.

Fiecare si-a ales un loc numai bun de privit frumusetea Deltei. La un moment dat ne-am schimbat locul pentru ca mai erau scaune libere pe vapor.

Impresia este ca Dunarea e imensa, un sarpe imens pregatit mereu sa te inghita. Pe mal pot fi vazut ulmi, plopi, salcii. Eu eram pregatita sa vad vegetatia, dar mai ales pasarile care isi au pe aici habitatul.

Desi peisajul pare repetitiv, daca esti atent observi o diversitate foarte mare. Nici un loc nu seamana cu altul.

„Toate panzele sus!!!” sau macar „Toti ochii afara la peisaj sa priveasca!

E asa de placut sa stai linistit pe scaun si sa astepti imaginile sa vina spre tine si sa iti bucure sufletul.

Asta e unul din motivele pentru care merita sa strabati toata Delta. Lebedele au in aceasta perioada pui pufosi cu care se plimba mandre. Sunt asa de dragalasi puiutii de lebaduta!!! Fotografia e facuta cu zoom. Vaporul s-a apropiat la o distanta discreta cat sa nu tulbure viata cotidiana a pasarilor.

Pe deasupra apei se pot zari in orice moment pescarusi albi. Libertatea lor e de invidiat. Daca stiu sa zboare, zboara!

Si egretele sunt gratioase. Le poti observa in Delta Dunarii cand odihnindu-se pe vreo craca de copac, cand in zbor planand pe deasupra intinderilor de apa.

Cealalta vedeta mult dorita sa fie vazuta in Delta este pelicanul. Intr-un stufaris l-am putut observa cu binoclul. Statea molcom la soare fara sa stie ca e supravegheat de noi. :-))

Pe canalele mai inguste vegetatia bogata iti da emotii puternice. Parca e desprinsa de pe alta lume. Are un verde crud placut privirii si forme interesante, mai ales plantele agatatoare te duc cu gandul la jungla.

Coama de ierburi agatatoare a imbratisat acest copac ca un designer darnic care i-a croit un nou look mai atragator. Totul e absolut minunat!

Din loc in loc egretele fac piruete in vazduh smulgandu-ne admiratia. Ne bucuram si de o zi insorita. Soarele straluceste pe cer dandu-ne de gandit ca el e stapanul cerului.

Aproape ca nu ai momente de ragaz. Trebuie mereu sa fii pregatit sa descoperi prin luminisuri sau „ascunzisuri” pasari poznase care ar vrea sa se mandreasca cu penajul lor frumos, dar ar vrea si sa stea ascunse pentru propria siguranta.

Acesta pare a fi un piciorong. Sta ca un paznic al canalului supraveghind zona pana se plictiseste si se muta pe alta ramura.

In apa cu aspect malos se zareste o craca mai mare cazuta sau crescuta in imparatia apelor care seamana cu un crocodil. Imaginatia ne este pusa in miscare rapid.

In unele zone pescarii amatori isi fac de lucru asteptand pestisorul de aur sa li se arate. Fiecare cu hobby-ul lui!

La o pauza a vaporului am profitat de ocazie sa pozam in ipostaza de „Titanic romanesc” cu final fericit ca toata lumea a debarcat in conditii prielnice.

Din loc in loc cate o asezare pescareasca ne oferea un demo al Deltei. Aici se zareste printre vegetatie un observator de pasari.

Pe mal cate un vapor „parcat”le dadea prilejul turistilor transportati sa admire peisajul. Am vazut si oameni cu cortul care au campat pe maul Dunarii. In asa locuri pitoresti sa tot stai sa iti lipezesti mintea citadina!!!

In Delta linistea are alte valente impletindu-se cu libertatea, cu spatiul imens in care ochiul se zbate sa cuprinda nemurirea. Cat privesti cu ochii este numai natura pura (deranjata din cand in cand de motoarele barcilor sau vapoarelor).

Grupul de turisti straini cu care calatorim sunt uimiti de atata frumusete. Din cand in cand vin sa ne spuna ce tara minunata avem. O stim si noi, dar ce sa facem. Admiram in liniste si dam slava lui Dumnezeu ca ne-am nascut in Romania.

Dintr-o data pasim pe un taram presarat cu lacuri. Se vad ca niste ochi imensi albastrii in care cerul se oglindeste mirat. Albastru pe albastru da tot albastru.

Noi speram sa vedem pe lacuri si alte specii de pasari. Se apropie si ora mesei si suntem curiosi cum o sa fie.

Daca la inceput era o pata alba in peisaj acum ne-am obisnuit sa vedem egreta alba ascunsa prin desisuri. Suntem de-ai casei, cum se spune. 😉

La umbra unui copac imens putem zari niste pasari mici negricioase. Poate ca sunt starci pitici ma gandesc.

Zona aceasta mi-a placut cel mai mult. Combina albastrul apelor cu verdele stufarisului. Din cand in cand cate o rata tulbura apa speriata cu gandul sa se ascunda mai repede din calea vaporului.

Ma declar foarte multumita de cele vazute si de plimbare in general. Multumum lui Dumnezeu ca ne-a lasat o Delta minunata noua romanilor.

Am ajuns la Lacul Nebunu unde este arie protejata. Nu avem voie sa patrundem in aceasta zona. E de la sine inteles ca legea e facuta sa ofere pasarilor „linistea” de care au nevoie.

Fara un anunt prealabil vaporul nostru incepe sa faca manevre de intoarcere. Pe un canal asa de ingust se cam „chinuie” capitanul.

S-au tulburat apele si un nor de mal isi face loc pe suprafata care mai devreme era curata ca oglinda. Dupa ce s-a limpezit am observat ca apa avea mii de pestisori in ea. Asta da bogatie piscicola!

Locul de „parcare” este deosebit de pitoresc. Am coborat in restaurantul amenajat pe vapor si de la geam se zarea un pelican in papuris.

Nu am mai servit niciodata masa pe un vapor asa ca pentru mine a fost o experienta foarte interesanta. Vaporul se unduia pe suprafata apei clatinandu-ne duios ca la un mic cutremur din cand in cand.

In fata vaporului faceau „autostopul” pe o craca uscata trei pescarusi curiosi care si-au luat repede zborul cand a pornit ambarcatiunea din nou la plimbare.

Am mancat un bors pescaresc o nebunie. E adevarat ca fusese „fabricat” in restaurantul hotelului unde ne cazasem deci eram siguri ca mancarea era pregatita bine.

Felul doi a continut peste cu legume la fel de delicios ca borsul. Am avut parte si de desert- o prajiturica. Iupiiii!

Reclame
Publicat de: elenushu | 14/09/2019

Pelicani si lebede in Delta Dunarii

Fiti pregatiti sa cititi povestea minunata a unei plimbari in Delta pentru a admira pelicani si lebede! Peisajul de vis atrage anual milioane de turisti dornici sa isi rasfete sufletele cu frumusete pura.

Ne-am pus palaria, respectiv sapca in cap. Am luat la noi aparatul foto si ne-am asezat comod pe bancuta vaporasului. Nu ne-au mancat tantarii pentru ca acestia ataca mai mult dimineata si seara. In timpul zilei ii lasa in pace pe oameni.

Fiecare coltisor de natura e o opera valoroasa a Marelui Pictor- Dumnezeu. Ii dam slava pentru ca ne-a asezat in tara aceasta si ca Romania e una din cele mai pitoreasti tari din lume.

Adevarul e ca nici nu stii in ce parte sa te uiti si ce sa privesti mai intai. La baza stufarisului de obicei se ascund ratele sperioase. In copaci poposesc pasari sa se odihneasca pentru scurt timp. Atunci e un bun moment sa fie admirate.

In apa misuna milioane de pesti vizibili cu ochiul liber la o privire mai atenta. Coloritul predominant verde-albastru e unul potrivit pentru linistirea sufletului. Ademeneste relaxarea sa se cuibareasca in interior.

Plimbandu-ne pe un canal am fost atentionati ca pe lacul vecin se pot vedea pelicani la oaresce distanta. Pe directia unde ma uitam eu era o pata alba pe albastrul lucios al apei. Am luat binocul pus la dispozitie de organizator si am vazut „mai bine”.

Camera foto a putut poza pelicanul domol care lenevea pe lac. „-Ce viata de pasare!”. Zboara pe unde vrea si sta pe o masa imensa de pesti din care se poate infrupta cat doreste. :))

Mai aproape de papuris am zarit alt pelican in compania unor ratuste care la auzul vaporului au fugit cat le-a tinut „penajul”. Adevarul e ca turistii le cam strica linistea cu curiozitatea de a le patrunde in habitat.

Totusi e mai bine sa vedem pelicanii si lebedele in libertate, in natura decat stresate intr-o gradina zoologica unde sunt la mana ingrijitorilor.

Revenind la plimbarea de poveste am fost uimita sa constat ca pe suprafarata apei inca se mai pastrau mici particule verzi scuturate de prin stufaris. Eu credeam ca apar doar primavara cand se reinoieste natura.

Vedetele aplaudate la scena deschisa de turistii curiosi au fost lebedele. Am avut ocazia sa vedem si la dus si la intors aceasta „mamuca” impanata de o gratie si gingasie iesite din comun impreuna cu puisorii ei cenusii.

Adolescentilor pufosi le trebuie un timp sa se dezbrace de straiele grii si sa imbrace hainele de gala de un alb stralucitor.

Exista la o mica distanta si un lebadoi tata care statea mai ascuns ca sa isi apere familia de eventualele pericole.

Ne-am bucurat sa vedem vedetele Deltei acasa la ele. De fapt pentru asta participasem la excursie.

Dupa 6 ore de bananit prin tinuturile apelor si pasarilor ne-am intors in Tulcea foarte multumiti de cele vazute. Ne-am pus in gand sa ne intoarcem si alta data sau sa exploram si alte zone/trasee ale Deltei Dunarii la fel de frumoase.

Pentru o imagine de ansamblu am vizitat ulterior si Muzeul Deltei Dunarii din Tulcea unde m-am intalnit cu un pelicand de …carton.

Mi-a placut si statuia cu un peste urias de pe faleza. Ce peste urias!!! O fi unul rapitor?
Intr-o lume haotica si zgomotoasa peste masura sa ne facem timp din cand in cand sa vizitam Delta Dunarii si sa ne bucuram! Fiecare clipa petrecuta aici picura liniste si bucurie in suflet. Este un imens laborator de „destresare” potrivit spre a fi accesat de cate ori este nevoie. Slava lui Dumnezeu pentru toata natura pe care ne-a daruit-o!

Publicat de: elenushu | 07/09/2019

Gimnastica unui fluture

In timpul unei mici plimbari prin natura am avut placerea sa zaresc un fluture „zebra” pe o floare. Eu l-am botezat zebra datorita coloritului „sahist”. Personajul de poveste posesor de „trena” superba s-a comportat foarte rabdator in timpul sedintei foto la care a participat involuntar.

Mi se pare ca domnul fluture era la ora de masa in acea dimineata foarte insorita cand l-am fotografiat. Observandu-l m-am amuzat in ce ipostaze de „balerina” l-am prins.

A stat vreo 15 minute in acelasi loc cautand printr-o floare el stie ce. Zona unde l-am gasit se afla deasupra capetelor noastre intr-un desis de plante. Nu aveam cum sa ne apropiem mai mult. A fost in avantajul lui ca putea sa isi vada de ale lui in liniste, dar si in avantajul nostru ca ne-am putut bucura sa il privim fara sa deranjam.

Aici in aceasta poza fluture „zebra” arata mai degraba ca un vultur gata sa se napusteasca asupra prazii…si cand colo el e un biet fluturas.

Uitati-va la aceasta poza de profil! Sa fie un melc zurbagiu sau un Zorro deghizat?

Publicat de: elenushu | 07/09/2019

Icoana neajunsa la destinatie

Anul acesta am profitat de ocazia de a merge la Olanesti si ne-am dus intr-un mic pelerinaj la Manastirea Comanca.
Se ajunge foarte usor aici. Drumul nu impune mare efort.
E o placere sa te plimbi prin natura si se bucura sufletul vazand atata frumusete. Aproape de Manastire este si Raul Olanesti care sursura de ti-e mai mare dragul sa il auzi.De aici de la Manastirea Comanca am cumparat o micuta icoana cu Hramul Manastirii. Toti Sfintii au coborat aici pe pamant ca sa pazeasca locul, Biserica si orice credincios care ii trece pragul.

Iconita trebuia sa fie un mic cadou pentru Mam’mare care ne-a povestit ca in tinereti cand mergea in statiune a ajuns si ea la aceasta Sfanta Manastire. Din nefericire cadoul nu a mai ajuns niciodata la destinatie. Exact cand ne-am intors acasa de la Olanesti Dumnezeu a decis sa o cheme in lumea vesnica pe Mam’mare. 😦 Odihneste-te in pace, Mam’mare! Dumnezeu sa te ierte!

Publicat de: elenushu | 04/08/2019

Lebede si nuferi la Neptun

In luna iunie ne-a ajutat Dumnezeu sa mergem trei zile la Neptun. Imi doream sa vad marea. Statiunea am ales-o pentru ca este mai liniste acolo.

Din pacate am constatat ca o parte din hotelurile din Neptun sunt lasate in paragina. Bruieni si tufe au acoperit ceea ce trebuia sa fie un gazon frumos in fata hotelului care sa incante privirea cu eventual cateva flori. Noi ne-am cazat intr-un hotel comunist renovat pe interior cu aspect foarte comunist la exterior. In general a fost bine.

Am constatat cu uimire ca marea e strajuita de doua lacuri Neptun I si Neptun II. Pana sa ajungi la plaja „La steaguri” te intampina o surpriza zoo si una florala de exceptie.

In partea stanga este si „Rezervatia de stejari brumari”– o oaza de liniste impanata cu ciripit de pasarele cu triluri duioase.

Dimineata cand am ajuns la Neptun ne-am dus in recunoastere. Mare mi-a fost bucuria sa constat ca pe lac erau zeci de lebede. Unele venisera nerabdatoare langa mal. Sunt invatate sa primeasca mancare de la oameni, desi cred ca e total gresit sa fie hranite cu paine.

A doua dimineata mai devreme le-am fotografiat pe lacul cu reflexii argintii. Se plimbau voioase si mladioase. Asa da viata!!

Am surprins o lebada care inota cu un singur picior pentru ca pe celalalt il avea la vedere. Cred ca facea exercitii de inviorare. 🙂

Dupa ce a plutit pe langa mal a sters-o cat ai clipi. E un mister cum inoata cu un picior. Poate o impinge un peste de sub apa. :)))

A fost foarte placut sa le admiram zilnic pe „doamnele lebede”. Chiar vazusem pe internet un filmulet cu lebedele de la Mangalia si as fi vrut sa le vad in direct. Nu a fost Mangalia de data asta, ci Neptun.:-)

Daca urci pe podetul care face trecerea peste lac constati ca pe suprafata apei se vad niste pete albe. Ghici ce e?

Lebedele sunt peste tot si in zare si langa mal. Ne se plictisesc niciodata pe lac? Am vazut cateva care zburau la joasa inaltime deasupra lacului Neptun, dar pentru putina vreme.

Privindu-le realizezi ce viata molcoma au si cat de gratioase sunt lebedele albe. Pe noi ne-a bucurat vederea lor in fiecare zi.

Pentru ca toate lebedele seamana intre ele ca doua picaturi de apa nu am reusit sa imi dau seama daca doar unele din ele veneau la mal sau faceau prin rotatie.

Gasca de „impanate” umpleau lacul fie dimineața, zi sau noapte.

Pentru mine era prima data cand puteam observa atat de multe lebede frumoase, adunate intr-un singur loc si care se aflau asa de aproape de mal.

Lebedele au constituit doar jumatate de surpriza rezervata pentru noi la Neptun. Turiștii se pot delecta cu celalalt lac plin de nuferi albi.

Nuferii albi sunt niste magnolii carora le place sa se balaceasca toată ziua in lac spre bucuria turistilor.

In acest rai al broscutele domneste o liniste discret parfumata si preadorita de mintile citadine obosite de atatea griji si idei.

Marii iubitori de lumina si soare, nuferii ne asteptau in fiecare dimineata cu bratele larg deschise. „-Vrea cineva o imbratisare?” – parca vroiau sa zică.

Am fotografiat nuferii in diferite momente ale zilei insa dimineata mi s-a parut ca erau cei mai stralucitori parca erau facuti din lumina.

Nufar alb cu plete-n vant/
Despre tine vreau sa cant!

Ne propusesem sa ne plimbam pe inserate pe langa lacurile minunate cu bicicleta doar ca am ales alt traseu pentru ca pe mal erau multi pescari care nu cred ca s-ar fi lasat deranjati de noi.

Publicat de: elenushu | 12/07/2019

Modelaj in lut

Cand m-am apucat de modelat in lut am realizat ca am doua maini stangi. Obiectivul era sa fac un vas asemanator cu unul pe care l-am vazut in Muzeu. Am cumparat pasta de modelat (un fel de plastilina lipicioasa) si m-am pus pe treaba. Pana la urma rezultatul a fost frapant.
Iata originalul…iata creatia. Am zambit cu gandul ca pe noi oamenii ne-a facut prototipuri perfecte, insa noi insine devenim de-a lungul vietii niste vase „carpite” si „imperfect de imperfecte”.

Publicat de: elenushu | 27/06/2019

Piramidele din Egipt

Dragii mei, a venit vremea sa va povestesc despre vizita la piramide. Evident ca imi doream sa le vad macar o data in viata. Acum ca le-am vazut nu mi se par cine stie ce. Adica stiu ca sunt considerate printre cele 7 minuni ale lumii si in jurul lor s-au tesut multe ipoteze si legende, dar….

Sa zicem ca e in regula ca am putut sa le vedem si ca ne-a pazit Dumnezeu de vreun atentat cu bomba. Exact cu o luna inainte sa plecam in Egipt fusesera omorati/raniti cativa turisti pe traseul care duce la piramide. Am fost cazati la Hotelul Barcelo Cairo Pyramids pe bulevardul in capatul caruia chiar se gasesc piramidele.

Piramidele le-am vazut intr-o zi de luni. Cu o seara inainte ghidul egiptean ne-a facut un demo ducandu-ne la o fabrica de bumbac in apropierea piramidelor. Cu emotie am zarit printre cladiri varfurile piramidelor (doua dintre ele).

Biletul de intrare iti permitea sa vizitezi pe afara piramidele. Din grupul nostru nimeni nu a dorit sa viziteze interiorul piramidei. E de la sine inteles ca trebuie sa platesti separat vizitarea interiorului piramidei.

Dupa ce am trecut de intrare au inceput sa „rasara” Piramidele. Marea Piramida sau Piramida lui Kheops e cea din stanga imaginii, iar cea din dreapta cu „varful ros”este Piramida lui Khafra.

La vederea piramidelor nu m-a cuprins vreo stare de extaz. Eram nervoasa pentru ca nimeni din grup nu dorise sa vizitam interiorul piramidelor. Batusem atata distanta din Romania si trebuia sa ma multumesc doar cu vederea exterioara a piramidelor celebre.

Cei mai multi turisti erau stransi in jurul piramidei Mari. Am ocolit-o un pic tensionati ca ne rupsesem de grup. Pe net erau tot felul de povesti ca te hartuiesc vanzatorii de suveniruri. E adevarat ca s-au tinut vreo doi dupa noi sa le cumparam niste piramide confectionate din roca, dar daca au vazut ca nu au sorti de izbanda s-au linistit.

Ca sa intri in Marea Piramida e nevoie sa depui un pic de efort. Blocurile sunt inaltute sa zic 50-60 cm.

Prima oara cand te uiti la Marea Piramida ai impresia ca te striveste prin maretia ei. E adevarat ca te uiti mirat la ea si te intrebi care e secretul constructiei. Cum au reusit oamenii sa puna bloc peste bloc si cu ce eforturi?

Ne-am rasfirat prin zona care pe unde am putut.Eu am ales sa ma catar pe blocurile piramidei si sa vad intrarea macar.

Aproape de intrarea in Marea Priamida paznicul iti controleaza biletul. Pentru „casca-gura” ca mine paznicul e pus acolo sa zoreasca oamenii sa coboare si sa nu blocheze culoarul ingust din fata intrarii in piramida.

Din spusele ghizilor aflam ca este anevoioasa intrarea in piramida mai ales ca esti obligat sa mergi aplecat pe un culoar ingust semiintunecat si care duce intr-o sala mare goala cu un sacofag gol in centru.

In fata unei piramide erau coloane si statui probabil ce ramasesera in picioare de atata amar de vreme.

Piramidele mari apartineau faraonilor. Cele micute erau ale reginelor. E de la sine inteles ca in Egipt femeile nu sunt egale cu barbatii. Exista o supunere foarte clar delimitata.

Ce poti vedea in desert in afara de relieful arid si praf mult? Camileeeeee! Aici langa piramide multi negustori cautau sa inchirieze o camila turistilor.

Inca din autocar ghidul egiptean ne-a instruit sa avem grija cu camilele. Stapanii camilelor sunt sarlatani. Te tocmesti cu ei pentru un pret si cand e timpul sa cobori dupa camila lor iti cer alta taxa sa te ajute sa cobori. E destul de greu si periculos pentru un european care nu a mai calarit o camila sa se coboare dupa ea singur si sa ramana si intreg.

Dupa ce am misunat printre piramide autocarul ne-a dus mai sus pe platou de unde puteam sa le admiram pe toate trei de la departare. Prin geamul autocarului le-am fotografiat.

Dupa cum spuneam mai sus nu m-a incercat vreun sentiment de bucurie sau liniste cat am stat aici, ba din contra. Un mare sentiment de insecuritate pusese stapanire pe mine in acel iures de comercianti galagiosi si insistenti.

Am coborat din autocar sa ne facem cateva poze cu piramidele din zare. In plin desert era cald, dar nu eagerat. Doar eram in luna ianuarie.

Turistii curiosi misunau ca niste furnici prin acel loc pe camile, pe langa camile, pe magari, pe langa magari….etc.

Ultimul obiectiv de vizitat a fost Sfinxul- celebrul Sfinx Egiptean. E imens vazut de aproape. Si aici a fost inghesuiala de turisti de diferite rase. Am cautat sa stam cat mai aproape de grupul nostru.

Faptul ca am fost cu autocarul la inaltime m-a ajutat sa fac o poza pitoreasca- „Sfinxul flancat de piramide”.

La Sfinx am ajuns trecand printr-un mic culoar de stanca. Din cate am inteles si Sfinxul se poate vizita inauntru, dar nici de data asta nu am vizitat nimic….

La Sfinx s-a gasit un sarlatan sa ne intrebe daca avem sa ii schimbam o bancnota de 50 de lei. Se tinea de grupul nostru. Auzise ca vorbim romaneste. I-am sfatuit clar sa nu ii schimbe pentru ca banuiam ca este falsa bancnota.

Am stat putin sa privim Sfinxul si sa ne fotografiem cu el. Mie mi s-a parut ca merita o data in viata sa il vezi, insa nu imi doresc sa mai revin alta data. O data mi-a fost de ajuns.

Am scris o insemnare separata despre asemanarile si diferentele dintre Sfinxul Egiptean si Sfinxul din Bucegi.

In mare cam asa a fost vizita la Piramide si Sfinx. Inainte sa plecam in calatorie dorinta de a vedea obiectivele a fost mai mare decat riscurile asumate. Acum privind in urma nu cred ca mai mi le-as asuma. Fata de alte tari pe care le-am vizita aici in Egipt mi s-a parut cea mai mare restrictie si insecuritate personala resimtita.

Publicat de: elenushu | 31/05/2019

Insula si Manastirea Ostrov

Insula Ostrov e un taram minunat. Nici nu stiam de existenta ei, chiar daca prietena mea Mariana mi-a adus la un moment dat o icoana a Maicii Domnului cu pruncul cumparata chiar de la Manastirea Ostrov.

Pana la urma m-am interesat de insula si am mers acolo in vara anului 2018 cand ne aflam in concediu in zona respectiva. Vazuta de sus insula Ostrov e un mic palc verde ce pluteste pe apa Oltului.

Pentru a gasi Manastirea Ostrov trebuie sa ajungi in statiunea Calimanesti. Zona este foarte pitoreasca amintind de vechile concedii de relaxare din epoca ceausista.

E mult soare si liniste in Calimanesti. De fiecare data cand am trecut prin statiune am avut aceeasi impresie ca aici viata se scurge foarte molcom.

Pe insula se ajunge trecand un pod peste Olt. Daca esti atent la un moment dat vei zari un mic indicator care te atentioneaza ca in 100 metri vei gasi ceea ce cauti daca urmezi sensul.

Am parcurs drumul pana la Manastirea Ostrov cu masina. Poti ajunge pana in poarta Manastirii sau pana la Turnul clopotnita.

Batranul Olt ne-a salutat cu luciul lui scaldat in soare. Insula Ostrov e o adevarata minunatie care merita macar o data vazuta. Noi ne-am intors sa o revedem peste o saptamana pentru ca e o oaza de liniste si pace dumnezeiasca.

Am trecut de poarta de lemn sculptata in stil maramuresean cu multa bucurie in suflet si nerabdare sa descoperim acest colt de Rai.

De o parte si de alta aleea era strajuita cu copaci frumosi cu coame verzi. Vara se desfata la ea acasa in acest loc pitoresc.

Printre copaci si vegetatie se zareste turnul clopotnita semn ca Manastirea Ostrov e aproape.

Imediat ce am trecut pe sub turnul de la intrare am descoperit micuta comoara. Bisericuta este veche. Neagoe Basarab este ctitorul ei.

Daca pana la turnul clopotnita esti condus de copacii veseli care strajuiesc aleea, in curtea Manastirii esti imbiat sa inaintezi de floricelele viu colorate.

Biserica are un pridvor imprejmuit cu geamuri. Langa Biserica este pangarul de unde am procurat lumanarile pe care le-am aprins pentru toti ai nostrii vii si adormiti.

Ne-am bucurat de multa liniste in acest colt de Rai intr-o zi insorita cand nu era prea multa lume aici. Banuiesc ca duminica este plin ochi aici la Sfanta Liturghie.

Manastirea Ostrov este de maici. Se vede de cum intri in incinta ca totul este ingrijit cu dragoste si finete de maicutele harnice.

Desi afara era cald in Bisericuta imediat ce am intrat ne-a invaluit o racoare placuta cu miros de istorie. Mirosea a vechi…vechi pastrat cu truda de stramosii nostrii pana in zilele noastre.

Bineinteles ca noi cautam inca de la intrare Icoana Facatoare de Minuni a Maicii Domnului. Am gasit-o asezata in fata Sfantului Altar.

Cu adevarat ca Maica Domnului asculta fiecare om care i se roaga cu credinta. Imparateasa Noastra din Cer ne ajuta de fiecare data. Inima Ei de Maica nu ne lasa niciodata cand avem necazuri si dureri.

Si in pronaos este foarte frumos pictata Imparateasa Cerului si a Pamantului. „Maica Sfanta, ajuta-ne cu rugaciunile tale fierbinti, te rugam!”

„-Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!”

Fiind prezenti in Casa lui Dumnezeu realitate prezenta dispare lasand sa iasa la iveala pacea cereasca. Cete de ingeri coboara din cer in timpul Sfintei Liturghii si canta alaturi de oameni marindu-l pe Dumnezeu.

Sufletul vibreaza diferit in aceste locuri deosebite. De fapt asta e si ideea. Prin impodobirea cu flori si cu rugaciuni a Sfintei Manastiri ne apropiem cu gandul de Gradina Raiului care nu poate sa fie decat minunata.

Omul este atras de frumosul gasit in natura pentru ca el la inceputuri prin stramosul sau Adam a trait si s-a bucurat de toate minunatiile pamantului in Rai.

Toata insula e presarata cu copaci si flori. E o frumusete care imbie sufletul la contemplatie. Cate lucruri frumoase a facut Dumnezeu pentru pamanteni!!!

Cand esti ostenit de drum aici poti sa te asezi pe o bancuta la umbra arborilor inalti si sa admiri peisajul sau chiar Raul Olt din apropiere.

Poti spune ca esti intr-o mini Gradina Botanica inconjurat de asa vegetatie frumoasa. Insula Ostrov are mai multe alei care duc inspre Manastire sau Olt.

Cateva mici poienite si-au facut loc printre umbrele arborilor. Aici am decis ca e cazul sa poposim pentru o mica sedinta foto.

Am vazut si un bradut cu cetina argintie aici. Parca era un pici nazdravan care se tinea dupa arborii batrani.

Explorand insula am ajuns si la momentul imortalizarii acestui pelerinaj minunat in doi. Slava lui Dumnezeu pentru toate lucrurile si starile frumoase traite!

Exact ca in povesti printre arbori se zarea Oltul ca un Rau de apa vie care imbata sufletul cu frumusete pura.

Malurile impadurite ale Oltului par a fi niste ostiri pioniere atente la trecerea vijelioasa a Oltului. Salutul lor vizual ne incanta si pe noi calatorii veniti de departe.

In incremenirea timpului imi pare ca in acest loc nu se intampla niciodata nimic care sa tulbure clipa. Raul Olt curge mereu ducand cu el gandurile si sperantele calatorilor.

In momentele citadine tensionate sau stresante o plimbare in natura este cel mai bun antidot. Cum sa nu devina sufletul plin de optimism daca a pasit pe acest taram perfect.

Oricate tari straine am strabate si oricate rauri/fluvii am vedea raman la parerea ca cele mai frumoase se gasesc tot in Romania noastra.

Ne-am plimbat pe langa Olt, prin insula Ostrov pret de doua ore si tot nu ne-a ajuns. Am planuit sa revenim peste o saptamana ceea ce am si facut.

La a doua vizualizare insula Ostrov ne-a parut la fel de minunata. Sunt locuri in Romania care te atrag ca un magnet si de care nu te saturi niciodata. Ai dori mereu sa le revezi de cate ori apare oportunitatea.

Dupa ce am vazut Ostrovul am realizat ce frumos cadou primisem de la prietena mea- icoana odor care aici troneaza. Maica Domnului sa ne apere sub Sfant Acoperamantul Ei!

Am plecat de la Manastirea Ostrov incarcati de liniste duhovniceasca. Sa speram ca anual ne va ajuta Dumnezeu sa revenim aici.

Am lasat in urma frumosul parc care vindeca sufletul prin simpla admirare a naturii.

Ne declaram foarte multumiti de micul pelerinaj intreprins pe insula Ostrov. Daca sunteti in Calimanesti mergeti si aici!

Publicat de: elenushu | 24/05/2019

Rezervatia de bujori de la Comana

Duminica am fost la Comana. Profitand de vremea insorita ne-am propus sa mergem sa vedem bujorii din rezervatie. Ne-a ajutat Dumnezeu si i-am gasit.

Prima oprire a fost la Manastirea Comana. A doua oprire in Parcul de Aventura Comana unde am vazut niste bujori parfumati de o frumusete rara. Erau roz si grena. Vazandu-i am fost motivati sa mergem in Parcul Natural de la Comana sa ii cautam in rezervatie.

Am orbacait un pic prin satul Vlad Tepes intreband localnicii unde e rezervatia de bujori. E ca si cum cauti acul in carul cu fan fara indicatoare precise.

Atunci cand am gasit ceea ce parea a fi intrarea in Parcul Natural Comana doi turisti care cautau tot bujori ne-au zis ca ei stiu ca traseul e de 8 km pana ii gasesti. Ne-au indus in eroare grava.

Dupa ce am mai cautat 5 minute intrarea in Parcul Natural Comana am deliberat ca aici trebuie sa fie ce cautam. Am coborat din masina cu voinicie si nerabdare.

E adevarat ca exista la fata locului un indicator de lemn care anunta ca aici este „Parcul Natural Comana”insa e un pic mai la „umbra”si poti sa nu il zaresti din prima asa cum ni s-a intamplat noua.

Ne-am indesat sepcile pe cap si am pornit-o pe taramul minunat al padurii. „Doamne ajuta sa ii gasim si sa fie totul bine!”– mi-am zis in gand.

In linistea placuta a padurii se auzeau pasarelele ciripind ascunse prin pomi. Soarele ne mangaia cu razele lui pline de caldura. Ma uimea linistea care domnea in padure. „Doamne, ce liniste eeee!”

Mergeam inconjurati de verde crud avand cerul albastru stralucitor deasupra noastra. Coamele pomilor faurisera un tunel verde vegetal intrerupt din loc in loc.

Pe langa acesti stimuli exceptionali mai erau si salcamii infloriti care ne imbatau cu mirosul perfect. Cate lucruri minunate a facut Dumnezeu ca omul sa se bucure! Oare suntem constienti mereu?

Din cauza ca plouase mult saptamanile trecute pe drumul forestier erau si balti destul de mari pline cu apa si gazulite care ne bazaiau in continuu.

Noi am mers pe traseul pe care ni l-a spus padurarul urmand sfaturile transmise telefonic. Adevarul e ca in padure poti sa te ratacesti usor ca tot copacii seamana intre ei si potecile la fel. 😀

Dupa ce am ajuns in zona unde trebuia sa gasim bujorii am inceput sa ii cautam prin luminisuri. Padurarul ne-a destainuit ca ei nu cresc la umbra copacilor, ci unde este soare. Zis si facut.

Uitandu-ma si in stanga si in dreapta in cele din urma Sfantul Mina (care te ajuta sa gasesti ce cauti) a facut minunea. Am zarit doi bujori.

O foarte mare bucurie m-a cuprins ca i-am gasit chiar daca erau doar doi. Pana la urma obiectivul era sa gasim „cativa bujori” in rezervatie, nu sa ii gasim pe toti.

Bujorul din stanga era un pic trecut semn ca vremea lor de inflorire se cam scursese. Era data de 19 mai cand ne prezentasem in rezervatie.

Bujorul din dreapta era in plina floare. Avea niste stamine galbene si el o culoare grena stralucitoare. Statea pe frunzulite parca dormita cu capsorul pe pernita vegetala. 🙂

Bucurosi de „descoperire” am desfacut trepiedul sa ne fotografiem cu „noii nostrii prieteni” de culoare grena. Fata de bujorul de gradina care este mai parfumat si mai bogat in petale ca un curcan infoiat, bujorul de padure e mai firav.

Ne-am fi aventurat mai in adancul rezervatiei de bujori, dar pentru o prima iesire de acest gen am zis sa ne limitam la atat… surpriza a fost ca a gasit si Catalin un bujor aproape de poteca. Iuhuuuuuuu!!!

Bujorul al treilea avea petalele deschise larg spre soare. Parca semana cu o lalea care se inchina la razele solare.

Dintre toti bujorii gasiti mie mi-a placut „adormitul”. De fapt, il putem boteza Bujorul- adormit- din- padurea- fermecata.

Am revenit la drumul forestier principal cu ajutorul unor semne din bete. Dupa cum va spuneam in padure toti copacii sunt la fel si cele 4 directii cam identice. Daca nu iti lasi urme te trezesti ca te-ai ratacit. Parerea mea….

La intoarcere am fotografiat floricelele pe care le vazusem pe langa marginea drumului. Din loc in loc am zarit unele albastrui, delicate ca cele din imagine.

Si tufele de maces erau pline de flori rozulii deschise larg catre soare. Mmmmm …..ce bun e ceaiul acrisor de macese iarna!

Am mai trecut pe langa aceste tufe cu flori in manunchi, niste flori albe pufoase. Nu stiu cum se numesc, dar sunt dragute!

Pufoseniile acestea albe se gaseau pe langa drum destul de des. Ne-am continuat drumul spre iesirea din Parcul Natural Comana in acelasi miros imbatator de salcami.

Ne declaram multumiti de plimbarea prin padure si ii multumim lui Dumnezeu ca ne-a pazit. Sincera sa fiu de la distanta am zarit un animal pe drum care semana cu o pisica mai mare. Acum habar nu am ce o fi fost. Padurarul ne-a spus ca sunt sacali in padure ,insa am crezut ca face glume seci. Cand am cautat pe internet daca exista sacali in padurile giurgiuvene am aflat ca exista, dar nu stiu daca informatia e reala sau nu.

Si-am incalecat pe-o sa/ Si-am plecat de la Comana! 🙂 Ne-a dat Dumnezeu o Romanie pitoreasca. 100 de ani sa ai tot nu reusesti sa ii descoperi toate „comorile” care merita vazute macar o data in viata.

Publicat de: elenushu | 21/05/2019

Poiana narciselor din Dumbrava Vadului

Poiana narciselor din Dumbrava Vadului, judetul Brasov este o rezervatie naturala si e cea mai mare din Europa. Milioane de narcise infloresc anual in acest loc. Saptamana trecuta ne-a ajutat Dumnezeu sa ajungem si noi acolo.
Aveam de ales sa ne inscriem in excursie pe 11 mai sau 18 mai. Am ales 18 mai.
De obicei Festivalul narciselor de la Vad se tine in preajma sarbatorii Sfintilor Imparati Constantin si Elena. Cu doua saptamani inainte am tot observat pe net in ce stadiu sunt narcisele. A fost si o vreme foarte ploioasa. Organizatorii festivalului au mutat data pe 12 mai si se pare ca narcisele erau mai mult imbobocite decaT inflorite.

Am plecat la 6:30 de la Bucuresti si se pregatea o ploaie. Pe Valea Prahovei a plouat tot drumul. Dupa ce am trecut de Sercaia s-a inseninat Slava lui Dumnezeu.

Privelisti verzi si vesele topaiau prin fata ochilor nostrii. Oare cat de minunata e poiana narciselor? Intrebarea era in gandul meu care nu le vazusem niciodata „in direct”. Una e sa vezi narcisele la televizor sau pe net si alta e sa te bucuri de ele in realitate.

Cum a oprit autocarul am coborat pregatiti cu aparat foro, cu trepied, cu multa voie buna… si fara ochelari de soare. Nu speram eu la asa vreme frumoasa cu soare dupa ce toata saptamana a plouat zilnic… Mare e Dumnezeu! Ne-a dat o vreme frumoasa cu cer senin cand ne-am dus sa vedem Poiana Narciselor.

Traseul e relativ simplu de la parcare pana la Rezervatia Naturala de Narcise. Am ajuns in 20-25 de minute de mers pe jos.

Daca ai masina cu garda sus poti sa te aventurezi sa mergi mai aproape de rezervatie insa noi am mers pe jos ca sa putem admira peisajul.

Asta e iarba verde de acasa. Padurile verzi se balaceau in razele aurii ale soarelui. Era ora trecute de 11 si mergeam, si mergeam. E adevarat ca pana seara m-am ales cu febra musculara la picioare.

Cat vezi cu ochii sunt portiuni de verdeata. Doi pomi singuratici aflati la oaresce distanta iti atrag atentia pentru ca „tulbura”un pic linia verde a orizontului cu coamele lor.

Nu puteam sa ma imbrac pentru aceasta zi speciala de petrecut in natura altfel. Verde. Deghizare perfecta, identificare cu natura!

Iarba se „impletea” cu diverse floricele de camp care mai de care mai frumoase. Trebuie doar sa ai rabdare si curiozitate sa le descoperi. Un caltunas salbatic mic si galbior ca un pui raspandea in jurul lui veselie.

Mergeam intins pe sosea acompaniati de buna voie. Prima data cand mergi intr-un loc necunoscut are un farmec aparte. Acum ca era vorba si de o rezervatie naturala cu atat mai mult.

Dintr-un santulet-canal plin de apa se auzeau oracaieli de broscute care se intreceau in a face galagie.

Mai departe un ciobanas pastea oile alene. Pentru el timpul se scurge altfel pe camp. Poate ca e mai sanatos si mai linistit stand atatea ore in natura. Zic.

Pajistea prezenta din loc in loc cate un arbore micut cu tulpina alba care ne aminteste de poezia lui Eminescu: „De treci codri de arama, de departe vezi albind
S-auzi mandra glasuire a padurii de argint.
Acolo, langa izvoara, iarba pare de omat…. ”

Cateva floricele albastre-movulii se iteau prin iarba curioase ca niste pisici.

Toata pajistea e plina de viata. La doi pasi mai in colo am gasit floricele galbene si o floare cocheta movulie jumatate inflorita- jumatate adormita.

Exista si ciuperci, dar habar nu am daca sunt comestibile. Regula pe care o respect e ca le vad, le admir, le fotografiez si plec mai departe. E total gresit sa te apuci sa rupi flori mai ales in rezervatie. Oricum o data rupte in 2-3 ore se vestejesc si mor de tot.

Poate daca lasam florile neatinse in natura se bucura si alti oameni sa le vada „vii” si sigur in tulpina lor adancita in pammant ele traiesc mai mult decat intr-o glastra.

Cand ne-am pregatit sa viram la stanga surpriza a fost ca… au inceput Muntii Fagaras sa se vada destul de bine dupa padure. Cu omat pe umeri, muntii nostrii sunt adorabili. Nu iti mai vine sa pleci din asa loc frumos.

Deci drumul spre Rezervatia Naturala de Narcise se bifurca. Stanga sau dreapta? Asta e intrebarea ca indicatorul lipseste din zona.

In apropierea rezervatiei arborii sunt mai ciufuliti. Noi ne-am tinut dupa grup si am asteptat sa vedem unde ajungem.

Drumul nu mai este asa de primitor de aceea majoritatea turistilor au lasat autoturismele in a doua parcare. Aceasta balta seamana cu o inima. „Love is in the air!!!”.

Ne-am felicitat ca am ascultat de sfaturile ghidului si am avut ghete in picioare. La plecare am luat ceva noroi pe talpi, nu gluma.

Poienita in care am ajuns banuiesc ca e locul unde se tine „Festivalul Narciselor” ca vazusem scena pe care au dansat si cantat artistii cu o saptamana in urma.

La intrare in Rezervatia Naturala de Narcise de la Vadul exista o plancarda cu „instructaj”la fata locului sa nu zica nimeni ca nu a stiut sau nu a putut afla. E interzis sa rupi florile sau mai rau sa scoata bulbii!!! Sa speram ca toata lumea citeste si respecta regulile!!!

Ca sa nu ii vina cuiva ideea sa circule cu masina prin rezervatie bariera era pusa. 😀 Se vede treaba ca a plouat foarte mult in ultima saptamana pe aici.

Ne-am „catarat” pe firicele de iarba ocolind pe unde am putut ca sa nu luam apa la „sosoni”.

De la departare poiana cu narcise semana cu mici punctulete „aruncate” in iarba…ca o matreata adusa de vant. Ne-am apropiat mai mult…si mai mult…

Deja am putut zari primele floricele de narcise pe pajiste. O bucurie mare m-a cuprins si un zambet imens mi-a rasarit pe fata. Ce poiana minunata!!!

Pareau niste stelute albe aruncate prin iarba. Cum de nu am stiut atatia ani de existenta acestei Poieni cu narcise?

Poiana era asa mare incat fiecare s-a putut desfasura sa admire privelistea pe unde a dorit.

Am gasit o familie de narcise. Cei doi adulti trecuti deja prin razele soarelui privesc la plapandul puiut care da semne ca vrea sa explodeze din boboc si sa se faca „mare”.

Narcisele sunt rasfirate peste tot. Nu au florile indreptate spre un sens anume. Slava Domnului ca le putem vedea in toata splendoarea lor!

Denumirea de narciselor vine de la Narcis -un tanar indragostit de propriul lui chip.

Habar nu am cat am stat in Poiana Narciselor. Tot ce stiu e ca minunatele flori te vrajesc cu frumusetea lor. Ne-am propus sa ajungem si anul urmator aici sa le vedem.

Evident ca aici e un loc deosebit creat de Dumnezeu cu un sol special care face ca in fiecare an sa rasara iar si iar narcise frumoase.

E interesant cum asa o floare micuta poate sa adune atatea zambete pe chipurile oamenilor. Slava lui Dumnezeu pentru toate!

M-am intrecut pe mine insami in a face fotografii care mai de care mai frumoase. Am avut si trepiedul la noi.

Cand ziceam ca le-am vazut pe toate am observat ca in partea dreapta oamenii se indreptau spre ceva care parea o poiana de narcise si mai mare si mai deasa. Am pornit-o intr-acolo.

Am uitat sa precizez ca am vazut o soparla la baza unui pom. Datorita culorii ei nu as fi zarit-o daca nu se misca prin iarba.

Pe drumul spre a doua poienita cu narcise am vazut o soparla mai mare. Avea o coada lunga. Prima data am zis ca e sarpe.

Surpriza a fost sa constat ca a doua poienita avea mai multe narcise si mai dese. Era un Rai al narciselor inflorite.

M-am bucurat pe deplin de aceasta excursie (cadou) mai ales ca sunt nascuta in luna mai- luna lui Florar.

Pe o portiune mica am vazut si stanjenei albastrii intre narcise. Romania e o tara absolut fascinanta!

Ne-am dezlipit cu greu de poienile narciselor cu speranta ca vom reveni anul viitor. La intoarcere un vanticel ne-a acompaniat tot drumul batandu-ne din fata. Se parea ca „miroase” a furtuna. De-abia cand am ajuns pe Valea Prahovei a inceput o ploaie torentiala si apoi a aparut un curcubeu minunat pe cer.

Older Posts »

Categorii