Cand m-am apucat de modelat in lut am realizat ca am doua maini stangi. Obiectivul era sa fac un vas asemanator cu unul pe care l-am vazut in Muzeu. Am cumparat pasta de modelat (un fel de plastilina lipicioasa) si m-am pus pe treaba. Pana la urma rezultatul a fost frapant.
Iata originalul…iata creatia. Am zambit cu gandul ca pe noi oamenii ne-a facut prototipuri perfecte, insa noi insine devenim de-a lungul vietii niste vase „carpite” si „imperfect de imperfecte”.

Reclame

Dragii mei, a venit vremea sa va povestesc despre vizita la piramide. Evident ca imi doream sa le vad macar o data in viata. Acum ca le-am vazut nu mi se par cine stie ce. Adica stiu ca sunt considerate printre cele 7 minuni ale lumii si in jurul lor s-au tesut multe ipoteze si legende, dar….

Sa zicem ca e in regula ca am putut sa le vedem si ca ne-a pazit Dumnezeu de vreun atentat cu bomba. Exact cu o luna inainte sa plecam in Egipt fusesera omorati/raniti cativa turisti pe traseul care duce la piramide. Am fost cazati la Hotelul Barcelo Cairo Pyramids pe bulevardul in capatul caruia chiar se gasesc piramidele.

Piramidele le-am vazut intr-o zi de luni. Cu o seara inainte ghidul egiptean ne-a facut un demo ducandu-ne la o fabrica de bumbac in apropierea piramidelor. Cu emotie am zarit printre cladiri varfurile piramidelor (doua dintre ele).

Biletul de intrare iti permitea sa vizitezi pe afara piramidele. Din grupul nostru nimeni nu a dorit sa viziteze interiorul piramidei. E de la sine inteles ca trebuie sa platesti separat vizitarea interiorului piramidei.

Dupa ce am trecut de intrare au inceput sa „rasara” Piramidele. Marea Piramida sau Piramida lui Kheops e cea din stanga imaginii, iar cea din dreapta cu „varful ros”este Piramida lui Khafra.

La vederea piramidelor nu m-a cuprins vreo stare de extaz. Eram nervoasa pentru ca nimeni din grup nu dorise sa vizitam interiorul piramidelor. Batusem atata distanta din Romania si trebuia sa ma multumesc doar cu vederea exterioara a piramidelor celebre.

Cei mai multi turisti erau stransi in jurul piramidei Mari. Am ocolit-o un pic tensionati ca ne rupsesem de grup. Pe net erau tot felul de povesti ca te hartuiesc vanzatorii de suveniruri. E adevarat ca s-au tinut vreo doi dupa noi sa le cumparam niste piramide confectionate din roca, dar daca au vazut ca nu au sorti de izbanda s-au linistit.

Ca sa intri in Marea Piramida e nevoie sa depui un pic de efort. Blocurile sunt inaltute sa zic 50-60 cm.

Prima oara cand te uiti la Marea Piramida ai impresia ca te striveste prin maretia ei. E adevarat ca te uiti mirat la ea si te intrebi care e secretul constructiei. Cum au reusit oamenii sa puna bloc peste bloc si cu ce eforturi?

Ne-am rasfirat prin zona care pe unde am putut.Eu am ales sa ma catar pe blocurile piramidei si sa vad intrarea macar.

Aproape de intrarea in Marea Priamida paznicul iti controleaza biletul. Pentru „casca-gura” ca mine paznicul e pus acolo sa zoreasca oamenii sa coboare si sa nu blocheze culoarul ingust din fata intrarii in piramida.

Din spusele ghizilor aflam ca este anevoioasa intrarea in piramida mai ales ca esti obligat sa mergi aplecat pe un culoar ingust semiintunecat si care duce intr-o sala mare goala cu un sacofag gol in centru.

In fata unei piramide erau coloane si statui probabil ce ramasesera in picioare de atata amar de vreme.

Piramidele mari apartineau faraonilor. Cele micute erau ale reginelor. E de la sine inteles ca in Egipt femeile nu sunt egale cu barbatii. Exista o supunere foarte clar delimitata.

Ce poti vedea in desert in afara de relieful arid si praf mult? Camileeeeee! Aici langa piramide multi negustori cautau sa inchirieze o camila turistilor.

Inca din autocar ghidul egiptean ne-a instruit sa avem grija cu camilele. Stapanii camilelor sunt sarlatani. Te tocmesti cu ei pentru un pret si cand e timpul sa cobori dupa camila lor iti cer alta taxa sa te ajute sa cobori. E destul de greu si periculos pentru un european care nu a mai calarit o camila sa se coboare dupa ea singur si sa ramana si intreg.

Dupa ce am misunat printre piramide autocarul ne-a dus mai sus pe platou de unde puteam sa le admiram pe toate trei de la departare. Prin geamul autocarului le-am fotografiat.

Dupa cum spuneam mai sus nu m-a incercat vreun sentiment de bucurie sau liniste cat am stat aici, ba din contra. Un mare sentiment de insecuritate pusese stapanire pe mine in acel iures de comercianti galagiosi si insistenti.

Am coborat din autocar sa ne facem cateva poze cu piramidele din zare. In plin desert era cald, dar nu eagerat. Doar eram in luna ianuarie.

Turistii curiosi misunau ca niste furnici prin acel loc pe camile, pe langa camile, pe magari, pe langa magari….etc.

Ultimul obiectiv de vizitat a fost Sfinxul- celebrul Sfinx Egiptean. E imens vazut de aproape. Si aici a fost inghesuiala de turisti de diferite rase. Am cautat sa stam cat mai aproape de grupul nostru.

Faptul ca am fost cu autocarul la inaltime m-a ajutat sa fac o poza pitoreasca- „Sfinxul flancat de piramide”.

La Sfinx am ajuns trecand printr-un mic culoar de stanca. Din cate am inteles si Sfinxul se poate vizita inauntru, dar nici de data asta nu am vizitat nimic….

La Sfinx s-a gasit un sarlatan sa ne intrebe daca avem sa ii schimbam o bancnota de 50 de lei. Se tinea de grupul nostru. Auzise ca vorbim romaneste. I-am sfatuit clar sa nu ii schimbe pentru ca banuiam ca este falsa bancnota.

Am stat putin sa privim Sfinxul si sa ne fotografiem cu el. Mie mi s-a parut ca merita o data in viata sa il vezi, insa nu imi doresc sa mai revin alta data. O data mi-a fost de ajuns.

Am scris o insemnare separata despre asemanarile si diferentele dintre Sfinxul Egiptean si Sfinxul din Bucegi.

In mare cam asa a fost vizita la Piramide si Sfinx. Inainte sa plecam in calatorie dorinta de a vedea obiectivele a fost mai mare decat riscurile asumate. Acum privind in urma nu cred ca mai mi le-as asuma. Fata de alte tari pe care le-am vizita aici in Egipt mi s-a parut cea mai mare restrictie si insecuritate personala resimtita.

Insula Ostrov e un taram minunat. Nici nu stiam de existenta ei, chiar daca prietena mea Mariana mi-a adus la un moment dat o icoana a Maicii Domnului cu pruncul cumparata chiar de la Manastirea Ostrov.

Pana la urma m-am interesat de insula si am mers acolo in vara anului 2018 cand ne aflam in concediu in zona respectiva. Vazuta de sus insula Ostrov e un mic palc verde ce pluteste pe apa Oltului.

Pentru a gasi Manastirea Ostrov trebuie sa ajungi in statiunea Calimanesti. Zona este foarte pitoreasca amintind de vechile concedii de relaxare din epoca ceausista.

E mult soare si liniste in Calimanesti. De fiecare data cand am trecut prin statiune am avut aceeasi impresie ca aici viata se scurge foarte molcom.

Pe insula se ajunge trecand un pod peste Olt. Daca esti atent la un moment dat vei zari un mic indicator care te atentioneaza ca in 100 metri vei gasi ceea ce cauti daca urmezi sensul.

Am parcurs drumul pana la Manastirea Ostrov cu masina. Poti ajunge pana in poarta Manastirii sau pana la Turnul clopotnita.

Batranul Olt ne-a salutat cu luciul lui scaldat in soare. Insula Ostrov e o adevarata minunatie care merita macar o data vazuta. Noi ne-am intors sa o revedem peste o saptamana pentru ca e o oaza de liniste si pace dumnezeiasca.

Am trecut de poarta de lemn sculptata in stil maramuresean cu multa bucurie in suflet si nerabdare sa descoperim acest colt de Rai.

De o parte si de alta aleea era strajuita cu copaci frumosi cu coame verzi. Vara se desfata la ea acasa in acest loc pitoresc.

Printre copaci si vegetatie se zareste turnul clopotnita semn ca Manastirea Ostrov e aproape.

Imediat ce am trecut pe sub turnul de la intrare am descoperit micuta comoara. Bisericuta este veche. Neagoe Basarab este ctitorul ei.

Daca pana la turnul clopotnita esti condus de copacii veseli care strajuiesc aleea, in curtea Manastirii esti imbiat sa inaintezi de floricelele viu colorate.

Biserica are un pridvor imprejmuit cu geamuri. Langa Biserica este pangarul de unde am procurat lumanarile pe care le-am aprins pentru toti ai nostrii vii si adormiti.

Ne-am bucurat de multa liniste in acest colt de Rai intr-o zi insorita cand nu era prea multa lume aici. Banuiesc ca duminica este plin ochi aici la Sfanta Liturghie.

Manastirea Ostrov este de maici. Se vede de cum intri in incinta ca totul este ingrijit cu dragoste si finete de maicutele harnice.

Desi afara era cald in Bisericuta imediat ce am intrat ne-a invaluit o racoare placuta cu miros de istorie. Mirosea a vechi…vechi pastrat cu truda de stramosii nostrii pana in zilele noastre.

Bineinteles ca noi cautam inca de la intrare Icoana Facatoare de Minuni a Maicii Domnului. Am gasit-o asezata in fata Sfantului Altar.

Cu adevarat ca Maica Domnului asculta fiecare om care i se roaga cu credinta. Imparateasa Noastra din Cer ne ajuta de fiecare data. Inima Ei de Maica nu ne lasa niciodata cand avem necazuri si dureri.

Si in pronaos este foarte frumos pictata Imparateasa Cerului si a Pamantului. „Maica Sfanta, ajuta-ne cu rugaciunile tale fierbinti, te rugam!”

„-Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!”

Fiind prezenti in Casa lui Dumnezeu realitate prezenta dispare lasand sa iasa la iveala pacea cereasca. Cete de ingeri coboara din cer in timpul Sfintei Liturghii si canta alaturi de oameni marindu-l pe Dumnezeu.

Sufletul vibreaza diferit in aceste locuri deosebite. De fapt asta e si ideea. Prin impodobirea cu flori si cu rugaciuni a Sfintei Manastiri ne apropiem cu gandul de Gradina Raiului care nu poate sa fie decat minunata.

Omul este atras de frumosul gasit in natura pentru ca el la inceputuri prin stramosul sau Adam a trait si s-a bucurat de toate minunatiile pamantului in Rai.

Toata insula e presarata cu copaci si flori. E o frumusete care imbie sufletul la contemplatie. Cate lucruri frumoase a facut Dumnezeu pentru pamanteni!!!

Cand esti ostenit de drum aici poti sa te asezi pe o bancuta la umbra arborilor inalti si sa admiri peisajul sau chiar Raul Olt din apropiere.

Poti spune ca esti intr-o mini Gradina Botanica inconjurat de asa vegetatie frumoasa. Insula Ostrov are mai multe alei care duc inspre Manastire sau Olt.

Cateva mici poienite si-au facut loc printre umbrele arborilor. Aici am decis ca e cazul sa poposim pentru o mica sedinta foto.

Am vazut si un bradut cu cetina argintie aici. Parca era un pici nazdravan care se tinea dupa arborii batrani.

Explorand insula am ajuns si la momentul imortalizarii acestui pelerinaj minunat in doi. Slava lui Dumnezeu pentru toate lucrurile si starile frumoase traite!

Exact ca in povesti printre arbori se zarea Oltul ca un Rau de apa vie care imbata sufletul cu frumusete pura.

Malurile impadurite ale Oltului par a fi niste ostiri pioniere atente la trecerea vijelioasa a Oltului. Salutul lor vizual ne incanta si pe noi calatorii veniti de departe.

In incremenirea timpului imi pare ca in acest loc nu se intampla niciodata nimic care sa tulbure clipa. Raul Olt curge mereu ducand cu el gandurile si sperantele calatorilor.

In momentele citadine tensionate sau stresante o plimbare in natura este cel mai bun antidot. Cum sa nu devina sufletul plin de optimism daca a pasit pe acest taram perfect.

Oricate tari straine am strabate si oricate rauri/fluvii am vedea raman la parerea ca cele mai frumoase se gasesc tot in Romania noastra.

Ne-am plimbat pe langa Olt, prin insula Ostrov pret de doua ore si tot nu ne-a ajuns. Am planuit sa revenim peste o saptamana ceea ce am si facut.

La a doua vizualizare insula Ostrov ne-a parut la fel de minunata. Sunt locuri in Romania care te atrag ca un magnet si de care nu te saturi niciodata. Ai dori mereu sa le revezi de cate ori apare oportunitatea.

Dupa ce am vazut Ostrovul am realizat ce frumos cadou primisem de la prietena mea- icoana odor care aici troneaza. Maica Domnului sa ne apere sub Sfant Acoperamantul Ei!

Am plecat de la Manastirea Ostrov incarcati de liniste duhovniceasca. Sa speram ca anual ne va ajuta Dumnezeu sa revenim aici.

Am lasat in urma frumosul parc care vindeca sufletul prin simpla admirare a naturii.

Ne declaram foarte multumiti de micul pelerinaj intreprins pe insula Ostrov. Daca sunteti in Calimanesti mergeti si aici!

Duminica am fost la Comana. Profitand de vremea insorita ne-am propus sa mergem sa vedem bujorii din rezervatie. Ne-a ajutat Dumnezeu si i-am gasit.

Prima oprire a fost la Manastirea Comana. A doua oprire in Parcul de Aventura Comana unde am vazut niste bujori parfumati de o frumusete rara. Erau roz si grena. Vazandu-i am fost motivati sa mergem in Parcul Natural de la Comana sa ii cautam in rezervatie.

Am orbacait un pic prin satul Vlad Tepes intreband localnicii unde e rezervatia de bujori. E ca si cum cauti acul in carul cu fan fara indicatoare precise.

Atunci cand am gasit ceea ce parea a fi intrarea in Parcul Natural Comana doi turisti care cautau tot bujori ne-au zis ca ei stiu ca traseul e de 8 km pana ii gasesti. Ne-au indus in eroare grava.

Dupa ce am mai cautat 5 minute intrarea in Parcul Natural Comana am deliberat ca aici trebuie sa fie ce cautam. Am coborat din masina cu voinicie si nerabdare.

E adevarat ca exista la fata locului un indicator de lemn care anunta ca aici este „Parcul Natural Comana”insa e un pic mai la „umbra”si poti sa nu il zaresti din prima asa cum ni s-a intamplat noua.

Ne-am indesat sepcile pe cap si am pornit-o pe taramul minunat al padurii. „Doamne ajuta sa ii gasim si sa fie totul bine!”– mi-am zis in gand.

In linistea placuta a padurii se auzeau pasarelele ciripind ascunse prin pomi. Soarele ne mangaia cu razele lui pline de caldura. Ma uimea linistea care domnea in padure. „Doamne, ce liniste eeee!”

Mergeam inconjurati de verde crud avand cerul albastru stralucitor deasupra noastra. Coamele pomilor faurisera un tunel verde vegetal intrerupt din loc in loc.

Pe langa acesti stimuli exceptionali mai erau si salcamii infloriti care ne imbatau cu mirosul perfect. Cate lucruri minunate a facut Dumnezeu ca omul sa se bucure! Oare suntem constienti mereu?

Din cauza ca plouase mult saptamanile trecute pe drumul forestier erau si balti destul de mari pline cu apa si gazulite care ne bazaiau in continuu.

Noi am mers pe traseul pe care ni l-a spus padurarul urmand sfaturile transmise telefonic. Adevarul e ca in padure poti sa te ratacesti usor ca tot copacii seamana intre ei si potecile la fel. 😀

Dupa ce am ajuns in zona unde trebuia sa gasim bujorii am inceput sa ii cautam prin luminisuri. Padurarul ne-a destainuit ca ei nu cresc la umbra copacilor, ci unde este soare. Zis si facut.

Uitandu-ma si in stanga si in dreapta in cele din urma Sfantul Mina (care te ajuta sa gasesti ce cauti) a facut minunea. Am zarit doi bujori.

O foarte mare bucurie m-a cuprins ca i-am gasit chiar daca erau doar doi. Pana la urma obiectivul era sa gasim „cativa bujori” in rezervatie, nu sa ii gasim pe toti.

Bujorul din stanga era un pic trecut semn ca vremea lor de inflorire se cam scursese. Era data de 19 mai cand ne prezentasem in rezervatie.

Bujorul din dreapta era in plina floare. Avea niste stamine galbene si el o culoare grena stralucitoare. Statea pe frunzulite parca dormita cu capsorul pe pernita vegetala. 🙂

Bucurosi de „descoperire” am desfacut trepiedul sa ne fotografiem cu „noii nostrii prieteni” de culoare grena. Fata de bujorul de gradina care este mai parfumat si mai bogat in petale ca un curcan infoiat, bujorul de padure e mai firav.

Ne-am fi aventurat mai in adancul rezervatiei de bujori, dar pentru o prima iesire de acest gen am zis sa ne limitam la atat… surpriza a fost ca a gasit si Catalin un bujor aproape de poteca. Iuhuuuuuuu!!!

Bujorul al treilea avea petalele deschise larg spre soare. Parca semana cu o lalea care se inchina la razele solare.

Dintre toti bujorii gasiti mie mi-a placut „adormitul”. De fapt, il putem boteza Bujorul- adormit- din- padurea- fermecata.

Am revenit la drumul forestier principal cu ajutorul unor semne din bete. Dupa cum va spuneam in padure toti copacii sunt la fel si cele 4 directii cam identice. Daca nu iti lasi urme te trezesti ca te-ai ratacit. Parerea mea….

La intoarcere am fotografiat floricelele pe care le vazusem pe langa marginea drumului. Din loc in loc am zarit unele albastrui, delicate ca cele din imagine.

Si tufele de maces erau pline de flori rozulii deschise larg catre soare. Mmmmm …..ce bun e ceaiul acrisor de macese iarna!

Am mai trecut pe langa aceste tufe cu flori in manunchi, niste flori albe pufoase. Nu stiu cum se numesc, dar sunt dragute!

Pufoseniile acestea albe se gaseau pe langa drum destul de des. Ne-am continuat drumul spre iesirea din Parcul Natural Comana in acelasi miros imbatator de salcami.

Ne declaram multumiti de plimbarea prin padure si ii multumim lui Dumnezeu ca ne-a pazit. Sincera sa fiu de la distanta am zarit un animal pe drum care semana cu o pisica mai mare. Acum habar nu am ce o fi fost. Padurarul ne-a spus ca sunt sacali in padure ,insa am crezut ca face glume seci. Cand am cautat pe internet daca exista sacali in padurile giurgiuvene am aflat ca exista, dar nu stiu daca informatia e reala sau nu.

Si-am incalecat pe-o sa/ Si-am plecat de la Comana! 🙂 Ne-a dat Dumnezeu o Romanie pitoreasca. 100 de ani sa ai tot nu reusesti sa ii descoperi toate „comorile” care merita vazute macar o data in viata.

Poiana narciselor din Dumbrava Vadului, judetul Brasov este o rezervatie naturala si e cea mai mare din Europa. Milioane de narcise infloresc anual in acest loc. Saptamana trecuta ne-a ajutat Dumnezeu sa ajungem si noi acolo.
Aveam de ales sa ne inscriem in excursie pe 11 mai sau 18 mai. Am ales 18 mai.
De obicei Festivalul narciselor de la Vad se tine in preajma sarbatorii Sfintilor Imparati Constantin si Elena. Cu doua saptamani inainte am tot observat pe net in ce stadiu sunt narcisele. A fost si o vreme foarte ploioasa. Organizatorii festivalului au mutat data pe 12 mai si se pare ca narcisele erau mai mult imbobocite decaT inflorite.

Am plecat la 6:30 de la Bucuresti si se pregatea o ploaie. Pe Valea Prahovei a plouat tot drumul. Dupa ce am trecut de Sercaia s-a inseninat Slava lui Dumnezeu.

Privelisti verzi si vesele topaiau prin fata ochilor nostrii. Oare cat de minunata e poiana narciselor? Intrebarea era in gandul meu care nu le vazusem niciodata „in direct”. Una e sa vezi narcisele la televizor sau pe net si alta e sa te bucuri de ele in realitate.

Cum a oprit autocarul am coborat pregatiti cu aparat foro, cu trepied, cu multa voie buna… si fara ochelari de soare. Nu speram eu la asa vreme frumoasa cu soare dupa ce toata saptamana a plouat zilnic… Mare e Dumnezeu! Ne-a dat o vreme frumoasa cu cer senin cand ne-am dus sa vedem Poiana Narciselor.

Traseul e relativ simplu de la parcare pana la Rezervatia Naturala de Narcise. Am ajuns in 20-25 de minute de mers pe jos.

Daca ai masina cu garda sus poti sa te aventurezi sa mergi mai aproape de rezervatie insa noi am mers pe jos ca sa putem admira peisajul.

Asta e iarba verde de acasa. Padurile verzi se balaceau in razele aurii ale soarelui. Era ora trecute de 11 si mergeam, si mergeam. E adevarat ca pana seara m-am ales cu febra musculara la picioare.

Cat vezi cu ochii sunt portiuni de verdeata. Doi pomi singuratici aflati la oaresce distanta iti atrag atentia pentru ca „tulbura”un pic linia verde a orizontului cu coamele lor.

Nu puteam sa ma imbrac pentru aceasta zi speciala de petrecut in natura altfel. Verde. Deghizare perfecta, identificare cu natura!

Iarba se „impletea” cu diverse floricele de camp care mai de care mai frumoase. Trebuie doar sa ai rabdare si curiozitate sa le descoperi. Un caltunas salbatic mic si galbior ca un pui raspandea in jurul lui veselie.

Mergeam intins pe sosea acompaniati de buna voie. Prima data cand mergi intr-un loc necunoscut are un farmec aparte. Acum ca era vorba si de o rezervatie naturala cu atat mai mult.

Dintr-un santulet-canal plin de apa se auzeau oracaieli de broscute care se intreceau in a face galagie.

Mai departe un ciobanas pastea oile alene. Pentru el timpul se scurge altfel pe camp. Poate ca e mai sanatos si mai linistit stand atatea ore in natura. Zic.

Pajistea prezenta din loc in loc cate un arbore micut cu tulpina alba care ne aminteste de poezia lui Eminescu: „De treci codri de arama, de departe vezi albind
S-auzi mandra glasuire a padurii de argint.
Acolo, langa izvoara, iarba pare de omat…. ”

Cateva floricele albastre-movulii se iteau prin iarba curioase ca niste pisici.

Toata pajistea e plina de viata. La doi pasi mai in colo am gasit floricele galbene si o floare cocheta movulie jumatate inflorita- jumatate adormita.

Exista si ciuperci, dar habar nu am daca sunt comestibile. Regula pe care o respect e ca le vad, le admir, le fotografiez si plec mai departe. E total gresit sa te apuci sa rupi flori mai ales in rezervatie. Oricum o data rupte in 2-3 ore se vestejesc si mor de tot.

Poate daca lasam florile neatinse in natura se bucura si alti oameni sa le vada „vii” si sigur in tulpina lor adancita in pammant ele traiesc mai mult decat intr-o glastra.

Cand ne-am pregatit sa viram la stanga surpriza a fost ca… au inceput Muntii Fagaras sa se vada destul de bine dupa padure. Cu omat pe umeri, muntii nostrii sunt adorabili. Nu iti mai vine sa pleci din asa loc frumos.

Deci drumul spre Rezervatia Naturala de Narcise se bifurca. Stanga sau dreapta? Asta e intrebarea ca indicatorul lipseste din zona.

In apropierea rezervatiei arborii sunt mai ciufuliti. Noi ne-am tinut dupa grup si am asteptat sa vedem unde ajungem.

Drumul nu mai este asa de primitor de aceea majoritatea turistilor au lasat autoturismele in a doua parcare. Aceasta balta seamana cu o inima. „Love is in the air!!!”.

Ne-am felicitat ca am ascultat de sfaturile ghidului si am avut ghete in picioare. La plecare am luat ceva noroi pe talpi, nu gluma.

Poienita in care am ajuns banuiesc ca e locul unde se tine „Festivalul Narciselor” ca vazusem scena pe care au dansat si cantat artistii cu o saptamana in urma.

La intrare in Rezervatia Naturala de Narcise de la Vadul exista o plancarda cu „instructaj”la fata locului sa nu zica nimeni ca nu a stiut sau nu a putut afla. E interzis sa rupi florile sau mai rau sa scoata bulbii!!! Sa speram ca toata lumea citeste si respecta regulile!!!

Ca sa nu ii vina cuiva ideea sa circule cu masina prin rezervatie bariera era pusa. 😀 Se vede treaba ca a plouat foarte mult in ultima saptamana pe aici.

Ne-am „catarat” pe firicele de iarba ocolind pe unde am putut ca sa nu luam apa la „sosoni”.

De la departare poiana cu narcise semana cu mici punctulete „aruncate” in iarba…ca o matreata adusa de vant. Ne-am apropiat mai mult…si mai mult…

Deja am putut zari primele floricele de narcise pe pajiste. O bucurie mare m-a cuprins si un zambet imens mi-a rasarit pe fata. Ce poiana minunata!!!

Pareau niste stelute albe aruncate prin iarba. Cum de nu am stiut atatia ani de existenta acestei Poieni cu narcise?

Poiana era asa mare incat fiecare s-a putut desfasura sa admire privelistea pe unde a dorit.

Am gasit o familie de narcise. Cei doi adulti trecuti deja prin razele soarelui privesc la plapandul puiut care da semne ca vrea sa explodeze din boboc si sa se faca „mare”.

Narcisele sunt rasfirate peste tot. Nu au florile indreptate spre un sens anume. Slava Domnului ca le putem vedea in toata splendoarea lor!

Denumirea de narciselor vine de la Narcis -un tanar indragostit de propriul lui chip.

Habar nu am cat am stat in Poiana Narciselor. Tot ce stiu e ca minunatele flori te vrajesc cu frumusetea lor. Ne-am propus sa ajungem si anul urmator aici sa le vedem.

Evident ca aici e un loc deosebit creat de Dumnezeu cu un sol special care face ca in fiecare an sa rasara iar si iar narcise frumoase.

E interesant cum asa o floare micuta poate sa adune atatea zambete pe chipurile oamenilor. Slava lui Dumnezeu pentru toate!

M-am intrecut pe mine insami in a face fotografii care mai de care mai frumoase. Am avut si trepiedul la noi.

Cand ziceam ca le-am vazut pe toate am observat ca in partea dreapta oamenii se indreptau spre ceva care parea o poiana de narcise si mai mare si mai deasa. Am pornit-o intr-acolo.

Am uitat sa precizez ca am vazut o soparla la baza unui pom. Datorita culorii ei nu as fi zarit-o daca nu se misca prin iarba.

Pe drumul spre a doua poienita cu narcise am vazut o soparla mai mare. Avea o coada lunga. Prima data am zis ca e sarpe.

Surpriza a fost sa constat ca a doua poienita avea mai multe narcise si mai dese. Era un Rai al narciselor inflorite.

M-am bucurat pe deplin de aceasta excursie (cadou) mai ales ca sunt nascuta in luna mai- luna lui Florar.

Pe o portiune mica am vazut si stanjenei albastrii intre narcise. Romania e o tara absolut fascinanta!

Ne-am dezlipit cu greu de poienile narciselor cu speranta ca vom reveni anul viitor. La intoarcere un vanticel ne-a acompaniat tot drumul batandu-ne din fata. Se parea ca „miroase” a furtuna. De-abia cand am ajuns pe Valea Prahovei a inceput o ploaie torentiala si apoi a aparut un curcubeu minunat pe cer.

Sfincsii astia cunt ciudati. Cu cat sunt mai ciudati si mai vestiti cu atat atrag mai mult atentia turistilor. Pana acum am vazut cativa in Romania si unul in Egipt. Daca ar fi sa fac o comparatie intre cei doi Sfincsi nici nu stiu care imi place mai mult. Sfinxul din Bucegi e interesant.

Ultima oara l-am vazut pe Sfinxul nostru romanesc in 2009. E mai necioplit sau mai bine spus pieptanat si raspieptanat de vanturile din Carpati. Se identifica, de fapt cu poporul roman. Sta in bataia vanturilor si rezista..rezista…se inversuneaza sa reziste si sa faca fata vremurilor….

Sfinxul din Giza e mai cizelat, mai rafinat, dar tot are fata de maimuta. Unde mai pui ca ii lipseste si nasul.

Sfinxul din Bucegi masoara 8 metri in inaltime si 12 metri in latime.
Sfinxul egiptean are capul de 6 metri inaltime si 4 metri latime, iar numai ochii au 2 metri inaltime. Corpul are o lungime de 72.55 metri.
Comparandu-i iti dai seama ca sunt rase diferite. Votez cu Sfinxul din Bucegi. Bun, rau, frumos, urat e al nostru si ne mandrim cu el. Am zis. 🙂

Localitatea Zeitoun din Egipt este deosebita datorita faptului ca aici a aparut de mai multe ori Preasfinta Fecioara Maria in 1968.

Frumoasa Biserica pe cupola careia Maica Domnului s-a aratat vreo 2-3 ani de zile are o culoare alba parca seamana cu o perla valoroasa ce straluceste in soare.

Mi-am cumparat de la Zeitoun o carte in care sunt povestite mai pe larg aparitiile Maicii Domnului. Am si cateva vederi de acolo cu aparitiile. La inceput aproape nu mi-a venit sa cred ca a fost ceva real.

Am aflat ca autoritatile au facut tot felul de studii sa vada ce sunt cu acele aparitii. Chiar au oprit curentul pe o raza de cativa kilometri crezand ca aparitia e de fapt un efect creat de o tehnologie. Maica Domnului a continuat sa apara aici si sa savarseasca multe minuni.

Pentru ca era luna ianuarie egiptenii inca mai pastrau de anul trecut bannerul care aminteste ca in 2018 s-au implinit 50 de ani de cand Maica Domnului s-a arata acolo la Zeitoun.

Oriunde ai fii in imprejurime zaresti turnurile imense ale Bisericii pe care apare imaginea printata a Maicii Domnului in amintirea aparitiilor ei.

In fotografie imaginea Maicii Domnului apare intr-o atitudine protectoare si smerita privind de pe cupola la locul respectiv.

Am coborat cu voiosie din autocar cu gandul sa explorez Biserica si sa ma conving daca era adevarat sau nu ceea ce aflasem.

Biserica din Zeitoun e de dimensiuni destul de mari. Bineinteles ca aici totul „vorbeste” despre aparitiile minunate.

La intrare langa locul unde se aprind lumanarile imaginea Maicii Domnului te intampina in aceeasi ipostaza smerita si gingasa. E ca o adiere de vant.

Biserica copta din Zeitoun avea icoane foarte frumoase cu Mantuitorul si Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu. De asemenea dvera de la Altar din catifea prezenta cusuta pe ea imaginea Maicii Domnului cu Pruncul in brate.

Icoanele copte sunt foarte frumos colorate, vii, vesele. Ti-e mai mare dragul sa le privesti. Restul Bisericii este foarte simplu amenajat.

Din cupola Maica Domnuluii priveste toti oamenii prezenti in Biserica intr-o atitudine protectoare, un fel de varianta a icoanei Acoperamantului Maicii Domnului.

La altar in ambele icoane mari Hristos si Maica Domnului sunt pictati stand pe nori punctand ca ar trebui sa ne duca cu gandul la Imparatia Lui Dumnezeu din Ceruri, care nu este din lumea aceasta, ci din lumea vesnica.

Hristos Dreptul Judecator tine in maini globul pamantesc si binecuvanteaza multimea. Predomina culoarea aurie in icoana semn al stralucirii dumnezeiesti.

Langa stalpii de la intrare sunt prezentate vizual aparitiile Maicii Domnului la Zeitoun in diferite situatii. O masa mare de oameni privesc la aparitia alba de pe cupola Bisericii. Conturul alb al trupului Maicii Domnului este insotit de niste cruciulite albe (ingeri??).

Cealalta imagine o arata pe Maica Domnului stand pe cupola Bisericii din Zeitoun. Din corpul ei pornesc conic raze de lumina indreptate spre poporul care o priveste.

La iesirea din Biserica exista un mic magazin cu obiecte religioase si de cult. Pe perete exista si un monitor pe care ruleaza un film in care sunt prezentate aparitiile Maicii Domnului aici si diferite imagini surprinse de fotografii profesionisti in acele momente.

Din cat m-am documentat aparitiile de la Zeitoun au avut ca rezultat foarte multe minuni sau vindecari miraculoase.

Extrem de multi oameni s-au strans aici sa vada aparitia Maicii Domnului. Presedintele Egiptului a venit si el personal aici. Aparitiile au fost mediatizate in toate coluturile lumii.

La magazinul Bisericii pe langa multele suveniruri religioase era si icoana Maicii Domnului. Aveau la vanzare multe perne si covorase cu icoane.

Am plecat de la Zeitoun un pic nedumerita…

Autocarul si-a facut loc pe strazile Zeitounului lasand in urma dilema mea. Cand m-am uitat pe geam am observat o macelarie egipteana cu carne gata de vanzare direct din strada.

Pentru cei mai putin infometati existau tarabutele ambulante cu painici/lipii sau fructe direct din camioneta servite. Asta e Egiptul!

Localitatea Samanud se afla in Delta Nilului. Sfanta familie a locuit aici 17 zile. Oamenii de aici ca in majoritatea Egiptului traiesc simplu petrecandu-si timpul mai mult in natura. Pe parcursul drumului am luat contact cu lumea egipteana de la tara.

Asa cum spuneam si in alta insemnare magarusul este de baza la tractiune. Cara oameni si marfuri numai el stie cum. Caruta e de fapt o scandura cu doua roti.

De data asta am surprins un egiptean care mergea calare pe magarus si vorbea la mobil. Mi-a venit sa zambesc. Chiar daca au o viata foarte simpla locuitorii au mobile si antene parabolice, deci au acces la tehnologie. Internetul este foarte scump in Egipt pentru noi europenii.

Am ajuns la Samanud dupa asfintitul soarelui. Am fost escortati pe strada de politie cu masina, girofar, zgomot si tot tacamul. 4-5 Soldatii cu mitraliere ne-au escortat de la autocar la Biserica si inapoi. A trebuit sa trecem printr-un targ aglomerat la ora aceea asa ca Politia Turistica a decis sa ne insoteasca.

Pe tarabute puteai gasi fructe, haine, marfuri, painici, pesti etc. Adevarul e ca nu m-am simtit prea in siguranta in lumea aceea musulmana.

Am vazut la vanzare ardei iuti, vinete, rosii etc.

Pestii nu au parte de o depozitare speciala. Am vazut si in alte zone chiar si in amiaza mare ca erau tinuti in plin soare si praf (langa sosea).

Painicile de mai multe feluri stau direct pe stativele cu care au fost carate. Am vazut pe drum femei care coceau langa sosea paine langa foc dis- de- dimineata.

In targ gasesti fructe de toate felurile: portocale, mere, pere, kiwi etc.

Din fericire in cateva minute am traversat targul si am ajuns la Biserica din Samanud. Dupa ce am intrat in curtea Bisericii ne-am mai linistit. Parea ca suntem in siguranta. Una e sa ii vezi pe egipteni de la fereastra autocarului si alta e sa dai nas in nas pe terenul lor…

Deasupra usii un vitraliu deosebit infatisa fuga Sfintei Familii pe Nil in feluca.

Aici la Samanud se pastreaza Moastele Sfantului copil martir Abanoub. Nu am stiut de existenta lui pana nu am ajuns aici.

Am lasat vizita la pangar pentru mai tarziu si ne-am dus in Biserica. Se pare ca in acea seara Sfantul Abanoub a savarsit o minune cu o doamna din grupul nostru vindecand-o de boala la picioare de care suferea. Asta am aflat-o a doua zi in autocar.

„Sfantul copil Abanoub s-a nascut in satul Nehesa din Egipt, ca singurul copil al parintilor sai. A inceput sa mearga la biserica la varsta de 12 ani. Acolo l-a auzit pe preot propavaduind credinta crestina, incurajandu-i pe oameni in fata persecutiei pe care imparatul roman Decledianos a inceput-o in intreg imperiul sau contra crestinilor (283). Dupa Impartasanie, a parasit biserica si si-a impartit averea saracilor. S-a rugat Domnului sa-l ghideze ori incotro ar putea sa-si dea viata ca sacrificiu in numele Domnului. Apoi a plecat la Samanud, loc in care Arhanghelul Mihail i-a aparut in timpul rugaciunii, inconjurat de lumina sfanta. Baiatului i s-a facut frica, dar Sfantul Arhanghel l-a incurajat si i-a spus ca va fi torturat la Samanud pentru trei zile, dar ca ingerul – Sfantul Arhanghel – va fi impreuna cu el.” Sursa:https://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul-mucenic-abanoub-sfantul-copil-samanud-91095.html

Aici la Samanud exista vasul in care Maica Domnului a framantat aluat. Locul reprezinta unul din punctele esentiale prin care Sfanta Familie a poposit.

Pe zid este redata Maica Domnului framantand aluatul. Este minunat ca de atatia ani vasul s-a pastrat aici ca o dovada de netagaduit. Slava lui Dumnezeu!

Tot in curtea Bisericii se gaseste un izvor cu apa vindecatoare din care ne-am aprovizionat si noi.

Oboseala zilei si a lungului drum se resimtea pe chipurile noastre, insa sufletele erau multumite si fericite.

Biserica copta de la Samanud este invesmantata simplu. Usile Altarului au motive sculptate cu cruci de diferite forme si dimensiuni.

Desasupra Altarului se gaseste Sfanta Cruce a lui Iisus pandita la baza de balaurii din adancuri (semnificand demonii iadului celui cumplit).

Ca in majoritatea Bisericilor copte am vazut si aici icoana Maicii Domnului Imparateasa cu pruncul Iisus in brate.

Sfantul Abanoub are un baldachin al lui in care sunt asezate Sfintele Moastele. La varsta de 12 ani l-a marturisit pe Hristos in stapanului cetatii si a fost martirizat.

Tot la 12 ani Sfanta Mucenita Filofteia de la Curtea de Arges a suferit moarte martirica fiind ucisa de tatal ei.

Baldachinul era impodobit cu aceleasi motive in forma de cruci ca si Catapeteasma Altarului. Faptul ca la aceea ora din seara eram doar noi in Biserica a fost un avantaj pentru ca am putut explora in liniste totul.

De exemplu la ferestre erau pastrate in Biserica diferite obiecte lasate de bolnavii vindecati de Sfantul Abanoub: scaune cu rotile, carje, bastoane.

In partea dreapta langa Baldachinul cu Moastele Sfantului Abanoub se gaseau alte Moaste, dar numele Sfintilor nu le cunosc.

Mi-a placut foarte mult aceasta icoana a Mantuitorului Hristos prezenta aici in Biserica Copta din Samanud. Blandul Pastor ingrijeste de oita ratacita, o cauta si o aduce la Turma Lui.

De la pangar am luat doar iconite cu Sfantul Abanoub care pentru noi era pana atunci necunoscut, dar care ne-a impresionat cu viata lui scurta si jertfelnica de mucenic.

Sakha este localitatea din Egipt unde se afla o Biserica ce pastreaza piatra pe care Iisus si-a lasat imprimata urma piciorusului Lui de copil. E o minune faptul ca aceasta bucata de piatra se pastreaza pana in zilele noastre.

Mergeam cu autocarul prin tinutul palmierilor care rad in soare. Ce tara binecuvantata de Dumnezeu ai putea exclama!

Unele cladiri aveau aspect de bloc retusat cu un pic de arhitectura aparte! Culoarea roscovana inveselea blocul folosit pentru locuit. Seara egiptenii stau in fata locuintelor. Daca e mai frig fac si foc langa locuinta…adica un foc din lemne….

Am zarit pe o strada prafuita un fel de masia Lada verde. Sa stiti ca egiptenii isi cumpara de la romani Duster sau Sandero. Am vazut cateva exemplare cat am stat in Egipt. Au cumparat si tractoare de la Brasov…pana s-a inchis fabrica.

Unele femei egiptence se imbraca in negru din cap pana in picioare. Au fata acoperita complet cu valul negru. Eram curioasa cum se descurca atunci cand mananca. Ei, da, se descurca fara sa murdareasca valul. 🙂 Le-am vazut in restaurant.

Pe strazi poti vedea femei carand pe cap cosuri mari. Ulterior am aflat ca egiptencele pot sa fie pedepsite de sot daca ies pe strada fara val pe fata. De asemenea sotul poate divorta de ea din aceasta cauza.

In drum spre Sakha am vazut un cal alb si cateva pasari albe langa apa, palmieri si vegetatie saracacioasa specific Egiptului.

Din loc in loc vedeam aceste constructii cu gaurele si nu imi dadeam seama oare ce reprezinta. Ghida ne-a spus ca sunt porumbare pentru puii de porumbei. Tare, nu? Eu nu as fi ghicit…

Mare mi-a fost mirarea sa vad pe malul apei zeci de egrete albe. S-ar zice ca se simteau in largul lor in asa pustietate unde nimeni nu le deranja vreodata… poate doar masinile de pe drum.

Dupa ce am mai fotografiat cateva egrete am ajuns la destinatie. Am trecut pe niste stradute foarte inguste cu locuinte ingesuite si oameni saraci. La poarta bisericii copte aceeasi scanare si supraveghere cu militari. In fine am patruns in curtea bisericii unde era liniste.

Biserica din Sakha nu avea o arhitectura bine definita cu un stil anume. Mie chiar mi s-a parut ca e o combinatie catolico-copta. La aceea ora eram singurii pelerini de aici. Ghidul egiptean a spus ca romanii nu prea vin aici in pelerinaj.

De remarcat ce pe zidul portii erau pictati doi pesti. Se stie ca pestele este simbolul Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

Pe fateta bisericii erau un frumos mozaic ce ii reprezenta pe Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Iisus prunc si Dreptul Iosif calatorind pe o feluca pe Nil in timpul fugii in Egipt.

Urmatorul mozaic de dimensiuni mai mari arata tot Fuga in Egipt de data asta Preasfanta Fecioara calatorind cu pruncul Hristos in brate pe magarus.

Bineinteles ca eram nerabdatoare sa intram in biserica si sa vedem odorul ei cel mai de pret pastrat de atata vreme de egipteni.

Ghidul ne-a invitat sa stam pe bancute pentru a ne prezenta un pic arhitectura si pictura bisericii copte.

Pana s-a strans tot grupul am dat un tur prin biserica in incercarea de a gasi „comoara”. Unde puteau sa o tina? Am descoperit-o asezata intr-o camera pe latura de vest protejata de o vitrina. Iupiiiii!!!

Daca nu ma insel aici existau si Moastele Sfantului Mucenic Gheorghe a carui icoana aparea cusuta pe vesmintele de catifea ce protejau Moastele.

In imediata apropiere se gaseau alte Sfinte Moaste dar de data aceasta nu am mai putut sa realizez ale cui erau.

Altarul era de sus pana jos „brodat” in lemn cu cruci mici sau mari intr-o aliniere geometrica perfecta.

Barbatii din grupul nostru au avut voie sa intre in Altar asa ca m-am putut bucura de pozele facute de Catalin inauntru. A fotografiat pictura de pe perete al lui Hristos inviat.

Aici la Sakha am gasit cea mai clara harta reprezentand „Fuga in Egipt”. Ghida ne-a atras atentia ca punctele popasurilor Sfintei Familii trasate pe harta formeaza o mare cruce.

Dupa diversele explicatii si prezentari ale bisericii a venit momentul cel MARE. Ne-am incolonat in fata usii prin care urma sa trecem pentru a atinge piatra ce pastreaza urma piciorusului lui Hristos.

„Usa s-a deschis” si am intrat… de vreo 3 ori am intrat sa privesc piatra, sa o ating, sa ma rog in apropierea ei, sa o fotografiez. Ce agitatie interioara, ce emotie, ce zbucium uman!

Uitati dovada , adica o dovada palpabila. Aici in Egipt ne-a lasat Hristos ca marturie urma pasului lui micut de copilas (2-3ani) .La Ierusalim pe Drumul Crucii (Via Dolorosa) ne-a lasat pe zid urma palmei Lui cand a stat sa se sprijine sub greutatea crucii pe care o ducea in spate.

Putem spune ca piatra asta „ne vorbeste” prin forma ca o scrisoare lasata peste vremuri de Hristos pentru omenire.

„Iata Domnul vine pe nor usor si ajunge in Egipt. Idolii Egiptului tremura inaintea fetei Lui si inima Egiptenilor se topeste in ei.”

In incaperea in care se pastreaza la loc de cinste piatra am observat o icoana veche de dimensiuni mari in care apareau secvente din viata Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si diferiti Sfinti.

Pe holul care duce la camera pietrei era amenajat un mic muzeu cu icoane, carti si obiecte liturgice. Mi-a atras atentia aceasta icoana cu Maica Domnului tinand in brate pruncul. E pictata in stilul icoanelor noastre din nordul tarii.

Cupola bisericii era impodobita geometric cu cruci si romburi care dadeau senzatia ca se invart. Nu stiu ce tehnica de constructie au folosit, dar e ingenioasa.

Pe peretii bisericii din Sakha am putut sa ii recunosc pictati pe Sf Paisie cel Mare cand ii spala picioarele Mantuitorului, pe Sf Macarie cel Mare, pe Sf Pavel Tebeul cu mainile ridicate spre cer in rugaciune.

Hristos era pictat atat de simplu si expresiv cu putine culori, binecuvantand cu mana dreapta si tinand Cartea Vietii in stanga.

Pe cealalta latura a bisericii erau alti Sfinti pictati, dar l-am putut identifica doar pe Sf Mina alaturi de cele doua camile.

Toti Sfintii apareau pictati pe nori pufosi pentru a sublinia apartenenta la lumea cereasca si ingerii sunt reprezentati punandu-le cununi pe cap pentru viata jertfelnica si bineplacuta lui Dumnezeu.

Am parasit Sakha intr-o stare de incantare. Mi-a placut ca am atins piatra ce pastreaza urma pasului lui Hristos. Mi-a placut acest loc frumos si linistit. Localitatea pare una pasnica.

Fiindca in acea zi era zi nationala pentru Egipt o parte din garduri erau pictate cu semnele tricolorului.

Steagul egiptean flutura pe diverse cladiri. Ghidul egiptean ne-a spus semnificatia culorilor:
-rosu inseamna sangele eroilor egipteni
-alb inseamna pace
-negru inseamna pamantul pe care il ara si care da roade.

Acest palmier nu e real. M-a uimit prin inaltime si faptul ca se gasea intr-un parc plin de vegetatie reala.

La intoarcere am admirat din nou egretele albe si peisajul linistitor care ne amintea de Delta Dunarii.

La Matariyyah se afla copacul Fecioarei Maria. Asa am auzit-o pe ghida noastra spunand in timp ce ne indreptam spre locul respectiv.

Am coborat din autocar in mijlocul unui cartier egiptean care zumzaia de miscare. Oamenii circulau de colo colo pe stradutele murdare.

Poarta respectiva prin care am intrat in curte are o arcada care da un aer de loc ingradit si deosebit. Pe zid era o reprezentare a Fugii in Egipt facuta din sarma.

Imediat dupa poarta se trece pe sub icoana Fugii in Egipt frumos pictata care parca te imbie sa gusti din frumusetile locului si sa iei aminte ca aici se afla un loc sfintit de Hristos cand era prunc.

Curtea era impodobita cu vegetatie din Egipt si nelipsitii palmieri frumosi care isi indreapta ramurile spre soare in fiecare zi. Regnul vegetal il slaveste pe Dumnezeu insa noi oamenii suntem indaratnici.

Mi-a placut fantana din curte construita langa un povarnis ca parea ca ar imita muntii desertul, cu bucati mari de piatra galbena.

Din departare „piesa cea mai valoroasa” a locului pare o sculptura indrazneata insa cand te apropii de ea descoperi adevarul.

Acesta este copacul care a adapostit Sfanta Familie cand era urmarita de soldatii romani ce cautau sa il omoare pe Iisus. Copacul si-a deschis trunchiul si Preasfanta Fecioara Maria cu pruncul Hristos si Dreptul Iosif au putut sa se ascunda inauntru.

Pare o minune greu de crezut poate de unii oameni, dar la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta. Dumnezeu toate le face dupa cum le vrea.

Micul muzeu de prezentare de la Matariyyah are un exponat interesant- o iesle gasita langa copacul Fecioarei Maria. Ieslea se paostreaza pana in zilele noastre si poate fi vazuta/atinsa aici la Matariyyah in curte.

De asemenea este de aplaudat faptul ca egiptenii aveau in toate aceste locuri legate de Fuga in Egipt cate o harta cu punctele de interes bine semnalizate. In acest fel pelerinul poate sa isi imagineze pe unde este situat la momentul respectiv si care a fost itinerarul.

Am atins copacul Fecioarei si m-am bucurat ca Dumnezeu ne-a ingaduit sa ajungem aici la vreo 1600 km distanta de Bucuresti.

In curte aici la Matariyyah am fotografiat niste cactusi uriasi mai inalti decat mine. :)) Multumim lui Dumnezeu ca am avut prilejul sa ne bucuram de priveliste si mai ales de caldura mai ales ca in ianuarie in Romania era iarna cu inghet si polei.

„Bucura-te, pomul cel cu luminoasa roada, din care se hranesc credinciosii;
Bucura-te, copacul cel infrunzit cu buna umbra, sub care multi se adumbresc;
Bucura-te, ceea ce ai purtat in pantece pe Povatuitorul celor rataciţi;
Bucura-te, ceea ce ai nascut pe Izbavitorul celor robiti;
Bucura-te, imblanzirea Judecătorului celui drept;
Bucura-te, iertarea multor gresiti;
Bucura-te, haina celor goi de indrazneala;
Bucura-te, dragostea care biruieste toata dorirea;
Bucura-te, Mireasa nenuntita!”

„Bucura-te, copacul cel infrunzit cu buna umbrs, sub care multi se adumbresc”. Chiar daca acest copac acum nu mai este infrunzit important e ca s-a pastrat ca dovada a trecerii lui Iisus Hristos prin acest loc.

Cat am asteptat sa apara autocarul am putut privi in jur saracia egiptenilor. Blocuri noi construite se infratesc cu cele vechi si darapanate. Un aspect care te face sa zambesti e ca fiecare bloc e impanzit cu antene parabolice.

Fiecare incearca sa se descurce cum poate muncind sau odihnindu-se la umbra in acesteptarea clientilor. Am vazut un fel de carut plin de oale si ulcele din lut.

Micile camionete pot cara orce de la oameni, la cofrage de oua, fructe etc.

Pentru a conduce tuk-tukul nu este nevoie de permis. Majoritatea masinilor sunt busite si zgariate. Proprietarii nu le repara din lipsa de bani sau pur si simplu pentru ca stiu ca se vor tampona din nou in scurt timp.

Exista cersatori si in Egipt. Am vazut cativa care ne-au abordat individual sau cu copiii de mana/in brate.