Casa lui Mam’mare

In diminetile de vara, mai ales duminica ne trezeam mangaiati de razele soarelui care intra sau mai bine zis dadea buzna prin fereastra. Casa lui Mam’mare era racoroasa si iarna si vara fiindca era o cladire veche. O stare de foarte bine ma cuprindea in acel moment al diminetii cand ne incalzea soarele. Ne rasfata cu caldura si ne zambea prin fereastra cu mii de raze pline de lumina. Pomii de afara isi rasfirau coamele verzi parca mandrindu-se cu fiecare frunzulita detinuta. Era o secunda de traire nepretuita de intalnire cu acel „afara” frumos cu soarele, cu copacii si cu viata. Mai tarziu sau poate prea tarziu am realizat ca dupa ce Mam’mare a murit casa a ramas rece, fara acel „soare batran” care ii dadea viata candva in timpurile mai bune.