Eveniment Epson

Saptamana aceasta am participat la un eveniment Epson organizat la Casa Titulescu pe Sos. Kiseleff. Ca si anul trecut locatia aleasa a fost una de exceptie. M-au impresionat camerele spatioase amenajate cu mult gust luminate de candelabre. Pentru moment stand pe “divan” alaturi de colega mea Iuliana de la marketing mi-am imaginat ce serate minunate se dadeau pe vremuri aici. Parca vedeam doamne si domnisoare cochete clipind printre evantaie iar pe fundal auzind incetisor un pian.
Revenind la realitate pot spune ca ne-au fost prezentate noutatile anului. Am putut vedea si proba echipamentele expuse.

Reprezentantii Epson au declarat ca sunt deosebit de incantati ca si-au putut completa portofoliul cu peste 40 de produse noi. Pe segmentul proiectoarelor au pus mare accent si se pare ca au avut mare succes pe piata din Romania.
Segmentul imprimante inkjet nu merge asa cum sperau si asta se datoreaza in primul rand specificului pietei din Romania.
Romanul cand isi cumpara o imprimanta cu cerneala pune doua intrebari:
-Cat costa?
-Cartusele se incarca?
Daca nu poate el sa le incarce cu seringa nu e fericit. Migreaza spre alte branduri.
Degeaba i se explica toate amanuntele ca printand cu Epson poate obtine nuante foarte fidele cu realitatea, “albastrul Pepsi” si “rozul Barbie” asa cum se tot mandreau epsonistii.
Epsonul e asociat cu calitatea fotografiilor, calitate care se obtine mai greu sau deloc cu reincarcarea cartuselor.
Si eu deunazi m-am incapatanat si am cumparat cerneala sa imi incarc cartusele. Dupa ce am manjit cu cerneala toata casa, m-am vopsit pe maini, am renuntat la idee, mi-a venit mintea la cap.

Uriasii enigmatici

Uriasii din Insula Pastelui au fost descoperiti in anul 1722 de catre exploratorii europeni. Acestia au fost uluiti de statuile imense asezate pe tarm si orientate inspre Oceanul Pacific. Imensele statui sunt din piatra si sunt in numar de aproximativ 1000.
Au fost denumite “moai”.Inaltimea statuilor este de 4-10 metrii.
Cantaresc intre 20 si 90 tone. Ele sunt construite din piatra vulcanului Rano Raraku.
Se presupune ca au fost sculptate in jurul anului 700 insa majoritatea statuilor provin din perioada anilor 1000-1500.
Capetele statuilor sunt foarte mari in comparatie cu corpul lor. De remarcat urechile alungite si barbile ascutite detinute de statui.
Unele statui au pe cap caciulite din piatra rosie.
Misterul cel mai mare il constituie modalitatea in care bastinasii au reusit sa transporte statuile uriase din carierele de piatra. Legenda spune ca statuile s-au deplasat singure. Totodata legendele bastinasilor zic ca o populatie a sosit pe aceste meleaguri in est si aveau urechi lungi, iar o populatie a venit dinspre vest si aveau urechi scurte.
Se pleaca de la presupozitia ca primii exploratori erau din America Latina preincasa deoarece aici se practica alungirea urechilor.

La a treia venire a exploratorilor in anul 1774 acestia au observat ca populatia insulei era dezorientata si agitata. Statuile de piatra erau rasturnate. Adoratorii statuilor disparusera.

Tarziu cand misionarii incercau sa converteasca populatia la crestinism, au fost descoperite statui in miniatura. Bastinasii se inchinau unui zeu numit Make-Make care avea ochii foarte mari, iar tablitele cu hieroglife descoperite la ei se numeau rongo-rongo. Interesant este ca pe aceste tablite scrierile erau liniare de la stanga la dreapta si apoi de la dreapta la stanga. Din pacate tablitele nu au fost descifrate.

In urma unor investigatii s-a constatat ca centrul de greutate al statuilor este deplasat inspre centru astfel incat un grup de zece oameni puteau sa le tracteze cu o franghie.
De asemenea e interesanta existenta in limba bastinasilor a unui verb care inseamna “a se deplasa fara ajutorul picioarelor” si tocmai ca statuile uriase nu au picioare.
Credinta pascuana zice ca “cei pe care nu creste lichenul sunt inca vii.”
Creatia pascuana e inpartita in doua etape: prima caracterizata printr-un stil rafinat, aproape toate statuile stand in picioare, incastrate in peretele vulcanului, iar a doua etapa cu statui mai grosolane de parca simtul artistic al creatorilor ar fi intrat in declin. Cert este ca nu s-a aflat daca aceste statui-gigant au fot creeate pentru a reprezenta Zeii bastinasilor la care acestia sa se inchine. O alta intrebare care planeaza in mintile oamenilor este de ce privirea unora dintre uriasi e indreptata spre mare iar alte statui au spatele intors spre mare?
Cum au fost sculptate? Cum au fost transportate? Sunt intrebari enigmatice cu raspunsuri imbracate in mister pentru totdeauna.

BCR si AVON la metrou

Vad din ce in ce mai des la metrou pe ecrane o reclama la BCR STUDENT. Cu cat o vizionez de mai multe ori in timpul cat astept metroul cu atat ma irita mai tare. Un barbat reprezentat de fapt de o umbra sta deasupra celorlalti falnic ca o statuie a Libertatii. Este inconjurat de tineri care si ei ridica mainile in sus aratand entuziasti. Imaginea nu face decat sa intipareasca si mai mult in creierele noastre sentimentul de narcisisism. Narcisismul e dezvoltat pana la refuz si exploatat in acest caz. In traducere ar spune : “daca mi-am luat card sunt cel mai smecher, sunt cel mai tare din parcare, va am la picioarele mele”…Si cand colo adevarul e altul. “Am bani de dat am datorii la stat!”
Daca suntem tot clienti Metrorex sa amintesc si de panourile oglinzi instalate tot pe pereti la metrou. Campania se numeste “Afla ca esti bine!” Pana aici toate bune si frumoase. O initiativa laudabila campania asta de educare si informare, dedicata luptei impotriva cancerului la san. “Campania doreste sa le atraga femeilor atentia ca ADEVARATA FRUMUSETE este cea sanatoasa, astfel incat este vital sa introduca in rutina lor de infrumusetare autoexaminarea lunara, ca prima si cea mai accesibila modalitate de depistare precoce a cancerului la san.” De aici incep devierile. In primul rand ca romancele sunt mai traditionale si tin la intimitatea lor. Nu ar tipa in gura mare de cate ori se pipaie ele in oglinda sa vada daca sunt in regula sanii. Asocieaza sanatatea cu frumusetea adevarata. Aha, deci daca suntem sanatoase suntem si frumoase? Atunci de ce mai exista Avon pe piata? Ne dam cu ruj sa nu ne crape buzele, folosim parfum sa crape mustele de ciuda ce miros de floari avem? Si acum sa spunem pe sleau. “Conform cercetarilor la cunoscutul produs Avon Ultra Color Rich din 47 de ingrediente, 13 ( 27 % ) acesta ridica serioase semne de intrebare in ce priveste sananatea. Acest produs contine ingrediente ce prezinta risc de cancer, se acumuleaza in organism, au actiune chimica estrogena si perturba functionarea normala endocrina, au efecte toxice asupra sistemului imunitar generind alergii şi sensibilizare.

Tocoferol, tocoferil acetat şi acrilat copolimer sunt substante chimice care pot fi contaminate cu impuritati sau care se pot descompune în subprodusi care au legatura cu cancerul sau alte probleme de sanatate. Polietilena este un alt chimical care are legatură cu cancerul. Miristil lactat este responsabil pentru sensibilizarea pielii si expunerea la riscul de cancer.” I-auzi i-auzi! Sa stam mai aproape de oglinda si in timp ce ne rujam sa fim atente daca nu cumva tocmai ne creste un nodul la san. Asta e concluzia corecta. Ca de sanatatea noastra nu le pasa decat parintior…

Doi pe-o bicicleta

Am pe picior sus o cicatrice urata din copilarie. Era aproape de inceputul vacantei de vara. Eu aveam 14 ani si frate-miu 7 ani. Mergeam la mamaie cu bicicleta. De fiecare data plimbarea cu bicicleta era o aventura mare. Eu pedalam si frate-miu statea in spatele meu tinandu-se cat putea de sa. Cand coboram malul era teroare. Lasam bicicleta sa ne duca la vale in viteza fara sa pun frana. Pana ajungeam jos o tineam intr-un strigat continu: Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!
Cand a fost sa coboram un mal mai mic sa intram pe strada la mamaie am luat o piatra din plin si ne-am rasturnat cu bicicleta. Am uitat sa precizez ca drumul era plin de pietricele si bolovani. M-am ridicat cu greu de jos. Bicicleta era peste mine. Frate-mi a scapat doar cu mici julituri. Eu in schimb aveam o rana urata la picior care a trecut cu greu. Totusi daca azi mi s-ar mai fi oferit sansa sa merg cu avant pe bicicleta nu as refuza. Toate panzele aaa rotile suuuuus!

Serialul “NATO”

Nu stiu cum sa spun dar serialul “Nato” fostul “Trazniti in Nato” de pe PRIMA TV ma scoate din minti. E de-a dreptul pierdere de vreme sa urmaresti niste personaje ofilite care nu fac altceva decat sa urle, sa isi traga palme si ghinoturi. Personajele feminine din serial sunt bolnave de gelozie si spionita mereu urmarindu-si barbatii. Nici prezenta Rocsanei Marcu in rolul Afroditei nu mai poate salva serialul. Adusa ca sa ridice audienta, Afrodita, politista din serial apare in cateva scene goala, vezi Doamne ca i se face masaj de relaxare. Cand ii aud cum se jignesc reciproc, cum fac crize de isterie in serial tare as vrea sa aiba o problema astia de la cablu si sa se intrerupa difuzarea serialului. Da… poate intr-o seara se va intampla si minunea asta…Aseara de exemplu Pupaza, personajul lui Grig Chiroiu vorbea cu o marmota de plus. Nota 4 pentru serial! Pe cuvantul meu.

O noua campanie impotriva Bisericii Ortodoxe

Azi cand mi-am aruncat ochii pe prima pagina a unui ziar scria cu litere de-o schioapa “Sex la Patriarhie”. Rusine, rusine, rusine mass-mediei pentru lupta murdara pe care o duce impotriva Bisericii Ortodoxe. Dupa ce ca au asociat cuvantul “sex” cu “Patriarhia”, colac peste pupaza preotul surprins ca ar fi facut fapte nepermise poarta numele “TEOCTIST” exact ca fostul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane.
Vanatorii de barfe si scandaluri au primit stirea cu zambetul malitios pe fata. Aceasta actiune de ponegrire a Bisericii Ortodoxe nu va reusi sa ne decimeze. Este de ajuns sa mearga cineva duminica intr-una din Bisericile unde se tin slujbe. Bisericile sunt pline pana la refuz de credinciosi. Degeaba incearca sa aduca argumente cu 1-2 cazuri ratacite. Nu putem generaliza asa cum se incearca. Manipularea asta din mass-media ma face sa renunt la a mai citi ziare. Daca s-a ajuns pana aici inseamna ca ziaristii sunt in stare de orice pentru a avea un articol de top.

Din seria “mare ti-e gradina Doamne”

Am cateva perle de dezvaluit. Nu sunt de la bac, ci traite la serviciu de mine sau de colegii mei.
Era o coada in magazin mai ceva ca la paine. O babuta statea sfioasa la rand. Cand a fost intrebata ce produs vrea sa cumpere babuta s-a interesat daca dam retete compensate. Raspunsul nostru a fost unul tacit, spus in gand: “-Nu dam compensate dar avem o cerneala tare imediat te duci pe lumea cealalata”.

Vine o femeie in magazin si intreaba serioasa:
“-Aici e magazinul de morti?
-Nu, aici e magazinul de vii, pentru poze pentru cruci incercati alaturi”

Pe timpul iernii a iesit un domn mai in varsta din magazin. A alunecat pe rampa de handicapati pe care am instalat-o obligati de lege in fata magazinului. E adevarat ca era gheata pe jos. Era sa isi rupa nasul intr-o masina parcata in fata magazinului. A doua zi am avut reclamatie de la el si am fost nevoiti sa cumparam un covoras care sa impiedice alunecarea.

Intr-o zi a aparut un musculos mai ciocolatiu care a cerut cerneala si dezvaluindus-i muschii de la mana imi tot explica el ca vroia sa isi traga un tatuaj rosu cu un vultur pe brat. I-am explicat ca cerneala e toxica si sa se mai gandeasca inainte sa o foloseasca. Nu de alta dar nu vroiam sa am pe constiinta vreo cioara.

S-a gandit un client sa isi incarce cartusul laser de unul singur acasa. Peste cateva zile s-a prezentat la magazin ca ii curgea cerneala din cartus prin toate crapaturile. Normal, in loc de toner praf isi luase cerneala care se prelingea peste tot din cartus. Cruce la cartus si Aliluia!

Suna colega noastra Rica un client care e intr-o asociatie de pescuit si vanatoare. In telefon se auzea vantul vaaaaj vaaaaaj. Mai ce sa fie, ce sa fie? Intrebat daca se afla la vanatoare, clientul a marturisit ca e cu ochii dupa vanat.

Insemnarea cu numarul 300

Vroiam de ceva vreme sa scriu despre acest subiect dar nu am avut timp. Asta este subiectul. Nu am suficient timp sa fac cate imi propun. Sa fie o organizare defectuoasa a timpului liber? Ne nastem obositi si devenim repede generatia “fast”. Totul este un tumul continuu din care nu reusim sa scapam nici cand dormim. Ne trezim obositi si munciti de ganduri despre serviciu. Fugim acasa de la serviciu cu ganduri care ne traznesc prin cutia craniana sa facem si aia si ailalta, sa nu uitam si de cutare actiune etc. De mancare in tihna asa cum recomanda medicii cine are timp? Mancam la serviuciu la pranz cu telefonul la ureche sau acasa intre doua buzzuri de mess sau doua reclame de la mijlocul filumului.
Totul e in graba facut. Mi-as dori o jumate de ora sau poate o ora in care sa stau pe canapea linistita sa beau un ceai. Si sa nu ma grabesc. Sa sed linistita fara sa ma munceasca nici un gand, nici o idee. Ce bine ar fi!

Amintiri despre trecut

Tin minte ca pe timpul lui Ceasca ne obliga invatatoarea sa cantam inainte sa inceapa orele cantece patriotice, “”Trei culori cunosc pe lume…”. Era enervant sa fac ceva care nu imi placea. Dimineata motaiam ca un pui amortit si numai de cantat nu imi ardea.
De asemenea ma plictiseau teribil orele de pierdut vremea incolonati la “detasament”. De plictiseala numaram minute in sir cate impletituri avea la jnur colegul de dinaintea mea. De fapt cat eram de mica ma puteam ascunde foarte bine in spatele colegului mai corpolent. Dupa revolutie aveam peste 9 ani. Se schimbasera regulile. Nu mai cantam la inceputul orelor cantece patriotice ceausiste ci spuneam rugaciuni.
A fost o schimbare bineasteptata si primita cu bucuri de toti. In locul tabloului dictatorului la liceu aveam o icoana frumoasa cu Maica Domnului. Decat sa cultive printre elevi asuprirea dictatoriala mai bine a fost dupa revolutie. M-a enervat omul acela care a facut taraboi in ziare ca sa se interzica religia in scoli si sa nu mai existe icoane in clasele elevilor. E de-a dreptul enervant sa faca legea un minoritar. Banuiesc ca mai mult de 80% din populatia Romaniei este ortodoxa. Majoritatea decide.

Nunta la Poiana Brasov

Sambata eram cu ochii carpiti de somn prezenti pe peron. La ora 7:30 pleca acceleratul spre Brasov. Teoretic trebuia sa ajungem la 10:37. Practic traim in Romania adica am ajuns cu o ora intarziere. De aceea ne-am si schimbat in hainele de gala in cea mai mare viteza. Cred ca nici daca eram in armata si ne imbracam la batul de chibrit nu eram asa rapizi. Si la primarie tot in viteza s-au petrecut lucrurile. Au spus “DA”"DA” si am iesit din primarie. Nu am avut timp sa vizualizez frumoasa cladire a primariei din Brasov. Cand am ajuns in parc parca agitatia din aer a mai disparut. Emotiile se mai diminuasera. Am mancat prajituri, am ciocnit o sampanie. Tinerii insuratei s-au pozat. Peisajul din parc era superb, tomnatic cu pomi incarcati de frunze galbene, aramii si rosiatice. Pe la ora 14 eram cazati la pensiunea Escalade in Poiana Brasov. Afara pomii erau ninsi, cu cetinile albe aplecate de greutatea zapezii. Era destul de frig.Exact langa cabana era un teren de sport si cativa turisti se antrenau de zor la alergaturi. Nu as fi alergat asa ca ei pe frigul ala nici in ruptul capului. Preferam varianta sa stau la caldura si sa ma uit pe geam la peisajul de iarna.Verisoara mea Adina a purtat o rochie roz superba. A ales pentru acest eveniment special din viata ei un machiaj care aducea a “micuta chinezoiaca” si cand spun asta ma refer la rozul din obraji si chip de portelan. Mi-a placut foarte mult cum a organizat nunta, cum s-au desfasurat evenimentele. Muzica a fost de calitate, nuntasii au dansat simtindu-se in largul lor asa ca a iesit totul extraordinar de frumos.La “Brasoveanca” s-a dansat foarte frumos. Frate-miu George si Oana au fost de neintrecut la dansul “Brasoveanca”. Pot spune ca nuntasii au facut front comun cand s-au incolonat si au inconjurat sala ca o omida cu multe picioruse. Banuiesc ca este un moment la fiecare petrecere cand lumea se simte bine si danseaza la unison.Si de data asta cand m-am uitat mai bine pe ringul de dans frate-miu era capul “miriapodei”. Bravo, nene!Noi astia mai “batranii” am stat pe margine si ne-am multumit sa privim stiluri de dans, toalete, costumatii si nu in ultimul rand silicoane. La dansul pinguinului era o tanara urmarita de intreaga sala. Toti sa asteptau sa topaie ca un pinguin. Se faceau pe ascuns pariuri daca are sa zboare vrun silicon pe tavan. Spre dezamagirea asistentei tanara nu a topait nici macar o data. I-ar fi fost fatal
HA HA HA!!

In cele din urma a sosit si momentul mult asteptat. A aparut tortul in uralele si aplauzele tuturor.Nici nu mai amintesc cat de delicios a fost tortul. Asta pentru ca imi vine apa in gura numai uitandu-ma la poza. Aceasta este o ultima poza inainte de plecarea din Poiana Brasov. Am plecat cu parerea de rau ca nu am mai putut ramane macar inca o zi sa ne bucuram de peisajele de iarna si de aerul curat de munte.