Pe peretele vestic al pronaosului de la Patrauti se afla o compozitie interesanta numita “Cavalcada Sfintei Cruci” (sau “Cavalcada Imparatului Constantin cel Mare”) care reprezinta o procesiune simbolica de 16 sfinti militari, pe cai, ce-l insotesc pe Imparatul Constantin cel Mare. Sfintii sunt condusi de Arhanghelul Mihail si de Imparatul Constantin, intr-o mare hora a iubirii si rugaciunii in jurul Crucii. Aceasta reprezentare picturala nu este o scena istorica, ci o scena ce se petrece în Rai.

Cei 16 sfinti militari (Gheorghe, Dimitrie, cei doi Teodori, Procopie, Mercurie, Nestor, Partenie, Eustratie etc.) au fost ucisi in timpul persecutiilor anticrestine.

Sursa: http://www.doxologia.ro
http://ro.wikipedia.org

Sfantul Dimitrie Izvoratorul de Mir a fost martirizat in anul 306.

Sfantul Gheorghe a fost martirizat in anul 303.

Sfantul Mina a fost martirizat in anul 309, in Frigia.

A venit iarna. Da, coana iarna vine cand vrea AL DE SUS nu cand vor oamenii. Cand deschisei geamul era sa ma zboare o rafala de vant. Brrrr! Apoi a inceput partea cu traficul si problemele lui. Noroc ca exista metrou! Mare noroc! In rest nimic nou sub soare… sau sub fulgii de nea.
Bucurati-va de iarna, de zapada si sa multumim lui Dumnezeu ca a trimis ninsoarea pentru a spera la recolta si anul acesta!
PS: Avionul spre Cluj a fost anulat! Cat ghinion au unii!!! Nenoroc sau noroc?

Mi-a placut tare mult afisul care promova piesa de teatru “Bungee Jumping” jucata la Teatrul Municipal Targoviste. Dintr-o conserva plina cu bani pare ca zboara un pestisor auriu lasand in urma lui stropi de apa. Mai apare pe afis acolo o coarda de bungee jumping plasata cumva paralel cu pestisorul.
Cert este ca la un moment dat in timpul piesei am fost buimacita de nu mai intelegeam care pe care mintea si incerca sa il manipuleze ca sa isi indeplineasa visele.
Piesa are de toate si se termina foarte foarteeee amuzant si incredibil.

In distributia piesei ii regasim pe: Sebastian Balasoiu, Diana Buluga, Mircea Silaghi si Cristian Olaru.
Decorul a fost minunat. Cand asteptam sa intram in sala in boxe sa auzea zgomotul ploii. Pe scena era amplasat un dus din care curgea apa care facea sa para cat mai reala ploaia.

Scena in care Osvaldo arunca pe foc niste bani. Chiar m-am mirat crezand ca personajul lui Osvaldo e atat de sufletist si detasat de banii incat sa nu ii pese ca ii baga pe foc.

Actorul Cristian Olaru a jucat demential rolul.
Banuiesc ca dupa teatru toti spectatorii au dat iama la pizzerie si si-au comandat cate o pizza.
Daca vreti sa stiti de ce atunci trebuie sa vedeti piesa.

Astazi se implinesc 2 ani de cand a plecat din lumea noastra mamaie Maria. Dumnezeu sa o odihneasca!

De la ea mi-a ramas in minte frumosul fel in care se ruga inainte de culcare. Nu era noapte sa adoarma fara sa faca rugaciunile.
In odaita mica in care statea, la lumina lemnelor din soba (iarna) o vedeam pe mamaie cum soptea rugaciuni. Habar nu aveam atunci ce rugaciuni spunea.
Eram prea mica sa imi dau seama insa imaginea respectiva a fost ca o pilda vie pentru mine. Bineinteles ca ma incuraja si pe mine sa zic rugaciunea copiilor “Inger, ingerasul meu” si apoi ma lauda cu un “bravo Nushuletz!”

In lungile ierni ale copilariei mele era asa placut sa stau cu mamaie pe pat, in camaruta ei si sa ma bucur de caldura, de atmosfera frumoasa. Mamaie se indeletnicea iarna cu impletitul sosetelor de lana. Ne fericea pe fiecare cu cate 1-2 perechi si erau cele mai calduroase sosete… pentru ca erau facute cu caldura inimii, cu dragoste.

Pe masa punea mamaie mereu o cana cu apa ca sa stea la temperatura camerei. Ea stia ca trebuie sa consumi apa fara sa se uite la reclamele tv care imbie sa bei 2 litri de lichide pe zi.

Avea mamaie o candela deasupra patului pe care o aprindea.

Tot pe peretele dinspre rasarit era o icoana veche cu Sfantul Stelian si aceasa icoana cu un sfant militar si Sfantul Ilie.

Tablou handmade cu broasca si berzele era preferatul meu. In lungile zile de iarna tabloul reprezenta un basm tesut pentru mine.

Si celalalt tablou cu cainele era dragut, dar pe locul al doilea.

Piesa de rezistenta era carpeta cu pauni asezata in camera buna la loc de cinste, adica nu o vedeam decat la zile mari cand era vreun sarbatorit sau vreo petrecere.

Dupa cum vad mamaie si tataie au reusit sa urmeze indemnul: „Nu va strangeti comori pe pamant, unde molia si rugina le strica si unde hotii le sapa si le fura; ci strangeti-va comori in cer, unde nici molia, nici rugina nu le strica si unde hotii nu le sapa, nici nu le fura”.
Dumnezeu sa ii odihneasca in Ceruri! Amin!

Am fost intrebata cat de mult folosesc TV-ul si calculatorul si daca as putea sa ma lipsesc de ele. Hmmm… la tembelizor nu ma uit decat foarte rar pentru ca mi-am dat seama de imensa sursa de manipulare pe care o are, dar laptopul… cu laptopul e altceva. Judecand la rece se vede treaba ca din vremea pierduta pe laptop cea mai mare parte e alocata FB.

Facebook a inceput sa ma enerveze prima data cand a introdus “see translation”. Ulterior am observat ca de fiecare data cand scriam pe WordPress vreo insemnare la final imi aparea intrebarea daca vreau sa postez cele scrise si pe Facebook sau Twitter.

La dezactivare sunt intrebata motivul pentru care renunt si imi apar avatarele catorva prieteni din lista cu mentiunea “X will miss you“. Mi s-a parut jalnica abordarea…

Dupa dezactivare sunt anuntata ca daca ma razgandesc pot folosi fara probleme FB logandu-ma cu vechiul user si parola… ceea ce nu mi se pare normal. Daca am zis ca il dezactivez inseamna ca nu il mai vreau sau mai bine zis il vreau STERS DEFINITIV.

Parerea mea e ca Facebook profita de orgoliul nostru si exploateaza nevoia de a arata ce tari suntem. Fortand putin nota as putea spune ca dam prea usor date personale pe Facebook.
Ganditi-va numai la ce date vi se cer sa completati referitor la scolile absolvite sau unde lucrati. Pai ce Facebook asta e Curiculum Vitae? Unde locuiesti? Ce rude ai? Cine cu cine e in relatie?
Si poze! Cate poze nu am pus prin zecemii de albume?!? De fapt mi-am dat seama ca de buna voie si nesilita de nimeni am scris pe Facebook o multime de date importante despre mine.
In definitiv cine e Facebook asta sa imi rapeasca timpul si sa ma faca sa dezvalui date despre mine?

In final PERMANENTLY DELETE ACCOUNT!

As fi putut sa intitulez insemnarea Targoviste de “jucarie” cu un cuvant mai greu si mai mirositor, dar ma abtin. Chestiunea e ca in orasul asta nu merge nimic si daca merge trebuie impins ca sa mearga.

Caut de doua zile sa cumpar biblioraftul pentru revistele Manastiri Ortodoxe si nu e de gasit. La chioscari aud aceeasi replica: “-L-am avut, dar nu-l mai am!” Cand au avut astia timp sa lichideze stocul, daca biblioraftul a aparut marti si azi e joi? Carevasazica s-au aprovizionat cu 2-3 bucati si de aia NU AU.

Spre marea bucurie a lui Honey (a cumparat Pepsi si) a gasit cateva capace castigatoare. Cadoul este o doza de Pepsi de colectie. Cand sa gasesti magazinul de unde iti poti ridica premiul atunci apare marea PROBLEMA. Nu au nicaieri. Ba mai rau, la marile magazine angajatii se uita la tine ca la extraterestrii cand ii intrebi de capace.

In centru lasasem la printat cateva fotografii de familie. Am platit tot treaga socoteala. Cand sa le ridic constat ca fotograful mi-a scos cu o poza in minus. Mai sa fie? Da-i argumente, explica-i ca e uituc.

Ma mir cum toate astea se pot intampla intr-o singura zi unei ghinioniste ca mine. Finalul a fost de coma…liftul nu merge e in revizie si eu cumparasem un bax de Pepsi de… 2,5L.

Copilul: acu ma jucam un joc cu cai
Elenushu: ce joc?
Copilul: am primit potcoava lui Poseidon
Elenushu: cine e ala poseidon?
Copilul: un zeu al marii
Copilul: bn
Elenushu: asa?
Elenushu: aaaa e Zeul Apelor
Elenushu: da il stiu are o furca ciudata in maini
Elenushu: parca e dracusor
Copilul: da
Copilul: tare
Copilul: mai am si piatra filozofala
Copilul: piatra filozofala iti da puterea de reinviere
Copilul: eu i-am dat-o calului meu deja
Copilul: si nu mai poate muri
Elenushu: ba nu
Elenushu: numai Iisus Hristos poate sa dea puterea de inviere oamenilor
Copilul: e doar un joc
Copilul: stiu asta
Elenushu: pai animalele nu invie niciodata
Copilul: nu e real

Tineti minte ca in casele bunicior existau mereu tablouri de nunta si poze inramate cu parintii lor? De exemplu mamaie avea o poza cu batrana ei mama. Tabloul imi provoca mereu o curiozitate mare. Priveam obrazul plin de riduri si capul acoperit de o broboada neagra. Femeia din rama nu parea ca zambeste deloc ceea ce reflecta de fapt viata amarata si vremurile potrivnice, grele pe care le traise.
Marile case regale pastreaza pe pereti portrete ale stramosilor lor asezate la mare cinste in locuri vizibile. Exista un cult al stramosilor bine inradacinat.
Nu stiu daca in casele romanilor mai apar asemenea tablouri cu parintii, bunicii, strabunicii insa e un semn de respect. Eu chiar imi doresc cand o sa am casa mea cu “nspemii” de camere ca intr-una din ele sa apara pe un perete tablouri asezate ca un arbore genealogic.
“Respectati-va stramosii!”- e un sfat frumos. Daca nu ar fi fost stramosii harnici nu am fi existat nici noi.
Capitolul icoane este unul mai special pe care il voi dezvolta in alta insemnare. Ma limitez la a spune ca este frumos sa avem in case icoane pe peretele dinspre Rasarit si mai frumos e sa ne si rugam la ele. Icoanele nu sunt doar niste tablouri. Daca le ai intretine-le si infrumuseteaza-le cu rugaciuni, acatiste etc.

Iata ca am ajuns la postere deci un subiect mai pretentios… In “tineretile mele” am avut doua etape de nebunie. Prima a fost dupa revolutie cand umpleam peretii cu afise, decupaje din reviste si toate prostiile cu care ciuruiam peretii spre marea iritare a mamei. A doua etapa a fost cea a afiselor cu cantareti, staruri pop, actori de telenovela si alte bazaconii din revistele de adolescenti. A fost o etapa , da bine ca a fost doar o etapa… Si intr-o zi vine matusa si cand vede camera impaiata cu toti “marii artisti idolatrizati” ma intreaba socata: “-Ce faci tu cu toti barbatii astia pusi pe pereti?!?”
Chiar asa? La ce mi-a folosit sa spanzur atatea hartii colorate cu oameni care pozau in “persoana perfecta”? La nimic. De fapt am sustinut starea de nebunie a idolatriei. Voi reveni si asupra acestui subiect de discutie cu idolatria vedetelor de cinema si a artistilor de tot felul.

Cu ajutorul Celui de Sus am reusit dupa o jumatate de an sa termin de citit frumoasa carte a parintelui Calistrat Chifan intitulata “Despre familia ortodoxa“. Are extrem de multe sfaturi utile, invataturi si povete binevenite intr-o lume asa nebuna-nebuna cum traim noi azi. Redau aici un paragraf din finalul cartii care vine sa elucideze rolul Bisericii si ce vrea Biserica de la credinciosi:

“Aici trebuie punctata concluzia generala, inca se traieste cu mentalitatea ca Biserica este un instrument de manipulare a maselor si nu institutie de unire a omului cu Dumnezeu. Inca se vrea sa se demonstreze ca slujitorii Bisericii sunt niste ipocriti care fac legi, reguli si regulamente de tinere a maselor sub intuneric si sub lipsa de civilizatie, stiinta si cunoastere moderna, lucru care este total neadevarat. Nimeni nu te opreste sa-ti faci masterate, sa-ti faci doctorate, sa faci facultati, sa faci tot ce vrei, dar sa fii spovedit si impartasit si moral. Sa-ti iubesti familia, sa-ti iubesti copiii, sa-ti iubesti Taina in care te-ai cununat“.

Ca tot e de actualitate SMURD-ul si toata agitatia din jurul legii cu asigurarile iata ca LOTO reuseste sa scoata ceva interesant. Azi am surprins in vitrina unui LOTO acest afis promotional foarte tare din punct de vedere al ideii transmise: “cel mai mare noroc: VIATA “.
Sunt total de acord cu sloganul. Nu ne dam seama ce norocosi suntem ca avem acest dar minunat de la Dumnezeu. Viata este un dar minunat.
Acum vine concluzia. Trebuie sa ai un noroc chior ca sa castigi la LOTO. Trebuie sa ai un noroc si mai chior sa ai o urgenta, sa intervina ambulanta si sa mai scapi si cu viata din spital. Nu aveti cum sa ma convingeti de contrariu. Tata a murit datorita sistemului medical romanesc care e la pamant…PUNCT.