Publicat de: elenushu | 10/02/2019

Acasa la Sfantul Mina in Egipt

Iata-ne in ziua cea mare in care era programat sa mergem la Manastirea Sfantului Mina. Escortati de masina politiei care ne-a condus pana la poarta Manastirii eram pregatiti sufleteste sa il intalnim pe Sfantul Mina chiar la el acasa.

Deja din autocar se zareau turlele Manastirii si bucuria noastra crestea vizibil. Multumim Sfinte Mina ca ne-ai ajutat sa ajungem aici!

Din loc in loc prn desertul chel se mai strecura cate o oaza de verdeata probabil plantatie de ceva legume. Palmierii adorabili si miscau lenesi coama in razele soarelui.

Din departare ne dadeam seama ca Manastirea de aici e una de mari dimensiuni. Pe noi ne interesa in incinta sa vedem Biserica unde se gaseau Moastele Sfantului Mina.

Din punctul meu de vedere cam toate Manastirile copte in desert aveau cam aceeasi arhitectura. Nu sunt cunoscatoare in domeniu, dar asa am observat.

La intrare am trecut prin poarta cu detectorul de metale. Am aratat ghiozdanele si aparatul foto omului de la securitate. Probabil ca dupa atentatul din ianuarie 2019 au inasprit regulile de securitate.

Am ajuns la o poarta cu aspect de intrare intr-o fortareata. Nu m-am abatut din drum. Nici nu m-a interesat sa merg la pangar. Drumul era drept catre Sfantul Mina.

Existau mai multe Biserici in incinta Manastirii. Inca de la intrare am vazut icoana Sfantului Mina alaturi de doua camile care simbolizeaza smerenia, dar aduc aminte de episodul din viata Sfantului cand au vrut sa ii duca Moastele in Alexandria si camilele au refuzat sa mai mearga.

„Bucura-te, nadejde nerusinata a crestinilor.
Bucura-te, tamaie bineprimita la cer in rugaciune.
Bucura-te, vas ales al Sfintei Treimi.”

Cand eram la cativa pasi de Biserica Sfantului Mina am zarit deasupra tufisurilor imaginea Sfantului. Chiar mi s-a parut ingenioasa ideea. Parca Sfantul Mina sta si asteapta pelerinii sa il viziteze la el acasa. 🙂

Cum am mai spus incinta Manastirii este imensa. Am mers de la poarta pana la Biserica un pic pe jos sa ne punem gandurile in ordine si sa ne pregatim pentru marea intalnire.

Sfantul Mina face parte din viata noastra si e prezent in 3 Biserici la Bucuresti:
-la noi in cartier in incinta unei Unitati Militare;
-langa serviciul meu intr-o Biserica mica si veche (o bijuterie de lacas);
-in centru in zona Unirii unde exista Moastele si Icoana Sfantului Mina;

Ne-am apropiat cu repeziciune de Biserica. Era un moment pe care il asteptasem de multa vreme. In sfarsit eram chiar acasa la Sfantul Mina!!!

Vazusem pe net in poze Biserica Sfantului, dar in realitate e imensa. Inainte sa merg in pelerinaj ma intrebam daca aceasta este chiar Biserica unde Sfantul Mina facea minuni. In Acatisul lui se face referire la minunile pe care le facea cu oamenii bolnavi:

„Schiopul si o femeie muta, care de mult timp stateau langa biserica ta cu alti bolnavi , asteptand vindecarea, te-au vazut la miezul noptii, zicand: Schiopule, scoala pe femeia aceea si mergi de aici; la care cuvinte, mahnindu-se schiopul, pentru ca s-a crezut departat de la tine, nu facea nici o miscare; tu insa repetand porunca, el a trebuit sa asculte si indata s-au vazut amandoi vindecati; pentru aceasta cantam tie:

Bucura-te, ca schiopul spaimantandu-se a fugit.
Bucura-te, ca muta, spaimantandu-se, a vorbit.
Bucura-te, ca si alti bolnavi ai tamaduit.”

Aveam sa aflu raspunsul la intrebare cateva ore mai tarziu cand am mers in Orasul de Marmura al Sfantului Mina aflat la o mica distanta de Manastire.

Am intrat in Biserica copta si ne-am dus in partea dreapta dupa intrare unde se aflau Moastele Sfantului Mina.

A fost un moment inaltator aici. Am citit toti Acatistul Sfantului Mina carticica mergand din mana in mana ca fiecare sa citeasca un icos sau un condac.

Sfantul Mina ne zambea tainic din icoana de pe perete. Ne-am simtit foarte bine aici. Eram multumiti sa ne ajutase Sfantul Mina sa ajungem la el.

Un frumos mozaic sta deasupra raclei Sfantului. Baldachinul este de marmura alba. Am observat ca veneau pelerini cu copii aici sa se roage la Sfantul Mina.

Racla mirosea a mir parfumat. Probabil ca egiptenii au ceva miruri foarte parfumate pe care nu le-am mai sesizat in alta parte/tara.

Marea noastra mirare a fost cand am aflat ca o sa mergem la trapeza sa mancam. A avut Sfantul Mina grija de noi… stia ca suntem plecati de dimineata…tot pe drumuri.

Am asteptat cumintei in sala de primire cu mobila specifica orientalilor. M-a uimit cat sunt de primitori si ospitalieri crestinii copti.

Se citea pe fata noastra bucuria, dar si oboseala. Noi la hotel aveam asigurate cina si micul dejun. Dumnezeu insa nu ne-a lasat sa murim de foame. In alta zi am mancat la Manastirea Sfanta Demiana si urmatoarea zi la Manastirea Sfantului Antonie cel Mare.

Mi-a atras atentia lustra cu model oriental. Una asemanatoare am achizitionat noi acum un an de la un magazin turcesc din Afumati. Tare, nu?!!?

Cand masa a fost aranjata pentru noi am mers pe un holisor care era plin de icoane frumoase, expresive, vii.

In randul de icoane pe hol era prezent si Sfantul Mina imbracat in haine ostasesti cu mainile ridicate spre cer la rugaciune.

Ne-am asezat la masa. Parintele din grupul nostru a binecuvantat masa si apoi ne-am ospatat. Toate felurile de mancare erau de post, fiind miercuri ziua in care am ajuns la Sfantul Mina.

Fiecare avea in farfurie orez cu alune linte ceapa prajita deasupra si un soi de paste foarte subtiri.

Acest sos iute se punea deasupra orezului adica se mancau impreuna. Initial am crezut ca in castron este ciorba de rosii. 🙂

Mie mi-au placut foarte mult cartofii si muraturile. Cartofii erau absolut deliciosi. Dupa ce ne-am ospatat am fost indrumati sa mergem cu autocarul la orasul de marmura al Sfantului Mina- ruinele orasului de fapt.

Cand am plecat de la Manastirea Sfantului Mina inserarea ne dadea tarcoale.

Era un soi de liniste discreta in acest loc. De data asta nu mi-am propus sa mai revin in acest loc pentru ca Sfantul Mina este prezent si la Bucuresti in Bisericile noastre. Mi-a fost de ajuns sa am posibilitatea de a veni o data in viata aici. Multumim, Sfinte Mina!

Incet-incet ne departam cu autocarul de Manastire. Urma sa vedem ruinele orasului care a ramas parasit probabil din cauza unei molime.

Pustietatea cu ierburile ei saracacioase care se luptau sa supravietuiasca in solul arid era stapana pe zona. Cum sa supravietuiesti in asa loc? Noi in Romania avem Raiul zic facand comparatia….

Pamantul rosiatic ciufulit din loc in loc de o tufa pribeaga semana cu un balaur care inghite tot in jurul lui.

La intoarcere in zona aceasta am vazut un pastor cu fiul lui calare pe un magarus manand o turma de mioare. Cat de saraci si simplii sunt acesti oameni! Departe de lumea dezlantuita si de civilizatie isi traiesc viata simplu… mai aproape de Dumnezeu in aceste zone pustii.

Cu putin ajutor din partea aparatului foto am observat printe tufele pitice cateva pasari alb-cenusii cu picioroange cam lungi in comparatie cu corpurile.

„Intreaga fire sopteste tainic, toata e plina de mangaiere, pasarile si dobitoacele poarta pecetea iubirii Tale. Binecuvantat este pamantul cu frumusetea cea degrab trecatoare care desteapta dorul de vesnicul locas unde intru nestricacioasa frumusete se aude cantarea: Aliluia!”

Desertul cat de gol pare el are totusi viata!

Reclame

Categorii