Publicat de: elenushu | 23/07/2020

Satul pescaresc traditional din Tulcea

La initiativa cumnatei mele Oana cand am fost la Tulcea ne-am dus si la un muzeu aparte in aer liber denumit „Satul pescaresc traditional„. Ii multumesc pentru idee. S-a dovedit a fi una foarte interesanta.

Satul pescaresc traditional se afla la marginea orasului Tulcea. Cand mergi spre el ai senzatia ca o sa ajungi in curand la capatul lumii.

Exact cand zici ca nu mai ajungi pe coama unui mic delusor incepi sa zaresti casutele pescarilor rasfirate parca de o mana dibace care a stiut sa le aseze intr-un fel pitoresc, ordonat si practic.

Muzeul satului pescaresc a fost creat in 2015 cu fonduri europene. Din cate am inteles aici are loc si un festival „Flori dobrogene”. Important este ca romanii fac eforturi sa tina vie traditia.

Fiind ora pranzului ne-am bucurat nespus ca exista o cherhana si un restaurant cu retete pescaresti aici. Asa am putut sa vizitam locul si sa ne ospatam cu bucate foarte bine preparate.

Muzeul in aer liber este gandit cu dichis. Are 3 alei cu denumirea Bartul Sulina, Bartul Chilia, Bartul Sfantul Gheorghe pe care te poti plimba in voie admirand 10 gospodarii botezate dupa localitati din Delta Dunarii.

Dupa ce am platit biletele ne-am inceput explorarea. Soarele musca nemilos din carne ceea ce ne-a motivat sa stam mai mult in interiorul casutelor unde era racoare.

Aproape de intrare se inalta spre soare ca o statuie de mare valoare o barcuta de lemn care mi-a atras atentia. Era asezata ca un simbol bine plasat.

Satul pescaresc are de toate. Lucrurile stranse cu truda de la localnici m-au impresionat pentru ca au avut puterea de a ne arunca in trecut. Sunt lucruri pe care in copilarie le intalneam prin casele bunicilor nostri.

Prima casa vizitata a fost din Jurilovca. E o casa tipic pescareasca cu stuf pe acoperis. Are trei odaite ca mai toate casutele.

Nu am ajuns niciodata la Jurilovca, insa dupa episodul vizitei am trecut-o pe lista de locuri care merita vizitata. Casutele din satul pescaresc au rolul de a promova turistic locurile din Delta Dunarii pe care le reprezinta.

Am apreciat icoana aflata in casele pescaresti. E un model pe care l-am vazut doar in aceasta zona a tarii. Banuiesc ca are influente rusesti sau lipovenesti.

Pe peretele casei din Jurilovca am admirat stergarele cusute manual care mi-au amintit de mamaie Stela pentru ca si ea avea asa ceva in casa. Stergarul ei era cu mesajul foarte intelept si adanc „Nimanui sa nu-i faci rau/ ca te vede Dumnezeu”.

Cat de simplu si frumos au putut realiza aceste stergare!

Aproape fiecare casuta pescareasca avea mobila asezata cam la fel. Aici se poate vedea o masa de lemn cu scaune si un bufet simplu care totusi are ceva inedit.

Pe vremuri oamenii infrumusetau cu ce puteau obiectele. De exemplu rafturile bufetului aveau hartie colorata care se schimba din cand in cand. Pe etajere apar obiecte necesare intr-o bucatarie sau de decor (cate o fotografie in rama, cate un bibelou etc.).

Mi-a placut teribil bufetul verde cu mileuri sub forma de garofite lucrate cu multa migala de maini pricepute. Mileurile sunt traditionale romanesti putem spune.

Strabunii nostri indiferent ca erau pescari sau nu aveau credinta in suflete. M-am bucurat sa descopar intr-un colt de casa acest tablou cu ingerul pazitor care ocroteste doi copii.

Spre marea mea bucurie am intalnit si radioul celebru pe vremea noastra , nelipsit in casele romanilor in perioada ceausista. Tataie avea unul identic in odaita lui.

Asta e cel mai calduros pat din lume. Daca alimentezi sobita cu lemne poti dormi linistit toata noaptea si multumit daca afara bate vreun Crivat si tu stai la caldura ca boierul.

Am recunoscut inedita masina de calcat cu carbuni pe care o avea si bunica mea. Ma intreb cata forta iti trebuia sa tot calci cu asa masina care are o greutate considerabila goala…

Trusa de prim ajutor in caz de raceala e prezenta in casa. Aceste ventuze se foloseau frecvent pe vremuri cand romanii nu aveau atatea farmacii si clinici ca in prezent.

Pescarii nu aveau curent electric. Dovada este aceasta lampa cu gaz care atarna pe perete , astazi un obiect uitat prin magazii, atunci pe vremuri un lucru foarte necesar….

M-au uimit paturile de dimensiuni micute pe care pescarii le aveau in casele lor. Se pare ca erau oameni uscativi si foarte gospodari. La cat de mult munceau si ce viata grea aveau nu cred ca avea cineva timp sa se ingrase.

Explorand magazia am vazut obiecte de uz frecvent pe care le foloseau oamenii la pescuit, oierit, dulgherit etc.

Pe asa soare arzator doar stufarisul mai reusea sa faca un pic de umbra pe aleile muzeului.

Am ajuns la urmatoarea casa pescareasca din localitatea Murighiol. Gospodaria avea o configuratie identica exact cum vazusem si la casa din Jurilovca.

Casuta din Murighiol oferea racoarea necesara sa iti tragi sufletul intr-o zi de vara. Stufarisul statea bine pe acoperis. Sa intram si sa ne bucuram de exponate!

Trebuie sa remarcam perdelele lucrate manual si cu mult efort care infrumusetau inca de la intrare casa si ii dadeau un aer personalizat si artisitic.

Prin bucatarie nelipsitul tuci sau ceaun este vedeta numarul unu in casele pescaresti. Pe mine m-a dus repede cu gandul la un bors pescaresc delicios.

Am vazut aici un stergar lucrat mai neindemanatic, dar totusi putem sa aplaudam gestul si efortul persoanei care l-a lucrat.

Ce mesaj frumos are acest stergar :”Pace si iubire intre voi!” Porumbelul apare ca un simbol suprem al pacii.

Nu am cum sa traduc acest tablou. Cine stie ce mesaj ascunde? Poate tot un indemn la pace si iubire?

M-a amuzat acest tablou din casa de la Murighiol cu doi copii turci care pun la care pun la cale o nazbatie, asta daca nu au comis-o deja.

Inca se mai gaseste prin casele romanilor celebra lanterna care mergea parca cu baterie ELBA.

Pe un raft mai sus bufetul ascundea o sticla „cu ham” de care am avut si noi pe vremuri, dar pe care nu am folosit-o niciodata. Banuiesc ca daca mergi la tratament sa bei de la izvoare are utilitate.

Si in aceasta casa pescareasca am descoperit un pat de lemn de dimensiuni reduse. Cred ca paturile pescarilor erau mici si din cauza ca spatiul odaii era redus si nu aveau loc.

Intr-un cui zace o bundita. Parca proprietarul trebuie sa se intoarca din moment in moment sa o ia la purtat.

Aceeasi senzatie o are vizitatorul si cand da de pantofii „aruncati” in magazie. Ai impresia ca proprietarul o sa apara in clipa urmatoare „de undeva”. Exponatele insufletesc cumva gospodaria.

Cu bucurie am admirat saniuta din magazie. Iernile aprige cu ger si gheata sin Delta erau pentru copii un prilej imens de distractie la sanius sau patinaj.

De data asta am descoperit o tigaie la fel cu cea pe care o avea mamaie. Ce tocanite minunate cu ceapa calita si rosii carnoase si suculente a „mesterit” mamaie la asa tigaie numai eu stiu!

Cred ca stiti ce urmeaza sa scriu. DAAAAA, si tataie avea un butoi de tuica exact ca acesta.

Exponatul acesta m-a dus instant cu gandul la copilarie. Intr-o toamna tarzie tata a mesterit din lemn „o capra” care l-a ajutat sa taie pe ea lemne. Am fost foarte curioasa sa vad ce produs final va iesi din adunatura de lemne.

Taaaam…taaaam…. va prezint masinaria de facut porumb. Este vorba de o idee ingenioasa care te ajuta sa transformi un stulete in boabe si coceni. Boabele de porumb vor hrani animalele si cocenii vor merge la foc pentru incalzit locuinta sau facut gratar.

E interesant cum un acoperis de stuf nu permite apei de ploaie sa patrunda inauntru. Banuiesc ca e waterproof. 🙂

Am lasat gospodaria de la Murighiol in urma si ne-am continuat vizita. Mi-a placut ca era liniste si muzeul in aer liber era destul de liber.

Langa satul pescaresc amenajat se afla un lac inconjurat de stufaris. Cadrul este foarte pitoresc. Organizatorii au stiut sa aleaga un loc perfect pentru muzeul in aer liber.

Am ajuns la Sfantul Gheorghe pe aripile vantului purtati de gand.

Casa reprezentativa pentru localitatea Sfantul Gheorghe era mai spatioasa. Culoarea albastra a apei iti lua ochii imediat ce te apropiai. Prin zona aceasta predomina albul, albastru si verdele din cate am observat.

Frumoasa gospodarie de la Sfantul Gheoerghe se poate mandri si cu pridvorul de lemn infrumusetat cu navod pescaresc.

Usa dubla ne duce cu gandul ca e o casa mai aparte care beneficiaza de spatiu.

Inainte nu existau bai ca acum. Oamenii se spalau la lighean sau in copaie. Rezervorul de apa si scaunelul cu lighean pot depune marturie pentru vremurile de odinioara.

In coltul de la Rasarit icoana Maicii Domnului cu pruncul arunca raze de lumina binecuvantand gospodaria.

Vesta „uitata” pe scaun de gospodina lasa aceeasi impresie ca trebuie sa apara din moment in moment in odaie.

Pe masa un ziar ingalbenit de timp asteapta sa fie descoperit. Ma mir ca a rezistat atata vreme acest ziar!

„-Un ceai sau o tuica fiarta?” Asta e intrebarea! Depinde de anotimp si de gusturi sau de timpul avut la dispozitie.

Un alt stergar cu floricele, pasarele si copii sta marturie a dibaciei femeilor romance.

Bufetul ascunde un bibelor simpatic cu doua pasarele cu cioculete galbene care se incadreaza perfect in decor.

Cred ca geamantanul de carton a facut parte din recuzita fiecarei case mai ales daca existau calatori cu dor de duca sau feciori de trimis in armata.

Un alt tablou cusut mi-a atras atentia. Ma asteptam sa il vad la munte intr-o cabana datorita tematicii cu brazi, cerbi si caprioare.

Muzeul satului traditional pescaresc a smuls din noi sentimentele cele mai frumoase despre copilarie si trecut. NOTA 10+ pentru organizatori!

Acum mai bine de un secol Dobrogea era numita Tara morilor de vant. Erau folosite pentru macinarea cerealelor si a sarii.

Privind cele doua mori de vant de pe varful dealului inevitabil iti vine in minte imaginea legendarului Don Quijote.

Peisajul vazut de sus este unul incantator. Explorarea continua pentru ca mai avem casute pescaresti de vazut.

Mi-a parut rau ca nu am gasit intrarea sa ma catar in moara de vant. Probabil pentru preintampinarea accidentelor intrarea este blocata sau inexistenta. Mai sunt vizitatori neastamparati ca mine!

Langa morile de vant se afla si o Bisericuta punctand un aspect important din viata pescarilor si romanilor- intotdeauna credinta si traditia la sat au mers mana in mana.

Interiorul este nefinisat, dar aceasta nu ii stirgeste din frumusete. Bisericuta are forma celor grecesti.

„Doamne Dumnezeule, apara poporul nostru roman greu incercat de-a lungul istoriei. Nu ne lasa sa cadem ingenunchiati in fata dusmanilor! Ajuta-ne noua, Doamne!”

Intr-o clilipta am ajuns la Sulina coborand cativa metri mai la vale. Si casuta aceasta era vopsita tot in albastru stralucitor care simbolizeaza culoarea Deltei si cerul senin de vara.

Aveam nevoie de putina racoare si casa aceasta ne-a indeplinit dorinta. Privind pe geam puteai admira lacul cu stufaris. Era o replica perfecta a satului dobrogean.

Si aceasta casa avea o icoana frumoasa cu Maica Domnului cu pruncul asezata pe coltul dinspre Est.

De data aceasta icoana din odaie de factura lipoveneasca avea ceva influente catolice.

Stergarul cu fata si cu calutul mie mi s-ar fi parut mai nimerit sa apara in casa de la Letea. Oricum stergatul e foarte bine realizat si pastrat dupa atata vreme.

Imi plac casutele machete din lemn. Cu cata migdala sunt confecționate!

Chiar nu ma asteptam sa gasesc o masina de scris veche aici. Interesanta, nu?

Intr-un final am ajuns si la Casa Letea care era vopsita in albastru si verde asa cum imi place mie. Asa de mult as vrea sa ajung pe aceste meleaguri unde caii salbatici alearga liberi.

Cateva din obiectele exponate difereau fata de alte casute, in rest acelasi aranjament cu bucatarie, camera de zi si camara/magazie.

Asa pofta mi-a facut aceasta farfurie inedita cu forma de peste. O ideea interesanta. Sigur ca daca s-ar gasi in comert in zilele noastre as achzitiona si eu vreo 2 farfurii.

De fiecare data cand le treci pragul casutele te uimesc cu simplitatea lor si linistea pe care o tin inmagazinata intre pereti.

Faimoasa sticla de lapte pe care orice roman o cunoaste si o asociaza cu epoca ceausista era prezentata intr-un cos in bucatarie. Ce vremuri!

Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu ne privea in ipostaza de Imparateasa cu Pruncul in brate pe peretele de la Rasarit. Maica Domnului ajuta-ne!

In cealalta camera langa bufetul cu vase adumbrita de un stergar simplu si curat am zarit alta icoana la fel de frumoasa.

Intr-o clipita ne-am strecurat din casa Letea in casa Chilia. In realitate ca sa ajungi dintr-o localitate in alta iti trebuie ceva timp si bani ca doar esti in tinutul apelor.

Casa reprezentativa pentru Chilia arata ca o caciula mocaneasca sau mai bine zis ca o caciula de soldat englez. Stufarisul isi face bine treaba in Delta protejand casele locuitorilor de intemperii.

Si aici am gasit binecunoscuta sticla de lapte insotita de borcanelele cu iaurt si cosuletul tipic de magazin. Ce gist grozav avea iaurtul pe vremea lui Ceausescu!!!

Acestui obiect decorativ agatat in cui pe perete nu am reusit sa ii identificutilitatea. Oare e un minicosulet sau o macheta de cuib de pasarele?

Pe vremuri bomboniera era la mare cautare, chiar daca majoritatea timpului statea goala ca nu aveai de unde sa cumperi bomboane.

Am tinut sa fotografiez toate icoanele din casa pentru ca sunt odoarele noastre romanesti. Credinta in Dumnezeu a ajutat poporul roman sa mearga mai departe oricat de vitrege erau vremurile.

Printre ultimele locuinte vizitate a fost si gospodaria din Crisan. Mi s-a parut un pic mai spatioasa fata de celelalte.

Fiind trecuta deja ora pranzului deja ne gandeam sa coboram la restaurantul pescaresc sa ne ospatam un pic. Am parcurs ultimele casute ale satului pescaresc.

In vale se puteau vedea baltile pline cu apa si stufaris, atat de frumoase pentru aceste tinuturi de vis.

In casa Crisan erau expuse doua perne cu broderie si un scrin cochet ornat cu floricele vopsite.

Slava lui Dumnezeu ca ne-a ajutat sa ajungem in asa loc frumos de unde poti observa mai indeaproape viata pescarilor! Multumim, Doamne!

In bucatarie pe plita era masina salvatoare cu care gateau nevestele de pescari si cateva craticioare expuse.

In noptile lungi si linistite imi imaginez ce minunat e sa stai la lumina lampii cu gaz si sa te bucuri de clipa. De observat si albastrul ferestrelor care se itesc din peretele alb facand sa para totul o poveste.

Asa arata o etajera pe vremuri. E foarte simplu de confectionat. Pe vremea copilariei am vazut cateva facute de tataie acasa. E adevarat ca nu era o etajera albastra ca aceasta, dar tot arata inedit. De observat mileul care o innobileaza.

Aici trecem la treburi si mai serioase. Geamantanul contine obiectele mestesugului cu care se indeletniceau femeile iarna. Faceau la razboi macaturi tesute cu truda.

Am vazut un singur tablou pictat in muzeul in aer liber din satul pescaresc. Are o alura interesanta pusa in valoare de oglinda apei si de seninul cerului.

Nu puteam sa plec din satul pescaresc fara sa ma fotografiez cu barcuta de lemn care se pare ca nu va mai vedea vreodata apa daca a ajuns exponat de muzeu.

In Casa Mila 23 am gasit cateva lucruri interesante care mi-au atras atentia.

Trecand peste faptul ca zona reprezentata de gospodarie are un farmec aparte si merita vizitata aici am vazut rogojina pusa pe jos si cutie cu bijuterii din scoici.

Frumoase mai sunt casutele din lemn- machete care inainte de Revolutie infrumusetau casele romanilor. Cred ca e o adevarata arta si un test al rabdarii sa confectionezi asa obiect, dar merita tot efortul.

Cele doua papusele in costume traditionale romanesti chiar mi-au produs o bucurie in suflet atunci cand le-am vazut. Am si eu acasa pastrate o varianta „oarecum asemanatoare” cu acestea.

Icoana Maicii Domnului era impodobita cu coltare alb-rosii. Ce bine arata agatata pe peretele alb ca laptele!

Odaia ascundea un sipet care la randul lui ascundea obiecte de podoaba. Chiar m-am intrebat daca cineva ar mai lasa vreun gablonz in cutie oare ce ar zice muzeografa de la intrare?

Casa Mila 23 adapostea o masina de cusut veche asezata pe o masa de lemn deasupra unei fete de masa cusute manual. Frumos, nu?

Astea fiind zise am plecat mai departe cu… „MAXI poseta de lemn”.

Stergarul de pe perete avea un mesaj interesant pe care parintii ar trebui sa il aiba in vedere:”Fericirea copiilor, bucuria parintilor”. Foarte bine spus!

Un leagan cam vechi si un pic tocit de timp parea sa spuna ca aceasta casa a avut urmasi. Sa ne amintim ca inainte o familie avea mai multi copii decat astazi.

De remarcat etajera alba cu dantelarie interesanta si lampa cu gaz care asteapta sa fie folosita ca alta data.

De localitatea Periprava nu am auzit niciodata pana sa ajung in satul pescaresc.

Stand un pic sa cuget am realizat ca in casele acestea se ascunde o lume care merita sa fie descoperita pana nu dispare de tot. Poate o vizita la fata locului nu ar strica! Satul pescresc e doar muzeul demo sau momeala care promoveaza Delta Dunarii.

Cat ne-am plimbat prin Delta am tot vazut navoade prin apa. De data asta l-am vazut expus cu totul.

Nu e o salba de purtat la gat, ci o sarma pe care se usuca pestisorii la soare. In unele case din Tulcea inca se mai practica.

Casa din Periprava ii avea ocrotitori pe Sfintt Arhangheli Mihail si Gavriil.

Bibeloul acesta e sugestiv pentru acest taram al apelor bogat in pesti.

Dupa ce am vizitat tot satul pescaresc ne-am indreptat spre restaurant. Ideea interesanta este ca puteam cobor prin podul acestei cladiri ca sa ajungem direct in restaurant. Foarte tare ideea constructiei!

Restaurantul pescaresc este o mana cereasca pentru turistii infometati si dornici sa guste preparate traditionale din partea locului.

Am uitat sa mentionez ca la intrare existau expuse tot felul de obiecte pescaresti pe care ti-e mai mare dragul sa le admiri mai ales daca nu esti din zona Deltei Dunarii.

Cladirea administrativa are ca exponat un fazan impaiat dolofan si tantos care priveste pe geam etern.

De asemenea acest tablou cu un peste incrustat e de mare efect. Pacat ca nu au si de vanzare. Ar fi fost un suvenir perfect.

Pestii au dinti? Daaaaaa si sunt infioratori. Rad. :))))))) Asta da idee de conservare! Vreau si eu doi pe pereti si doi gatiti, aranjati frumos in farfurie pentru degustare.

Ferea ca vine rechinul! E unul vigilent si furios! Noroc ca il tine plasa pe loc!

Surpriza zilei a fost ca eram sa calc peste un sarpe destul de baban. Chiar daca il cam bazaiau niste muste ca era mort de-a binelea tot mi-a facut figura de stil. Brrrrrrr!!!!

In aceste locuri pitoresti si scaietele arata fabulos mai ales dupa ce ai vizitat satul pescaresc traditional si esti incantat peste masura de cele vazute. Merita 100% sa fie vizitat!


Categorii

%d blogeri au apreciat: