Publicat de: elenushu | 11/04/2020

Pestera Dambovicioara

Pestera Dambovicioara face parte din Parcul National Piatra Craiului, pe culoarul Rucar – Bran. Este situata in Sudul Masivului Piatra Craiului, la 1 km Nord de satul Dambovicioara, judetul Arges.

Pestera s-a format in relieful calcaros datorita actiunii apelor paraului Dambovicioara. E o splendoare sa o descoperi incetisor ca un turist curios.

Intr-o buna zi profitand de vremea frumoasa am mers sa o vedem. Nu mai fusesem din scoala gimnaziala la Pestera Dambovicioara asa ca eram foarte nerabdatoare.

In drumul nostru am trecut prin localitatea Voinesti unde toate merele frumoase si suculente s-au unit din toata Romania in livada care ne-a facut vestiti peste tot in lume. Cumparati mere de la Voinesti si vedeti ce bune sunt!

A urmat uimirea de la Stoenesti unde natura se intrece pe ea insasi prin minunatele stanci azvarlite peste tot locul. Nu degeaba a capatat numele de „Meteora Romaniei„.

Ca sa ajungi la Pestera Dambovicioara trebuie sa strabati o parte din Culoarul Rucar-Bran care te tine cu sufletul la gura. E atata frumusete in locurile acestea incat iti vine sa topai de bucurie.

De exemplu peisajul acesta minunat ma duce cu gandul la Bucovina noastra splendida. Vazand padurea si pajistile verzi simti ca traiesti si ca esti liber sa te bucuri de viata simpla, dar pitoreasca de la munte.

Pe deasupra soselei copacii isi intinsesera bratele sa faca umbra trecatorilor.

Urmatorul loc unde am facut fotografii seamana cu punctul in care crezi ca ai ajuns la capatul lumii. Muntii parca stau umar langa umar inghesuiti intr-o hora a naturii.

Prietenii inaripati erau la „apartamentul lor nedecomandat”.

Cand indicatorul a aratat ca mai avem 5km m-am bucurat nespus pentru ca urma sa intram in zona Cheilor Dambovicioarei.

La intrarea in defileu trebuie sa platesti o taxa modica si apoi sa ai pregatit aparatul foto caci nu o sa te plictisesti. Imi pare rau ca drumul este atat de ingust si nu exista posibilitatea ca drumetii sa se plimbe pe langa sosea in voie.

Localitatea Dambovicioara este pitoreasca din cale afara. E o idee foarte buna camparea pentru cateva zile in acest col minunat pentru a admira in voie natura.

Pana sa ajungem la Pestera Dambovicioara am fotografiat acest „val” urias stancos care ameninta sa ia cu asalt cerul.

Ultimi metri i-am parcurs in coloana de masini, dar mai tarziu aveam sa aflu si explicatia. Exista o parcare minuscula si cand se strang multi vizitatori se creeaza un haos romanesc.

E o adevarata aventura sa gasesti loc de parcare asa ca e bine sa ajungi cat mai de dimineata, zic. Dupa rezolvarea problemei cu lasatul masinii am inceput explorarea.

Cat vezi cu ochii stancile si copacii si-au impletit o prietenie trainica si vesnica daca nu ar exista atatia vanatori de lemn.

Daca la inceputul vizitarii soarele ne zambea binevoitor de pe cer la plecare norii amenintatori ne-au gonit din acel loc. Am facut bine sa ne grabim pentru ca in jumatate de ora dupa plecarea noastra a inceput o ploaie torentiala.

Privelistea de sus de langa gura pesterii mi-a pus imaginatia la incercare. Parca stanca asta e un monstru cenusiu gata sa atace turistii. 🙂

M-am bucurat sa vad atatia copii adusi de parintii lor aici sa vada frumusetile Romaniei. Asa se formeaza si educa viitorul tarii.

Am fost un pic dezamagita de oferta de magneti si suveniruri, dar important este ca exista 2-3 tarabe care au pe stoc.

Surpriza a fost ca dupa achizitionarea biletelor ne-a preluat un „ghid- voluntar” in cazul nostru un pusti de 10-12 anisori care ne-a povestit cate ceva despre pestera.

Cand am pornit-o voiniceste prin pestera un sentiment placut de explorator m-a cuprins. Oare ce taine are Pestera Dambovicioara?

In ciuda aspectului un pic vechi si ruginit a caii de acces din pestera altceva nu am ce sa comentez. Pestera e fabuloasa. La tot pasul te uimeste in mod placut.

Se preconizeaza ca Pestera Dambovicioara are o vechime de 15000 ani. S-a format in timpul topirii gheturilor din ultima glaciatiune. Cu timpul apele patrunse in calcar au depus milimetru cu milimetru materialului calcaros. Asa au luat nastere formele specifice de pestera botezate in fel si chip.

Intr-un colt am zarit la lumina pesterii cateva bucati pe care pareau sa fie desene rupestre.

Taurul sau bivolul par a fi modelele cele mai desenate de oamenii pesterii.

Am urmat ghidul pe o cale bine stabilita dornici sa facem poze si sa aflam cat mai multe. Aici se vede un sirag de frunze aramii parca toamna si-a pierdut podoabele prin Pestera Dambovicioara.

Ursul Spelaeus mai este acum prezent in Pestera Dambovicioara prin oasele fosilizate care au fost descoperite intr-una din galerii. Aceasta specie de urs a trait in epoca glaciara si avea statura mai mare decat un ursii din zilele noastre.

Din cei 555m cat are pestera doar 250m se pot vizita. Turistii au prilejul sa vada si stalactite si stalagmite.

„Coloana” este un fel de unire a stalactitei cu stalagmitei. Dupa ce au crescut atat de mult incat sa se imbratiseze se formeaza fenomenul din imagine. Interesant, nu?

Pestera Dambovicioara are latimi ce variaza intre 3-4m si inaltimi de 4-5m. Temperatura aici este de 10-12 grade.

Formatiunea din poza a fost botezata cu numele „mamut” in Pestera Dambovicioara. Eu una nu prea am vazut „mamutul”, dar poate ca e denumire metaforica datorita imensitatii stancii.


Coloana realizez ca e de dimensiuni mari si ca s-a format intr-o perioada foarte mare de timp. Ne bucuram ca s-a pastrat ca sa o putem vizualiza in zilele noastre „pe viu” nu intr-o poza de album.

„Capsunica” e de fapt un fel de guguloi in care e bine sa nu dai cu capul in intamplare ca sa nu pleci din Pestera Dambovicioara cu un suvenir -cucui gratis.

In racoarea pesterii am reusit sa gasim 2-3 momente calde pentru zambete de pestera. Ghidul a fost rabdator si ne-a lasat sa ne facem damblaua cu fotografiatul.

In Pestera Dambovicioara „capul de sarpe” e printre formele cele mai populare. Sunt de acord aici ca seamana perfect cu un cap de sarpe care pandeste sa te atace daca nu esti cuminte in pestera. Ha, ha, ha!

In poza asta se zaresc si culorile Pesterii Dambovicioara precum si o gropicica sapata de picaturile de apa.

Tumora asta de care te poti impiedica nu stiu ce denumire are. De remarcat ce culoare rosiatica are aici pestera.

In Pestera Dambovicioara „pielea de leopard” creeaza murmure si smulge zambete. Ce sa caute un leopard intr-o pestera din Romania? Raspuns: -admiratia turistilor!

Ce sa fie, ce sa fie?? „Laba de urs” tot in Pestera Dambovicioara o puteti vedea. Sunt impresionante denumirile :)))

Presupun ca aceasta forma ar fi „capul de tap”, dar nu as baga mana in foc pentru ca mie una imi pare tot un fel de sarpe.

Adevarul e ca pe parcursul a cei 250m care sunt deschisi spre vizitare poti observa o groaza de forme interesante in Pestera Dambovicioara.

Depinde de imaginatia fiecaruia sa dea „viata”formelor formate in urma depunerilor de calcar. Uite ca aici apa e mare mestera de forme.

Eu una ma declar foarte multumita de cele vazute. Este a doua oara cand vizitez Pestera Dambovicioara. Prima data a fost cu clasa cand eram eleva. Exact cand vizitam pestera a cazut curentul. Va dati seama ce amuzament pe noi copiii nazdravani pusi pe fapte mari in putinele excursii organizate de scoala.

Daca ar fi sa denumesc aceasta forma i-as pune „ficatul”sau „revarsare de ape”. Urmatoarea poza e si mai interesanta.

Legenda spune ca un pusnic a trait in Pestera Dambovicioarei si ca se ruga aici. Adevarul este ca locul are o liniste al lui care indeamna la meditatii asupra celor vesnice.

Datorita vietuirii pusnicului toate formele au capatat nume care fac trimitere la el: „altarul pusnicului”, „masa pusnicului”,” odaia pusnicului” etc.

Pe vremea cand eram eleva atentionarea ghidului cand treceam prin astfel de locuri era „atentie la cap!”sau „attention à sa tête”. Toti scolarii se amuzau si radeau copios mai ales ca grupul era format doar din romani.

Din cate ne-a explicat ghidul aici cred ca pestera are ceva galerie care face legatura cu exteriorul daca am inteles eu bine.

Calatoria noastra printre maruntaiele pamantului se apropia de final asa ca m-am silit sa mai fac o runda de fotografii prin Pestera Dambovicioara.

Forma asta parca ar fi o masea stricata a unui monstru.

Petele mai albicioase reprezinta depuneri de calcar mai recente. Cu trecerea timpului apar alte forme.

Aproape de iesire peretele pesterii era incretit dandu-mi senzatia ca suntem in salina. :))))

Aceasta a fost minunata calatorie in Pestera Dambovicioara. Merita repetata explorarea acesteia la un anumit interval de timp.

Partea interesanta a fost ca atunci cand am iesit din pestera si ne-am plimbat pe langa ea am observat ca zona chiar e magnifica.

Drumul pana la parcare e acompaniat de stanca cioplita de ploi si vanturi avand forme bizare.

Aici stanca e brazdata si orizontal si vertical de dungi. Parca e trusa de masurat din care lipseste compasul. :)))

Usurel cu privitul acestei poze sa nu va ia vartejul!!! Pare o „gaura neagra”, nu?

Am parasit plaiurile Dambovicioarei cu promisiunea ca vom reveni sa ne bucuram de minunatiile pe care Dumnezeu le-a ascuns aici.

Din cate am inteles exista posibilitati de cazare in zona. Locuitorii sunt foarte ospitalieri.

Pacat ca zona este prea putin promovata. Are potential turistic mare! Turistul cauta locuri pitoresti si aer curat pe care padurea il ofera din belsug.

Cine stie cate legende si povesti ascund aceste locuri rupte din cartile de povesti? Omul modern nu mai are rabdare sa le descopere…

La final de excursie nu poti sa nu te gandesti la cuvinte de lauda aduse Bunului Dumnezeu:
„Doamne, ce bine e sa fii oaspetele zidirii Tale: vantul bine inmiresmat, muntii care tind spre cer, apele ca niste oglinzi nemarginite in care se rasfrang aurul razelor si curgerea lina a norilor. Intreaga fire sopteste tainic, toata e plina de mangaiere, pasarile si dobitoacele poarta pecetea iubirii Tale. Binecuvantat este pamantul cu frumusetea cea degrab trecatoare care desteapta dorul de vesnicul locas unde intru nestricacioasa frumusete se aude cantarea: Aliluia!”


Categorii

%d blogeri au apreciat: