Publicat de: elenushu | 05/02/2019

Biserica Sfantul Gheorghe, Cairo

Duminica am plecat de la hotel spre cartierul Old Cairo. Si aici erau filtre de politie asa cum am vazut in tot Egiptul. Mai ales in fata Bisericilor ortodoxe copte exista detectoare de metale. Esti nevoit sa treci prin filtru si sa arati bagajul. Biserica Sfantul Gheorghe e imensa.

Poarta de lemn de la intrarea in curtea Bisericii e uriasa. Are o cheie mare care se pastreaza legata de poarta parca vrand sa dea marturie celor care o privesc acum in prezent “vorbind” despre cele petrecute in trecut.

Urci mai multe scari ca sa ajungi la usa de intrare in Biserica. Steagul grecesc flutura mandru. Intotdeauna cand imi aduc aminte de Grecia zambesc. E tara care imi place cel mai mult pe lumea asta.

Ce bine ca in orasul acesta cu populatie majoritara musulmana exista si o Biserica Greco-ortodoxa unde putem sa participam la Sfanta Liturghie!!! Grecii au aceesi slujba ca noi. Chiar daca nu intelegi greceste poti sa iti dai seama la ce etapa este slujba.

Pe un perete am observat statuia Sfantului Gheorghe omorand balaurul. Sfantul Gheorghe purtatorul de biruinta este un ostas model pentru noi crestinii. Balaurul il intruchipeaza pe Satana, inamicul si vrajmasul omenirii.

Sa vezi o Biserica greco-ortodoxa in Cairo care este orasul celor 1000 de moschei e ceva.

Mi-a placut frumosul mozaic de la intrarea in Biserica Sfantul Gheorghe. Poate data viitoare cand ne vom afla in Israel vom merge si la Lod / Lida unde este mormantul Sfantului.

Desi era duminica am constatat ca Biserica era goala. Am zis ca poate am venit noi prea devreme si ca pe parcurs se vor mai aduna oameni. Grupului nostru i s-au mai alaturat 3-4 persoane pana la finalul slujbei.

Am observat ca grecii aveau la vanzare lumanari mai groase. Am cumparat cateva. Le-am aprins in Biserica. Cand am mers la Altar sa dam pomelnicul preotul ne-a indicat ca lumanarile sa le lasam aprinse in locul amenajat langa intrare.

Pe parcursul Sfintei Liturghii am observat ca soarele se unduia pe peretii Bisericii cu ziduri groase. Soarele nostru este Hristos. El ne lumineaza sufletele si ne ajuta sa primim lumina Sfintei Impartasanii. „Nu sunt cumplite viforele vietii pentru acela in al carui suflet straluceste faclia focului Tau. Imprejur-vreme rea si intuneric, groaza si urlet de vijelie; iar sufletul lui e PACE si LUMINA: acolo e HRISTOS! Si inima canta: Aliluia!”

Cred ca nu ne dam seama ce bine e de noi ca ne-am nascut intr-o tara majoritar ortodoxa. Cat de greu trebuie sa le fie crestinilor egipteni s atraiasca aici! Un vanzator ne-a intrebat din ce tara suntem si cat la 100% din populatie este crestina. Avea tatuata crucea la incheietura mainii. Impresionant gest/ simbol!

Slava Tie Doamne, Slava Tieeee! Am incercat sa tin pasul cu slujba cantand in gand in romaneste pasajele pe care le stiam. M-am bucurat ca parintele din grupul nostru a spus in limba romana Crezul si Tatal Nostru la momentele respective ale Sfintei Liturghii.

Dupa terminarea slujbei omul care ingrijea de Biserica mi-a dat voie sa fac fotografii. Foisorul de langa usa era inchiat Sfantului Gheorghe.

Nu continea Sfintele Moaste cum presupusesem eu ci o frumoasa icoana a Sfantului Gheorghe de dimensiuni mai mari.

Dupa sluja am mers la pangar de unde am cumparat vederi si papirusuri. Mi-a placut ca aveau impodobit pangarul ca …..pentru sarbatori de iarna desi afara erau 23 de grade.

In vitrina pangarului am observat ca aveau la vanzare globulete de sticla cu braduti si stelute de nea.

Reclame

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: