Publicat de: elenushu | 31/01/2019

La pestera Sfantului Antonie cel Mare in Egipt

Dragi prieteni, ne-a ajutat Dumnezeu sa ajungem in Egipt. Pentru aceasta calatorie ne-am pregatit temeinic si l-am avut ajutator si mijlocitor la Dumnzeu pe Sfantul Mina.
In aceasta insemnare vreau sa va impartasesc gandurile si trairile avute la Manastirea Sfantul Antonie cel Mare mai exact la pestera unde s-a nevoit Sfantul.

Dupa ce am vazut Manastirea copta am mers la trapeza sa mancam ceva la invitatia parintelui calugar care ne-a primit foarte bine si a fost o gazda super.

Ulterior urma sa mergem cu autocarul pana la pestera Sfantului aceasta insemnand un loc amenajat, la baza muntilor Al-Qalzam, pentru pelerinii care vin acolo si din diferite motive nu pot urca scarile ca sa ajunga pana sus la pestera in care Sfantul Antonie cel Mare a stat.

Am uitat sa specific ca se lasa inserarea cand am pornit spre pestera. A coborat tot grupul din autocar si ne-am indreptat spre locul amenajat.

Cand ma apropiam intr-o fractiune de secunda m-am hotarat ca vreau sa urc la pestera Sfantului Antonie cel Mare. Era o ocazie unica pentru mine. Nu stiu daca mai voi avea alta posibilitate sa ajungem in Egipt.

Momentul decisiv a fost cand l-am vazut pe parintele din grupul nostru ca se indrepta singur spre scari. Dupa parerea mea trebuia sa urcam cateva scari si ajungeam la pestera. In realitate trebuie sa urci vreo 1000 si ceva de scari ca sa ajungi la pestera Sfantului Antonie cel Mare. L-am urmat pe parinte. Am inceput sa urc scarile.

In stanga si in dreapta era pustietate deplina. Se asternea intunericul. Dupa 20 de trepte urcate simteam ca obosesc si ma sufoc. Eu nu am rezistenta fizica la cat de „mare” sunt. Singurul gand a fost: „Sfinte Antonie ajuta-ne sa ajungem sus la pestera!”

Treptat am inceput sa imi intru in ritm. Tot asteptam sa se termine scarile si sa apara pestera Sfantului. Scarile se continuau intr-o maniera epuizanta. Mi-am zis ca suisul asta seamana cu urcusul duhovnicesc in viata. Nu stii niciodata cate trebuie sa mergi si sa depui efort. Doar Dumnezeu stie cand ajungi la destinatie. Am observat ca era asa intuneric incat aparatul foto nu mai reusea sa focalizeze Biserica aflata sus.

Am tot urcat. Mari a fost cea care m-a incurajat sa mergem inainte, sa nu renuntam. Slava lui Dumnzeu ca am ajuns amandoua la Pestera fara sa patim nimic.

Trupeste eram cam depasita de situatie. Transpirasem toata si simteam ca imi arde fata. Bucuria era mare ca ma ajutase Sfantul Antonie cel Mare sa pot vedea pestera in care s-a nevoit, in care s-a rugat si s-a luptat cu diavolii.

Am patruns in pestera pe un culoar foarte ingust. Eram ca un soldat obosit de lupta, dar care cu ultimele forte merge inainte.

M-am folosit de blizt-ul aparatului foto ca sa vad pe unde merg si cat de ingust era culoarul din pestera.

Am observat ca pestera avea mai multe cotloane. Ne presa timpul si nici nu aveam lumina suficienta sa le explorez.

Eram obosita, dar cu sufletul linistit ca ma aflam in acel loc sfintit de insusi Sfantul Antonie cel Mare. Slava lui Dumnezeu pentru toate!

Culoarul se continua cu o zona care avea o scarita ce permitea coborarea in locul Altarului.

Din zona aceea puteam sa zaresc clar icoana lui Hristos, o cutiuta cu icoana Sfantului Antonie pusa pe masa de marmura alba, o icoana cu Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu tinandu-l pe Iisus in brate si o icoana cu Sfantul Pavel Tebeul si Sfantului Antonie.

Am coborat scarile la lumina lanternei intr-un intuneric negru sa il tai cu cutitul, nu alta! In acea liniste care te punea pe ganduri se auzeau niste fosaieli suspecte de aceea am luat hotararea pe loc ca pana ajungem jos sa nu ne oprim din cantat :”Hristos a inviat!” sau „Aparatoare Doamna…” sau „Doamne miluieste!” sau „Sfinte Dumnezeule”…etc.

Habar nu am cat timp a trecut pana am ajuns la autocar. Acolo timpul e incremenit doar pe cadranul ceasului. Nu il percepi! A fost o incursiune nemaintalnita in nici un alt loc, deosebita si plina de invataminte. A contat extrem de mult ca Dumnezeu ne-a auzit rugaciunile si ne-a pazit de pericolele posibile. Multumim Sfantului Antonie ca ne-a dat „aripi” sa putem urca atatea scari si sa rezistam la efort!

Reclame

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: