Publicat de: elenushu | 29/09/2018

Cetatea Deva

De foarte multa vreme imi propusesem sa ajungem la Deva. Chiar gasisem la un moment dat intr-un info point din Sinaia sau Giurgiu, nu mai stiu exact, un dvd cu prezentarea Cetatii Deva dupa reconditionare. Pana la urma s-a intamplat sa vizitam orasul si cetatea in luna mai 2018. Slava lui Dumnezeu!

Stema orasului Deva contine pe langa cetatea- simbol si mandria locuitorilor, un calaret care nu e nimeni altul decat regele dac Decebal.

Cum te apropii de Deva din orice parte ai veni zaresti sus pe deal cetatea semeata. Privind-o de la distanta parca iti creste inima de bucurie ca a rezistat peste vreme pentru a fi o dovada vie a istoriei romanilor.

La intrarea in oras am admirat grupul de statui cu gimnastele Romaniei. Acesta e alt motiv de bucurie daca ne gandim de cate ori castigarea medaliilor la campionatele mondiale ne-a adus zambetul pe buze si multumirea noua romanilor.

Orasul nu are o harta vizibila sau poate noi nu am dat de ea. Am ratacit un pic prin parcul de la poalele dealului cetatii Deva pana am dat de statuia lui Decebal. De la info point am aflat pe unde este calea care duce la cetate.

Fiind o zi de luni telecabina nu functiona asa ca singura varianta de a ajunge la cetate a fost pe picioarele din dotare.

Langa info point am vazut o mica locolotiva pastrata ca intr-un muzeu in aer liber cocotata pe un piedestal.

Din nou am avut parte de momente de bucurie vazand statuile antrenorilor si gimnastelor romance care ne-au facut mandrii ca suntem romani de atatia ani de zile.

Am mers din nou prin parculet bucurandu-ne de racoare la umbra copacilor in acea zi care se anunta una plina de soare.

Ulterior am luat-o pe langa parc pregatindu-ne psihic pentru urcusul care nu parea chiar foarte-foarte usor.

Vederea cetatii din varf ne motiva sa dam din picioare si sa ne dozam fortele pentru a putea urca in conditii optime. Pe drum nu am intalnit turisti. Stradutele sunt in panta, populate cu case pe stanga si pe dreapta drumului.

Aproape de intrarea in cetatea Deva am gasit si admirat cativa maci grupati ca intr-o gasca vesela si rosie, o pata de culoare langa verdele padurii.

In sfarsit am dat de indicatorul mult-asteptat. Cetatea Deva era la cativa pasi de locul unde ne aflam si astepta sa ne primeasca asa ca pe niste oaspeti veniti de departe…

Din aceasta parte a drumului puteam vedea turnul circular alb pe care aveam sa il admir in toata splendoarea lui sus de aproape.

O padure de salcami m-a facut sa imi imaginez ce parfum placut trebuie sa fie primavara prin aceste tinuturi. Mmmmm……

Am patruns in cetatea Deva pe poarta nr.1. Nici un strajer nu ne-a intampinat. Nici taxa de vizitare nu exista. am intalnit putini turisti in cetate poate si din cauza ca era devreme.

Zidurile si drumul pietruit renovate ca la carte traseaza o imagine impecabila si de aplaudat. Cetatea Deva a avut si ea un trecut zbuciumat ca suratele ei din Moldova ramase inca in picioare dupa atata vreme.

Prin cetate am dat peste un melc calator pe care l-am si pozat pe ziduri.

Si o soparlita sau chiar doua am vazut intre zidurile cetatii. In rest o liniste dulce invaluia tinutul.

Dupa ce am trecut de prima poarta cu turn de supraveghere ma asteptam sa vad mai multe informatii. Exista din loc in loc panouri informative. O carte cu cetatea Deva am gasit sa cumpar pe la tarabutele de la poalele dealului. M-am multumit si cu un magnetel de frigider.

Pentru turistii bine antrenati exista traseul al doilea de parcurs pe scari. Eu am incercat varianta „mai catinel”- ce atata graba?

Sincer ne-am bucurat ca cetatea Deva este deschisa spre vizitare. Am inteles ca a stat cativa ani inchisa in incercarea de renovare.

Carevasazica am trecut si prin al doilea turn de supraveghere. Spre mirarea mea l-am gasit gol-golut.

Se vede treaba ca a fost renovat frumos, dar parca mi-ar fi placut sa vad pe pereti o sabie, un buzdugan, o armura intr-un colt ceva…

Un motiv pentru care urci la cetate este ca sa vezi in punctele de belvedere ce frumos se zareste de sus orasul.

Aici se poate vedea punctul de sosire al telecabinei (daca ar fi functionat). Poate ca e interesanta si plimbarea cu telecabina mai ales pentru priveliste.

Din acest loc puteam admira zidurile inalte si groase ale cetatii Deva. Mi-am facut curaj si am inceput sa numar scarile…1..2..3..4…

Ce-i mai frumos atunci cand ajungi ostenit sa urci in capatul sacrilor este ca intalnesti drapelul romanesc falfaind pe fondul albastru al cerului senin.

In anul centenarului avem un drapel romanesc fluturand indraznet in varful cetatii si amintindu-ne ca suntem un popor liber.

De jur imprejur esti liber sa vezi orasul, localitatile vecine, campurile si dealurile romanesti. 🙂

Nu am ezitat sa imi fac un selfie cu drapelul romanesc. Cred ca am vazut si in alte cetati arborat tricolorul si e un lucru frumos.

Putin mai sus zidul cetatii pare un fragment din care timpul nemilos a muscat ca dintr-o amandina. Traseul este bine reconstituit. O podisca de lemne pare sa te conduca spre calea descoperirii istoriei.

Eram nerabdatoare sa vad daca se gaseste ceva in casuta cu acoperis caramiziu, dar tot m-am oprit pentru 2-3 poze.

Aici este zona cuptoarelor. Asa am citit pe panoul informativ. M-am bucurat sa vad cuptorul (adica locul nu este gol).

De asemenea m-am bucurat de linistea locului si de asa zi insorita in care Dumnezeu ne-a dat sa vizitam Cetatea Deva. De la Bucuresti pana aici mi se paea un drum atat de lung si foarte greu de parcurs, dar nu a fost asa.

Se vede treaba ca cetatea a fost renovata in stil mare, cu gust. Nu stiu cat a costat reabilitarea, dar eu zic ca a meritat toti banii.

Privind la cuptorul de paine parca mi s-a facut foame dintr-o data. Aveam la Orastie o pizzerie descoperita in prima zi de vacanta unde mancam foarte bine.

Cu aceste ganduri pasnice am continuat sa parcurg si sa descopar Cetatea Deva. Pe alei serpuite rupte parca din filme cu printi si printese, printre metereze mustind a istorie am parcurs o zona care m-a dus la un pod.

La prima vedere parea foarte interesanta ca arhitectura aceasta poarta cu podet. Chiar daca s-a pastrat partial arcada are un farmec aparte iar podetul promite prin parcurgere dezvaluirea unei privelisti minunate.

E un loc de trecere de la tinutul strans al pietrei si zidurilor la tinutul verdetei plin de libertate. Verdele imbietor al pajistilor m-a dus cu gandul o clipa la Bucovina noastra minunata.

Romania pitoreasca poate fi descoperita si din Cetatea Deva. Priviti-o si minunati-va!

Poate la un moment dat podul a fost mobil sau poate si acum este mobil judecand dupa lanturile mari care se vedeau pe lateral. Ce sa mai zicem? Cetatea Deva este minunata!

Jos in oras cladirile si casutele se vad de parca un orasel in miniatura s-ar ascunde la poalele cetatii.

Nu ma puteam opri din fotografiat asa frumusete. Da, este frumusetea tarii noastre pe care multi o reneaga.

Din lateral zidurile groase ale batranei cetati stau in picioare si privesc tantose spre viitor. Ce bine ca aceasta bucatica de istorie poate fii accesata so parcursa cu piciorul de urmasii romanilor care au aparat-o cu pretul vietii in trecut!

M-am dus, m-am intors pe pod clipind des la imaginea frumoasa. E un sentiment de bucurie imens ca atunci cand vezi prima data marea.

Ce tablou exceptional aveam tesut chiar in fata ochilor! Soarele incepea insa sa muste din piele asa ca mi-am continuat drumul nu inainte sa mai fac cateva fotografii.

In poza asta parca sunt „un ciresar” fugit din cartea cu acelasi nume a lui Constantin Chirita. Ha, ha, ha! Spiritul de aventura avea insa sa imi dea fiori!

Dintr-un colt am surprins iar podetul plin de surprize placute cum sta el asezat bine pe ziduri. Sa speram ca Cetatea Deva va dainui multi ani de acum inainte in forma si starea buna in care este acum!

Din orice parte ai parcurge-o cetatea e fabuloasa. Acum ma incanta cu acest turn cilindric care imi amintea de Cetatea Rasnov sau oricum de turnuirle brasovene.

Albastru si verde- culorile rupte din natura imi plac in mod deosebit. Din loc in loc cate o floare galbena ratacita imi dadea binete.

Partea cea mai de sus a Cetatii Deva nu se poate vizita. E intr-o stare mai degradata si poate pune in pericol viata vizitatorilor.

Totusi mare parte din ea este deschisa spre vizitare asa ca nu avem ce sa regretam.

Langa un stalp am zarit ceva in iarba. Credeam ca e un serpisor, dar era o soparlita care se incalzea la soare.

Am mai admirat o data turnuletul alb cilindric si m-am gandit cu nostalgie la faptul ca poate nu o sa mai am posibilitatea de vad asa de curand Cetatea Deva. Cateodata trebuie sa te concentrezi cat poti de bine sa inmagazinezi toate imaginile de la fata locuului.

Soarele isi rasfira lenes razele printr-un turn un pic „ramolit”, dar avand farmecul lui. Uimirea cand il vezi e cum de a rezistat sa stea inca in picioare? Probabil ca pe aici se ajunge mai sus in cetate, dar drumul este barat.

„Mai la umbra” intre ziduri este racoare. e locul potrivit de unde poti sa te bucuri de priveliste si sa te ascunzi de soare.

„Dupa colt” te asteapta fluturand vesel tricolorul romanesc. E al doilea pe care l-am vazut in cetate.

Pana in acel moment am mers agale prin cetate dornica sa surprind toate secretele pe care le avea de aratat.

Trepiedul mi-a fost un bun companion altfel nu reuseam sa fac poze atat de pitoresti mai ales in locuri inguste sau denivelate.

In zona asta cetatea parca a fost muscata de un urias. Posibil ca un incendiu sau proiectil sa ii fi stirbit o parte din „breton”.

Sus acolo se vede partea mai carunta a cetatii. Nu stiu daca nu a fost reabilitata in mod expres pentru a-i pune in valoare vechimea sau pur si simplu nu s-a putut renova.

Dupa cateva poze bune am observat ca sus era atarnata o plancare mare vopsita cu rosu pe care scria ceva. Ma gandeam ca e un avertisment sa nu ne cataram pe ziduri sau ceva de genul.

Cand colo am ramas socata sa citesc „atentie vipere”. Mi-a pierit tot cheful de poze sau plimbare. Mi-am impachetat trepiedul si la druuuuuum adica partieeeeeeee!

Pentru toti cei care vor sa viziteze Cetatea Deva ii incurajez sa o faca, dar cu prudenta. E adevarat ca eu am vazut doar un melc si doua soparle, dar cu viperele nu este de joaca.

Pe site-ul cetatii putem citi ca: „Primele izvoare istorice referitoare la cetatea Devei dateaza din a doua jumatate a secolului al XIII-lea. Prin documentul emis de regele Stefan al V-lea in 1269, acesta il rasplatea pe unul dintre credinciosii sai pentru actele de vitejie. Aceasta este cea mai veche mentionare a cetatii, care atesta ca fortificatia exista dinaintea anului 1266.”

„O legenda care circula pe teritoriul Ungariei si localizeaza existenta unui pietrar pe nume Kelemen, care incearca sa construiasca Cetatea Devei impreuna cu alti 12 mesteri. Precum in cunoscuta balada romaneasca si in cazul povestii pietrarului Kelemen, absolut tot ce construia ziua se darama noaptea. Pentru a duce la capat proiectul, ei au stabilit sa o jertfeasca pe prima sotie care le aduce mancarea in ziua urmatoare, iar cenusa ei sa fie amestecata cu tencuiala. Sotia lui Kelemen, numita tot Ana, a fost sacrificata, iar constructia s-a finalizat.”

Astfel cu bucurie si teama la final de calatorie am parcurs Cetatea Deva. Urmatoarea oprire avea sa fie Cetatea Huniazilor despre care de fapt am scris intr-o insemnare anterioara.

Si-am incalecat pe-o sa si am parasit Cetatea asa. 🙂

Reclame

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: