Publicat de: elenushu | 31/07/2018

Cetatea Costesti

Cetatea Costesti nu era pe lista de obiective. Auzisem de ea ca ar fi interesanta si daca tot ne ramasese o jumatate de zi libera dupa vizitarea Sarmisegetuzei am zis sa mergem si acolo. La etapa de studiere a traseului am intrat pe net si imi formasem o parere care s-a dovedit adevarata cum ca la Costesti e cam pustietate.

Din raspantie de la Infopoint Costesti e destul de usor sa te orientezi daca te interesezi de traseu. Eu am primit pliante si harta locului plus informatii despre traseu.

Dupa ce am trecut podul ne-am luat dupa indicator. Adevarul e ca pe tot traseul nu ne-am intalnit cu nimeni. O liniste suspecta pentru un orasean ne torpila. Cum poate sa existe asa liniste aici ne intrebam mirati?

Drumul este unul de tara si poate fi parcurs sau chiar e recomandat sa fie parcurs cu piciorul. Daca vreti sa va forati masina…. e alegerea fiecaruia. Pietricelele de pe drum sunt dusmanoase cu dedesubtul masinii.

Pe langa liniste am intalnit si admirat verdeata naturii in anotimpul renasterii- primavara. Colinele garbovite de timp inca zambesc din negura istoriei si sunt prezente inca aici si acum. Cate razboaie sangeroase or fi vazut intre stramosii daci si romani numai ele stiu.

Cineva si-a facut un mic conac in pustietatea locului. Privit de departe parca e rupt din cartea de poveste. Foarte buna idee!

Pe langa marginea drumului ferigile ciufulite de un verde plapand formeaza un fel de covoras verde. Sunt in crestere.

Daca tot vorbim de flora sa amintim si de fragutele pe care le-am vazut si pe langa drum si chiar intre zidurile Cetatii Costesti.

De cand nu mai vazusem o gargarita simpatica? Statea pe un piedestal cu care se asorta in totalitate. 🙂

Am mers pe jos cativa kilometri buni. Din loc in loc ca o recompensa a rabdarii aparea indicatorul care ne reamintea ca suntem pe drumul cel bun- drumul asta duce la Cetatea Costesti.

Cam tot traseul arata ca in poza de mai sus cu verde picurat din copaci, ferigi, plante. Ploaia ne-a dat si ea tarcoale stropindu-ne buclucas, dar nu asa de rau… incat sa ne suparam.

Dupa ceva vreme am ajuns la o troita de lemn. Langa ea era un indicator mai vechi si ruginit (pus probabil de pe vremea cand era bunica fata). Drumul se ingusteaza brusc.

O pasune frumoasa impodobita cu pomi fructiferi ne-a incantat privirea. Cinste gospodarului ei care o ingrijeste!

Indicatorul arata 200m asa ca tinundu-ma urat de uluci cu o privire intrebatoare (unde e cetatea aia?) am inceput sa urc anevoios.

Peisajele din imprejurime te odihnesc sufleteste. Chiar daca trupul e ostenit de drum, zambetul e prezent sa descatuseze greutatea traseului sau mai bine zis lungimea lui.

Stramosii daci erau fericiti. Stand in asa loc frumos, pitoresc nu ai cum sa nu fii fericit ca existi.

Ai senzatia ca ai ajuns pentru ca drumul e barat. 4 stalpisori te impiedica sa te aventurezi cu masina mai incolo. Urci pieptis panta si teoretic crezi ca ai gasit Cetatea Costesti.

Practic am gasit intai pe jos un gandacel ciudatel cum nu am mai vazut. Avea niste antene mari zici ca era teleizvor ambulant si patru pete negre pe „cocoasa” care iti dadeau impresia ca daca ii pui o scobitoare pe pata ii va sta ca un suport de creioane.

Lasand gluma la o parte mai sus chiar am gasit plancarda care ne confirma ca aici este Cetatea Dacica Costesti. Slava Domnului ca am ajuns!

Cetatea Costesti este mai micuta decat Sarmisegetuza. Nu atrage asa de multi turisti pentru ca nu e promovata temeinic.

Un val de pamant te obliga sa urci. Iarba acopera ca o paturica vesela filele istoriei. Cate batalii crancene or fi fost pe aici? Desi stramosii nostri erau curajosi cetatea a fost devastata in anii razboaielor de cucerire a Daciei de catre romani (101 – 106).

Cetatea Costesti a fost ridicata in vremea regelui Burebista si a servit ca fort militar si resedinta pentru capeteniile dacice. Zidurile ramase sunt cea mai buna dovada a trainiciei Cetatii.

La primva vedere pare ca Cetatea Costesti nu are prea multe de oferit privitorului avid dupa trecutul istoric. Trebuie sa fii atent la linistea tainica. Locul e o nestemata nevalorificata.

Nu exista casa de bilete. Nu exista audioghid. Daca ai trecut in prealabil pe la Infopoint poate ca ai harta locului altfel nimeni nu o sa iti explice nimic aici.

Cand crezi ca totul aici e verdeata si atat dai cu ochii de „un acoperis” un pic mai sus. Amplasat strategic turnul locuinta asteapta sa il explorezi.

Scarile acestea mustesc de istorie. Urci pe ele zambind si bucurandu-te ca au rezistat atatia ani ca sa te primeasca si pe tine turistule, calator prin lume.

E adevarat ca acoperisul e un pic ruginit, dar inca mai e capabil sa protejeze bucatile de zid. Intr-un coltisor am dat peste o fraguta. Se hraneste din pamanturile noastre dacice.

Aici la Costesti am facut primul filmulet „istoric” cu aparatul de fotografiat cel nou.

Mai sus de turnul locuinta se afla inca una identica. Are un acoperis asemanator. Zidul pare copiat dupa primul. Totul tras la indigo?

Cativa stropi razleti de ploaie ne-au facut sa ramanem sub acoperis mai mult. Am mancat un sandvis gustos si ne-am continuat explorarea.

Am lasat in urma prima locuinta dacica si ne-am aventurat spre o pajiste frumoasa verde-verde plina de flori galbene de camp.

Nu m-am putut abtine sa nu ma tavalesc pe iarba matasoasa. Oricat de frumoasa ar fi lumea cu lucrurile ai ademenitoare, Romania e cea mai frumoasa pentru ca aici e acasa si u se compara cu nici un loc de pe glob.

La mijlocul campiei cu flori observi un acoperis. E al doilea turn locuinta pe care ca sa il vezi esti obliat sa cobori. Am bagat de seama ca cele doua locuinte erau asezate simetric.

Am omis sa spun ca in linistea aceea tulburatoare a Cetatii se auzeau milioane de greieri cantand. Muzica lor inaltatoare ne-a uns sufletele cu bucurie.

In a doua locuinta dacica am stat cel mai mult si ne-am odihnit. Eu am meditat la soarta rau incercata a poporului roman. Desi au incercat unii sa ne stearga din istorie Bunul Dumnezeu nu i-a lasat sa isi duca planul la indeplinire. Suntem tot aici in Romania inca.

Cred ca aceasta cetate dacica seamana cu poporul roman. E daramat, dar exista. Unele bucati de pietre par aranjate aleator de o mana neindemanatica de parca era in criza de timp cand le-a pus una peste alta.

Adevarul este ca venind aici ma gandeam ca o sa gasesc o cetate sau macar o ruina. S-au pastrat foarte putine elemente din batrana Cetate Costesti. Ne multumim cu putin. Asta e istoria. Neinduratoare cateodata…

Blocuri, verdeata, greieri, istorie si pace- cam aceste elemente definesc Costestiul.

M-am bucurat tare mult ca am reusit sa vad doua dintre cetatile dacice dupa o asteptare de 38 de ani. Mai bine mai tarziu decat niciodata.

Multumesc lui Dumnezeu care ne-a vegheat pasii pe tot parcursul calatoriei noastre! Multumesc lui Catalin care a facut posibila aceasta plimbare!

Tin sa precizez ca dupa ce ca cetatea a fost vitregita de vreme, acum mai are si niste scrijelituri urate de la niste oameni de nimic care mazgalesc blocurile de piatra. E frumos asa? 😦

Pentru ca si urmasii nostri sa aiba posibilitatea de a vedea urmele cetatilor dacice ar trebui ca fiecare vizitator sa fie constient de valoarea locului si ATENT sa nu strice absolut nimic sau sa stirbeasca din frumusetea cetatii.

Mai sus de a doua locuinta dacica nu am urcat pentru ca nu mai era nimic de vazut. Ne-am intors in parcarea din centrul satului Costesti cam osteniti de drum.

Cateva pietre razlete mi-au retinut atentia. Sa zicem ca aceasta ar fi fost candva parte din zidul cetatii, dar cea de mai jos?

…ce sa caute o piatra cu gaura in pustietatea Cetatii Costesti? Ce o fi fost la originea ei?

Campia cu flori va ramane in inima mea ca asociata cu Costestiul. Florile galbene impanzite cu greieri cantareti cresc din paginile istoriei dacilor si romanilor.

In mare cam aceasta a fost povestirea despre Cetatea Costesti. Daca mai ajungem in zona vom merge si la Blidarul… candva…Zona este absolut superba si merita vizitata la pas.

Reclame

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: