Publicat de: elenushu | 29/12/2011

2011. punct si de la capat

Pentru mine cea mai mare realizare a anului 2011 a fost Pelerinajul din Moldova alaturi de un grup inimos de pelerini din Targoviste si mai ales intalnirea parintelui Ciprian de la Manastirea Sihastria.

In pelerinaje m-am bucurat sa vad si eu trei preaminunate icoane facatoare de minuni ale Maicii Domnului din Romania pe care fiecare roman ar trebui sa le vada si sa le cinsteasca.

Aceasta icoana a Sfintei Ana de la Manastirea Bistrita a fost un dar facut de imparatul Manuel Paleologu in 1407 Doamnei Ana, adica sotiei lui Alexandru cel Bun.

Icoana Maicii Domnului, denumita Lidianca, de la Manastirea Neamt a fost trimisa de imparatul Ioan Paleologu si de Mitropolitul Iosif in 1400 de Patriarhului Metodie cu scopul de a o proteja de persecutiile impotriva icoanelor.

Icoana Maicii Domnului facatoare de minuni de la Caldarusani a fost adusa de calugarii de la Manastirea Dobrusa. Acestia s-au refugiat la Manastirea Caldarusani in 1940 cand Basarabia a fost ocupata de sovietici.

A doua realizare a fost ca mi-am facut mai multi prieteni si am legat prietenii cu oameni unii mai batrani, altii copii, unii veseli, altii amarati, dar toti oameni in adevaratul sens al cuvantului.

In acest an am reusit sa inteleg ca e musai sa diferentiem omul de faptele lui. Nu este corect sa judecam aproapele prin prisma a ceea ce face, ci a ceea ce este. E nevoie de multa rabdare si iubire in relatia cu aproapele nostru. „Precum si noi iertam gresitilor nostrii”- nu este doar un vers cu vorbe goale.

Pierderea cea mare a anului 2011 a constituit-o moartea tatalui meu. Dumnezeu sa il odihneasca! Acest eveniment nefericit mi-a deschis ochii sa vad ca viata pe pamant este limitata si timpul petrecut trebuie utilizat cat mai eficient.

Reclame

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: