Publicat de: elenushu | 22/08/2010

Vacanta la Neptun

Revenind din vacanta realizez ca m-am simtit ca un scolar fericit de perioada de relaxare. De asemeni timpul ca de fiecare data a trecut atat de repede, a zburat grabit lasand in urma amintiri frumoase.

Dintotdeauna cand zaream marea ma cuprindea o agitatie teribila sa ajung mai repede pe plaja si sa ma arunc in apa. Nerabdarea crestea cu fiecare clipa petrecuta la fereastra trenului. „-Nu mai ajunge o data?” „Eu vreau sa ajunga!!!” striga „Domnul Goe din mine”
😀

Gara Neptun care de fapt este halta e atat de mica incat ar putea trece neobservata. In afara sezonului banuiesc ca e pustie gara.

Albastrul este culoarea preferata a lui Dumnezeu de vreme ce a colorat si marea si cerul asa. Pescarusii de la mare sunt mai liberi, mai vioi, mai frumosi.

Atentiune atentiune! Toata lumea la posturi! Va vorbeste „Capitanul”. 😀

Anul acesta am avut parte de valuri si apa calda. Credeam ca exagereaza mass-media cand spunea ca apa marii e ca o ciorba de calda.

Nimic nu se compara cu o dupa-amiaza petrecuta pe sezlong la umbra unei umbrelute cu o carte in mana. Mmmmmm….sa tot fie asa relaxare…

Tot uitandu-ma dupa pescarusi am surprins o scena „arsa” de soare dar splendida. Un pescarus se odihnea pe acoperisul unei cladiri.

Ne-am cazat in Neptun la hotel Apollo. Am fost foarte multumiti de cazare si recomand hotelul acesta oricui vrea sa se bucure de liniste.

Din toata statiunea numai locul „la Steaguri” mi-l aminteam din copilarie cand fusesem aici cu parintii.

Ca si atunci cand am mers la mare in copilarie si acum plaja avea nisip fin. Din difuzoare se auzea muzica antrenanta. Din cand in cand cate un vanzator ambulant facea galagie laudandu-si marfa.

Seara apareau trasurile prin statiune. E un element pe care mereu l-am considerat sic desi costisitor. Pentru iubitorii de frumos si vechi exista o ghereta „Retro art” care punea la dispozitia doritorilor costume de epoca si posibilitatea de a fi fotografiati intr-o ipostaza retro.

M-a uimit indemanarea mesterilor care creeaza din scoici asa capodopere. Bravo lor!

Km asta zero al Neptunului nu l-am remarcat decat in momentul in care cautam cazare si toti se raportau la acest reper.

Intr-o dimineata ne-am „sacrificat” somnul si am mers sa „pandim” rasaritul. In sezlong privind spre mare ca spre un ecran urias si „viu” celelalte mijloace vizuale de comunicare sunt depasite pur si simplu.

Digul este inca invaluit de mister, se zareste partial. Soarele se lasa asteptat ascuns fiind sub o perdea de nori.

Cand in sfarsit apare si soarele starneste strigate de entuziasm intr-un grup de adolescenti de alaturi.

„Doamne, ce bine e sa fii oaspetele zidirii Tale: vantul bine inmiresmat, apele ca niste oglinzi nemarginite in care se rasfrang aurul razelor si curgerea lina a norilor…Am vazut cum se bucura de Tine soarele care rasare si-am auzit corurile pasarilor slavoslovind…

Fiecare rasarit de soare este atat de unic incat vorbele nu isi au rostul.

Pe langa partea inverzita de care dispune statiunea Neptun cu copaci si umbra, lacurile de langa mare au un farmec aparte la caderea serii.

Si apusul are partea lui de frumusete dar reprezentand o zi care se sfarseste, aduce mai mult nostalgia clipelor trecute. Eu una prefer rasaritul.

„Dar cand vantul obosit
Printre nori s-a risipit
Iar soarele saruta marea
In betia de culori
Mii de valuri par viori
Purtand pe struna lor visarea”

Printre ultimele poze facute in tren a fost si cea cu farul din Eforie.


Categorii

%d blogeri au apreciat: