Recunosc ca am fost putin nelamurita la piesa de teatru absurd “Ce zile frumoase!” de Samuell Becket. Decum am intrat in sala pe scena era actrita Iulia Popescu purtand o rochie cam ciudata de culoare maro… ceea ce mai tarziu aveam sa aflu ca reprezenta de fapt pamantul. Eroina sta in pamant, este “arestata la domiciliu”. In partea a doua avea sa isi acopere cu acelasi material si mainile si i se mai vedea numai capul.
Iulia Popescu a avut de jucat o parte din piesa folosidu-se de mimica fetzei. E uimitor cum a reusit sa fie asa de expresiva, sa memoreze un scenariu atat de lung (pentru ca numai ea a jucat in piesa).
Ea a avut si greaua misiune de a creea in fata ochilor spectatorilor un personaj invizibil cu care conversa din cand in cand si cu care la finalul piesei s-a “prefacut” ca vine pe scena tinandu-l de mana spre a culege aplauzele publicului.
Interesant e ca dupa ce vezi piesa incepi sa te gandesti ce a vrut sa spuna cu replica aia sau ce a insemnat ca a facut aia sau ailalta.
