Voi scrie in aceasta insemnare despre “Hanul Rosu din judetul Prahova. A fost odata ca niciodata un han… exact asa cum il vedeti jos (scanat dupa o carte postala):
“Hanul Rosu” (cel original) a ajuns o ruina si imi pare rau de acest lucru. In 1998 un incendiu a provocat distrugerea lui. Acum cateva ruine amintesc de ceea ce fusese odata.
Hanul Rosu dateaza din secolele XVII-XVIII si a fost folosit initial ca dejugatoare, un popas pentru carutasi, apoi a devenit local turistic.
Cand veneam de la balci de Stamarie cu mamaie si cu tataie ne opream aici. Tataie isi lua o bere rece. Era o placere pentru el sa stea pe prispa si sa savureze berea mai ales pe caldura care era atunci.
Tot de aici beam mereu apa rece de la vana unui izvor rece si bun. Dupa revolutie de fiecare data cand treceam pe la “Hanul Rosu” luam in bidoane apa rece de izvor.
“Hanul Rosu” a reprezintat singurul exemplu de han de posta care se pastrase in zona prahoveana si chiar in Muntenia. Tin minte ca in fata “Hanului Rosu” era expus un postalion de culoare galbena cam in genul acestuia de mai sus (si el tot o piesa de muzeu). Cat timp umplea tata bidoanele cu apa frate-miu se cocota in postalion. Eu nu m-am suit niciodata in postalion. Mi se parea fara sens un postalion fara cai. Adica ce rost avea daca nu se putea urni din loc? 
In final m-a intreb de ce dispar locurile care au infrumusetat candva vietile oamenilor si care ne amintesc de trecut?
Poate vreodata o sa ma opresc acolo sa fotografiez ramasitele a ceea ce a fost odata vestitul “Han Rosu“… poate…
