Postat de: elenushu | 03/10/2010

Prin Muntii Macinului

Pentru mine aventura a inceput cu trecerea Dunarii pe bac. Pana acum nu am mai pus piciorul pe bac si era o experienta noua.

Pentru a ajunge la Macin lasam in urma Braila si ne unduim putin pe Dunarea.


Mai ciudat mi s-a parut parcatul masinilor pe bac una langa alta ca intr-o “biblioteca” cu motor :-D .

Un peisaj mirific dobrogean ne-a intampinat incantandu-ne privirea.

Acasa la prietena mea Mariana, ne astepta un ceaun plin cu bors de peste. Mmmmm….buuuuun…..

Din departare Muntii Macinului se vedeau mici mici de tot insa sa nu le diminuam din valoare. Este cunoscut faptul ca sunt cei mai vechi munti din Europa.

Indicatorul ne arata ca mai avem putin pana la Manastirea Izvorul Tamaduirii.

Frumoasa Manastire Izvorul Tamaduirii are un singur calugar.

Manastirea avea o icoana extraordinar de frumoasa cu Maica Domnului si pruncul.

Acesta este un detaliu interesant cu un porumbel sculptat in lemn de un mester dibaci.

De asemena Manastirea poate sa se mandreasca cu faptul ca detine o icoana facatoare de minuni cu Maica Domnului Gherontissa care inseamna “Stareta” si care este simbolul Manastirea athonite Pantocrator.

Pe o masuta sub icoana Maicii Domnului Gherontissa era o cutiuta cu moastele Sf. Teodosie Incepatorul Vietii de Obste, un fragment din vesmantul Sf. Ioan Rusu, un fragment din stejarul din Mamvri si o copie fidela a inelului Sf Ecaterina.

Incepem sa urcam voiniceste. Prietena noastra Georgeta se gandeste sa gaseasca mai repede pe munte Izvorul Tamaduirii de care ii povestise parintele calugar.

Muntii Macinului au un aspect cu totul special si diferit fata de orice munte din Romania. Descrisi ca fiind “o avalansa de uriase blocuri granitice cazute din cer si ingramadite unele peste altele” Muntii Macinului iti raman intipariti in minte .

La baza muntelui am zarit o carapace de testoasa. Din pacate, carapacea nu mai avea “chirias”. Pacat ca noi chiar eram curiosi sa vedem broasca testoasa locuitoare :-D

Pe locul acesta era vestitul Izvorul al Tamaduirii. Din nefericire era cam secat.

Un vis devenit realitate- eu suind pe Muntii Macinului. Chiar nu m-am asteptat sa fie atat de frumos aici.

Am uitat sa precizez ca Georgeta a crezut pana in ultima clipa ca va gasi Izvorul Tamaduirii insa acesta nu a fost de gasit. La coborare a umplut sticlele cu macese.

Muntii Macinului prezinta ecosisteme caracteristice pentru stepa ponto-balcanica, paduri submediteraneene si balcanice.

Chiar daca era sfarsitul lui septembrie am gasit aici flori foarte frumoase ca de exemplu garofite de piatra.

Un soi de clopotei albastrii erau presarati in calea noastra. Bineinteles ca nu ne-am atins de ei. I-am lasat intacti pentru a le da posibilitatea si altor turisti sa se bucure de floricele.

Sub o stanca se ascundea speriata o soparlita. Slava Domnului ca nu am dat de vreun sarpe.

Ma uitam la stancile acelea si mi se pareau ireale. O altitudine asa mica sa ne dezvaluie asa frumuseti salbatice. Neobisnuit de incantator!

Cu cat urcam mai mult cu atat privelistea devenea mai frumoasa. Muntii ne dezvaluiau parti de frumusete desprinse parca dintr-un tablou cu natura statica.

De sus Manastirea Izvorul Tamaduirii se vedea mica de tot.

Mi-a placut ca la un anumit punct a trebuit sa ne strecuram printre stanci pentru a putea inainta.

Poza de grup Mariana, eu, Georgeta mai pe scurt spus noi si sticlele de plastic. :-D

Din orice unghi ai privii muntii Macinului ti se dezvaluie diferiti.

Un lucru e sigur: ii poti urca agale fara sa depui un efort extraordinar de mare si sa beneficiezi si de priveliste.

Am plecat cu imagini frumoase in suflet si in minte care sa ne asigure macar o saptamana- doua momente de relaxare psihica.

A doua zi duminica am mers la Manastirea Cocos despre care auzisem de multe ori dar la care nu ajunsesem niciodata sa o vizitez.

Inca din masina am zarit Manastirea si eram nerabdatoare sa vad mai de aproape.

Turnul portii aminteste de Bisericile Ruse si este pur si simplu inalt de nu se mai termina.

Manastirea Cocos e la 6 km de Niculitel si la 35 de km vest de Tulcea.

Legenda spune ca odata de pe acest deal s-a auzit intr-o noapte cantecul unui cocos salbatic insotit de o bataie de toaca. Calugarii sustin ca acest cantec de cocos se mai aude si astazi cateodata.

Am descoperit uimita un detaliu al frumosului covor rosu din Biserica. Intr-un cerc erau patru cerculete in forma de cruce fiecare cerc avand in interior un cocos. Foarte tare!

Icoana Maicii Domnului cu pruncul atragea privirea prin frumusetea aurie.

Manastirea Cocos adaposteste moastele sfintilor martiri Zotic, Atal, Camasie si Filip, dar momentan moastele erau plecate in pelerinaj.

La plecare ne-am oprit la izvor sa bem apa rece. Foarte interesanta troita!

Acesta este izvorul Sfintilor Mucenici de la Niculitel.

La intoarcere am trecut iar cu bacul spre Braila. Cand a plecat bacul am decis sa iesim afara din masina si sa ne uitam imprejur.


Categorii

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.